Buna tuturor dupa atata amar de vreme reusesc si eu sa aduc nextu. Imi cer suze pentru ca a durat atat, dar din motive personale am fost oarecum fortata sa iau o pauza. Din cat am inteles se pare ca trebuie sa postez continuarea intr-un nou topic, sper ca am inteles bine mai ales ca nu am mai intrat pe zup. So lectura placuta.
Cand se trezi realiza ca era deja dimineata. Se pare ca somnul o furase in timp ce citea, si totusi nu se simtea deloc odihnita, dormise destul de incomod pe acel fotoliu, iar noaptea fusese indeajuns de agitata, plina de tot felul de vise ciudate care nu avea nici un fel de legatura unul cu celalalt. Plus ca de cand se trezise avea strania senzatie ca ceva rau se intamplase sau urma sa se intample, dar hotara sa ignore totul spunandu-si ca acea senzatie avea sa treaca de la sine.
Merse la baie unde isi facu siesta de dimineata, dupa care isi aminti ca ar fi trebuit sa mearga sa isi viziteze mama care probabil era mai mult decat furioasa, pentru ca, plecase de la petrecere fara sa o anunte. Nu era prima data cand facea toate astea, dar cu siguranta situatia era mai grava decat alte dati.
Se imbraca cu o bluza neagra simpla, si o pereche de blugi de aceeasi culoare, in timp ce in picioare isi lua o pereche de balerini. Nu era genul de persoana preocupata de felul in care arata, pentru ea tot ce conta era arheologia. Se privii in oglinda, analizandu-se, atunci realiza ca parul ii era destul de ravasit, insa nu se obosi sa il aranjeze in nici un fel. Ai fi zis ca avand niste parinti atat de celebri, ar fi putut acorda mai multa atentie aspectului,dar nu era nici pe departe asa.
Dupa ce verifica inca odata daca usa apartamentului era incuiata, si daca avea telefonul pleca in graba spre locuinta mamei ei. Cu toate ca nu era o impatimita a vitezei, de aceasta data hotara sa faca o exceptie si accelera cu putere, pentru ca acea senzatie de mai devreme revenise si era din ce in ce mai puternica pe masura ce se apropia. In douazeci de minute, masina de culoare neagra a lui Roxaane era parcata in fata vilei parintilor ei.
Se pare ca ajunsese mai repede decat prevazuse. Cobora din autovehicul si incepu sa cerceteze curtea imensa, ce parea pustie. Pentru o secunda se intreba unde disparusera toti angajatii, mai ales ca la aceasta ora toata lumea ar fi trebuit sa fie acasa.
Fara sa mai stea pe ganduri, si sperand sa gaseasca curand niste raspunsuri la acest mister, tanara intra in vila intampinata de un scartai prelung si enervant ce provenea de la usa masiva din lemn de fag.
Dupa ce cerceta fugitiv aproape fiecare incapere din casa, realiza ca nu mai era nimeni. Parca toti se evaporasera dintr-o data.
Era ciudat, si infricosator. Apoi brusc isi aminti ca inca nu fusese in biblioteca, asa ca se indrepta intr-acolo cat mai repede. Cand ajunse in acea camera plina de carti ramase surprinsa sa o vada pe doamna Crossaly stand la o masa aplecata asupra unei carti ce era deschisa dand impresia ca citeste pur si simplu.
Si totusi, cand ajunse mai aproape de cea care ii daduse viata, Roxaane realiza ingrozita ca ochii ii erau inchisi, iar mainile ce i se odihneau pe carte, ei bine ai fi putut cu usurinta sa citesti literele ce erau scrise pe pagini. Aceasta imagine o tulbura pe tanara Crossaly, care ramase tacuta, nestiind un alt mod in care sa reactioneze. Nimeni nu putea atenua socul provocat de ceea ce se intamplase, cu toate ca nu era sigura de ceea ce se intamplase cu adevarat, stia doar ca acum mainile mamei pareau fantomatice, gri si tremuratoare asemenea ceturilor.
