I'm so sorry that I'm so late! Stiu ca a trecut ceva timp, dar abia weekendul asta mi-am dat seama ca deja trecusera aproape doua luni si trebuia scris de mult. In fine sper sa va placa. [P.S. Va rog sa nu-mi taiati gatu la greselile de tastare. Nu mai am timp sa il recitesc]
Sasuke:
Un singur cuvant imi trecea in minte de cand plecasem de acasa. Mincinoasa. O mincinoasa si o ticaloasa. Stateam sprijinit pe spatarul scaunului, cu capul intors spre geam. Vedeam, de dupa gardul clinicii in care ma aflam cum soarele asta prapadit imprastie raze calde si vesele peste marea de oameni care colindau strazile si se bucurau din plin de ziua asta asa frumoasa. Copii mici se jucau si alergau de mama focului, tinerii abia iesisera de la scoala, chiuind de voiosie ca inca o saptamana de scoala se terminase, iar acum incepuse oficial distractia de weekend si in final proaspetele cupluri se plimbau tinandu-se de mana, stand imbratisati pe banca, sau in cele mai multe cazuri se faceau declaratii de dragoste catre "iubirea vietii".
Toate erau asa de roz si de pufoase si atat de siropoase incat mi se facea la propiu rau, doar la simplul gand ca acei oameni erau cu zambetul pe buze, iar eu eram ursuz, nervos si obosit. Usa salonului se deschise larg intrand inauntru doctorul meu obisnuit urmat de un baiat cam de vre-o douazeci si ceva de ani. I-am salutat politicos, apoi dupa ce isi mai schimbara cateva vorbe, doctorul ii spuse serios tipului.
-Sunt sigur ca esti pregatit, doar ma urmaresti de ceva zile. Am incredere ca nu ma vei dezamagii si sunt convins ca totul va fi bine asa ca bafta. Ma voi intoarce peste doua ore sa vad cum merg lucrurile, incheie acesta iesind din incapere.
Tanarul ofta adanc invins. Isi lasa pe un scaun geanta, apoi isi lua de pe umerasul din cuier un halat special pentru el. Se uita putin peste niste hartii apoi isi muta aprig privirea spre mine. Se uita cu acei ochi mici si verzi ca si cand as fi fost cine stie ce specimen. Parul sau blond era lipit de fruntea transpirata aratand faptul ca era cam incordat.
-Ei bine asa cum a spus si doctorul nu ai de ce sa iti faci griji, totul va fi bine... sper. In fine, numele meu e Andrew si sunt student la medicina in ultimu' an. Sunt aici pentru ca trebuie sa fac cateva saptamani de practica, deci se pare ca tu vei fi primul meu pacient.
-Ma simt flatat, am spus chicotind.
Acum inteleg ce cu toti studenrii astia bantuind ca nebunii pe holurile spitalelor si clinicilor. Andrew rase si el cam fortat ce-i drept. Ma intreba cu ce incepeam deobicei si l-am informat cum ca primul lucru era sa fac exercitii, ca un fel de incalzire. M-a ajutat sa ma ridic si m-a pus pe patul din apropiere. Imi spuse sa ridic piciorul stang la piept, din pozitia intinsa in care eram, apoi sa il las jos si sa repet ritualul, anuntandu-l daca simt ceva neobisnuit. Am facut cum imi spusese de vre-o cateva ori si m-am oprit spunand ca totul e in regula. Mi-a spus scurt sa fac la fel si cu cel drept. Am fost putin sceptic mai ales ca cel drept imi facea figuri, dar am avut incredere si l-am ridicat la piept. Prima oara nu am simtit nimic, dar apoi o furnicatura imi strabatea pulpa piciorului in final simtind o durere imensa ca si cand o mie de ace imi strapunsera piciorul. L-am lasat rapid in jos si i-am spus lui Andrew ca nu o mai fac a doua oara nici in ruptul capului.
-Uite ce e Sasuke, spuse el ridicandu-si ochii din mapa cu foi pe care scria ceva de zor. Stiu, adica te cred ca doare, dar daca intradevar vrei ca aceasta sa fie ultima ta sedinta ar fi bine sa te straduiesti.
