Capitolul 2 : Un zambet
Seara trecuta ajunsesem foarte tarziu acasa. Fusese inca o zi obositoare, in care muncise fara pauza la niste blestemate de hartii. Inainte m-a oprit la un magazin alimentar ca sa-mi cumpar cina: o doza de suc acidulat si un sandvis. Nu eram adeptul mancarii sanatoase, ci al gustului.
Eram plictisit si obosit, de fapt asta era starea mea obisnuita dupa o zi de munca. M-am intins fara chef pe canapeaua maro din camera mea ca sa ma odihnesc. Dupa putin timp mi-am amintit ca nu-mi verificase mesajele de cateva zile, gandidu-ma ca nu era nimic care m-ar fi putut interesa. Dar in mod ironic printre ele era un mesaj foarte important pentru si care anunta acel eveniment pe care il asteptasem de aproape un an si anume reintoarecerea lui Yoshio. Eram in culmea fericirii.
Nu am putut dormi toata noaptea deoarece m-a gandit la el, la momentul in care il intalnisem. Trecusera aproape 8 ani, eram in facultate, in ultimul an, iar el era in clasa a 12-a. Faceam practica pedagogica la liceul unde invata el. Aveam atatea emotii inainte de ora de istorie in care trebuia sa le predau ca nu ma voi descurca. Inainte de a intra la ora, m-am intalnit cu el pe hol si mi-a spus sa nu-mi fac griji, ca totul o sa fie bine si mi-a zambit inocent. In clipa aceea, instantaneu i-am amintit citatul lui Antoine de Saint- Exupery ,,Un zambet este adesea esentialul. Esti platit cu un zambet. Esti rasplatit cu un zambet. Esti insufletit de un zambet. Si calitatea unui zambet te poate face sa mori." In cazul meu surasul lui atat de nevinovat era o tortura pentru ca venea din toata inima, era curat, fara intentii si ganduri ascunse ca in cazul meu.
Dupa aceea m-am reintalnit cu el acum 2 ani, cand s-a angajat la o alta firma cu care noi colaboram. Era acelasi, nu se schimbase deloc spre surprinderea mea care eram convins ca viata si societatea il va perverti. Era invidios.... cred ca ar fi potrivit sa explic ce invidia in conceptia mea, un amestec de admiratie si de neputinta personala.
Imi propusem sa-i distrug globul de cristal cu care inconjurase principiile lui sanatoase despre viata care ma ingretosau, dar incetul cu incetul acest mod a lui de a fi m-a cucerit, era total diferit de mine. Nu puteam intelege cum nu cazuse prada cosmarului care societatea in care traiam... probabil nu era atat de slab ca mine... Intotdeauna e mai usor sa-i invinovatesti pe altii de propriile tale actiuni si alegeri decat sa ti le asumi.
In ceea ce priveste atractia mea pentru persoane de acelasi sex, ea nu era o noutate. Avusesem relatii si cu femei pentru diversitate. Yoshio din punct de vedere fizic nu era genul meu, fiind saten cu ochii caprui deschis, inalt in jur de 1,70-1,75 si slabut. Nu era vreo frumusete, dar era placut si as putea spune chiar dragut. In general, eu preferam tipii vopsiti roscati cu ochii verzi sau albastri, foarte inalti si bine facuti.
Eram nelinistit pentru ca nu stiam cum va reactiona cand ma va intalni. Speram din tot sufletul ca nu ma ura, desi eram constient ca motive avea destule avand in vedere istoricul relatiei noastre tumultoase. Realizam ca nu existase niciodata "noi", insa avea sa existe.
Era deja dimineata, orele trecusera destul de usor in febra gandurile care ma preocupau. M-a dat jos din pat, am facut un dus rapid si apoi m-am imbracat repede cu un costum negru si o camasa alba . Nu am luat micul dejun ca sa nu mai pierd timp, inainte de a ma duce la serviciu, aveam de gand sa trec pe la Yoshio, nu mai aveam rabdare ca sa-l vad. Acum eu eram cel prins in propriile mele capcane, dar nu-mi parea rau pentru ca ceea ce simteam era ceva nou pentru mine si imi oferea o raza de speranta acolo unde nu vedeam nicio scapare.
Am ajuns in fata apartamentului lui. Am respirat adanc inainte sa bat la usa, alergasem aproape tot drumul. In sfarsit i-am facut curaj, asteptam plin de teama dar si de speranta ca el sa deschida . In sfarsit, usa de deschidea, inima imi batea atat de puternic incat credeam ca o sa-mi pleneasca.
- Buna ziua! Pe cine cautati, ma intreaba o tanara bruneta foarte frumoasa si ai mult dezbracata decat imbracata.
- Cred ca am gresit, raspund eu incurcat, mai mult ca sigur nu mai locuiesti aici. Il cautam pe Yoshio...
- Nu ati gresit, imi spuse surazand insinuant. Il chem imediat, asteptati o clipa.
Am ramas blocat cand l-am vazut in fata usii, nu am mai putut spune nimic, nu ma asteptam la asa o schimbare. Se vopsise blond si isi facuse un piercing in spranceana.
- Masaru, trebuie sa te avertizez, intrerupse tacerea dupa cateva clipe, vazand ca nu reactionez. M-am intors ca sa stii cum se simte sa fi in iad si sa strigi pentru salvare, sa cum e sa pierzi lumea pe care cu greu ti-ai construit-o. Si o sa fac totul cu zambetul pe buze. Si acum la revedere, momentan nu avem ce sa mai discutam.
