12-10-2011, 10:17 AM
În grădină
Ayame s-a trezit că se plimba singură prin grădina din interiorul palatului. Nu ştia încotro se îndrepta, dar avea un sentiment puternic care o îndemna să meargă spre un loc necunoscut. Ştia că o dată ce avea să ajungă acolo va ştii că drumul ei s-a sfârşit, ceea ce o neliniştea era presimţirea că ceva rău avea să se întâmple. În altă zi, în altă împrejurare i-ar fi făcut mare plăcere să se plimbe prin frumoasa ei grădină plină de flori şi de statui, dar în situaţia în care se afla nu putea să aprecieze cu adevărat minunăţia acelui loc şi peste toate astea se adăuga şi faptul că încă nu se vindecase de pe urma celor petrecute cu Ikusa. Se lupta cu ea însăşi în fiecare secundă din zi de când i-a promis că i va da o nouă şansă. Se lupta cu starea aceea de perfecţiune îngheţată care o făcea cu adevărat pură şi poate nu chiar inocentă dar o adusese mai aproape de inocenţa decât fusese în ultimii ani, dar care în acelaşi timp o transforma într-o conducătoare fără de inimă, crudă şi neiertătoare. Câteodată se gândea că ar fi fost mai bine pentru toţi dacă s-ar fi lăsat pradă acelei stări, renunţând la dragoste şi fericire pentru totdeauna, însă nu ajunsese până la acel stadiu de altruism încât să renunţe la propria ei fericire pentru a fi aşa cum o vedeau cei din jur.
Adevărul era că niciodată nu îşi dorise să fie pusă pe un piedestal, mai sus de ceilalţi şi încercase, atât cât putuse, cât fusese lăsată, să îi înveţe pe cei din preajma ei să o considere egala lor. A considerat că statutul lor de fiinţe aproape perfecte le-a dat posibilitatea să treacă peste lucrurile ce afectau omenirea, iar unul dintre aceste lucruri era şi este inegalitatea oamenilor în toate situaţiile, dar se înşelase. Acea inegalitate exista şi în lumea ce vroia să fie perfectă a îngerilor şi oricât a încercat ea să le deschidă ochii celorlalţi în privinţa acestei probleme nu a reuşit să ajungă la o înţelegere cu cei din consiliu niciodată. Nu putea să îi oblige să facă aşa cum dorea, nu vroia să fie o tirană aşa că îi lăsase în pace, continuând să spere că în viitor se vor schimba. A oftat din tot sufletul când şi-a amintit de toate încercările ei din trecut de a face posibilă această idee utopică a sa de egalitate. Îşi dăduse seama cât de mult se asemăna cea din trecut care evoluase cu trecerea timpului cu fetiţa firavă, inocentă şi cu adevărat altruistă pe nume Yuri care fusese gardianul sufletului ei pe Pământ.
Apoi deodată s-a oprit la umbra unui copac măreţ şi falnic ce avea pe puţin două mii de ani. Rezemat de acesta stătea nimeni altul decât Lucifer, uitându-se pierdut în faţa lui, retrăind cine ştie ce momente din cine ştie ce perioadă de mulţi uitată, iar lângă acesta se afla o fiinţă creată din materia folosită pentru a crea universul. Era pentru prima oară când vedea această entitate şi nu ştia dacă trebuia să se teamă sau să fie bucuroasă, însă atunci când acea entitate a început să vorbească nu s-a speriat şi nici nu a arătat neliniştea pe care aceea i-o provocase.
- Bine ai venit, Sanct angel! A zis Metradon închinându-se în faţa lui Ayame.
- Ne onorezi cu prezenţa ta, măreaţă conducătoare, a spus Lucifer apărând în faţa ei şi sărutându-i mâna dreaptă în semn de respect, neluându-şi nici măcar o secundă ochii de la ea.
I-a susţinut privirea tot timpul de când vorbise şi până când se ridicase, eliberându-i mâna. Se simţea cumva vrăjită de acţiunile lui, dar era hotărâtă să nu cadă în nici una din plasele lui.
- Cărui eveniment datorez plăcerea prezenţei voastre? A întrebat îngerul încercând să găsească cuvintele potrivite pentru a nu igni acea prezenţă a cărei identitate îi rămăsese încă un secret.