Avea dreptate! Nu am facut atatea eforturi ca sa ajung aici si sa o iau din nou de la inceput. Am suportat dureri, nu la fel de mari ca aceasta, dar am facut atatea exercitii si la sedinte si acasa, nu puteam sa dau tocmai acum cu bata-n balta. Am inspirat adanc si am reluat ritualul. Parca ma duruse si mai tare a doua oara si a treia oara, dar trebuia sa rezist si sa fac imposibilul. Sa pot merge din nou! Incepusem sa fac cu ambele picioare, ridicand cand pe unul, cand pe celalalt. Ma durea ingrozitor, era absolut un chin parca gustand din infernul amar si acru al Iadului. Tineam strans in pumn cearsaful de pe pat, la fiecare ridicare simtind un nou fior pe sira spinarii, fruntea imi era uda de la toate firisoarele de transpiratie care se prelingeau usor pe tampla, iar cu toate acestea inca imi fortam limitele sa nu scot nici macar un scancet.
Incet, incet durerea scadea, pana cand nu am mai perceput-o deloc. Eram atat de usurat incat simteam in mine acea racoare din tot corpul, care pornea din stomac, dupa ce fusesem foarte incordat desi nu trecuse mai mult de un sfert de ora. Dupa cateva repetari am finalizat exercitiul respirand normal si intorcandu-mi privirea spre Andrew care pregatea banda de mers. M-am ridicat in sezut si l-am anuntat pe blond mai increzator in mine, ca piciorul incepe sa se dezmorteasca. Isi intoarse capul spre mine, zambind multumit de progresul rapid pe care il faceam, si ma invita la banda. Am luat carjele de langa pat si m-am deplasat pana la aparat. Inca eram nesigur ca ma pot tine pe picioarele mele, asa ca era mai sigur sa imi iau ajutatoarele. Am lasat carjele deoparte si m-am sustinut de cele doua bare ale aparatului.
-Bine Sasuke, totul decurge fara probleme, spuse el dar apoi fixandu-si privirea la picior. Uite, nu trebuie sa iti lasi toata greutatea pe piciorul stang. Daca stai prea mult asa ai putea face intindere, ceea ce e foarte neplacut. Incearca sa iti tii echilibrul si pe cel drept, dar nu-l forta prea tare. Daca nu apar modificari pana la sfarsitul programului, adica peste o ora si trei sferturi, vei fi ca nou. Esti gata sa incepem?
Am dat afirmativ din cap si asa Andrew a dat drumul aparatului. Banda se misca incet, iar daca nu aveam sa imi misc repede unul din picioare aveam sa cad in nas. Asa am inceput cu stangul, apoi cand piciorul drept a facut contactul cu banda si m-am lasat pe el parca un cutit imi sagetase in talpa. A trebuit sa ma las cu totul pe el ca sa pot sa il duc inainte pe cel stang. In cele din urma am reusit sa "merg" mai departe si am continuat asa pana cand incepusem sa merg cat de cat normal. Tot ce simteam era doar o usoara furnicatura de la glezna in jos. Faceam progrese, iar asta imi dadea mai multa incredere in mine. Desi schiopatam mi-am luat incet mainile de pe cele doua bare. Andrew se uita si el la mine cum ma stradui, nu iesea ceva perfect, dar era ok. Puteam sa ma tin pe picioarele mele, nu aveam nevoie de carje si probabil cel mai important era faptul ca puteam sa merg, dupa mult timp. Era mai mult un schiopatat, dar eu eram multumit. M-am dat jos de pe aparat si am inceput sa ma deplasez prin incapere, vesel ca un copil care tocmai a primit ce dorea. Chiar atunci intra in salon si doctorul meu obisnuit, care se bucura sa ma vada ca totul merge conform planului.
-Ma bucur sa vad ca te poti descurca si fara carje, imi spuse el zambind si facandu-mi semn sa ma asez. Au venit si rezultatele probei de sange iar totul e in regula insa glicemia e cam mare. Nu este peste limita maxima, dar nici mult nu mai ai, asa ca ar trebui sa o lasi mai moale cu dulciurile, daca nu vrei sa dai in diabet.
Adica asta inseamna ca ar trebui sa renunt la delectarea mea cu gogosi si acadele cu gust de mere verzi?! Defapt nici nu imi pasa! Ma bucur asa de tare ca tot chinul s-a terminat si ca pot merge cat de cat normal. Doctorul se scuza si iesi grabit din camera, iar eu i-am multumit lui Andrew insa inainte sa plec i-am cerut o mica favoare.
