Destine ÃŽncruciÅŸate

[curcubeu fara culori]

imi cer scuze ca revin cu o continuare atat de tarziu, dar sper sa fie pe masura steptarilor...sunt destul de ocupata in aceasta perioada, mai ales ca incep examenele si seminarele, asa ca nu o mai lungesc si va las cu inca un fragment din capitol...imi pare rau ca tot trag de el, dar promit ca il termin in curand;)


S-a aplecat spre mine, capturându-mi buzele într-un sărut surprinzător de tandru comparativ cu gesturile făcute cu câteva secunde în urmă. Cu toate că fiecare fibră din trup îmi era încordată în speranța de a mă elibera, buzele mele se mișcau în același ritm cu ale lui și am simțit cum mă moleșesc treptat, pe măsură ce eram din ce în ce mai amețită de sărut. Nu, nu voiam să se întâmple așa, nu trebuia să cedez. Dar de ce n-aș face-o având în vedere cât de bine mă simțeam?

Fără să-mi dea drumul din strânsoare a început să coboare cu buzele de-a lungul maxilarului meu, ajungând la nivelul lobului urechii stângi. Am început să mă zbat din nou, trezindu-mă brusc la realitate.
- Dă-mi drumul, lasă-mă, am început să-i urlu în ureche, dar fără niciun rezultat.
Nu și-a modificat nici măcar un centimetru poziția așa că am rămas nemișcată, așteptându-mă la ce era mai rău. Treptat strânsoarea din jurul încheieturilor mele a început să slăbească și am putut să mă eliberez. Mi-am pus mâinile pe pieptul său și l-am împins de pe mine. Nu a opus rezistență – defapt nu a schițat niciun gest – după care m-am ridicat în șezut și am aruncat o privire spre el. Am făcut ochii mari, după care am început să chicotesc ușor. Dormea.

M-am apropiat de el și l-am așezat mai bine pe pat, punându-i o pernă sub cap și învelindu-l cu pătura verde de pe pat. M-am dus în baie apoi și mi-am făcut un duș rapid, după care m-am așezat pe pat, stând cu fața spre el și privindu-l cum doarme. Doar uitându-mă la el, trăsăturile lui fiind relaxate, am simțit cum furia de mai devreme dispare treptat și am zâmbit încă o dată. M-am apropiat de el și mi-am închis ochii, alunecând spre lumea viselor.

Dimineața ne-a găsit îmbrățișați, lucru de care nu realizasem că îmi fusese atât de dor. Am deschis încet ochii, sperând ca el să doarmă și să nu fiu nevoită să îi înfrunt privirea. Dar ghinionul meu nu se mai termină, așa că primul lucru pe care l-am văzut au fost ochii lui ce mă priveau amuzați. Am murmurat un ”Neața”aproape nedeslușit, după care am fugit în baie. M-am prăbușit în genunchi în timp ce respiram sacadat, încercând să mă calmez. După puțin timp l-am auzit bătând încet în ușă și întrebându-mă dacă este ceva în neregulă cu mine.

I-am răspuns că nu trebuie să-și facă griji pentru mine și, pentru că încă nu-l iertasem, am continuat spunându-i că nu sunt decât un ostatic și că nu îl înțeleg de ce se interesează atât de mult de soarta mea. În momentul următor a apărut în fața mea, m-a apucat de încheietură și m-a tras în sus, ajungând la același nivel cu el.
- Chiar crezi că le știi pe toate, nu-i așa? m-a întrebat nervos.
- Am spus ceva greșit? i-am replicat, observând cum nările îi fremătau. Dacă da, te rog să mă luminezi.
M-a apucat strâns de umeri și m-a trântit cu spatele de perete, în timp ce privirea lui arunca flăcări mânioase. Am început să zâmbesc ironic și asta i-a pus capac. Strânsoarea a devenit mai puternică, fața lui se schimonosise de cât de mult se încruntase, iar privirea lui părea mai ameninițatoare ca oricând.

