24-10-2011, 04:07 PM
Hello lume. Va multumesc enorm pentru ca va faceti timp sa cititi, asta inseamna foarte mult pentru mine. De aseamenea multumesc si celor care mai comenteaza, chiar apreciez. Lectura placuta.
Ce naiba căuta Alex aici? Cum? Când a ajuns? Trebuia să recunosc că eram surprinsă să îl văd stând în faţa mea, mai ales că ultima dată, ei bine nu fusese o întâlnire prea plăcută, ţinând cont că eram mult prea nervoasă din cauza scumpului meu verişor. Să spunem doar că în acele momente mă enervau toţi, deci nici roşcatul nu avrea cum să fie o excepţie. Plus că, de când Alex îşi declarase dargostea pentru mine, ceva se schimbase. Brusc, ne distanţasem. Parcă dintr-o dată îmi era mai greu să rămân singură cu băiatul. Cumva, mă simţeam vinovată. Îmi părea rău că nu îi puteam împărtăşii sentimentel, că îl făceam să sufere. Aşa că încercam să îl evit sau măcar să îi evit privirea care era ca o furtună de reproşuri pentru mine.
Am văzut cum Alex se pregătea să îl lovească aşa că l-am apucat instinctiv de braţ pentru al oprii. Roşcatul a tresărit, după care s-a întors spre mine. În momentul în care privirile noastre s-au intersectat, am putut să îi citesc furia, o furie pe care numai în proprii mei ochii o văusem.
- Scuză-mă Rose, dar nu o să îţi pot face pe plac. Pentru o secundă nu am înţeles la ce se referea, dar în momentul în care am văut că îl loveşte pe tip am înţeles. Nu am avut timp să îl opresc. Imediat după, roşcatul s-a întors spre mine, şi-a pus mâinile pe talia mea şi m-a tras spre el cu atâta forţă că nici nu am avut timp să mă opresc. Câteva secunde mai târziu am simţit buzele băiatului, presândule pe ale mele, şi aşa dintr-o dată m-am simţit încolţită, forţată să iau pare la acel sărut sălbatic, care emana doar ură, răzbunare, posesivitate. Îl uram, şi mă uram pentru că mă lăsam manevrată precum un obiect. Trebuia să îi dau o lecţie, să îl învăţ că eu nu pot fi tratată ca orice cârpă. Trebuia să îi dau o palmă. Şi aş fi făcut asta, dacă aş fi reuşit să îi dezlipesc buzele reci de ale mele. Şi asta s-a şi întâmplat câteva secunde mai târziu, când după ce am luat o gură mare de aer l-am plesnit.
- Eşti un dobitoc. Am spus scrâşnind printre dinţi, după care am plecat.
Dacă, crezuse cumva ca avem să mă schimb doar pentru că noul meu tată vitreg era cunoscut se înşelase amarnic şi el şi toţi cei care mă cunoscuseră. Aveam să fiu mereu aceeaşi neadaptată, după cum îmi spuneau cei din vechia mea şcoală.
Curând am ajuns acasă, şi spre marea mea surpriză mama era în sufragerie aşteptându-mă se pare. Nu m-am obosit să merg până acolo, ci m-am îndreptat până în cameara mea.
Desigur că asta la facut pe ,, tatăl grijuliu’’ să vină să îmi ceară socoteală.
- Domnişoară pot să ştiu şi eu unde ai fost? Urla Dean în scapătul scărilor reuşind să mă facă să mă opresc în faţa uşii camerei mele.
- În primul rând nu mai ridica tonul la mine, în al doilea rând doar pentru că eşti soţul mamei, nu înseamnă că trebuie să îţi dau ţie explicaţii, iar în al treilea rând va trebui să te obişnuieşti cu astfel de scene, te asigur că vor fi din ce în ce mai dese dacă nu mă laşi în pace.
- Rose, nu îi vorbi aşa tatălui tău vitreg. Interveni şi mama destul de nervoasă.