-Auzi Andrew imi poti face o mica favoare? Te rog din tot sufletelul meu inocent.
-Depinde, raspunse acesta
-In sala de asteptare este o fata bruneta, imbracata ca si cand ar fi venit direct din club si cel mai probabil va sari pe tine si te va intreba de mine. Vreau ca tu sa ii spui ca trebuie sa mai raman pentru alte observatii medicale si ca eu i-am spus sa plece acasa si sa nu ma astepte. Este imposibil sa nu dai de ea.
Blondul s-a uitat putin ciudat la mine, apoi a iesit din salon. In timpul asta eu am mai patrulat prin camera cand dintr-o parte, cand din alta miscandu-ma ca un pinguin. Peste cateva minute aparu si Andrew care isi ridica degetul mare in sus gen "misiune indeplinita". Am rasuflat usurat, iar dupa ce am platit sedinta si am semnat cateva hartii am fost liber sa plec acasa. De cum am iesit din clinica o boare calda si linistita de vant imi dezmierda fata ceva mai bine dispusa ca deobicei. Nu prea ma tragea inima sa ma duc acasa, asa ca cel mai placut lucru era sa fac o plimbare in dupa-amiaza asta, care mai nou nu mai parea asa de rea ca la inceput. Plus ca cel mai bine imi limpezesc gandurile cand sunt singur si cand lucrurile simple, chiar nesemnificative par cele mai importante dintr-o data. Cam acesta e efectul dupa ce era sa treci pe langa moarte sau sa nu mai poti merge niciodata, cazul meu.
Paseam incet, iar oriunde intorceam capul dadeam de lucruri care ma faceau sa schitez un zambet sincer. De exemplu ma bucuram ca nu ploua, ca soarele stralucea nestingherit sau ca totul era calm si probabil asta ma multumea cel mai tare. Atmosfera era armonioasa, chiar si gastile de adolescenti erau cuminti, adunati in grupuri mici, vorbind si razand subtil. Dupa ce am strabatut parcul, incet si calm am decis sa mai fac o tura si abia apoi sa ma intorc acasa. Si asa iata-ma, colindand linistit parcul pana cand am dat peste cineva cu totul neasteptat.
Pe partea cealalta a fantanii arteziere era insusi Sasori impreuna cu Sakura si cei doi neastamparati, jucand sotron. M-am apropiat de ei, vrand sa ma alatur lor, insa m-am oprit brusc si am ramas pe loc. Tanara se impiedicase si cazu cu tot cu Sasori spre amuzamentul celor mici. Dupa ce se dezmeticira, roscatul o saruta pe fata, care avea pe fata o expresie traumatizanta, astfel linistind-o. Am ramas pur si simplu socat. Stateam acolo, in mijlocul aleei ca un prost, mintea mea negand imaginile pe care ochii tocmai le vazusera. Iar ca totul sa fie si mai rau decat pare, dupa ce Sasori primi un telefon, prin care era nevoit sa plece, Sakura ii saruta obrazul gen "ne vedem mai tarziu".
Am facut stanga imprejur si am continuat sa ma plimb, de data asta ceva mai nedumerit. Nenorocitul de Sasori. Tot imi facea mie aluzii ca o tine pentru a avea grija de copii si de mine. Sa mori tu Sasori? Stiam ca amicul meu o vrea doar in pantalonii lui cat mai curand cu putinta, dar ceva nu era in regula. Acel Sasori pe care il cunosc de atata timp nu ar fi permis nici macar sa il ingionteasca cineva fara sa ii dea vre-o doua, daramite sa il mai puna si la pamant. Dar acest Sasori, pe care l-am vazut adineauri nu semana deloc cu cel pe care il stiu. A fost atat de grijuliu sa o calmeze pe Sakura. El nu e asa de afectuos nici macar cu propria lui surioara, dar se coboara la nivelul acelei fete care ii datoreaza ogramada de bani?
Iar Sakura m-a dezamagit total. Tind sa cred ca tot ce am discutat seara trecuta si tot ce s-a petrecut intre noi a fost doar o farsa. Nu ma intelegeti gresit, nu tin la ea mai mult ca la o sora sau cel putin asa vreau sa cred. Ea era... este oaza mea de liniste sufleteasca, dar poate ca in tot acest timp cat am stat cu ea si a avut grija de mine parca s-a infiripat ceva. E ceva mai mult decat calmul care mi-l confera, e acea parte din mine care am ingropat-o acum mult timp, care sta ascunsa si pitita, gata sa iasa la suprafata si sa se simta ea insasi. E partea care ma face sa ma simt complet. Dar ce rost ar mai avea? Acel sarut de ieri a fost doar ca sa ii pun o vorba buna lui Sasori?
