03-11-2011, 08:09 PM
Capitolul 18
Au ramas prea putine cuvinte sa defineasca ceva mult prea mare. Sufletul meu lipit de o iluzie. Sufletul tau lipit de un vis. Trupurile noastre lipite unul de altul agatate de realitate…
Ada pov.
Lovesc cu piciorul frunzele uscate ca sa gasesc acelas asfalt ud dupa ploia de noaptea trecuta…
Simt toamna in sange, parca pulsandu-mi in vene o nostalgie inimaginabila, sau poate un sentiment placut de tristete. Ma simt agatata de tine, de parca mi-ar deveni imposibil chiar si sa respir stiindu-te departe. Nu-mi mai inteleg gandurile, desi ma indoiesc ca am facut-o vreodata. Poate doar impresia falsa ca o faceam reusea sa ma tina treaza in noptile acelea. Sunt mult prea departe de mine si poate prea aproape de ceva ce nu am avut niciodata, sau te-am avut in tot acest timp?
Nu ma intreba ce simt, mi-ar fi greu sa inteleg, mi-ar fi si mai greu sa-ti explic. Oare cat de departe poti ajunge nestiind, neintelegand, necugetand? Oricum nu destul de departe ca sa ma pot debarasa de tot ce am fost, de tot ce am ajuns…
Chipul tau imi apare prea des in fata ochiilor, devenind poate greu sa deosebesc realitatea de una dintre iluzile mele. Te visez din nou si din nou, acelas vis, acelas chip, care ma face sa cred ca am devenit obsedata de tine. Iti visez imbratisarea, zambetul, atingerea, rugandu-ma sa devina realitate din prima clipa de constienta din mijlocul noptii.
Te vad in fata ea si o stare ciudata de euforie ma cuprinde, parca imbatata deja de parfumul tau, desi distanta dintre noi e inca mult prea mare.
Grabesc pasul incostienta. Dupa doar cateva secunde ma zaresti si tu. Doar zambesti, nici un alt gest care sa-ti tradeze simtirile, sentimentele. Ajungem in acelas timp in fata portii liceului.
Si ce ar trebui sa fac? Ce a insemnat seara trecuta pentru tine?
Ma gandesc pentru o secunda sa ma intorc si sa o iau la fuga, dar prezenta ta ma va urmari, atunci gestul meu nu ar avea nici un sens. Imi simt picioarele cum incep sa-mi tremure. Diferenta dintre noi e de aproape un metru, incep sa ma gandesc ca daca as cadea din picioare probabil nu ai reusi sa ma prinzi la timp. Zambesc gandindu-ma ca gandurile mele te-ar putea amuza extrem de tare. Dau din cap usor, spulberandu-mi proprile ganduri, fata mea revenindu-si, devenind probabil inexpresiva. Ca si a ta de altfel…
Ma priveste fix in ochii, parca incercand sa ma incolteasca, sau poate sa-mi citeasca gandurile. Il privesc si eu la randul meu, nu are cum sa descopere ce e in sufletul meu cand nici macar eu nu stiu. Iar gandurile imi sunt doar presupuneri aiurea asupra unosr situati imaginate, nimic mai mult decat o iluzie creata de mintea mea pentru a reusi sa te uite macar pentru cateva secunde.
-E simpatic tatal tau… Ma trezesc spunand din senin, continuand sa-l privesc in ochii, de parca i-as fi spus cine stie ce lucru profund.
Ma priveste confuz ca imediat sa se abtina cu greu sa nu inceapa sa rada.
-Ce dragalasa esti! Imi spune in timp ce mana lui o cuprinde pe a mea. Intra pe poarta tragandu-ma aproape dupa el.
Imi simt obrajii rosii si-mi aplec capul privind asfaltul pe care pasesc. Nu vreau sa stie cat de usor ma pierd in fata lui, cum ma rosesc inexplicabil de repede, cuvinte-le parand sa-mi devina doar niste bolboroseli fara sens.
Imi ating chipul fierbinte cu mana si-mi ridic capul din pamant privindu-l pe saten. Mainile noastre sunt inca unite eu stand in dreapta lui la cativa centimetri mai in spate, de parca el ar fi ca un scut pentru mine.
Ajungem in curtea scoli si Oliver se aseaza pe banca aseptand sa fac si eu acelas lucru. Imi elibereaza mana si-mi simt mainile tremurand in tmp ce incheieturile par sa ma doara. Nu inteleg sentimentul, n-as putea sa spun daca macar are vreo legatura cu el.
