Multumesc pentru comentariu :* Iata next
*
Nu trecuse mult timp si ajunsesem la locul unde se tinea teribila executie a tatalui lui Eric. Toti oamenii ne priveau pe mine si pe Eric cu o curiozitate fara margini si nu mi-am putut retine repulsia. Nu-mi placeau oamenii, asa ca m-am retras in spatele contelui, in loc sa-l protejez eu pe el. Am oftat, nefiind in stare de nimic grandios, asa ca renuntasem la orice incercare de a face pe viteazul.
In spatele unei mase mari, am vazut un grup de oameni, zece la numar, care banuiam ca sunt cei ce corectau toate lucrurile. Am oftat din plin si mi-am trecut limba peste buze, apoi, discret, l-am strans pe Eric de mana, in incercarea de a-i da curaj sa treaca peste tot ceea ce se intamplase. Imi era teribil de teama sa nu se intample ceva rau...
Procesul incepuse in scurt timp, iar eu nu-mi putusem stapani trupul, care incepuse sa tremure la vederea tatalui lui Eric. Era acelasi barbat care incercase, la conac, sa-si bata joc de mine. imi simteam un gol teribil in stomac si maraisem fara sa vreau. Noroc insa ca ma aflam in primul rand, cu Eric, privindu-l pe tatal sau, si nu ma auzisera ceilalti.
Oamenii deja incepusera sa vorbeasca. In partea cealalta, in dreapta, statea, alaturi de o batranica, un baietel care era plin de vanatai si tremura din cap pana in picioare. M-am uitat cu tristete la el, aproape nevenindu-mi sa cred. Era atat de mic...
Imediat imi dadusem seama ca el fusese victima. In cateva momente dupa acest lucru, si un barbat din comisie aratase catre el, spunand ca tatal lui Eric fusese prins in fapt. M-am cutremurat in acel moment si l-am prins pe Eric de mana, inchizandu-mi ochii. Retraiam acele lucruri care aproape se intaplasera. Scapasem ca prin urechile acului. Si totusi, eu eram destul de mare, aveam 19 ani, pe cand el... El era doar un copilas. Am scancit, dandu-mi seama ca, daca la mine, prima data fusese groaznic, la el...
Sirul gandurilor s-au intrerupt cand cei din comisie i se adresara direct lui Eric. Eram insa parca dintr-o alta lume, nu pricepeam nimic din ce i se spune si nu-mi venea sa cred, dar tremuram eu ca si cand eu aveam sa fiu cel care avea sa fie condamnat. Mi-am inchis ochii, apoi mi-am lins buzele.
Marea de oameni era tacuta, cu totii asucltau procesul. Ma intrebam daca eram singurul care nu intelegea nimic. Eric parea calm, indiferent, insa stiam ca, in mintea si inima lui, ii venea sa planga. Si totusi, el suporta destul de bine, spre deosebire de mine, care, nevinovat, tremuram din cap pana in picioare.
Incepusem sa revin cu picioarele pe Pamant, fiindca prindeam franturi de conversatie:
- ...domnul Eric de Lioncourt Senior sa isi spuna, daca are, ultimele cuvinte...
Nu intelegeam prea multe. Oftasem si imi inchisesem ochii, lasandu-ma usor pe spate. Am suras fara sa vreau in urmatorul moment, fiindca tatal iubitului meu se uita fix in ochii fiului sau, apoi la mine. Credeam ca avea sa isi ceara scuze... In schimb, vocea sa suna enervant de racaitoare pe urechile mele, pe sufletul meu:
- Imi pare enorm de rau ca nu ti-am putut regula prietenul, pictorul ala pricajit, spuse ridicand din umeri. Uitati-va ce buze are, ce par, ochi, ce trup. Cred ca ar fi fost nebuneste de bine sa-l vad cum plange de durere, eventual legat de ceva, sa nu poata sa se miste. Ce rau imi pare ca ai aparut atunci! Puteam sa-mi bat joc de el si chiar sa-l si omor!
Toata sala se cutremurase, iar eu incepusem sa tremur. Lacrimi uriase mi se prelingeau pe chipul palid. Nu-mi venea sa cred. Simteam privirea tuturor atintita asupra mea si-mi venea sa intru in pamant de rusine. Eric ma lua in brate, incepand sa-mi sopteasca la ureche lucruri linistitoare, desi nu prea functiona, fiindca ma afectase deja ceea ce mi se spusese.