Ce a fost in capul meu? Cum am putut sa ii permit sa faca ce a facut? "Nu te lasa inspitit!" acestea erau cuvintele care imi bantuiau capul aseara, dar nu am avut suficienta putere sa rezist. Nu m-am putut abtine sa nu cad prada tentatiei de ai gusta buzele si toate acestea cu ce scop? Iar cu atmosfera armonioasa ce s-a intamplat? De ce toata lumea a devenit brusc agitata si zgomotoasa? Inauntrul meu se petrecea ceva ce nu am mai intalnit pana acum. Un amalgan de sentimentele se adunau, se inghesuiau si se inchegau, provocandu-mi o senzatie de tremur, in final totul incalcindu-se. Oscilam intre a o ura sau a o crede nevinovata pe Sakura si intre faptul de a avea incredere in amicul meu sau in al crede un tradator. Nu-mi pot explica ce e cu toate aceste lucruri, sunt peste limitele mele, ma depasesc complet.
Trebuia sa ma calmez rapid, dar era in zadar. Ce pot face? Incep sa cred ca tot ce am vazut e pura realitate si nu am cum sa ma opun. Ce se va intampla daca Sasori ajunge sa o indrageasca pe Sakura asa de mult incat sa se indragosteasca de ea? Cum mine cum ramane? Sunt chiar atat de neputincios? Chiar nu mai exista sperante? Dupa cum il cunosc pe Sasori e ceva serios, dar nu las asta sa ma intimideze. Declar razboi! Nu renunt eu asa usor. Foarte bine amice, facem cum vrei tu, pentru un timp! Vrei sa joci murdar? Nicio problema, jocul asta se poate juca in mai multi...
Cap 8: Declararea razboiului
Sasuke:
Un singur cuvant imi trecea in minte de cand plecasem de acasa. Mincinoasa. O mincinoasa si o ticaloasa. Stateam sprijinit pe spatarul scaunului, cu capul intors spre geam. Vedeam, de dupa gardul clinicii in care ma aflam cum soarele asta prapadit imprastie raze calde si vesele peste marea de oameni care colindau strazile si se bucurau din plin de ziua asta asa frumoasa. Copii mici se jucau si alergau de mama focului, tinerii abia iesisera de la scoala, chiuind de voiosie ca inca o saptamana de scoala se terminase, iar acum incepuse oficial distractia de weekend si in final proaspetele cupluri se plimbau tinandu-se de mana, stand imbratisati pe banca, sau in cele mai multe cazuri se faceau declaratii de dragoste catre "iubirea vietii".
Toate erau asa de roz si de pufoase si atat de siropoase incat mi se facea la propiu rau, doar la simplul gand ca acei oameni erau cu zambetul pe buze, iar eu eram ursuz, nervos si obosit. Usa salonului se deschise larg intrand inauntru doctorul meu obisnuit urmat de un baiat cam de vre-o douazeci si ceva de ani. I-am salutat politicos, apoi dupa ce isi mai schimbara cateva vorbe, doctorul ii spuse serios tipului.
-Sunt sigur ca esti pregatit, doar ma urmaresti de ceva zile. Am incredere ca nu ma vei dezamagii si sunt convins ca totul va fi bine asa ca bafta. Ma voi intoarce peste doua ore sa vad cum merg lucrurile, incheie acesta iesind din incapere.
Tanarul ofta adanc invins. Isi lasa pe un scaun geanta, apoi isi lua de pe umerasul din cuier un halat special pentru el. Se uita putin peste niste hartii apoi isi muta aprig privirea spre mine. Se uita cu acei ochi mici si verzi ca si cand as fi fost cine stie ce specimen. Parul sau blond era lipit de fruntea transpirata aratand faptul ca era cam incordat.
-Ei bine asa cum a spus si doctorul nu ai de ce sa iti faci griji, totul va fi bine... sper. In fine, numele meu e Andrew si sunt student la medicina in ultimu' an. Sunt aici pentru ca trebuie sa fac cateva saptamani de practica, deci se pare ca tu vei fi primul meu pacient.