Clipesc de cateva ori privind undeva departe, cuprinzand intreaga curte cu privirea. Suntem doar noi aici…
Satenul isi scoate din buzunarul de la hanorac un pachet de tigari, scotand mai apoi din pachet o tigara. Ma incrunt la el, nu vreau sa-l vad fumand, drogandu-se, parca incercand sa scape de altceva, sa uite altceva…
Nu-mi zice nimic, continua aprinzandu-si tigara si tragand din ea. Nu l-am mai vazut niciodata fumand, desi stiam ca o face, ii simtisem hainele mirosind a fum dar nu m-am intrebat niciodata daca cu adevarat ar putea sa fumeze atunci cand nu e langa mine. Si iata raspunsul la o intrebare nespusa. Desi asta ma face sa realizez cat de putine stiu despre el si devine iarasi un strain in fata mea cu fiecare zi ce trece.
As vrea sa cred ca ne leaga mai mult decat niste vorbe aruncate in vant si niste momente ce uneori imi par atat de neinsemnate in ochii lui.
Il privesc, si-a stins tigara desi nu cred ca a tras de mai mult de doua ori din ea, fumul totusi isi lasa-se niste urme vagi in aerul din jurul lui. “Nu te cunosc†as putea sa-i spun si sa plec pur si simplu, nu stiu nimic despre el. Poate doar cateva amanunte carora nu le-am dat o importanta prea mare. Dar cum gandeste? De ce a inceput sa fumeze si de ce a simtit nevoia sa o faca tocmai acuma?
Prea multe intrebari care ma fac din nou sa cred ca am devenit obsedata de el.
Se aude usa ce desparte curtea de interiorul scolii si amandoi ne indreptam privirea intr-acolo. Ochii albastrii mari si parul blond ciufulit ma fac sa tresar imediat. Dimitri isi da capul pe spate inlaturandu-si de pe frunte cateva suvite care-I deranjau si se indreapta spre noi cu pasi mari si inceti, plitisiti. Vine langa mine si ma pupa pe obraji, rosesc imediat si privindu-l pe Oliver realizez ca e nervos, nu i-a placut reactia mea. Isi aprinde tigara din nou de data asta tragand din ea cu mult mai multa dorinta. Il privesc ingrijorata, parca incercand sa-i explic totul prin intermediul ochiilor, dar el nu ma priveste…
-Oliver, cat esti de nepoliticos, sa fumezi langa scumpa de Ada. Macar fa-ti placerea asta de unul singur in cealalta parte a tere…
Nu apuca sa termine propozitia ca deja Oliver sare la el lovindu-l cu un pumn in abdomen. Nu l-am vazut niciodata atat de violent, ceea ce ma impiedica de la orice reactie. Doar stau acolo, intepenita, asteptand parca sa ma ciupeasca si sa-mi spuna ca e doar un cosmar. Dar ura din ochii lui e mult prea reala…
Oliver pov.
Nu am de gand sa inghit inca o prostie de-a lui. Fara sa ma gandesc de doua ori sar pe el pumnul meu facand contact imediat cu abdomenul lui. Stiu ca-l doare, atunci cand nu ma mai pot controla lovesc puternic, desi nu am avut o iesire asa puternica de mult timp.
Dimitri incepe sa tuseasca, isi pune mana la gura ca mai apoi sa pot vedea pe mana lui urme mici de sange. Nu reuseste sa-mi provoace mila deloc, poate doar sa-mi creasca dorinta de al tine departe de ea odata pentru totdeuna, chiar daca o sa am si eu de suferit de pe urma unor gesturi prea pripite.
Ii lovesc cu dosul palmei undeva la ceafa si cade pur si simplu pe jos, fara aparare. Il privesc cum sta neajutorat, aproape fara sa se miste si in sfarsit imi inspira macar putina mila.
O privesc pe Ada, o privire pierduta care vroiam sa-i explice ca am facut totul pentru ea. Dar ea e speriata, ii simt frica in vene, parca distrugandu-ma si pe mine. Tresare, miscandu-se cred prima data de cand incepusem bataia. Fuge spre Dimitri si il atinge cu mainile tremurande, incercand sa-l faca sa devina constient.
Eu ma las sa cad pe banca, epuizat parca. Ma doare mult prea tare sa o vad asa, ingrijorata desi cel mai probabil blondul ala nu face altceva decat sa joace teatru. In patru minute blondul se ridica deja de pe jos, desi are niste vanatai grave pe fata, probabil de la cazatura, dar nimic mai mult.
-Hai la cabinet, nu poti ramane asa…
Aud vocea Adei, tremuranda, inca cu frica. O privesc, chipul ii e palid in timp ca inca tremura. Vreau sa o linistesc dar sa ma apropi de ea chiar acuma probabil iar face doar mai mult rau.
Dimitri se sprijina de Ada si pleaca in scoala lasandu-ma singur. Scot pachetul de tigari si incep sa trag cu pofta, calmandu-ma cu fiecare noua tigara scoasa din pachet. Cu fiecare nou rau de fum care-mi inundeaza trupul, narile