- Nu înțelegi nimic, a șuierat printre dinți și s-a apropiat brusc de mine, presându-mă de perete.
Poate într-un alt context mi-ar fi plăcut acest lucru, dar sărisem deja calul și reacțiile lui mă speriau. Fața lui era la câțiva centimetri distanță de a mea și am simțit cum zâmbetul de mai devreme se topește de pe față și sângele îmi dispare din obraji. Cu toate acestea i-am susținut privirea până când a cedat și mi-a dat drumul. S-a dat câțiva pași mai în spate și a scos o bucată de pergament împăturită, pe care mi-a înmânat-o. Am citit-o rapid și mi-am ridicat privirea șocată spre el. Nu trădase satul, nici pe mine, ci doar pe foștii lui camarazi. Înima a început să-mi pulseze cu putere în timp ce i-am sărit la gât și l-am îmbrățișat strâns.

- De ce nu mi-ai spus nimic? am șoptit printre lacrimi.
- Mi-ai dat vreodată șansa? mi-a răspuns ironic.
Mi-am tras nasul destul de zgomotos și am început să râd, cu toate că lacrimile încă se rostogoleau pe obrajii mei îmbujorați. Sasuke mi-a prins delicat fața în mâinile lui și mi-a șters lacrimile cerându-și scuze pentru că m-a făcut să fiu atât de derutată. Nu am spus nimic, ci m-am ridicat pe vârfuri și l-am sărutat scurt, după care m-am îndepărtat rapid de el și am alergat în cameră.

A intrat rapid în joc pentru că în câteva secunde a ajuns lângă mine, nemulțumindu-se doar cu atât. Mi-a cuprins talia și m-a tras mai aproape de el, în timp ce buzele noastre se atingeau din nou. Atracția dintre noi era atât de mare în acel moment încât era aproape tangibilă. Fără să îmi dea drumul m-a împins câțiva pași mai în spate, până când am aterizat în pat. Am continuat să ne sărutăm, limbile noastre duelându-se nebun, până când a trebuit efectiv să ne separăm din lipsa oxigenului. Amândoi respiram sacadat în timp ce ne sorbeam din priviri. Eram pe punctul de a-i ceda, când la ușă s-a auzit un ciocănit.

Amândoi ne-am uitat speriați spre ușă și apoi unul la celălalt, iar în secunda următoare ușa a început să se deschidă lent, cu un scârțâit îngrozitor. M-am trezit trântită din pat și trasă de păr, în timp ce Sasuke stătea în fața mea și implorându-mă din priviri să nu îl dau de gol. Pe ușă nu a intrat nimeni alta decât isuportabila Karin, pe fața căreia a înflorit un zâmbet malefic în momentul în care ne-a văzut. Cu pași rapizi s-a îndreptat către Sasuke și a început să deschidă gura și să spună ceva răutăcios, dar Sasuke i-a tăiat-o brusc spunându-i că nu are nevoie de ea și că se poate întoarce la ceea ce făcea înainte.

Toată buna ei dispoziție a dispărut instant în timp ce s-a încruntat supărată și mi-a aruncat o privire ucigătoare, după care s-a întors pe călcâie și a ieșit ca o furtună din cameră, trântind ușa după ea. Sasuke m-a ajutat să mă ridic și și-a cerut scuze încontinuu, în timp ce încercam să îi spun ca nu are pentru ce. S-a dus și a încuiat ușa rapid, după care s-a întors la mine și m-a luat în brațe.

- Nu mai suport să stau aici, i-am spus în timp ce mă așezam pe marginea patului.
- Nici eu, așa că în seara asta urmează să plecăm de aici. Și așa am strâns toate informațiile de care aveam nevoie.
Am zâmbit fericită că voi scăpa din acea cameră îngrozitoare, după care i-am apucat mâna lui Sasuke și am strâns-o într-a mea.
- Acum îmi poți da pergamentul înapoi? l-am întrebat în timp ce îi urmăream reacțiile.
- Dar nu l-am luat niciodată, a fost tot timpul cu tine, mi-a răspuns zâmbind. Doar că nu ai știut unde să te uiți, a continuat în timp ce a luat o pernă de pe pat și a făcut un jutsu. Vezi? mi-a spus în timp ce îmi înmâna pergamentul.

spor la citit



see ya ^_^