-Ma simt flatat, am spus chicotind.
Acum inteleg ce cu toti studenrii astia bantuind ca nebunii pe holurile spitalelor si clinicilor. Andrew rase si el cam fortat ce-i drept. Ma intreba cu ce incepeam deobicei si l-am informat cum ca primul lucru era sa fac exercitii, ca un fel de incalzire. M-a ajutat sa ma ridic si m-a pus pe patul din apropiere. Imi spuse sa ridic piciorul stang la piept, din pozitia intinsa in care eram, apoi sa il las jos si sa repet ritualul, anuntandu-l daca simt ceva neobisnuit. Am facut cum imi spusese de vre-o cateva ori si m-am oprit spunand ca totul e in regula. Mi-a spus scurt sa fac la fel si cu cel drept. Am fost putin sceptic mai ales ca cel drept imi facea figuri, dar am avut incredere si l-am ridicat la piept. Prima oara nu am simtit nimic, dar apoi o furnicatura imi strabatea pulpa piciorului in final simtind o durere imensa ca si cand o mie de ace imi strapunsera piciorul. L-am lasat rapid in jos si i-am spus lui Andrew ca nu o mai fac a doua oara nici in ruptul capului.
-Uite ce e Sasuke, spuse el ridicandu-si ochii din mapa cu foi pe care scria ceva de zor. Stiu, adica te cred ca doare, dar daca intradevar vrei ca aceasta sa fie ultima ta sedinta ar fi bine sa te straduiesti.
Avea dreptate! Nu am facut atatea eforturi ca sa ajung aici si sa o iau din nou de la inceput. Am suportat dureri, nu la fel de mari ca aceasta, dar am facut atatea exercitii si la sedinte si acasa, nu puteam sa dau tocmai acum cu bata-n balta. Am inspirat adanc si am reluat ritualul. Parca ma duruse si mai tare a doua oara si a treia oara, dar trebuia sa rezist si sa fac imposibilul. Sa pot merge din nou! Incepusem sa fac cu ambele picioare, ridicand cand pe unul, cand pe celalalt. Ma durea ingrozitor, era absolut un chin parca gustand din infernul amar si acru al Iadului. Tineam strans in pumn cearsaful de pe pat, la fiecare ridicare simtind un nou fior pe sira spinarii, fruntea imi era uda de la toate firisoarele de transpiratie care se prelingeau usor pe tampla, iar cu toate acestea inca imi fortam limitele sa nu scot nici macar un scancet.
Incet, incet durerea scadea, pana cand nu am mai perceput-o deloc. Eram atat de usurat incat simteam in mine acea racoare din tot corpul, care pornea din stomac, dupa ce fusesem foarte incordat desi nu trecuse mai mult de un sfert de ora. Dupa cateva repetari am finalizat exercitiul respirand normal si intorcandu-mi privirea spre Andrew care pregatea banda de mers. M-am ridicat in sezut si l-am anuntat pe blond mai increzator in mine, ca piciorul incepe sa se dezmorteasca. Isi intoarse capul spre mine, zambind multumit de progresul rapid pe care il faceam, si ma invita la banda. Am luat carjele de langa pat si m-am deplasat pana la aparat. Inca eram nesigur ca ma pot tine pe picioarele mele, asa ca era mai sigur sa imi iau ajutatoarele. Am lasat carjele deoparte si m-am sustinut de cele doua bare ale aparatului.
-Bine Sasuke, totul decurge fara probleme, spuse el dar apoi fixandu-si privirea la picior. Uite, nu trebuie sa iti lasi toata greutatea pe piciorul stang. Daca stai prea mult asa ai putea face intindere, ceea ce e foarte neplacut. Incearca sa iti tii echilibrul si pe cel drept, dar nu-l forta prea tare. Daca nu apar modificari pana la sfarsitul programului, adica peste o ora si trei sferturi, vei fi ca nou. Esti gata sa incepem?