- Mamă eu am un singur tată, care nu s-a comportat prea frumos cu mine, dar care fie că îţi place, fie că nu e tatăl meu. Cât despre Dean, nu mă interesează ce face, ce spune. Poate săm stea şi în cap că tot nu mă convinge să îl consinder tată. Acum scuzaţi-mă, dacă am terminat cu această reuniune de familie, am treabă. Şi fără să mai aştept să spună ceva am trântit uşa de la camera mea, care ar fi trebuit să fie un fel de atenţionare subtilă, că vreau să mă lase în pace.
Evident, că nu voisem să spun toate acele lucruri, dar eram nervosă şi cam exagrasem. Deşi, Dean devenise total antipatic şi enervant de când reuşise să o întoracă pe mama împotriva mea şi asta mă durea enorm, pentru că realizasem că femeia care îmi dăduse viaţă nu încerca să mă consoleze, să îmi fie alături.
Trecuseră câteva ore bune de când stăteam închisă, aşa că am hotărât să merg până în bucătărie să îmi iau ceva de mâncare. Era deja seară, afară se întunecase de-a binelea, deci mă aşteptam să îi găsesc pe Dean şi pe mama, ori în bucătărie, ori în sufragerie.
Şi am avut dreptate, pentru că cei doi erau în sufragerie discutând. La început nu am vrut să ascult, dar când mi-am auzit numele nu am mai putut rezista şi m-am apropiat în linişte.
- Te rog Victoria, ai văzut şi tu cum se comportă. Este violentă, încăpăţânată, desigur de ce ne mai mirăm doar seamănă cu tatăl ei care este un alcoolic, un monstru, un nenorocit de beţiv inutil.
- Te rog Dean, nu mai vorbi aşa despre fiica mea. Poate Ben este aşa cum ai spus, dar nu o compara pe Rose a mea cu el. În fond ea nu are nici o vină că tatăl ei a devenit aşa.
- Ştii ce, cred că ar fi mai bine să o trimitem la tatăl ei sau la un intrnat. Eu unul nu pot suporta atâta lipsă de respect la adresa mea. Ştii foarte bine, că am suportat atât doar de dragul tău. Deci, chiar cred că ar fi o idee minunată ca Rose să nu mai locuiască cu noi, cel puţin o perioadă până când se obişnuieşte cu ideea că tu nu mai eşti disponibilă faţă de ea, douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi partru.
Eram stupefiată de ceea ce auzisem. O durere îngrozitoare îmi paralizase sufletul, în timp ce lacrimile au început să îmi curgă şiroaie pe obraji. M-am ridicat cu greu din locul în care stătusem până atunci, în timp ce durerea ce îmi acaparase sufletul devenise tot mai mare sfâşiindu-mi fiecare părticică a sufletului meu. Trecusem prin multe, trăise pe propria mea piele, atât durerea fizică cât şi cea sufletească, dar niciuna nu se comparase cu durerea căre mă sfâşia în aceste momente. Dacă acum câteva luni spuneam sus şi tare ,, Te cunosc durere, şi nu mă tem de tine’’, în aceste momente nici nu mai puteam să mă mai gândesc la asta. Cu mare greutate am reuşit să mă târăsc până la mine în cameră. Aş fi vrut să strig atât de tare încât să mă audă toţi, dar nu era posibil, nu aveam forţă. Apoi, cuvintele rostite de Dean la adresa mea şi a lui tata mi-au revenit în minte, chinuindu-mă şi mai tare. Pur şi simplu nu puteam accepta faptul, că mama nu ne apărase, nu făcuse absolut nimic. Am trântit uşa camerei cu putere, după care m-am rezemat de ea, lăsându-mi corpul să cadă inert pe parchet. Plângeam lovind cu pumnii peretele, încercând să las toată durerea să iasă afară, să mă elibereze pentru că nu rezistam să îi fiu prizonieră, era ca şi cum aceea durere venise din străfundurile iadului, doar că să mă chinuie pe mine.
