In ritmul inimii

[onu']

In ritmul inimii
Cap1 Primul pas

Era vara…
Pierdusem toata seara in aceea camera prafuita de care ne lega ceva. Amandoi, sprijiniti de peretii albi si fierbinti, imbracati lejer, in aceea camera goala. Doar un pat mic si o noptiera de lemn inchisa la culoare.
Radeam , glumeam, ne ironizam reciproc, barfeam pe altii ca mai apoi sa ne barfim pe noi. Priveam pe geamul mare, larg deschis, cum soarele se retragea incet-incet dand acea lumina romantica, portocalie-rosiatica.
Noi, in aceea camaruta printre discutii si pipaieli ca din greseala, fumam si gustam alcool.
Era prima oara cand faceam asa ceva, descopeream impreuna viciile vietii.
Aceea atmosfera placuta, calda ce ne toropea trupurile facandu-le sa se prelinga si sa se amestece, nu dura decat foarte putin. Renata, prietenul meu cel mai bun cu nume de fata, mi-a marturisit secretul ce-l purta din prima zi de colegiu, cand ne cunoscusem.
-Vreau sa ma descotorisesc naibii, de tine.
Ma uitam la el uimita. Credeam ca berea i se urcase la cap, dar nu. Era perfect lucid.
-De ce nu pleci? Sa ma lasi dracu’ in pace. Am zis asta cu oarecare greutate in timp ce ma napadira lacrimile. Insa acel strop de vulgaritate din partea lui si a mea ma tinea sub control, ma revigorase.
-M-am prostit… te iubesc, e prea banal?
-E prea greu de suportat. I-am zis band cateva guri sanatoase de bere.
Stia el la ce anume ma refeream. Nu la iubirea ce o impartaseam inconstient ci la durerea care avea sa o suportam daca admiteam asta.
Dupa cateva minute de tacere in care zeci de siroaie de lacrimi se prelinse pe obrajii mei iar el fumase nepasator o tigare, ii spusesem:
-Esti un prost! Stiai?
Am stins chistocul pe podeaua laminata si l-a aruncat pe fereastra. In urma ramasese un semn.
N-a durat mult pana s-a auzit vocea unui trecator:
-Bai, care dracu’ aruncati tigari de la etaj?!
Nimeni nu-I raspunse. Renata se uita la mine de parca ar fi vrut sa-mi dea cu sticla de bere in cap. Era suparat pe mine. De fapt, era suparat pe mine ca sa nu fie pe el.