Mi-e greu sa ignor

[Saravis]

Mersi tuturor de comentarii. >:D< Am venit cu un nou capitol, chiar repede, dar neh...il aveam deja scris si m-am mai uitat o data peste el si am zis sa-l postez. Hm... nu sunt prea mandra de el, mi se pare ca iar am cam grabit actiunea, dar cred ca nu as fi putut sa-l scriu altfel.

Capitolul V

Hinata P.O.V

Dupa ce am luat micul dejun intr-o liniste jenanta, am pornit mai multi in drum spre casele noastre. Desi nici unul nu zicea nimic, stiu ca se gandeau la mine. Ino m-a condus pana acasa, fiind cea mai ingrijorata pentru mine. Stia deja totul despre mine. Am urcat in camera mea de o culoare portocalie deschis, asteptand ca blondina sa inceapa sa ma interogheze.
- Hinata… De ce il iubesti pe tantalaul ala?
- Ino, nici eu nu stiu. Iubesc felul sau de a fi, parul blond ca spicele de grau care e mereu ciufulit, ochii albastrii ca marea in zilele frumoase si iubesc chiar si faptul ca e un tantalau, i-am raspuns lasandu-ma furata de val.
- Of, se pare ca micuta mea prietena s-a indragostit.
Ino m-a luat in brate, iar eu am inceput sa plang. Imi era frica, ca la cum e Ino, ii va spune varului ei tot despre ceea ce simt. Am eliberat-o pe Ino din imbratisare si mi-am sters lacrimile cu maneca bluzei. I-am aratat un zambet patetic prietenei mele, dupa care ea a plecat, sa se pregateasca de intalnirea cu Sai. Of, fetele astea! Numai la baieti le sta gandul! Soneria de la telefon s-a auzit enervanta si am raspuns repede, fara sa ma uit la cine ma suna.
- Hinata, scumpa mea!
- Tata? am zis eu surprinsa.
- Chiar eu. Vroiam sa vad ce faci, cum te-ai acomodat si daca ai vreo mica dorinta sa te intorci.
- Nu m-as intoarce pentru nimic in lume! am tipat in telefon si i-am inchis nervoasa.
Asta nu eram eu. Eu nu tipam la oameni. Ah, ce face dragostea din om! Dar de fapt, ce simt eu e dragoste? Definitia din dictionar suna prea seaca. Poate ca ar trebui sa ascultam de definitia din inima noastra. Insa daca in inima noastra avem o avalansa de sentimente pentru o singura persoana, ce se intampla? Da, nici un raspuns. Pentru ca acest raspuns mi-l pot da doar singura. Un ciocanit un usa imi intrerupe sirul gandurilor. Neji era la Ten Ten, iar matusa era la munca. Am alergat pe scari sa raspund. Am deschis usa si in fata mea l-am vazut pe Sasuke.

Sasuke P.O.V.

M-am ingrijorat foarte mult pentru Hinata. Imi este o foarte buna prietena si ea nu m-ar lasa daca as fi in locul ei. Dupa ce am lasat-o pe Sakura acasa, am mers spre casa lui Neji. Spre norocul meu mi-a raspuns chiar ea.
- Buna Hinata! am salutat-o eu.
- Hey Sasuke! Ce surpriza! Intra te rog! m-a invitat ea.
- Hinata, cum te simti?
- Oh, in legatura cu lesinul? Nu-ti face griji. Doar ca nu mai mancasem nimic de mult, mi-a raspuns zambind, incercand sa evite subiectul.
- Hinata, eu ma refer la rana din inima.
Hinata a devenit palida si a inceput sa se uite intr-un punct fix, undeva in podea. M-am apropiat de ea si am rugat-o sa-mi spuna ce s-a intamplat la petrecere.
- Naruto mi-a cerut scuze, dar eu am fost proasta si l-am refuzat. Doamne, ce greseala am putut face!
- Hinata, el e cel care a gresit. Daca vrea sa te recastige, trebuie sa se chinuie putin. Nu-ti mai fa atatea griji. Uita-te putin la tine! Ochii tai nu mai au aceeasi sclipire jucausa, parul tau nu mai straluceste in soare, zambetul ti-a disparut… Te-ai schimbat mult prea mult de cand ai plecat.
- E asa de usor de spus, Sasuke. Cum sa nu ma gandesc la el, cand el imi este la fel de indispensabil ca si aerul? Si da, m-am schimbat. Pe vremuri eram fericita, atat de fericita… mi-a spus ea in timp ce s-a uitat in gol.
Deveneam din ce in ce mai ingrijorat pentru Hinata. Nu mai manca, iar starea asta de melancolie o imbolnavea cu totul. Am stat cu ea si am obigat-o sa manance ce i-am pregatit eu. Da, nu ma pricepeam eu prea bine la gatit, insa am stiut sa fac ceva mancabil. Abia la cate douazeci de minute baga si ea ceva in gura. Am incercat sa o inveselesc, fara prea mult succes. Abia cand afara incepuse sa se insereze mi-am luat la revedere de la ea, smulgandu-i promisiunea ca nu se va mai gandi la Naruto, pentru putin.