Am scos telefonul cu gândul să îl sun pe tată şi să îi spun că mă duc să stau cu el, dar spre ghinionul meu a răsuns Brandon, aşa că am închis imediat ce i-am auzit vocea. Totuşi, nu puteam să mai stau aici fără să fac nimic. Deşi, era greu de acceptat trebuia să plec, nu conta unde, nu aveam de ce să stau într-un loc în care nu eram dorită. M-am ridicat am luat o geantă în care am început să pun la întâmplare, câteva haine şi lucruri, apoi am relizat dacă plecam nu făceam decât să îi ofer satisfacţie nemernicului ala de Dean. Eu nu eram o laşa, aveam demnitate trebuia să lupt. Eram o luptătoare. Asta a fost ultimul gând pe care l-am avut înainte de a adormii, şi tot cu acest gând m-am trezit, deşi trebuia să recunosc că încă eram supărată din cauza a ceea ce auzisem aseară. Aşa că, am hotărât că cel mai bine ar fi să îmi ţin minea cât mai ocupată. Aveam noroc că era luni şi aveam şcoală.
M-am îmbrăcat rapid cu o bluză albă simplă, destul de largă, o pereche de bugi strâmţi de un gri spălăcit, plus o pereche de pantofi negri cu toc de aproximativ cincisprezece cetimetri, mi-am mai luat o geacă negră şi genta. Părul lung şi roşcat l-am lăsat să se reverse în toată splendoarea lui pe spate. M-am îndreptat spre bucătărie de unde mi-am luat un măr. Dean era şi el acolo, cu toate astea nu m-am sinchisit să îl salut, pentru că dacă o făceam mai mult ca sigur s-ar fi ajuns la o discuţie în contradictoriu şi cine ştie ce aş mai fi spus, orbită de furie fiind.
Când am ieşit am văut că autobuzul liceului oprise chiar în faţă. Cum nu aveam chef să merg pe jos am mers cu Hellen, nu ştiu cum făcea, dar femeia asta reuşia tot timpul să mă înveselească. De fapt, a fost atât de surprinsă când m-a văzut la ea in autobuz, încât, aproape că i-a picat faţa, la figurat vorbind. Aşa că fără să vreau am început să râd ca o nebună.
Toţi cei prezenţi s-au întors instantaneu spre mine, privindu-mă cu superioritate. Noroc că nu îmi păsa. Am mers şi m-am aşezat undeva în spate începând să mă gândesc la discuţia pe care o auzisem aseară. Era aşa iritant să ştiu că nu eram dorită ,,acasă’’ dacă puteam să mai spun aşa, şi că stăteam acolo, doar pentru că eram prea mândră ca să renunţ la tot şi să plec. Clar că între mine şi Dean începuse un război de rezistenţă, care era întărit de convingerea că trebuia să îi dau îngânfatului ala o lecţie şi să îi închid gura o dată pentru totdeauna. Iar dacă voia să se pună cu mine în mod clar, nu mă cunoştea suficient de bine.
- Rose, scumpo am ajuns. Am auzito pe Hellen strigând.
Am coborât, salutândo şi urându-i o zi bună. Nu avem chef să mă duc tocmai până la intrarea elevilor, aşa că am intrat pe la profesori, după care m-am dus în clasă. Toţi colegii mei stăstea vorbind despre cine ştie ce lucruri. Am mers în bancă şi m-am pregătit pentru oră, aveam economia. Nu a durat mult, prentru că a venit proful şi ne-a anunţat că dăm test, pentru care desigur nu învăţasem deloc, prin urmare rezultatul avea să fie pe măsură. Şi toată ziua am avut doar teste şi ascultări, eram aşa de obosită că am fost prima care a ieşit din clasă când s-au terminat orele. Ceva îmi spunea că toată săptămâna avea să fie la fel de stresantă. Măcar de lucrurile ar fi stat mai bine acasă. Acum, nu mai conta era deja hotărât eu şi Dean nu ne mai puteam înţelege nici măcar de dragul mamei. Era imposibil.