Tanara incerca tematoare sa isi atinga mama, insa simti o rezistenta lipsita de consistenta ca i se opune, un fel de zid invizibil impotriva caruia nu avea cum sa lupte. Se inspaimanta si mai mult cand realiza ca nu avea cui sa ii ceara ajutorul, ce sa spuna despre tot ce s-a intamplat, cand nici ea nu stia. Desi, o durea sa se gandeasca la asta, trebuia sa recunoasca ca nu avea ce sa faca sa isi ajute mama. Simti un fior de tristete, apoi prin minte ii trecu un singur lucru sau mai bine spus o intrebare ,,Ce se intamplase cu tatal ei?" . Ii era teama sa se gandeasca ca si el ar fi putut pati acelasi lucru ca si doamna Crossaly sau poate chiar mai rau.
Isi scoase telefonul din buzunar, formand rapid un numar, pe care il apela imediat. O voce groasa se auzi la capatul firului, acea voce apartinea tatalui ei, care din fericire era bine. Fata rasufla usurata, apoi incerca sa ii explice barbatului ce se intamplase, dar fu dezamagita sa afle ca mama ei murise acum doi ani. Dezamagita si confuza, incerca sa puna totul cap la cap. Cum era posibil sa fie moarta de doi ani, cand aseara vorbise cu ea, iar astazi femeia statea in fata ei, desi nu putea spune cu certitudine daca era intr-o stare de tranzititie sau chiar murise.
Dintr-o data podeau incepu sa se cutremure ceea ce facu sa isi piarda echilibrul si sa se impiedice. Se ridica chiar in momentul in care un ras isteric incepu sa se auda in intreaga incapere. Cu toate ca incerca sa isi dea seama de unde vine, nu reusi, era ca si cum se auzea de peste tot si niciunde. Atunci isi aminti de scena de aseara care paruse atat de reala, de rasul strident al necunoscutului, care parea ca isi facuse aparitia si aici. Era cuprinsa de indoieli si din ce in ce mai confuza. Dar rasul inspaimantator se opri, ceea ce o facu pe Rossaly sa se gandeasca ca poate era mai bine sa plece. Isi privi din nou mama, studiind-o cu atentie. Atunci observa ca acolo unde era deschisa cartea cu litere sangerii scria ceva. Se apropie incercand sa descifreze acea inscriptie care spunea doar atat ,, Stii cum poti omora un suflet? Devorandu-l" asta ce mai insemna?
Stia ca lucrurile nu erau in regula, stia ca totul se intamplase cu un motiv pe care ea trebuia cu orice pret sa il afle. ,,Nu imi place deloc asta", gandi suficient de puternic incat acea prezenta meschina sa o auda. Nu isi dorea sa ii ofere satisfactie, sa il faca sa creada ca i-ar putea fi teama de el, pentru ca nu era deloc asa. Ceea ce o facea pe ea sa tremure, provocandu-i fiori adanci, facandu-i stomacul sa se stranga era gandul ca si alte persoane atat de dragi ei ar fi putut avea aceeasi soarta sau poate chiar mai rea. Gandul acesta o ingrozea.
Isi privi inca odata mama, pentru ultima data apoi parasi acea incapere blestemata. Ajunse pe holul ingust si intunecat, unde intalni o imagine dezolanta. Trupurile tuturor angajatilor zaceau lipsite de viata, pe acel hol. Le cerceta rand pe rand, incercand sa descopere un indiciu oricat de mic care sa o ajute sa desluseasca felul in care ar fi putut murii cu toti. Nici un fel de arma, nici o rana absolut nimic, prin urmare nici un indiciu, doar mister. Ofta incet ducandu-si mainile spre frunte, vrand parca sa opreasca durerea de cap ce o acaparase dintr-o data. Era dezorientata. Cum si de ce murisera cu toti cei din casa avea sa ramana un lucru necunoscut. Nu ii facea placere sa priveasca toate astea, ochii ei ratacind incolo si incoace. In mod evident Roxaane considera ca venise momentul sa plece.