- Scuză-mi lipsa de maniere, continuă Metradon parcă citindu-i reţinerea cu care se purta. Eu mă numesc Metradon şi sunt îngerul universului. Sunt o entitate născută o dată cu universul şi sunt însăşi eternitatea. Am venit să te previn, Ayame. Drumul pe care te afli şi e care cu atâta încăpăţânare refuzi să îl părăseşti te va duce către multe suferinţe şi vor fi momente în care doar dorinţa ta de a dezvălui adevărul te poate salva sau condamna la damnare. Eu te las cu o întrebare, dacă tu găseşti răspunsul la aceasta satisfăcător sau nu doar de tine depinde. Consideri că adevărul pe care îl cauţi este un motiv atât de puternic încât să te ajute să treci peste durere, pierderi şi suferinţă? Pe acest drum nu vei găsi compasiune şi dragoste decât poate la sfârşit şi cu aceasta îngerul Universului s-a făcut nevăzut lăsând-o pe conducătoare cu o alegere greu de luat.
- Nu-l asculta, nu are ce face, se plictiseşte şi face preziceri fatidice pentru a trece timpul mai repede, a zis Lucifer uitându-se la ea şi zâmbind.
- Să înţeleg că dacă el face preziceri fatidice, tu le faci cu floricele şi fluturaşi? A întrebat Ayame susţinându-i privirea pe un ton ironic şi batjocoritor.
S-a trezit în braţele demonului cu faţa sa la un centimetru de a ei. Îi simţea respiraţia mângâindu-i pielea şi în special buzele. Avându-l atât de dureros de aproape de ea, sângele începuse să îi circule frenetic prin vene, refuzând să se oprească, iar ceva începuse să o îndemne să facă acel singur centimetru să dispară şi nu înţelegea ce. De ce nu putea să îl îndepărteze, de ce nu putea să îl plesnească, de ce nu găsea acea repulsie în ea faţă de persoana lui care trebuia să se afle acolo şi să îi alimenteze acţiunile. Ceva era în neregulă cu ea şi ceea ce o îngrozea cel mai tare era că nu ştia ce. Apoi atenţia i-a fost atrasă de zâmbetul victorios al lui Lucifer şi următorul lucru pe care l-a simţit au fost buzele lui cucerindu-le pe ale ei, limba lui încercând să îşi creeze loc printre buzele ei rozalii pentru a viola, a-şi pune amprenta pe ceva ce nu îi aparţinea. Ayame nu vroia să îl lase, însă simţea cum încet, încet cedează presiunii lui. Din fericire pentru aceasta, eroul ei apăru. Primul lucru pe care l-a auzit a fost sunetul făcut de aripile lui pe cât de magnifice pe atât de înfiorătoare, dar ea întotdeauna fusese fascinată de ele în loc să fie îngrozită. Ştia că el era inima ei. Aceasta îi afirma bănuielile atunci când începuse să bată cu frenezie doar la gândul că în câteva secunde avea să se ascundă în braţele celui iubit, că va fi protejată de acea atracţie fatală pe care o simţea atunci când Lucifer era în preajmă şi care îi distrăgea atenţia. Ar fi trebuit să îl lovească, să îl trimită câţiva metrii depărtare de ea, nu să stea acolo şi doar să îl privească.
Ikusa o apucă de mână, trăgând-o din acea îmbrăţişare periculoasă puţin c-am dur, însă ea nu a băgat de seamă.
- Lucifer! A mârâit Ikusa printre dinţii încleştaţi.
- O, eroul apare şi salvează domniţă din braţele malefice ale adversarului, a zis Lucifer râzând.
- Ce cauţi aici?
- Am venit să i-au ceea ce este al meu. Adică pe scumpa ta conducătoare. Să nu crezi că ţi-o las ţie să te joci cu ea, a afirmat el de parcă era cel mai natural lucru din lume.
Ayame era absolut sigură că nu ar fi părut atât de natural dacă ar fi vorbit despre vreme.
- Niciodată! A zis FallenAngelul ameninţător, aruncând cu o mingie neagră în Lucifer ce explodă chiar înainte să îl atingă.