Juriul, vizibil scarbit de ceea ce auzise, hotari si calaul, un tip inalt, musculos si cu fata acoperita de o gluga neagra, sa nu ii putem vedea trasaturile. AJunse langa tatal lui Eric, care statea legat in fata noastra. Ii puse fara prea mare greutate latul in jurul gatului si, in acel moment, m-am facut mic in locul pe care stateam, iar barbatul, care statea in picioare pe un scaun, ma fixa cu privirea.
- A sosit momentul executiei, rosti clar unul dintre cei de la masa si il fulgera cu privirea pe barbatul condamnat. Calaul se apropie si, fara prea mare greutate, foarte rapid, inlatura scaunul de sub picioarele acestuia. In acel moment, imaginea pe care am vazut-o m-a facut sa ma cutremur: tatal lui Eric imediat ramase agatat de franghia aceea.
Aproape ca reuseam sa-i aud, in linistea de mormant, trosnitul oaselor gatului. Mi-am afundat chipul in palme, iar Eric isi pusese mainile pe spatele meu, incepand sa ma mangaie trist. Stia ca oamenii se uitau numai la tatal sau, dar nu indrazni sa ma atinga in vreun mod aparte.
Intr-un sfarsit, totul se terminase. Trupul tatalui lui Eric inceta sa se mai miste, spre marea mea groaza. Ma simteam groaznic. Fusese de ajuns insa sa fie prins in fapt divers, astfel ca fusese pus sub condamnare. Nu stiu ce as fi facut daca eu, personal, as fi fost direct vinovat de ceea ce i se intamplase bietului tata al iubitului meu. Acesta nu voia sa ma mai priveasca in ochi, ceea ce ma speria in mare parte. "Sper ca nu esti suparat pe mine... " mi-am spus in minte si am oftat cu vinovatie. Nu-mi venea sa cred unde se ajunsese, sa fie ucis tatal sau!
Ne intorseseram acasa de foarte putin timp, pe o zi ploioasa. Eric, care arata de-a dreptul distrus, incerca din rasputeri sa stea in liniste. Tot drumul si-a tinut capul pe umarul meu, cu ochii inchisi. Ma ingrijoreaza purtarea sa, nu vreau sa pateasca nimic rau... Imi era o mila teribila de el si nu-mi puteam stapani compasiunea. Cand incercasem sa il mangai, ma respinsese, semn ca avea nevoie de singuratate. Intelegeam acest lucru, insa ma durea enorm.
Ajunsi la conac, cu Eric inca simtindu-se teribil, acesta se izolase in camera in care dormeam impreuna. Inchisese usa cu cheia si, pentru cateva momente cand am trecut pe-acolo, am auzit plansete. Alesesem sa-i las intimitate, fiindca stiam ca e distrus, astfel ca renuntasem la orice idee de a-l face sa iasa de acolo. Imi parea rau ca nu eram in stare sa fac nimic sa-l imbunez, insa, daca el voia sa stea acolo, sa se linisteasca, eu aveam sa-i respect alegerile.
Imi petrecusem restul zilei intr-o camera intunecata, citind o carte si desenand diferite imagini cu mine si Eric care, spre marea mea bucurie, iesisera perfect. Eram fericit pentru acest lucru si abia astept sa i le arat si lui. M-am ridicat de pe fotoliul comod pe care stateam si, rapid, am mers in atelierul meu, si anume acea camera rezervata de Eric pentru desenat.
Incepusem un proaspat tablou, tot cu noi doi, si aveam de gand sa-l pictez. De aceasta data, eu si Eric eram unul langa altul, in biblioteca, zambind binedispusi. O lacrima mi s-a prelins pe fata realizand cat de mult sufera.
"Trebuie sa fac ceva... " mi-am spus in minte, dar ce? Ce puteam face pentru a-mi face iubitul sa se simte mai bine?
Un oftat prelung se auzi din spatele meu.
- Caleb, spuse o voce feminina, iar cand m-am intors, doua maini calde, fine, se asezasera pe umerii mei, incepand sa maseze. Caleb, esti foarte incordat, imi spuse fata cu care ma imprietenisem. M-am intors spre ea, usor uimit de aproprierea dintre noi. I-am zambit usor, iar ea mi se prezenta: Sunt Elisa. Am zambit si, galant, i-am sarut mana, apoi m-am intors la tabloul meu. In scurt timp insa, fata vorbi din nou:
- Tu si Eric sunteti... ? intreba parca nesigura, privind tabloul cand noi doi ne sarutam, terminat in urma cu ceva timp. Am dat afirmativ din cap, iar ea se inclina in fata mea, cerandu-si scuze, si pleca.
