Iubire de liceu

[Lye]

Urmarile

Pe holul spitalului se aflau colegii fetei impreuna cu dirigintele.Ren se plimba dintr-o parte in alta,incercand sa se calmeze.Nu vroia sa stie ca scumpa lui surioara a patit ceva.Stand rezemat de un zid,Akira isi tinea palmele pe chip,dand agitat din piciorul stang.In fata geamului,Leona se simtea vinovata de acel incident nefericit.Stia ca daca o oprea la timp,acel lucru nu s-ar fi intamplat.In camera unde se afla Karen,linistea era la fel de apasatoare ca intr-un mormant.Un medic inalt si batrand privea lung niste foi,in timp ce lovea usor perfuzia.Chipul lui era rece si dur.Parea ca nimeni si nimic nu il impresioneaza.In cele din urma,acesta a parasit incaperea,iesind pe hol.Vazandu-l,Ren si colegii roscatei s-au indreptat spre el.
-Cum se simte sora mea?Intreaba satenul disperat.
-Domnisoara este bine,insa exista o problema.Mai bine afli singur.
Auzind acest lucru,Ren a intrat in camera unde sora lui se odihnea.Aceasta statea pe un pat inalt,acoperit cu lenjerie orange,din bumbac.Usor,satenul s-a apropiat de ea,mangaind-o pe frunte.Incet,roscata a deschis ochii.
-Papusa,ce bine ca ti-ai revenit.Ai reusit sa ma sperii destul de tare.
-Tu...cine esti?
Auzind raspunsul fetei,tanarul a ramas oarecum socat.Ce se intampla cu sora lui?De ce nu il recunostea?
-Amnezie temporara.Din cauza loviturii la cap,si-a pierdut memoria.Poate sa isi revina in cateva zile,saptamani si in cel ami rau caz...in cativa ani.Trebuie luata usor.Sa nu o bruschezi.Replica medicul ce tocmai isi facuse aparitia.
-Karen,iti amintesti ceva?Orice!Spune Ren luand-o de mana.
-Nu stiu cine sunt eu,cine esti tu sau pur si simplu care este numele meu.Mintea mea este goala.Parca imi lipseste o parte din viata.
Doctorul l-a luat pe saten de umar,pentru a-l scoate afara.Roscata trebuia sa se odihneasca.Ramasa singura,adolescenta si-a pus ambele maini sub cap.De ce nu putea sa isi aminteasca nimic?Avea ameteli ingrozitoare ori de cate ori se forta sa faca acest lucru.
Pe hol,Ren ii privea lung pe colegii surorii sale.Acestia vroiau sa afle cum se simte Karen.
-Este bine...insa si-a pierdut memoria.Nu stie nimic despre ea.
Auzind acest lucru,tinerii se uitau socati unul la celalalt.Singura ce zambea discret era Karina.Din cauza acestul incident,colega ei nu isi mai amintea de Akira sau de sentimentele nutrite pentru acesta.Acum putea sa isi inceapa planul ei de cucerire.Vrand sa vada cu ochi ei acest lucru,Leona a intrat in camera.
-Papusa,stii cine sunt?
-De tine,habar nu am.Insa imi poti spune cine sunt eu?Ma doare foarte tare capu.
-Esti colega mea de clasa,Karen Abarai!Mai bine nu iti spun nimic...nu vreau sa te ametesc cu fel si fel de informatii.
Rebela a parasit incaperea,lasand-o singura pe roscata.Aceasta isi pronunta numele,crezand ca daca face acest lucru,isi va aminti ceva.Insa totul era in zadar.Mintea ei era complet goala.Se simtea foarte obosita,adormind de cum a inchis ochii.
Iesind pe hol,Leona s-a retras langa grupul ei.Cei doi baieti vroiau sa afle cat mai multe lucruri de la prietena lor.Insa aceasta le-a confirmat lucrurl spus de Ren:Karen era amnezica.Akira isi tinea mainile in san,gandindu-se la un singur lucru: daca colega lui isi pierduse memoria,asta inseamna ca nu isi aducea aminte de el.Insa alaturi de grup a aparut Karina,ce l-a luat pe roscat de brat.
-Imi pare sincer rau de ce i s-a intamplat colegei noastre,insa asa ii trebuie daca s-a pus cu mine.
-Am o intrebare:cine te crezi?Intreaba Leona nervoasa.
-Nu ma cred...sunt Regina Ghetii.Trebuie sa plec acasa.Kira,ne vedem Luni la scoala.
Bruneta si-a sarutat colegul,dupa care a plecat.Rebela o urmarea cu privirea si daca Ichiro nu o tinea,aceasta era in stare sa provoace un scandal monstru chiar in centrul spitalului.Nu ii pasa daca lumea asista la o bataie.
Stand pe un scaun,Ren vorbea la telefon cu Layla.Afland ce s-a intamplat,blonda era dea dreptul ingrozita.Nu vroia sa stie ca iubitul ei sufera.De cum a inchis telefonul,acesta a sunat din nou.Suparat,a raspuns.In acel moment,s-a ridicat de pe locul unde statea,privind un punct fix.
-Ta...ta?Tu esti?
-Da,nu ma mai recunosti?Am aflat ce a patit Karen.Eu si mama ta ajungem maine in Tokyo.Sa fi pregatit.La revedere.
Satenul a inchis telefonul,incghitind in sec.Parintii lui se intorceau,dupa aproape treisprezece ani de absenta.Ce avea sa se intample?Cu siguranta acestia aveau sa il traga la raspundere pentru accidentul suferit de sora lui.Insa acestia veneau cu alte ganduri.

Urmatorul cap..peste 3 sap.