Demonul a fost luat prin surprindere de atacul nou al îngerului. Nu îl mai văzuse până în acel moment şi neaşteptându-se la acel nivel ridicat de putere nu se ferise, nici măcar nu contraatacase aşa că s-a trezit în ultima clipă cum şi-a pus mâna dreaptă în dreptul feţei pentru a se proteja. Următorul lucru pe care îl conştientiză a fost cum a zburat câţiva metrii în spate până când s-a prăbuşit pe pământul moale lăsând o urmă de vreun metru în urma lui. Mâna cu care s-a apărat era plină de sânge şi îl durea îngrozitor. Nici restul corpului său nu rămase intact, era plin de zgârieturi de diferite mărimi, iar costumul roşiu pe care îl îmbrăcase arăta ca nişte bucăţi de cârpe cusute între ele. Una dintre aripi stătea îndoită într-un unghi aiurea în spatele lui, deoarece şi le eliberase pentru a-şi atenua căderea numai că nu avusese timpul necesar pentru a acţiona şi căzuse pe ea, fracturând-o în câteva părţi. Dacă nu ar fi fost pentru durerea de la aripă, Lucifer încă ar fi fost în şoc din cauza surprizei neaşteptate.
- Vei plăti pentru asta, MoonBlood. O să vină vremea când vei plânge, iar eu voi fi cel care ţi-a provocat durerea şi te asigur că va fi de un milion de ori mai groaznică decât ceea ce simt eu acum! A ţipa lucifer înainte să dispară cu coada între picioare ca un învins.
După ce demonul a dispărut, Ikusa i-a dat drumul conducătoarei şi s-a întors să plece, deşi o apărase nu o făcuse cu inima uşoară. S-a simţit trădat atunci când o văzuse pe aceasta în braţele lui Lucifer pe cale să îl sărute. Îşi simţise sângele fierbând şi furia crescând şi a ştiut că dacă îşi va lăsa gelozia să îşi facă de cap l-ar fi atacat pe Lucifer când încă o ţinea în braţe pe ayame, dar nu dorea să o rănească. Orice s-ar fi întâmplat, chiar şi dacă l-ar fi sărutat el tot ar fi salvat-o, chiar şi împotriva dorinţei ei. Nu putea să o lase să se dăruiască acelui demon. O iubea, dacă i s-ar fi întâmplat ceva el s-ar fi sinucis deoarece nu putea să trăiască cu gândul că a dat greş în a o proteja. Ştia că şi ea îl iubeşte, dar nu înţelegea de ce tot o găsea în braţele acelui nimic. Cum de putea să accepte să fie atinsă de o persoană ca Lucifer, dacă nu avea ceva sentimente pentru el?
- Ikusa... a şoptit Ayame, oprindu-l din drumul său. Îţi mulţumesc pentru că m-ai salvat, a continuat ea pe acelaşi ton.
Ikusa a dat din cap în semn de acceptare a recunoştinţei ei, însă nu se întoarse pentru a o îmbrăţişa ci îşi desfăcu aripile maiestuoase luându-şi zborul şi lăsând-o în urmă pe roşcata care îl urmărea cu lacrimi în ochii ei verzi.
Ar fi vrut să îi explice cum de Lucifer o tot atrăgea în asemenea capcane, însă nu ar fi rezolvat situaţia iar ea era conducătoarea îngerilor, nu se cădea să le dea explicaţii supuşilor ei. Şi totuşi, adânc în inima ei ştia că acela era doar modul ei de a ascunde adevărul, de a-şi ascunde teama, teroarea din cauza unui viitor nesigur. Nu ştia cum ar fi reacţionat el dacă i-ar fi mărturisit cum prin sângele ei circula sângele lui Lucifer care nu era nici înger, dar nici demon, care era ceva mult mai periculos din cauză că se putea deplasa în cele două tărâmuri.
„Cum m-ar fi văzut el care mă consideră, încă, pură ÅŸi inocenţă?â€
Această întrebare o forţa să tacă deoarece răspunsul la ea o îngrozea şi nu vroia să îl afle, nu dorea să rişte să cadă în acele cincizeci la sută şanse ca el să îşi schimbe părerea despre ea.
În acea noapte dormi singură în patul mare, aşteptând în van ca Ikusa să apară în orice secundă şi să o ţină în braţe, numai că nu îşi făcu apariţia, iar conducătoarea o visă pe Yuri mustrând-o pentru că nu îi dezvăluise adevărul.