Era tarziu, trecut de miezul noptii, cand Eric iesise din acea camera si ma cautase. Avea ochii rosii, umflati de plans si era distrus. Stomacul mi se stransese intr-un mod neplacut, fara sa ma pot calma.. M-am ridicat rapid de pe fotoliul meu, luandu-l in brate. Contele imi arunca o privire trista, apoi intinse mainile catre mine. M-am dus in bratele lui si i-am depus un sarut pe buzele apetisante, apoi ramasesem asa, tinandu-l in brate strans. Era cald, iar inima ii batea foarte rapid.
- Ingeras, te simti bine? ma intreba in soapta, iar eu m-am cutremurat, fiindca acum, dupa ce vazusem cum un om, desi vinovat, murise, condamnat la moarte de altii, din cauza ca sodomizase un biet copil, sa aud cum alt barbat ma alinta si, mai presus de toate, era si cel cu care ma culcasem, ma afectase teribil, mi se parea ciudat, doar ca nu aveam de gand sa i-o arat, ma temeam.
- Da, sunt bine, am raspuns politicos, apoi am zambit la fel de trist ca si el. Amandoi eram, pesemne, distrusi de ceea ce se petrecuse. Tu cum te simti? am intrebat ridicandu-mi privirea catre el. Inca ne tineam in brate, incapabili sa ne indepartam unul de celalalt.
- Bine, printul meu, rosti si rosisem puternic. Multumesc pentru ca mi-ai inteles durerea si m-ai lasat sa ma descarc... Inca ceva, Caleb. Elisa te place.
Fara sa vreau, am inceput sa rad amuzat de ceea ce spusese. Eric se uita la mine lung, iar eu nu puteam sa ma calmez.
- Ce e asa de amuzant? intrebase copilareste.
*
Nu trecuse mult timp si ajunsesem la locul unde se tinea teribila executie a tatalui lui Eric. Toti oamenii ne priveau pe mine si pe Eric cu o curiozitate fara margini si nu mi-am putut retine repulsia. Nu-mi placeau oamenii, asa ca m-am retras in spatele contelui, in loc sa-l protejez eu pe el. Am oftat, nefiind in stare de nimic grandios, asa ca renuntasem la orice incercare de a face pe viteazul.
In spatele unei mase mari, am vazut un grup de oameni, zece la numar, care banuiam ca sunt cei ce corectau toate lucrurile. Am oftat din plin si mi-am trecut limba peste buze, apoi, discret, l-am strans pe Eric de mana, in incercarea de a-i da curaj sa treaca peste tot ceea ce se intamplase. Imi era teribil de teama sa nu se intample ceva rau...
Procesul incepuse in scurt timp, iar eu nu-mi putusem stapani trupul, care incepuse sa tremure la vederea tatalui lui Eric. Era acelasi barbat care incercase, la conac, sa-si bata joc de mine. imi simteam un gol teribil in stomac si maraisem fara sa vreau. Noroc insa ca ma aflam in primul rand, cu Eric, privindu-l pe tatal sau, si nu ma auzisera ceilalti.
Oamenii deja incepusera sa vorbeasca. In partea cealalta, in dreapta, statea, alaturi de o batranica, un baietel care era plin de vanatai si tremura din cap pana in picioare. M-am uitat cu tristete la el, aproape nevenindu-mi sa cred. Era atat de mic...
Imediat imi dadusem seama ca el fusese victima. In cateva momente dupa acest lucru, si un barbat din comisie aratase catre el, spunand ca tatal lui Eric fusese prins in fapt. M-am cutremurat in acel moment si l-am prins pe Eric de mana, inchizandu-mi ochii. Retraiam acele lucruri care aproape se intaplasera. Scapasem ca prin urechile acului. Si totusi, eu eram destul de mare, aveam 19 ani, pe cand el... El era doar un copilas. Am scancit, dandu-mi seama ca, daca la mine, prima data fusese groaznic, la el...