Capitolul 18. Război vs. Rezistenţă
Ce naiba căuta Alex aici? Cum? Când a ajuns? Trebuia să recunosc că eram surprinsă să îl văd stând în faţa mea, mai ales că ultima dată, ei bine nu fusese o întâlnire prea plăcută, ţinând cont că eram mult prea nervoasă din cauza scumpului meu verişor. Să spunem doar că în acele momente mă enervau toţi, deci nici roşcatul nu avrea cum să fie o excepţie. Plus că, de când Alex îşi declarase dargostea pentru mine, ceva se schimbase. Brusc, ne distanţasem. Parcă dintr-o dată îmi era mai greu să rămân singură cu băiatul. Cumva, mă simţeam vinovată. Îmi părea rău că nu îi puteam împărtăşii sentimentel, că îl făceam să sufere. Aşa că încercam să îl evit sau măcar să îi evit privirea care era ca o furtună de reproşuri pentru mine.
Am văzut cum Alex se pregătea să îl lovească aşa că l-am apucat instinctiv de braţ pentru al oprii. Roşcatul a tresărit, după care s-a întors spre mine. În momentul în care privirile noastre s-au intersectat, am putut să îi citesc furia, o furie pe care numai în proprii mei ochii o văusem.
- Scuză-mă Rose, dar nu o să îţi pot face pe plac. Pentru o secundă nu am înţeles la ce se referea, dar în momentul în care am văut că îl loveşte pe tip am înţeles. Nu am avut timp să îl opresc. Imediat după, roşcatul s-a întors spre mine, şi-a pus mâinile pe talia mea şi m-a tras spre el cu atâta forţă că nici nu am avut timp să mă opresc. Câteva secunde mai târziu am simţit buzele băiatului, presândule pe ale mele, şi aşa dintr-o dată m-am simţit încolţită, forţată să iau pare la acel sărut sălbatic, care emana doar ură, răzbunare, posesivitate. Îl uram, şi mă uram pentru că mă lăsam manevrată precum un obiect. Trebuia să îi dau o lecţie, să îl învăţ că eu nu pot fi tratată ca orice cârpă. Trebuia să îi dau o palmă. Şi aş fi făcut asta, dacă aş fi reuşit să îi dezlipesc buzele reci de ale mele. Şi asta s-a şi întâmplat câteva secunde mai târziu, când după ce am luat o gură mare de aer l-am plesnit.
- Eşti un dobitoc. Am spus scrâşnind printre dinţi, după care am plecat.
Dacă, crezuse cumva ca avem să mă schimb doar pentru că noul meu tată vitreg era cunoscut se înşelase amarnic şi el şi toţi cei care mă cunoscuseră. Aveam să fiu mereu aceeaşi neadaptată, după cum îmi spuneau cei din vechia mea şcoală.
Curând am ajuns acasă, şi spre marea mea surpriză mama era în sufragerie aşteptându-mă se pare. Nu m-am obosit să merg până acolo, ci m-am îndreptat până în cameara mea.
Desigur că asta la facut pe ,, tatăl grijuliu’’ să vină să îmi ceară socoteală.
- Domnişoară pot să ştiu şi eu unde ai fost? Urla Dean în scapătul scărilor reuşind să mă facă să mă opresc în faţa uşii camerei mele.
- În primul rând nu mai ridica tonul la mine, în al doilea rând doar pentru că eşti soţul mamei, nu înseamnă că trebuie să îţi dau ţie explicaţii, iar în al treilea rând va trebui să te obişnuieşti cu astfel de scene, te asigur că vor fi din ce în ce mai dese dacă nu mă laşi în pace.
- Rose, nu îi vorbi aşa tatălui tău vitreg. Interveni şi mama destul de nervoasă.