În închisoare
Chase se trezi în aceeaşi celulă în care era de câteva zile. Deja se plictisise de decorul locului în care era închis. Totul era gri şi şters iar gratiile erau pline de praf şi mizerie care formaseră un al doilea strat, însă ceva era schimbat. Ceva nu era în regulă. De obicei când se trezea în corpul lui Castiel - pentru că în definitiv trupul aparţinea celui care luă fiinţă primul, iar cum el s-a născut la câţiva mii de ani diferenţă nu avea nici un drept, deci trebuia să se lupte cu Castiel pentru control – se simţea cumva eliberat dintr-un colţ ascuns şi îi simţea conştiinţa îngerului încercând să scape din locul de unde el tocmai ieşise. Atunci când se trezise nu se mai chinuise să obţină acel control ci pur şi simplu se ridicase în picioare de parcă ar fi avut propriul său trup şi la acest gând îşi aminti. Totul îi reveni instantaneu şi înţelese de ce lipseau acele lucruri cu care se obişnuise. Nu credea că vor reuşi, dar stând în propriul său corp, fără să simtă prezenţa altei persoane în subconştientul său, trebuia să recunoască succesul acelui ritual de separare. Din senin a lovit cu pumnul peretele lateral al celulei făcând ca praful să cadă de pe cărămizile neregulate ale peretelui. Nu se putea ca ei să îi fure în acest mod josnic puterea, nu aveau nici un drept. Cu ce îl lăsaseră nu era decât un sfert din adevărata putere ce i se cuvenea, acea putere pe care i-o lăsaseră laşului, nimicului de Castiel. Şi de parcă asta nu ar fi fost de ajuns, i-au mai pus şi un sigiliu, închizându-i puterea pentru totdeauna. Era neputincios.
- Când o să pun mâna pe tine, Ayame, o să regreţi ziua în care te-ai pus cu mine! Ţipă el de-a dreptul furios, zguduind barele din oţel.
- Mdea, nu te-ai schimbat deloc, nebunule, zise Lucifer apărând de partea cealaltă a gratiilor, stând rezemat de peretele holului.
- Tu ce cauţi aici? Şi cum de poţi să apari şi să dispare pe aici prin Eden, de parcă ai fi un înger pur? Îl întrebă Chase începând să îşi imagineze cum îi sucea încet gâtul lui Lucifer.
- Teoretic am decăzut, practic încă aparţin de Eden. Sunt o altă greşeală a moşului de sus. Plânge-te cuiva cui îi pasă, răspunse dând din mâna dreaptă şi întorcându-se cu spatele.
Apoi văzând că nu mai spune nimic, se întoarse pentru a-l privi. Stătură câteva minute în linişte, uitându-se unul la celălalt, aşteptând ca unul dintre ei să facă o mişcare. Lucifer îl privea nepăsător, aproape nerecunoscându-i existenţa. Venise să se convingă de adevărul zvonului care circulă prin Iad şi care întâmplător ajunsese şi la urechile lui, să vadă cum Ayame reuşise să îl scape pe scumpul ei protejat Castiel de blestemul sadicului de Chase. Din păcate se epuizase şi în acel moment dormea într-un somn adânc, probabil în braţele dragostei ei, Ikusa, dar adevărul era că reuşise deşi aproape murise făcând-o.
Pe partea cealaltă, Chase, inconştient de adevăratul motiv pentru care Lucifer îl onoră cu prezenţa sa, îl privea pe îngerul decăzut cu ură şi invidie. Nu îl suportă din cauza aroganţei pe care nu se deranjă să o ascundă. Doar pentru că era mai puternic decât el nu trebuia să îl desconsidere. Arătase tuturor cât de sadic, periculos şi crud putea să fie, însă ceea ce nu ştia nimeni era că ceea ce văzuseră nu era decât vârful gheţarului. Un zâmbet oribil semănând foarte mult cu o grimasă apăruse pe chipul schimonosit de ură a lui Chase.
- Nu mai zâmbi ca un prost. Am o misiune pentru tine.
- Stai aşa, să văd dacă ghicesc. Vrei să o răpesc pe scumpa ta roşcată, zise Chase cu atâta scârbă încât parcă scuipa cuvintele.
- Nu. Vreau ca mâine să evadezi, normal te voi ajuta aici şi îţi voi da puţină putere, ca să îl încetineşti pe MoonBlood.
- Eu ce primesc din această afacere?