Cu greu reusi sa inainteze printre cadavre in timp ce simti cum un fior de gheata o strabate. Simti cum tremura pana la maduva si chiar mai adanc de atat. Era frica groaznica pe care o simtea din cauza neputintei si a nesigurantei, pentru ca nu stia ce avea sa se intample in continuare. Tot acest joc sinistru in care fusese aruncata fara voia ei incepea sa o sperie, dar asta nu insemna ca avea sa renunte. Nu stia cum sau in ce fel, dar trebuia sa gaseasca macar o cale de a distruge o parte din iluziile acelei umbre diabolice, care de aseara incepuse sa o insoteasca pretutindeni. Cateva clipe mai tarziu, dupa ce iesi din casa isi aminti brusc, pe chip intiparindu-i-se uimirea ca mai vazuse ceea ce mama ei scrisese acolo, intr-un pergament pe care profesorul Coner il descoperise de curand, dar pe care nici el nici altcineva nu il putuse deslusi. Dar aceea intrebare si acel raspuns pe care il ignorasera la inceput prea acum a fi cheia rezolvarii intregului mister. Porni masina indreptandu-se atelierul profesorului, pentru ca ii fusese asistenta avea acces la toate pergamentele. Ajunse relativ repede. Imediat dupa ce parca incepu sa caute disperata cheia, pe care o gasi in cele din urma. Locul era pustiu semn ca nimeni nu era acolo. Intra incet intr-o camera in care mentorul ei tinea toate pergamentele care nu erau inca descifrate. Merse langa un dulap, unde stia ca se afla ceea ce cauta, insa spre surprinderea ei nu era nimic acolo. Pentru o secunda ii trecu prin minte ca l-ar fi putut lua cineva, poate chiar profesorul.
- Ce vei face acum? Se auzi aceeasi voce mai devreme, doar ca de data asta ii puse doar o intrebare, care nu mai fu insotita de rasul plin de superioritate.
Roxaane incerca sa ignore acea intrebare, daca putea sa apara peste tot, probabil stia si ce va face. Oricum tanara era prea ocupata sa schiteze planuri. Apoi isi aminti ca profesorul ii spuse ceva ce parea a fi acum solutia salvatoare ,, Indiferent de popor, toate legendele se leaga intre ele, mai mult sau mai putin, iar daca toate astea erau adevarate trebuia sa existe undeva, in trecutul indepartat al unui popor, o legenda, un indiciu ceva". Dar citise si studiase fiecare legenda, nu mai intalnise asta nicaieri, cu exceptia singurei dovezi care disparuse.
Se simtea abandonata, prinsa intre ciocan si nicovala. Ar fi vrut sa renunte la tot si sa uite, dar nu putea era vorba de mama ei. Era trista. In final obosise sa mai caute. Singura solutie era sa plece in acea expeditie la care visase atat de mult, si in care isi dorea tot mai mult sa plece.
Avea de gand sa porneasca intr-o lupta inegala cu destinul. Era traumatizata de tot ce i se intamplase. Ramase ganditoare privind in jur.
Dintr-o data cineva tusii intr-un mod prefacut incercand parca sa ii atraga atentia fetei, care desi il privi ramase la fel de tacuta ca inainte. In urmatoarele secunde in minte ii reveni scena de la petrecere. Wilhelem Josseran Berard o privea zambind intr-un mod ciudat de parca ar fi stiut ca ea isi reamintea acea intamplare. Nu avea idee de ce el se afla aici, dar nici nu se obosi sa il intrebe.
- Iti voi finanta eu expeditia, desigur cu conditia sa te insotesc. Spuse pe un ton ferm stiind ca in acest fel ii va atrage atentia. Fata il privi neincrezatoare, apoi realiza ca nu ii vorbise niciodata despre visul ei.
- Mama ta mi-a spus aseara la petrecere. Continua barbatul vazand urma de nedumerire ce aparuse pe chipul ei. Atunci realiza ca daca femeia care ii daduse viata vorbise cu el insemna ca singurul care spune ca ea murise acum doi ani, ca singurul care nu isi mai amintea de ea era doar tatal ei.
- Sa presupunem ca accept, dar ce trebuie sa fac in schimb? Il intreba curioasa si suspicioasa pentru ca nu avea incredere intr-un barbat pe care abia il cunoscuse si care avea o reputatie de cuceritor pe care toata lumea o cunostea. De aceea tanara Roxaane era mai mult ca sigura ca va trebui sa existe ceva in schimb.
- Ti-am spus, iti vei primi banii, iar eu te voi insoti. Asta este schimbul. Raspunse barbatul cu un ton plin de nonsalanta. Desi, era pusa in dificultate, nu prea avea de ales.