- Mamă eu am un singur tată, care nu s-a comportat prea frumos cu mine, dar care fie că îţi place, fie că nu e tatăl meu. Cât despre Dean, nu mă interesează ce face, ce spune. Poate săm stea şi în cap că tot nu mă convinge să îl consinder tată. Acum scuzaţi-mă, dacă am terminat cu această reuniune de familie, am treabă. Şi fără să mai aştept să spună ceva am trântit uşa de la camera mea, care ar fi trebuit să fie un fel de atenţionare subtilă, că vreau să mă lase în pace.
Evident, că nu voisem să spun toate acele lucruri, dar eram nervosă şi cam exagrasem. Deşi, Dean devenise total antipatic şi enervant de când reuşise să o întoracă pe mama împotriva mea şi asta mă durea enorm, pentru că realizasem că femeia care îmi dăduse viaţă nu încerca să mă consoleze, să îmi fie alături.
Trecuseră câteva ore bune de când stăteam închisă, aşa că am hotărât să merg până în bucătărie să îmi iau ceva de mâncare. Era deja seară, afară se întunecase de-a binelea, deci mă aşteptam să îi găsesc pe Dean şi pe mama, ori în bucătărie, ori în sufragerie.
Şi am avut dreptate, pentru că cei doi erau în sufragerie discutând. La început nu am vrut să ascult, dar când mi-am auzit numele nu am mai putut rezista şi m-am apropiat în linişte.
- Te rog Victoria, ai văzut şi tu cum se comportă. Este violentă, încăpăţânată, desigur de ce ne mai mirăm doar seamănă cu tatăl ei care este un alcoolic, un monstru, un nenorocit de beţiv inutil.
- Te rog Dean, nu mai vorbi aşa despre fiica mea. Poate Ben este aşa cum ai spus, dar nu o compara pe Rose a mea cu el. În fond ea nu are nici o vină că tatăl ei a devenit aşa.
- Ştii ce, cred că ar fi mai bine să o trimitem la tatăl ei sau la un intrnat. Eu unul nu pot suporta atâta lipsă de respect la adresa mea. Ştii foarte bine, că am suportat atât doar de dragul tău. Deci, chiar cred că ar fi o idee minunată ca Rose să nu mai locuiască cu noi, cel puţin o perioadă până când se obişnuieşte cu ideea că tu nu mai eşti disponibilă faţă de ea, douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi partru.
Eram stupefiată de ceea ce auzisem. O durere îngrozitoare îmi paralizase sufletul, în timp ce lacrimile au început să îmi curgă şiroaie pe obraji. M-am ridicat cu greu din locul în care stătusem până atunci, în timp ce durerea ce îmi acaparase sufletul devenise tot mai mare sfâşiindu-mi fiecare părticică a sufletului meu. Trecusem prin multe, trăise pe propria mea piele, atât durerea fizică cât şi cea sufletească, dar niciuna nu se comparase cu durerea căre mă sfâşia în aceste momente. Dacă acum câteva luni spuneam sus şi tare ,, Te cunosc durere, şi nu mă tem de tine’’, în aceste momente nici nu mai puteam să mă mai gândesc la asta. Cu mare greutate am reuşit să mă târăsc până la mine în cameră. Aş fi vrut să strig atât de tare încât să mă audă toţi, dar nu era posibil, nu aveam forţă. Apoi, cuvintele rostite de Dean la adresa mea şi a lui tata mi-au revenit în minte, chinuindu-mă şi mai tare. Pur şi simplu nu puteam accepta faptul, că mama nu ne apărase, nu făcuse absolut nimic. Am trântit uşa camerei cu putere, după care m-am rezemat de ea, lăsându-mi corpul să cadă inert pe parchet. Plângeam lovind cu pumnii peretele, încercând să las toată durerea să iasă afară, să mă elibereze pentru că nu rezistam să îi fiu prizonieră, era ca şi cum aceea durere venise din străfundurile iadului, doar că să mă chinuie pe mine.
