09-11-2011, 11:04 PM
Ce frumos era candva in trecut cand aveam si eu atata rabdare sa scriu asa despre carti.
Ma rezum la cateva cuvinte in schimb despre Gardens of the Moon, a lui Steven Erikson, prima carte din seria The Malazan book of the fallen, o colectie de 10 carti.
M-am decis anul asta sa citesc cateva din seriile mari fantasy care le-am tot admirat de-a lungul timpului prin librarii. Malazan e una dintre ele, si cam a treia ca dimensiune. Vreau sa termin asta, A song of ice and fire a lui George R.R. Martin, The Wheel of time a lui Robert Jordan si care a fost preluata de Brandon Sanderson, The Discworld sa o inchei a lui Terry Pratchett. Ma rog, asta e cam conturul lecturii mele pe intregul 2012, cu ceva exceptii (cluburi de lectura si alte curiozitati de moment).
Despre Gardens of the Moon, ce pot zice din prima e ca aceasta carte nu pierde DELOC timp cu expozitiune. Nu istorie, nu introducere, nu panta lina de invatare a personajelor si a regulilor lumii, NIMIC. Cartea incepe in mijlocul evenimentelor, iti da o lista uriasa de personaje (ambitios autorul, nimic de zis) si te lasa in plata sfantului sa bajbai in intuneric, agatandu-te de absolut orice informatie care sa completeze tabloul.
Si-mi place la nebunie abordarea asta.
Imi face placere sa vad ca autorul n-a simtit nevoia sa-si tina cititorii de mana si sa le arate cu degetul ca unor copii ce se intampla si din ce motive istorice. Nimic atat de previzibil...ne arunca in mijlocul razboiului si ne lasa sa tragem singuri concluziile.
Personajele ce au fost introduse pana acum imi par deosebit de interesante. Jocul in care sunt antrenate e unul amplu, personalitatile lor se contureaza MULT din fapte iar adesea mi-e foarte dificil sa prezic ce vor face. Am parcurs cam 170 de pagini din cam 600 si lucrurile incep sa se mai descalceasca un pic pe la margini, desi cred ca marii jucatori abia au inceput sa-si arate viclesugurile in istoria Imperiului.
N-am mai citit un epic fantasy de Weapons of Avalon, din Chronicles of Amber (pe care a trebuit sa o termin), a lui Roger Zelazny, si aia a fost o cursa rapida prin Amber (Blood of Elves a lui Andrzej Sapkowsky nu se pune din punctul meu de vedere, povestea a mirosit MULT prea rau a expozitiune intinsa pe 400 de pagini cu prea putine evenimente, la fel ca si in The infernal city a lui Greg Keyes). Asa ca pe moment ma simt foarte bine citind asta, o gura de aer proaspat care intr-un fel infirm imi aminteste de primele carti Dune de la Frank Herbert. Multe fire disparate pe care autorul le impleteste in diverse directii, care ma astept ca abia mult mai tarziu sa se intalneasca. In cazul in care calitatea naratiunii ar fi fost mai slaba, nu-mi pot imagina sa ma fi simtit atat de bine citind. Dar vad ca domnul Erikson cauta sa ma impresioneze inca de la prima carte, cand multi altii mi-au recomandat urmatoarele ca fiind mult mai bune.
Am sa mai revin cu impresii. Pana acum cartea e o foarte buna concurenta pentru topul lecturii mele din 2011.
Ma rezum la cateva cuvinte in schimb despre Gardens of the Moon, a lui Steven Erikson, prima carte din seria The Malazan book of the fallen, o colectie de 10 carti.
M-am decis anul asta sa citesc cateva din seriile mari fantasy care le-am tot admirat de-a lungul timpului prin librarii. Malazan e una dintre ele, si cam a treia ca dimensiune. Vreau sa termin asta, A song of ice and fire a lui George R.R. Martin, The Wheel of time a lui Robert Jordan si care a fost preluata de Brandon Sanderson, The Discworld sa o inchei a lui Terry Pratchett. Ma rog, asta e cam conturul lecturii mele pe intregul 2012, cu ceva exceptii (cluburi de lectura si alte curiozitati de moment).
Despre Gardens of the Moon, ce pot zice din prima e ca aceasta carte nu pierde DELOC timp cu expozitiune. Nu istorie, nu introducere, nu panta lina de invatare a personajelor si a regulilor lumii, NIMIC. Cartea incepe in mijlocul evenimentelor, iti da o lista uriasa de personaje (ambitios autorul, nimic de zis) si te lasa in plata sfantului sa bajbai in intuneric, agatandu-te de absolut orice informatie care sa completeze tabloul.
Si-mi place la nebunie abordarea asta.
Imi face placere sa vad ca autorul n-a simtit nevoia sa-si tina cititorii de mana si sa le arate cu degetul ca unor copii ce se intampla si din ce motive istorice. Nimic atat de previzibil...ne arunca in mijlocul razboiului si ne lasa sa tragem singuri concluziile.
Personajele ce au fost introduse pana acum imi par deosebit de interesante. Jocul in care sunt antrenate e unul amplu, personalitatile lor se contureaza MULT din fapte iar adesea mi-e foarte dificil sa prezic ce vor face. Am parcurs cam 170 de pagini din cam 600 si lucrurile incep sa se mai descalceasca un pic pe la margini, desi cred ca marii jucatori abia au inceput sa-si arate viclesugurile in istoria Imperiului.
N-am mai citit un epic fantasy de Weapons of Avalon, din Chronicles of Amber (pe care a trebuit sa o termin), a lui Roger Zelazny, si aia a fost o cursa rapida prin Amber (Blood of Elves a lui Andrzej Sapkowsky nu se pune din punctul meu de vedere, povestea a mirosit MULT prea rau a expozitiune intinsa pe 400 de pagini cu prea putine evenimente, la fel ca si in The infernal city a lui Greg Keyes). Asa ca pe moment ma simt foarte bine citind asta, o gura de aer proaspat care intr-un fel infirm imi aminteste de primele carti Dune de la Frank Herbert. Multe fire disparate pe care autorul le impleteste in diverse directii, care ma astept ca abia mult mai tarziu sa se intalneasca. In cazul in care calitatea naratiunii ar fi fost mai slaba, nu-mi pot imagina sa ma fi simtit atat de bine citind. Dar vad ca domnul Erikson cauta sa ma impresioneze inca de la prima carte, cand multi altii mi-au recomandat urmatoarele ca fiind mult mai bune.
Am sa mai revin cu impresii. Pana acum cartea e o foarte buna concurenta pentru topul lecturii mele din 2011.
Pentru intrebari sau orice alte interactiuni cu mine, folositi cu incredere mesajele de profil. Contrar opiniei populare eu nu musc...si chiar daca as musca, am toate vaccinurile facute.