Seara trecuta ajunsesem foarte tarziu acasa. Fusese inca o zi obositoare, in care muncise fara pauza la niste blestemate de hartii. Inainte m-a oprit la un magazin alimentar ca sa-mi cumpar cina: o doza de suc acidulat si un sandvis. Nu eram adeptul mancarii sanatoase, ci al gustului.
Eram plictisit si obosit, de fapt asta era starea mea obisnuita dupa o zi de munca. M-am intins fara chef pe canapeaua maro din camera mea ca sa ma odihnesc. Dupa putin timp mi-am amintit ca nu-mi verificase mesajele de cateva zile, gandidu-ma ca nu era nimic care m-ar fi putut interesa. Dar in mod ironic printre ele era un mesaj foarte important pentru si care anunta acel eveniment pe care il asteptasem de aproape un an si anume reintoarecerea lui Yoshio. Eram in culmea fericirii.
Nu am putut dormi toata noaptea deoarece m-a gandit la el, la momentul in care il intalnisem. Trecusera aproape 8 ani, eram in facultate, in ultimul an, iar el era in clasa a 12-a. Faceam practica pedagogica la liceul unde invata el. Aveam atatea emotii inainte de ora de istorie in care trebuia sa le predau ca nu ma voi descurca. Inainte de a intra la ora, m-am intalnit cu el pe hol si mi-a spus sa nu-mi fac griji, ca totul o sa fie bine si mi-a zambit inocent. In clipa aceea, instantaneu i-am amintit citatul lui Antoine de Saint- Exupery ,,Un zambet este adesea esentialul. Esti platit cu un zambet. Esti rasplatit cu un zambet. Esti insufletit de un zambet. Si calitatea unui zambet te poate face sa mori." In cazul meu surasul lui atat de nevinovat era o tortura pentru ca venea din toata inima, era curat, fara intentii si ganduri ascunse ca in cazul meu.
Dupa aceea m-am reintalnit cu el acum 2 ani, cand s-a angajat la o alta firma cu care noi colaboram. Era acelasi, nu se schimbase deloc spre surprinderea mea care eram convins ca viata si societatea il va perverti. Era invidios.... cred ca ar fi potrivit sa explic ce invidia in conceptia mea, un amestec de admiratie si de neputinta personala.
Imi propusem sa-i distrug globul de cristal cu care inconjurase principiile lui sanatoase despre viata care ma ingretosau, dar incetul cu incetul acest mod a lui de a fi m-a cucerit, era total diferit de mine. Nu puteam intelege cum nu cazuse prada cosmarului care societatea in care traiam... probabil nu era atat de slab ca mine... Intotdeauna e mai usor sa-i invinovatesti pe altii de propriile tale actiuni si alegeri decat sa ti le asumi.
In ceea ce priveste atractia mea pentru persoane de acelasi sex, ea nu era o noutate. Avusesem relatii si cu femei pentru diversitate. Yoshio din punct de vedere fizic nu era genul meu, fiind saten cu ochii caprui deschis, inalt in jur de 1,70-1,75 si slabut. Nu era vreo frumusete, dar era placut si as putea spune chiar dragut. In general, eu preferam tipii vopsiti roscati cu ochii verzi sau albastri, foarte inalti si bine facuti.
Eram nelinistit pentru ca nu stiam cum va reactiona cand ma va intalni. Speram din tot sufletul ca nu ma ura, desi eram constient ca motive avea destule avand in vedere istoricul relatiei noastre tumultoase. Realizam ca nu existase niciodata "noi", insa avea sa existe.
Era deja dimineata, orele trecusera destul de usor in febra gandurile care ma preocupau. M-a dat jos din pat, am facut un dus rapid si apoi m-am imbracat repede cu un costum negru si o camasa alba . Nu am luat micul dejun ca sa nu mai pierd timp, inainte de a ma duce la serviciu, aveam de gand sa trec pe la Yoshio, nu mai aveam rabdare ca sa-l vad. Acum eu eram cel prins in propriile mele capcane, dar nu-mi parea rau pentru ca ceea ce simteam era ceva nou pentru mine si imi oferea o raza de speranta acolo unde nu vedeam nicio scapare.
Am ajuns in fata apartamentului lui. Am respirat adanc inainte sa bat la usa, alergasem aproape tot drumul. In sfarsit i-am facut curaj, asteptam plin de teama dar si de speranta ca el sa deschida . In sfarsit, usa de deschidea, inima imi batea atat de puternic incat credeam ca o sa-mi pleneasca.
- Buna ziua! Pe cine cautati, ma intreaba o tanara bruneta foarte frumoasa si ai mult dezbracata decat imbracata.
- Cred ca am gresit, raspund eu incurcat, mai mult ca sigur nu mai locuiesti aici. Il cautam pe Yoshio...
- Nu ati gresit, imi spuse surazand insinuant. Il chem imediat, asteptati o clipa.
Am ramas blocat cand l-am vazut in fata usii, nu am mai putut spune nimic, nu ma asteptam la asa o schimbare. Se vopsise blond si isi facuse un piercing in spranceana.
- Masaru, trebuie sa te avertizez, intrerupse tacerea dupa cateva clipe, vazand ca nu reactionez. M-am intors ca sa stii cum se simte sa fi in iad si sa strigi pentru salvare, sa cum e sa pierzi lumea pe care cu greu ti-ai construit-o. Si o sa fac totul cu zambetul pe buze. Si acum la revedere, momentan nu avem ce sa mai discutam.
It's a game...