Am scos telefonul cu gândul să îl sun pe tată şi să îi spun că mă duc să stau cu el, dar spre ghinionul meu a răsuns Brandon, aşa că am închis imediat ce i-am auzit vocea. Totuşi, nu puteam să mai stau aici fără să fac nimic. Deşi, era greu de acceptat trebuia să plec, nu conta unde, nu aveam de ce să stau într-un loc în care nu eram dorită. M-am ridicat am luat o geantă în care am început să pun la întâmplare, câteva haine şi lucruri, apoi am relizat dacă plecam nu făceam decât să îi ofer satisfacţie nemernicului ala de Dean. Eu nu eram o laşa, aveam demnitate trebuia să lupt. Eram o luptătoare. Asta a fost ultimul gând pe care l-am avut înainte de a adormii, şi tot cu acest gând m-am trezit, deşi trebuia să recunosc că încă eram supărată din cauza a ceea ce auzisem aseară. Aşa că, am hotărât că cel mai bine ar fi să îmi ţin minea cât mai ocupată. Aveam noroc că era luni şi aveam şcoală.
M-am îmbrăcat rapid cu o bluză albă simplă, destul de largă, o pereche de bugi strâmţi de un gri spălăcit, plus o pereche de pantofi negri cu toc de aproximativ cincisprezece cetimetri, mi-am mai luat o geacă negră şi genta. Părul lung şi roşcat l-am lăsat să se reverse în toată splendoarea lui pe spate. M-am îndreptat spre bucătărie de unde mi-am luat un măr. Dean era şi el acolo, cu toate astea nu m-am sinchisit să îl salut, pentru că dacă o făceam mai mult ca sigur s-ar fi ajuns la o discuţie în contradictoriu şi cine ştie ce aş mai fi spus, orbită de furie fiind.
Când am ieşit am văut că autobuzul liceului oprise chiar în faţă. Cum nu aveam chef să merg pe jos am mers cu Hellen, nu ştiu cum făcea, dar femeia asta reuşia tot timpul să mă înveselească. De fapt, a fost atât de surprinsă când m-a văzut la ea in autobuz, încât, aproape că i-a picat faţa, la figurat vorbind. Aşa că fără să vreau am început să râd ca o nebună.
Toţi cei prezenţi s-au întors instantaneu spre mine, privindu-mă cu superioritate. Noroc că nu îmi păsa. Am mers şi m-am aşezat undeva în spate începând să mă gândesc la discuţia pe care o auzisem aseară. Era aşa iritant să ştiu că nu eram dorită ,,acasă’’ dacă puteam să mai spun aşa, şi că stăteam acolo, doar pentru că eram prea mândră ca să renunţ la tot şi să plec. Clar că între mine şi Dean începuse un război de rezistenţă, care era întărit de convingerea că trebuia să îi dau îngânfatului ala o lecţie şi să îi închid gura o dată pentru totdeauna. Iar dacă voia să se pună cu mine în mod clar, nu mă cunoştea suficient de bine.
- Rose, scumpo am ajuns. Am auzito pe Hellen strigând.
Am coborât, salutândo şi urându-i o zi bună. Nu avem chef să mă duc tocmai până la intrarea elevilor, aşa că am intrat pe la profesori, după care m-am dus în clasă. Toţi colegii mei stăstea vorbind despre cine ştie ce lucruri. Am mers în bancă şi m-am pregătit pentru oră, aveam economia. Nu a durat mult, prentru că a venit proful şi ne-a anunţat că dăm test, pentru care desigur nu învăţasem deloc, prin urmare rezultatul avea să fie pe măsură. Şi toată ziua am avut doar teste şi ascultări, eram aşa de obosită că am fost prima care a ieşit din clasă când s-au terminat orele. Ceva îmi spunea că toată săptămâna avea să fie la fel de stresantă. Măcar de lucrurile ar fi stat mai bine acasă. Acum, nu mai conta era deja hotărât eu şi Dean nu ne mai puteam înţelege nici măcar de dragul mamei. Era imposibil.