Am dat afirmativ din cap si asa Andrew a dat drumul aparatului. Banda se misca incet, iar daca nu aveam sa imi misc repede unul din picioare aveam sa cad in nas. Asa am inceput cu stangul, apoi cand piciorul drept a facut contactul cu banda si m-am lasat pe el parca un cutit imi sagetase in talpa. A trebuit sa ma las cu totul pe el ca sa pot sa il duc inainte pe cel stang. In cele din urma am reusit sa "merg" mai departe si am continuat asa pana cand incepusem sa merg cat de cat normal. Tot ce simteam era doar o usoara furnicatura de la glezna in jos. Faceam progrese, iar asta imi dadea mai multa incredere in mine. Desi schiopatam mi-am luat incet mainile de pe cele doua bare. Andrew se uita si el la mine cum ma stradui, nu iesea ceva perfect, dar era ok. Puteam sa ma tin pe picioarele mele, nu aveam nevoie de carje si probabil cel mai important era faptul ca puteam sa merg, dupa mult timp. Era mai mult un schiopatat, dar eu eram multumit. M-am dat jos de pe aparat si am inceput sa ma deplasez prin incapere, vesel ca un copil care tocmai a primit ce dorea. Chiar atunci intra in salon si doctorul meu obisnuit, care se bucura sa ma vada ca totul merge conform planului.
-Ma bucur sa vad ca te poti descurca si fara carje, imi spuse el zambind si facandu-mi semn sa ma asez. Au venit si rezultatele probei de sange iar totul e in regula insa glicemia e cam mare. Nu este peste limita maxima, dar nici mult nu mai ai, asa ca ar trebui sa o lasi mai moale cu dulciurile, daca nu vrei sa dai in diabet.
Adica asta inseamna ca ar trebui sa renunt la delectarea mea cu gogosi si acadele cu gust de mere verzi?! Defapt nici nu imi pasa! Ma bucur asa de tare ca tot chinul s-a terminat si ca pot merge cat de cat normal. Doctorul se scuza si iesi grabit din camera, iar eu i-am multumit lui Andrew insa inainte sa plec i-am cerut o mica favoare.
-Auzi Andrew imi poti face o mica favoare? Te rog din tot sufletelul meu inocent.
-Depinde, raspunse acesta
-In sala de asteptare este o fata bruneta, imbracata ca si cand ar fi venit direct din club si cel mai probabil va sari pe tine si te va intreba de mine. Vreau ca tu sa ii spui ca trebuie sa mai raman pentru alte observatii medicale si ca eu i-am spus sa plece acasa si sa nu ma astepte. Este imposibil sa nu dai de ea.
Blondul s-a uitat putin ciudat la mine, apoi a iesit din salon. In timpul asta eu am mai patrulat prin camera cand dintr-o parte, cand din alta miscandu-ma ca un pinguin. Peste cateva minute aparu si Andrew care isi ridica degetul mare in sus gen "misiune indeplinita". Am rasuflat usurat, iar dupa ce am platit sedinta si am semnat cateva hartii am fost liber sa plec acasa. De cum am iesit din clinica o boare calda si linistita de vant imi dezmierda fata ceva mai bine dispusa ca deobicei. Nu prea ma tragea inima sa ma duc acasa, asa ca cel mai placut lucru era sa fac o plimbare in dupa-amiaza asta, care mai nou nu mai parea asa de rea ca la inceput. Plus ca cel mai bine imi limpezesc gandurile cand sunt singur si cand lucrurile simple, chiar nesemnificative par cele mai importante dintr-o data. Cam acesta e efectul dupa ce era sa treci pe langa moarte sau sa nu mai poti merge niciodata, cazul meu.
Paseam incet, iar oriunde intorceam capul dadeam de lucruri care ma faceau sa schitez un zambet sincer. De exemplu ma bucuram ca nu ploua, ca soarele stralucea nestingherit sau ca totul era calm si probabil asta ma multumea cel mai tare. Atmosfera era armonioasa, chiar si gastile de adolescenti erau cuminti, adunati in grupuri mici, vorbind si razand subtil. Dupa ce am strabatut parcul, incet si calm am decis sa mai fac o tura si abia apoi sa ma intorc acasa. Si asa iata-ma, colindand linistit parcul pana cand am dat peste cineva cu totul neasteptat.