- Îţi voi oferi ocazia de a te răfui cu Castiel. Ştiu că o vrei... îţi face mare plăcere să îl chinui, mult mai multă plăcere obţii din asta decât din orice le-ai face unor victime necunoscute şi nevinovate şi nu are rost să negi. Te văd cum îţi freci mâinile şi îţi lingi buza de jos, făcându-ţi deja planuri despre cum o să îl chinui.
- Foarte bine. Accept.
- A, de data aceasta nu mă deranjează dacă îl omori, zise Lucifer dispărând şi lăsându-l din nou singur.
Chase rămase singur cu gândurile sale şi cum nu avea ce face a lăsat amintirile din ziua în care s-a petrecut despărţirea de Castiel să îşi urmeze cursul.
Ayame s-a trezit că se plimba singură prin grădina din interiorul palatului. Nu ştia încotro se îndrepta, dar avea un sentiment puternic care o îndemna să meargă spre un loc necunoscut. Ştia că o dată ce avea să ajungă acolo va ştii că drumul ei s-a sfârşit, ceea ce o neliniştea era presimţirea că ceva rău avea să se întâmple. În altă zi, în altă împrejurare i-ar fi făcut mare plăcere să se plimbe prin frumoasa ei grădină plină de flori şi de statui, dar în situaţia în care se afla nu putea să aprecieze cu adevărat minunăţia acelui loc şi peste toate astea se adăuga şi faptul că încă nu se vindecase de pe urma celor petrecute cu Ikusa. Se lupta cu ea însăşi în fiecare secundă din zi de când i-a promis că i va da o nouă şansă. Se lupta cu starea aceea de perfecţiune îngheţată care o făcea cu adevărat pură şi poate nu chiar inocentă dar o adusese mai aproape de inocenţa decât fusese în ultimii ani, dar care în acelaşi timp o transforma într-o conducătoare fără de inimă, crudă şi neiertătoare. Câteodată se gândea că ar fi fost mai bine pentru toţi dacă s-ar fi lăsat pradă acelei stări, renunţând la dragoste şi fericire pentru totdeauna, însă nu ajunsese până la acel stadiu de altruism încât să renunţe la propria ei fericire pentru a fi aşa cum o vedeau cei din jur.
Adevărul era că niciodată nu îşi dorise să fie pusă pe un piedestal, mai sus de ceilalţi şi încercase, atât cât putuse, cât fusese lăsată, să îi înveţe pe cei din preajma ei să o considere egala lor. A considerat că statutul lor de fiinţe aproape perfecte le-a dat posibilitatea să treacă peste lucrurile ce afectau omenirea, iar unul dintre aceste lucruri era şi este inegalitatea oamenilor în toate situaţiile, dar se înşelase. Acea inegalitate exista şi în lumea ce vroia să fie perfectă a îngerilor şi oricât a încercat ea să le deschidă ochii celorlalţi în privinţa acestei probleme nu a reuşit să ajungă la o înţelegere cu cei din consiliu niciodată. Nu putea să îi oblige să facă aşa cum dorea, nu vroia să fie o tirană aşa că îi lăsase în pace, continuând să spere că în viitor se vor schimba. A oftat din tot sufletul când şi-a amintit de toate încercările ei din trecut de a face posibilă această idee utopică a sa de egalitate. Îşi dăduse seama cât de mult se asemăna cea din trecut care evoluase cu trecerea timpului cu fetiţa firavă, inocentă şi cu adevărat altruistă pe nume Yuri care fusese gardianul sufletului ei pe Pământ.
Apoi deodată s-a oprit la umbra unui copac măreţ şi falnic ce avea pe puţin două mii de ani. Rezemat de acesta stătea nimeni altul decât Lucifer, uitându-se pierdut în faţa lui, retrăind cine ştie ce momente din cine ştie ce perioadă de mulţi uitată, iar lângă acesta se afla o fiinţă creată din materia folosită pentru a crea universul. Era pentru prima oară când vedea această entitate şi nu ştia dacă trebuia să se teamă sau să fie bucuroasă, însă atunci când acea entitate a început să vorbească nu s-a speriat şi nici nu a arătat neliniştea pe care aceea i-o provocase.
- Bine ai venit, Sanct angel! A zis Metradon închinându-se în faţa lui Ayame.