- Accept, vom pleca peste o saptamana. Il anunta tanara dupa care cei doi parasira atelierul, fiecare vazandu-si de treburile lui.
Capitolul 2. Semnul
Cand se trezi realiza ca era deja dimineata. Se pare ca somnul o furase in timp ce citea, si totusi nu se simtea deloc odihnita, dormise destul de incomod pe acel fotoliu, iar noaptea fusese indeajuns de agitata, plina de tot felul de vise ciudate care nu avea nici un fel de legatura unul cu celalalt. Plus ca de cand se trezise avea strania senzatie ca ceva rau se intamplase sau urma sa se intample, dar hotara sa ignore totul spunandu-si ca acea senzatie avea sa treaca de la sine.
Merse la baie unde isi facu siesta de dimineata, dupa care isi aminti ca ar fi trebuit sa mearga sa isi viziteze mama care probabil era mai mult decat furioasa, pentru ca, plecase de la petrecere fara sa o anunte. Nu era prima data cand facea toate astea, dar cu siguranta situatia era mai grava decat alte dati.
Se imbraca cu o bluza neagra simpla, si o pereche de blugi de aceeasi culoare, in timp ce in picioare isi lua o pereche de balerini. Nu era genul de persoana preocupata de felul in care arata, pentru ea tot ce conta era arheologia. Se privii in oglinda, analizandu-se, atunci realiza ca parul ii era destul de ravasit, insa nu se obosi sa il aranjeze in nici un fel. Ai fi zis ca avand niste parinti atat de celebri, ar fi putut acorda mai multa atentie aspectului,dar nu era nici pe departe asa.
Dupa ce verifica inca odata daca usa apartamentului era incuiata, si daca avea telefonul pleca in graba spre locuinta mamei ei. Cu toate ca nu era o impatimita a vitezei, de aceasta data hotara sa faca o exceptie si accelera cu putere, pentru ca acea senzatie de mai devreme revenise si era din ce in ce mai puternica pe masura ce se apropia. In douazeci de minute, masina de culoare neagra a lui Roxaane era parcata in fata vilei parintilor ei.
Se pare ca ajunsese mai repede decat prevazuse. Cobora din autovehicul si incepu sa cerceteze curtea imensa, ce parea pustie. Pentru o secunda se intreba unde disparusera toti angajatii, mai ales ca la aceasta ora toata lumea ar fi trebuit sa fie acasa.
Fara sa mai stea pe ganduri, si sperand sa gaseasca curand niste raspunsuri la acest mister, tanara intra in vila intampinata de un scartai prelung si enervant ce provenea de la usa masiva din lemn de fag.
Dupa ce cerceta fugitiv aproape fiecare incapere din casa, realiza ca nu mai era nimeni. Parca toti se evaporasera dintr-o data.
Era ciudat, si infricosator. Apoi brusc isi aminti ca inca nu fusese in biblioteca, asa ca se indrepta intr-acolo cat mai repede. Cand ajunse in acea camera plina de carti ramase surprinsa sa o vada pe doamna Crossaly stand la o masa aplecata asupra unei carti ce era deschisa dand impresia ca citeste pur si simplu.
Si totusi, cand ajunse mai aproape de cea care ii daduse viata, Roxaane realiza ingrozita ca ochii ii erau inchisi, iar mainile ce i se odihneau pe carte, ei bine ai fi putut cu usurinta sa citesti literele ce erau scrise pe pagini. Aceasta imagine o tulbura pe tanara Crossaly, care ramase tacuta, nestiind un alt mod in care sa reactioneze. Nimeni nu putea atenua socul provocat de ceea ce se intamplase, cu toate ca nu era sigura de ceea ce se intamplase cu adevarat, stia doar ca acum mainile mamei pareau fantomatice, gri si tremuratoare asemenea ceturilor.
Tanara incerca tematoare sa isi atinga mama, insa simti o rezistenta lipsita de consistenta ca i se opune, un fel de zid invizibil impotriva caruia nu avea cum sa lupte. Se inspaimanta si mai mult cand realiza ca nu avea cui sa ii ceara ajutorul, ce sa spuna despre tot ce s-a intamplat, cand nici ea nu stia. Desi, o durea sa se gandeasca la asta, trebuia sa recunoasca ca nu avea ce sa faca sa isi ajute mama. Simti un fior de tristete, apoi prin minte ii trecu un singur lucru sau mai bine spus o intrebare ,,Ce se intamplase cu tatal ei?" . Ii era teama sa se gandeasca ca si el ar fi putut pati acelasi lucru ca si doamna Crossaly sau poate chiar mai rau.