Sirul gandurilor s-au intrerupt cand cei din comisie i se adresara direct lui Eric. Eram insa parca dintr-o alta lume, nu pricepeam nimic din ce i se spune si nu-mi venea sa cred, dar tremuram eu ca si cand eu aveam sa fiu cel care avea sa fie condamnat. Mi-am inchis ochii, apoi mi-am lins buzele.
Marea de oameni era tacuta, cu totii asucltau procesul. Ma intrebam daca eram singurul care nu intelegea nimic. Eric parea calm, indiferent, insa stiam ca, in mintea si inima lui, ii venea sa planga. Si totusi, el suporta destul de bine, spre deosebire de mine, care, nevinovat, tremuram din cap pana in picioare.
Incepusem sa revin cu picioarele pe Pamant, fiindca prindeam franturi de conversatie:
- ...domnul Eric de Lioncourt Senior sa isi spuna, daca are, ultimele cuvinte...
Nu intelegeam prea multe. Oftasem si imi inchisesem ochii, lasandu-ma usor pe spate. Am suras fara sa vreau in urmatorul moment, fiindca tatal iubitului meu se uita fix in ochii fiului sau, apoi la mine. Credeam ca avea sa isi ceara scuze... In schimb, vocea sa suna enervant de racaitoare pe urechile mele, pe sufletul meu:
- Imi pare enorm de rau ca nu ti-am putut regula prietenul, pictorul ala pricajit, spuse ridicand din umeri. Uitati-va ce buze are, ce par, ochi, ce trup. Cred ca ar fi fost nebuneste de bine sa-l vad cum plange de durere, eventual legat de ceva, sa nu poata sa se miste. Ce rau imi pare ca ai aparut atunci! Puteam sa-mi bat joc de el si chiar sa-l si omor!
Toata sala se cutremurase, iar eu incepusem sa tremur. Lacrimi uriase mi se prelingeau pe chipul palid. Nu-mi venea sa cred. Simteam privirea tuturor atintita asupra mea si-mi venea sa intru in pamant de rusine. Eric ma lua in brate, incepand sa-mi sopteasca la ureche lucruri linistitoare, desi nu prea functiona, fiindca ma afectase deja ceea ce mi se spusese.
Juriul, vizibil scarbit de ceea ce auzise, hotari si calaul, un tip inalt, musculos si cu fata acoperita de o gluga neagra, sa nu ii putem vedea trasaturile. AJunse langa tatal lui Eric, care statea legat in fata noastra. Ii puse fara prea mare greutate latul in jurul gatului si, in acel moment, m-am facut mic in locul pe care stateam, iar barbatul, care statea in picioare pe un scaun, ma fixa cu privirea.
- A sosit momentul executiei, rosti clar unul dintre cei de la masa si il fulgera cu privirea pe barbatul condamnat. Calaul se apropie si, fara prea mare greutate, foarte rapid, inlatura scaunul de sub picioarele acestuia. In acel moment, imaginea pe care am vazut-o m-a facut sa ma cutremur: tatal lui Eric imediat ramase agatat de franghia aceea.
Aproape ca reuseam sa-i aud, in linistea de mormant, trosnitul oaselor gatului. Mi-am afundat chipul in palme, iar Eric isi pusese mainile pe spatele meu, incepand sa ma mangaie trist. Stia ca oamenii se uitau numai la tatal sau, dar nu indrazni sa ma atinga in vreun mod aparte.
Intr-un sfarsit, totul se terminase. Trupul tatalui lui Eric inceta sa se mai miste, spre marea mea groaza. Ma simteam groaznic. Fusese de ajuns insa sa fie prins in fapt divers, astfel ca fusese pus sub condamnare. Nu stiu ce as fi facut daca eu, personal, as fi fost direct vinovat de ceea ce i se intamplase bietului tata al iubitului meu. Acesta nu voia sa ma mai priveasca in ochi, ceea ce ma speria in mare parte. "Sper ca nu esti suparat pe mine... " mi-am spus in minte si am oftat cu vinovatie. Nu-mi venea sa cred unde se ajunsese, sa fie ucis tatal sau!
Ne intorseseram acasa de foarte putin timp, pe o zi ploioasa. Eric, care arata de-a dreptul distrus, incerca din rasputeri sa stea in liniste. Tot drumul si-a tinut capul pe umarul meu, cu ochii inchisi. Ma ingrijoreaza purtarea sa, nu vreau sa pateasca nimic rau... Imi era o mila teribila de el si nu-mi puteam stapani compasiunea. Cand incercasem sa il mangai, ma respinsese, semn ca avea nevoie de singuratate. Intelegeam acest lucru, insa ma durea enorm.