- Ne onorezi cu prezenţa ta, măreaţă conducătoare, a spus Lucifer apărând în faţa ei şi sărutându-i mâna dreaptă în semn de respect, neluându-şi nici măcar o secundă ochii de la ea.
I-a susţinut privirea tot timpul de când vorbise şi până când se ridicase, eliberându-i mâna. Se simţea cumva vrăjită de acţiunile lui, dar era hotărâtă să nu cadă în nici una din plasele lui.
- Cărui eveniment datorez plăcerea prezenţei voastre? A întrebat îngerul încercând să găsească cuvintele potrivite pentru a nu igni acea prezenţă a cărei identitate îi rămăsese încă un secret.
- Scuză-mi lipsa de maniere, continuă Metradon parcă citindu-i reţinerea cu care se purta. Eu mă numesc Metradon şi sunt îngerul universului. Sunt o entitate născută o dată cu universul şi sunt însăşi eternitatea. Am venit să te previn, Ayame. Drumul pe care te afli şi e care cu atâta încăpăţânare refuzi să îl părăseşti te va duce către multe suferinţe şi vor fi momente în care doar dorinţa ta de a dezvălui adevărul te poate salva sau condamna la damnare. Eu te las cu o întrebare, dacă tu găseşti răspunsul la aceasta satisfăcător sau nu doar de tine depinde. Consideri că adevărul pe care îl cauţi este un motiv atât de puternic încât să te ajute să treci peste durere, pierderi şi suferinţă? Pe acest drum nu vei găsi compasiune şi dragoste decât poate la sfârşit şi cu aceasta îngerul Universului s-a făcut nevăzut lăsând-o pe conducătoare cu o alegere greu de luat.
- Nu-l asculta, nu are ce face, se plictiseşte şi face preziceri fatidice pentru a trece timpul mai repede, a zis Lucifer uitându-se la ea şi zâmbind.
- Să înţeleg că dacă el face preziceri fatidice, tu le faci cu floricele şi fluturaşi? A întrebat Ayame susţinându-i privirea pe un ton ironic şi batjocoritor.
S-a trezit în braţele demonului cu faţa sa la un centimetru de a ei. Îi simţea respiraţia mângâindu-i pielea şi în special buzele. Avându-l atât de dureros de aproape de ea, sângele începuse să îi circule frenetic prin vene, refuzând să se oprească, iar ceva începuse să o îndemne să facă acel singur centimetru să dispară şi nu înţelegea ce. De ce nu putea să îl îndepărteze, de ce nu putea să îl plesnească, de ce nu găsea acea repulsie în ea faţă de persoana lui care trebuia să se afle acolo şi să îi alimenteze acţiunile. Ceva era în neregulă cu ea şi ceea ce o îngrozea cel mai tare era că nu ştia ce. Apoi atenţia i-a fost atrasă de zâmbetul victorios al lui Lucifer şi următorul lucru pe care l-a simţit au fost buzele lui cucerindu-le pe ale ei, limba lui încercând să îşi creeze loc printre buzele ei rozalii pentru a viola, a-şi pune amprenta pe ceva ce nu îi aparţinea. Ayame nu vroia să îl lase, însă simţea cum încet, încet cedează presiunii lui. Din fericire pentru aceasta, eroul ei apăru. Primul lucru pe care l-a auzit a fost sunetul făcut de aripile lui pe cât de magnifice pe atât de înfiorătoare, dar ea întotdeauna fusese fascinată de ele în loc să fie îngrozită. Ştia că el era inima ei. Aceasta îi afirma bănuielile atunci când începuse să bată cu frenezie doar la gândul că în câteva secunde avea să se ascundă în braţele celui iubit, că va fi protejată de acea atracţie fatală pe care o simţea atunci când Lucifer era în preajmă şi care îi distrăgea atenţia. Ar fi trebuit să îl lovească, să îl trimită câţiva metrii depărtare de ea, nu să stea acolo şi doar să îl privească.
Ikusa o apucă de mână, trăgând-o din acea îmbrăţişare periculoasă puţin c-am dur, însă ea nu a băgat de seamă.
- Lucifer! A mârâit Ikusa printre dinţii încleştaţi.
- O, eroul apare şi salvează domniţă din braţele malefice ale adversarului, a zis Lucifer râzând.
- Ce cauţi aici?