Hinata P.O.V.

Duminica a trecut ca prin vis, eu stand in pat toata ziua, sub pretextul ca ma simteam rau. Nici luni nu prea aveam chef sa merg la scoala, insa totusi m-am ridicat din pat si m-am pregatit pentru scoala.Drumul spre scoala mi s-a parut interminabil si foarte plictisitor. Cand am ajuns la scoala, deja trecuse prima ora si jumatate din a doua ora. Nu am luat in seama observatia profesorului Iruka si m-am dus spre banca mea. Din nefericire, ne mutase dirigintele si eu stateam cu Kiba. Nu aveam chef deloc de el in ziua aia, insa el tot continua sa-mi trimita biletele. Am acceptat invitatia de a face temele impreuna cu grupul. Insa mintea mea cocea un plan maret. Aveam sa ma schimb, sa fiu o Hinata cu totul diferita. Nu voi mai fi fata draguta, timida cu care toate lumea se joaca. Voi fi o fata independenta, rebela si provocatoare.M-am saturat ca lumea sa faca ce vrea din mine! Voi fi Hinata Hyuga, fata rasfatata si rautacioasa, daca e nevoie! In restul pauzelor am flirtat cu Kiba mai mereu, iar Naruto fierbea de manie. Imi facea placere sa-l vad chinuindu-se. Asa merita! Daca ma vroia, trebuia sa lupte, nu gluma, caci incepeam sa devin tot mai dorita de baietii singuri din scoala.
Dupa ce orele s-au terminat, am pornit cu tot grupul spre biblioteca sa ne facem temele. Stateam intre Kiba si Naruto, acesta fiind un aranjament ales de Ino. Ma punea, indirect, sa aleg intre unul dintre ei, caci la sfarsit voi ajunge sa-i ranesc pe ambii. Nu-mi pasa! Sa fie cum vreau eu de acum! M-am dus dupa o carte, la ultimul raft din biblioteca, stiind ca Kiba este pe urmele mele, ca un catelus bun ce era. Am disparut printre rafturi, tragandu-l de cravata si pe Kiba dupa mine. Inainte ca macar sa zic ceva i-am atins usor buzele cu buzele mele. Am inceput sa-l sarut incet pe gat.Una dintre mainile sale ajunse sub fusta mea, facandu-ma sa tresar. Akamaru, cainele lui Kiba, latra mai rau de parca ar fi vazut o fantoma. Auzind agitatie in jur, m-am oprit, prefacandu-ma ca sunt in cautarea unei carti, iar Kiba langa mine. Insa un mic semn am lasat, pe gulerul camasii lui Kiba. Stiam ca Ino si Naruto vor fi suspiciosi si vor observa. Si exact asa s-a si intamplat. Ino m-a tras de mana intr-alta parte a bibliotecii.
- Ai innebunit? Ce crezi ca faci?
- Nu, sunt perfect normala, multumesc. Si ce ti se pare ca fac? L-am sarutat pe Kiba. E ceva rau in asta?
Ino mi-a tras o palma, pe urma plecand furioasa, spunandu-mi doar: “ Asta nu e Hinata pe care o stiu eu. Hinata nu ar cauta niciodata razbunarea.” Da, Ino mi-a deschis ochii. De ce sa ma razbun pe Naruto? El nu a facut nimic. Insa deja am facut prostia, cum se presupune ca o repar?