Ajunsi la conac, cu Eric inca simtindu-se teribil, acesta se izolase in camera in care dormeam impreuna. Inchisese usa cu cheia si, pentru cateva momente cand am trecut pe-acolo, am auzit plansete. Alesesem sa-i las intimitate, fiindca stiam ca e distrus, astfel ca renuntasem la orice idee de a-l face sa iasa de acolo. Imi parea rau ca nu eram in stare sa fac nimic sa-l imbunez, insa, daca el voia sa stea acolo, sa se linisteasca, eu aveam sa-i respect alegerile.
Imi petrecusem restul zilei intr-o camera intunecata, citind o carte si desenand diferite imagini cu mine si Eric care, spre marea mea bucurie, iesisera perfect. Eram fericit pentru acest lucru si abia astept sa i le arat si lui. M-am ridicat de pe fotoliul comod pe care stateam si, rapid, am mers in atelierul meu, si anume acea camera rezervata de Eric pentru desenat.
Incepusem un proaspat tablou, tot cu noi doi, si aveam de gand sa-l pictez. De aceasta data, eu si Eric eram unul langa altul, in biblioteca, zambind binedispusi. O lacrima mi s-a prelins pe fata realizand cat de mult sufera.
"Trebuie sa fac ceva... " mi-am spus in minte, dar ce? Ce puteam face pentru a-mi face iubitul sa se simte mai bine?
Un oftat prelung se auzi din spatele meu.
- Caleb, spuse o voce feminina, iar cand m-am intors, doua maini calde, fine, se asezasera pe umerii mei, incepand sa maseze. Caleb, esti foarte incordat, imi spuse fata cu care ma imprietenisem. M-am intors spre ea, usor uimit de aproprierea dintre noi. I-am zambit usor, iar ea mi se prezenta: Sunt Elisa. Am zambit si, galant, i-am sarut mana, apoi m-am intors la tabloul meu. In scurt timp insa, fata vorbi din nou:
- Tu si Eric sunteti... ? intreba parca nesigura, privind tabloul cand noi doi ne sarutam, terminat in urma cu ceva timp. Am dat afirmativ din cap, iar ea se inclina in fata mea, cerandu-si scuze, si pleca.
Era tarziu, trecut de miezul noptii, cand Eric iesise din acea camera si ma cautase. Avea ochii rosii, umflati de plans si era distrus. Stomacul mi se stransese intr-un mod neplacut, fara sa ma pot calma.. M-am ridicat rapid de pe fotoliul meu, luandu-l in brate. Contele imi arunca o privire trista, apoi intinse mainile catre mine. M-am dus in bratele lui si i-am depus un sarut pe buzele apetisante, apoi ramasesem asa, tinandu-l in brate strans. Era cald, iar inima ii batea foarte rapid.
- Ingeras, te simti bine? ma intreba in soapta, iar eu m-am cutremurat, fiindca acum, dupa ce vazusem cum un om, desi vinovat, murise, condamnat la moarte de altii, din cauza ca sodomizase un biet copil, sa aud cum alt barbat ma alinta si, mai presus de toate, era si cel cu care ma culcasem, ma afectase teribil, mi se parea ciudat, doar ca nu aveam de gand sa i-o arat, ma temeam.
- Da, sunt bine, am raspuns politicos, apoi am zambit la fel de trist ca si el. Amandoi eram, pesemne, distrusi de ceea ce se petrecuse. Tu cum te simti? am intrebat ridicandu-mi privirea catre el. Inca ne tineam in brate, incapabili sa ne indepartam unul de celalalt.
- Bine, printul meu, rosti si rosisem puternic. Multumesc pentru ca mi-ai inteles durerea si m-ai lasat sa ma descarc... Inca ceva, Caleb. Elisa te place.
Fara sa vreau, am inceput sa rad amuzat de ceea ce spusese. Eric se uita la mine lung, iar eu nu puteam sa ma calmez.
- Ce e asa de amuzant? intrebase copilareste.
"Iadul e gol si toti diavolii sunt aici. " (W. Shakespeare)
Blog:
Codul Cuvintelor | L'art de L'amour
Blog:
Codul Cuvintelor | L'art de L'amour