- Am venit să i-au ceea ce este al meu. Adică pe scumpa ta conducătoare. Să nu crezi că ţi-o las ţie să te joci cu ea, a afirmat el de parcă era cel mai natural lucru din lume.
Ayame era absolut sigură că nu ar fi părut atât de natural dacă ar fi vorbit despre vreme.
- Niciodată! A zis FallenAngelul ameninţător, aruncând cu o mingie neagră în Lucifer ce explodă chiar înainte să îl atingă.
Demonul a fost luat prin surprindere de atacul nou al îngerului. Nu îl mai văzuse până în acel moment şi neaşteptându-se la acel nivel ridicat de putere nu se ferise, nici măcar nu contraatacase aşa că s-a trezit în ultima clipă cum şi-a pus mâna dreaptă în dreptul feţei pentru a se proteja. Următorul lucru pe care îl conştientiză a fost cum a zburat câţiva metrii în spate până când s-a prăbuşit pe pământul moale lăsând o urmă de vreun metru în urma lui. Mâna cu care s-a apărat era plină de sânge şi îl durea îngrozitor. Nici restul corpului său nu rămase intact, era plin de zgârieturi de diferite mărimi, iar costumul roşiu pe care îl îmbrăcase arăta ca nişte bucăţi de cârpe cusute între ele. Una dintre aripi stătea îndoită într-un unghi aiurea în spatele lui, deoarece şi le eliberase pentru a-şi atenua căderea numai că nu avusese timpul necesar pentru a acţiona şi căzuse pe ea, fracturând-o în câteva părţi. Dacă nu ar fi fost pentru durerea de la aripă, Lucifer încă ar fi fost în şoc din cauza surprizei neaşteptate.
- Vei plăti pentru asta, MoonBlood. O să vină vremea când vei plânge, iar eu voi fi cel care ţi-a provocat durerea şi te asigur că va fi de un milion de ori mai groaznică decât ceea ce simt eu acum! A ţipa lucifer înainte să dispară cu coada între picioare ca un învins.
După ce demonul a dispărut, Ikusa i-a dat drumul conducătoarei şi s-a întors să plece, deşi o apărase nu o făcuse cu inima uşoară. S-a simţit trădat atunci când o văzuse pe aceasta în braţele lui Lucifer pe cale să îl sărute. Îşi simţise sângele fierbând şi furia crescând şi a ştiut că dacă îşi va lăsa gelozia să îşi facă de cap l-ar fi atacat pe Lucifer când încă o ţinea în braţe pe ayame, dar nu dorea să o rănească. Orice s-ar fi întâmplat, chiar şi dacă l-ar fi sărutat el tot ar fi salvat-o, chiar şi împotriva dorinţei ei. Nu putea să o lase să se dăruiască acelui demon. O iubea, dacă i s-ar fi întâmplat ceva el s-ar fi sinucis deoarece nu putea să trăiască cu gândul că a dat greş în a o proteja. Ştia că şi ea îl iubeşte, dar nu înţelegea de ce tot o găsea în braţele acelui nimic. Cum de putea să accepte să fie atinsă de o persoană ca Lucifer, dacă nu avea ceva sentimente pentru el?
- Ikusa... a şoptit Ayame, oprindu-l din drumul său. Îţi mulţumesc pentru că m-ai salvat, a continuat ea pe acelaşi ton.
Ikusa a dat din cap în semn de acceptare a recunoştinţei ei, însă nu se întoarse pentru a o îmbrăţişa ci îşi desfăcu aripile maiestuoase luându-şi zborul şi lăsând-o în urmă pe roşcata care îl urmărea cu lacrimi în ochii ei verzi.
Ar fi vrut să îi explice cum de Lucifer o tot atrăgea în asemenea capcane, însă nu ar fi rezolvat situaţia iar ea era conducătoarea îngerilor, nu se cădea să le dea explicaţii supuşilor ei. Şi totuşi, adânc în inima ei ştia că acela era doar modul ei de a ascunde adevărul, de a-şi ascunde teama, teroarea din cauza unui viitor nesigur. Nu ştia cum ar fi reacţionat el dacă i-ar fi mărturisit cum prin sângele ei circula sângele lui Lucifer care nu era nici înger, dar nici demon, care era ceva mult mai periculos din cauză că se putea deplasa în cele două tărâmuri.