Pe partea cealalta a fantanii arteziere era insusi Sasori impreuna cu Sakura si cei doi neastamparati, jucand sotron. M-am apropiat de ei, vrand sa ma alatur lor, insa m-am oprit brusc si am ramas pe loc. Tanara se impiedicase si cazu cu tot cu Sasori spre amuzamentul celor mici. Dupa ce se dezmeticira, roscatul o saruta pe fata, care avea pe fata o expresie traumatizanta, astfel linistind-o. Am ramas pur si simplu socat. Stateam acolo, in mijlocul aleei ca un prost, mintea mea negand imaginile pe care ochii tocmai le vazusera. Iar ca totul sa fie si mai rau decat pare, dupa ce Sasori primi un telefon, prin care era nevoit sa plece, Sakura ii saruta obrazul gen "ne vedem mai tarziu".
Am facut stanga imprejur si am continuat sa ma plimb, de data asta ceva mai nedumerit. Nenorocitul de Sasori. Tot imi facea mie aluzii ca o tine pentru a avea grija de copii si de mine. Sa mori tu Sasori? Stiam ca amicul meu o vrea doar in pantalonii lui cat mai curand cu putinta, dar ceva nu era in regula. Acel Sasori pe care il cunosc de atata timp nu ar fi permis nici macar sa il ingionteasca cineva fara sa ii dea vre-o doua, daramite sa il mai puna si la pamant. Dar acest Sasori, pe care l-am vazut adineauri nu semana deloc cu cel pe care il stiu. A fost atat de grijuliu sa o calmeze pe Sakura. El nu e asa de afectuos nici macar cu propria lui surioara, dar se coboara la nivelul acelei fete care ii datoreaza ogramada de bani?
Iar Sakura m-a dezamagit total. Tind sa cred ca tot ce am discutat seara trecuta si tot ce s-a petrecut intre noi a fost doar o farsa. Nu ma intelegeti gresit, nu tin la ea mai mult ca la o sora sau cel putin asa vreau sa cred. Ea era... este oaza mea de liniste sufleteasca, dar poate ca in tot acest timp cat am stat cu ea si a avut grija de mine parca s-a infiripat ceva. E ceva mai mult decat calmul care mi-l confera, e acea parte din mine care am ingropat-o acum mult timp, care sta ascunsa si pitita, gata sa iasa la suprafata si sa se simta ea insasi. E partea care ma face sa ma simt complet. Dar ce rost ar mai avea? Acel sarut de ieri a fost doar ca sa ii pun o vorba buna lui Sasori?
Ce a fost in capul meu? Cum am putut sa ii permit sa faca ce a facut? "Nu te lasa inspitit!" acestea erau cuvintele care imi bantuiau capul aseara, dar nu am avut suficienta putere sa rezist. Nu m-am putut abtine sa nu cad prada tentatiei de ai gusta buzele si toate acestea cu ce scop? Iar cu atmosfera armonioasa ce s-a intamplat? De ce toata lumea a devenit brusc agitata si zgomotoasa? Inauntrul meu se petrecea ceva ce nu am mai intalnit pana acum. Un amalgan de sentimentele se adunau, se inghesuiau si se inchegau, provocandu-mi o senzatie de tremur, in final totul incalcindu-se. Oscilam intre a o ura sau a o crede nevinovata pe Sakura si intre faptul de a avea incredere in amicul meu sau in al crede un tradator. Nu-mi pot explica ce e cu toate aceste lucruri, sunt peste limitele mele, ma depasesc complet.
Trebuia sa ma calmez rapid, dar era in zadar. Ce pot face? Incep sa cred ca tot ce am vazut e pura realitate si nu am cum sa ma opun. Ce se va intampla daca Sasori ajunge sa o indrageasca pe Sakura asa de mult incat sa se indragosteasca de ea? Cum mine cum ramane? Sunt chiar atat de neputincios? Chiar nu mai exista sperante? Dupa cum il cunosc pe Sasori e ceva serios, dar nu las asta sa ma intimideze. Declar razboi! Nu renunt eu asa usor. Foarte bine amice, facem cum vrei tu, pentru un timp! Vrei sa joci murdar? Nicio problema, jocul asta se poate juca in mai multi...
![[Imagine: tumblr_oof58mD3Rk1w9t19go3_400.gif]](https://78.media.tumblr.com/1fa01309f6a06e8897697fde88d52b53/tumblr_oof58mD3Rk1w9t19go3_400.gif)
![[Imagine: tumblr_oof58mD3Rk1w9t19go5_400.gif]](https://78.media.tumblr.com/043514a817b0a7fe5ffa2459d454d4da/tumblr_oof58mD3Rk1w9t19go5_400.gif)