Isi scoase telefonul din buzunar, formand rapid un numar, pe care il apela imediat. O voce groasa se auzi la capatul firului, acea voce apartinea tatalui ei, care din fericire era bine. Fata rasufla usurata, apoi incerca sa ii explice barbatului ce se intamplase, dar fu dezamagita sa afle ca mama ei murise acum doi ani. Dezamagita si confuza, incerca sa puna totul cap la cap. Cum era posibil sa fie moarta de doi ani, cand aseara vorbise cu ea, iar astazi femeia statea in fata ei, desi nu putea spune cu certitudine daca era intr-o stare de tranzititie sau chiar murise.
Dintr-o data podeau incepu sa se cutremure ceea ce facu sa isi piarda echilibrul si sa se impiedice. Se ridica chiar in momentul in care un ras isteric incepu sa se auda in intreaga incapere. Cu toate ca incerca sa isi dea seama de unde vine, nu reusi, era ca si cum se auzea de peste tot si niciunde. Atunci isi aminti de scena de aseara care paruse atat de reala, de rasul strident al necunoscutului, care parea ca isi facuse aparitia si aici. Era cuprinsa de indoieli si din ce in ce mai confuza. Dar rasul inspaimantator se opri, ceea ce o facu pe Rossaly sa se gandeasca ca poate era mai bine sa plece. Isi privi din nou mama, studiind-o cu atentie. Atunci observa ca acolo unde era deschisa cartea cu litere sangerii scria ceva. Se apropie incercand sa descifreze acea inscriptie care spunea doar atat ,, Stii cum poti omora un suflet? Devorandu-l" asta ce mai insemna?
Stia ca lucrurile nu erau in regula, stia ca totul se intamplase cu un motiv pe care ea trebuia cu orice pret sa il afle. ,,Nu imi place deloc asta", gandi suficient de puternic incat acea prezenta meschina sa o auda. Nu isi dorea sa ii ofere satisfactie, sa il faca sa creada ca i-ar putea fi teama de el, pentru ca nu era deloc asa. Ceea ce o facea pe ea sa tremure, provocandu-i fiori adanci, facandu-i stomacul sa se stranga era gandul ca si alte persoane atat de dragi ei ar fi putut avea aceeasi soarta sau poate chiar mai rea. Gandul acesta o ingrozea.
Isi privi inca odata mama, pentru ultima data apoi parasi acea incapere blestemata. Ajunse pe holul ingust si intunecat, unde intalni o imagine dezolanta. Trupurile tuturor angajatilor zaceau lipsite de viata, pe acel hol. Le cerceta rand pe rand, incercand sa descopere un indiciu oricat de mic care sa o ajute sa desluseasca felul in care ar fi putut murii cu toti. Nici un fel de arma, nici o rana absolut nimic, prin urmare nici un indiciu, doar mister. Ofta incet ducandu-si mainile spre frunte, vrand parca sa opreasca durerea de cap ce o acaparase dintr-o data. Era dezorientata. Cum si de ce murisera cu toti cei din casa avea sa ramana un lucru necunoscut. Nu ii facea placere sa priveasca toate astea, ochii ei ratacind incolo si incoace. In mod evident Roxaane considera ca venise momentul sa plece.
Cu greu reusi sa inainteze printre cadavre in timp ce simti cum un fior de gheata o strabate. Simti cum tremura pana la maduva si chiar mai adanc de atat. Era frica groaznica pe care o simtea din cauza neputintei si a nesigurantei, pentru ca nu stia ce avea sa se intample in continuare. Tot acest joc sinistru in care fusese aruncata fara voia ei incepea sa o sperie, dar asta nu insemna ca avea sa renunte. Nu stia cum sau in ce fel, dar trebuia sa gaseasca macar o cale de a distruge o parte din iluziile acelei umbre diabolice, care de aseara incepuse sa o insoteasca pretutindeni. Cateva clipe mai tarziu, dupa ce iesi din casa isi aminti brusc, pe chip intiparindu-i-se uimirea ca mai vazuse ceea ce mama ei scrisese acolo, intr-un pergament pe care profesorul Coner il descoperise de curand, dar pe care nici el nici altcineva nu il putuse deslusi. Dar aceea intrebare si acel raspuns pe care il ignorasera la inceput prea acum a fi cheia rezolvarii intregului mister. Porni masina indreptandu-se atelierul profesorului, pentru ca ii fusese asistenta avea acces la toate pergamentele. Ajunse relativ repede. Imediat dupa ce parca incepu sa caute disperata cheia, pe care o gasi in cele din urma. Locul era pustiu semn ca nimeni nu era acolo. Intra incet intr-o camera in care mentorul ei tinea toate pergamentele care nu erau inca descifrate. Merse langa un dulap, unde stia ca se afla ceea ce cauta, insa spre surprinderea ei nu era nimic acolo. Pentru o secunda ii trecu prin minte ca l-ar fi putut lua cineva, poate chiar profesorul.
- Ce vei face acum? Se auzi aceeasi voce mai devreme, doar ca de data asta ii puse doar o intrebare, care nu mai fu insotita de rasul plin de superioritate.
Roxaane incerca sa ignore acea intrebare, daca putea sa apara peste tot, probabil stia si ce va face. Oricum tanara era prea ocupata sa schiteze planuri. Apoi isi aminti ca profesorul ii spuse ceva ce parea a fi acum solutia salvatoare ,, Indiferent de popor, toate legendele se leaga intre ele, mai mult sau mai putin, iar daca toate astea erau adevarate trebuia sa existe undeva, in trecutul indepartat al unui popor, o legenda, un indiciu ceva". Dar citise si studiase fiecare legenda, nu mai intalnise asta nicaieri, cu exceptia singurei dovezi care disparuse.
Se simtea abandonata, prinsa intre ciocan si nicovala. Ar fi vrut sa renunte la tot si sa uite, dar nu putea era vorba de mama ei. Era trista. In final obosise sa mai caute. Singura solutie era sa plece in acea expeditie la care visase atat de mult, si in care isi dorea tot mai mult sa plece.
Avea de gand sa porneasca intr-o lupta inegala cu destinul. Era traumatizata de tot ce i se intamplase. Ramase ganditoare privind in jur.
Dintr-o data cineva tusii intr-un mod prefacut incercand parca sa ii atraga atentia fetei, care desi il privi ramase la fel de tacuta ca inainte. In urmatoarele secunde in minte ii reveni scena de la petrecere. Wilhelem Josseran Berard o privea zambind intr-un mod ciudat de parca ar fi stiut ca ea isi reamintea acea intamplare. Nu avea idee de ce el se afla aici, dar nici nu se obosi sa il intrebe.
- Iti voi finanta eu expeditia, desigur cu conditia sa te insotesc. Spuse pe un ton ferm stiind ca in acest fel ii va atrage atentia. Fata il privi neincrezatoare, apoi realiza ca nu ii vorbise niciodata despre visul ei.
- Mama ta mi-a spus aseara la petrecere. Continua barbatul vazand urma de nedumerire ce aparuse pe chipul ei. Atunci realiza ca daca femeia care ii daduse viata vorbise cu el insemna ca singurul care spune ca ea murise acum doi ani, ca singurul care nu isi mai amintea de ea era doar tatal ei.
- Sa presupunem ca accept, dar ce trebuie sa fac in schimb? Il intreba curioasa si suspicioasa pentru ca nu avea incredere intr-un barbat pe care abia il cunoscuse si care avea o reputatie de cuceritor pe care toata lumea o cunostea. De aceea tanara Roxaane era mai mult ca sigura ca va trebui sa existe ceva in schimb.
- Ti-am spus, iti vei primi banii, iar eu te voi insoti. Asta este schimbul. Raspunse barbatul cu un ton plin de nonsalanta. Desi, era pusa in dificultate, nu prea avea de ales.
- Accept, vom pleca peste o saptamana. Il anunta tanara dupa care cei doi parasira atelierul, fiecare vazandu-si de treburile lui.