„Cum m-ar fi văzut el care mă consideră, încă, pură ÅŸi inocenţă?â€
Această întrebare o forţa să tacă deoarece răspunsul la ea o îngrozea şi nu vroia să îl afle, nu dorea să rişte să cadă în acele cincizeci la sută şanse ca el să îşi schimbe părerea despre ea.
În acea noapte dormi singură în patul mare, aşteptând în van ca Ikusa să apară în orice secundă şi să o ţină în braţe, numai că nu îşi făcu apariţia, iar conducătoarea o visă pe Yuri mustrând-o pentru că nu îi dezvăluise adevărul.
În închisoare
Chase se trezi în aceeaşi celulă în care era de câteva zile. Deja se plictisise de decorul locului în care era închis. Totul era gri şi şters iar gratiile erau pline de praf şi mizerie care formaseră un al doilea strat, însă ceva era schimbat. Ceva nu era în regulă. De obicei când se trezea în corpul lui Castiel - pentru că în definitiv trupul aparţinea celui care luă fiinţă primul, iar cum el s-a născut la câţiva mii de ani diferenţă nu avea nici un drept, deci trebuia să se lupte cu Castiel pentru control – se simţea cumva eliberat dintr-un colţ ascuns şi îi simţea conştiinţa îngerului încercând să scape din locul de unde el tocmai ieşise. Atunci când se trezise nu se mai chinuise să obţină acel control ci pur şi simplu se ridicase în picioare de parcă ar fi avut propriul său trup şi la acest gând îşi aminti. Totul îi reveni instantaneu şi înţelese de ce lipseau acele lucruri cu care se obişnuise. Nu credea că vor reuşi, dar stând în propriul său corp, fără să simtă prezenţa altei persoane în subconştientul său, trebuia să recunoască succesul acelui ritual de separare. Din senin a lovit cu pumnul peretele lateral al celulei făcând ca praful să cadă de pe cărămizile neregulate ale peretelui. Nu se putea ca ei să îi fure în acest mod josnic puterea, nu aveau nici un drept. Cu ce îl lăsaseră nu era decât un sfert din adevărata putere ce i se cuvenea, acea putere pe care i-o lăsaseră laşului, nimicului de Castiel. Şi de parcă asta nu ar fi fost de ajuns, i-au mai pus şi un sigiliu, închizându-i puterea pentru totdeauna. Era neputincios.
- Când o să pun mâna pe tine, Ayame, o să regreţi ziua în care te-ai pus cu mine! Ţipă el de-a dreptul furios, zguduind barele din oţel.
- Mdea, nu te-ai schimbat deloc, nebunule, zise Lucifer apărând de partea cealaltă a gratiilor, stând rezemat de peretele holului.
- Tu ce cauţi aici? Şi cum de poţi să apari şi să dispare pe aici prin Eden, de parcă ai fi un înger pur? Îl întrebă Chase începând să îşi imagineze cum îi sucea încet gâtul lui Lucifer.
- Teoretic am decăzut, practic încă aparţin de Eden. Sunt o altă greşeală a moşului de sus. Plânge-te cuiva cui îi pasă, răspunse dând din mâna dreaptă şi întorcându-se cu spatele.
Apoi văzând că nu mai spune nimic, se întoarse pentru a-l privi. Stătură câteva minute în linişte, uitându-se unul la celălalt, aşteptând ca unul dintre ei să facă o mişcare. Lucifer îl privea nepăsător, aproape nerecunoscându-i existenţa. Venise să se convingă de adevărul zvonului care circulă prin Iad şi care întâmplător ajunsese şi la urechile lui, să vadă cum Ayame reuşise să îl scape pe scumpul ei protejat Castiel de blestemul sadicului de Chase. Din păcate se epuizase şi în acel moment dormea într-un somn adânc, probabil în braţele dragostei ei, Ikusa, dar adevărul era că reuşise deşi aproape murise făcând-o.
Pe partea cealaltă, Chase, inconştient de adevăratul motiv pentru care Lucifer îl onoră cu prezenţa sa, îl privea pe îngerul decăzut cu ură şi invidie. Nu îl suportă din cauza aroganţei pe care nu se deranjă să o ascundă. Doar pentru că era mai puternic decât el nu trebuia să îl desconsidere. Arătase tuturor cât de sadic, periculos şi crud putea să fie, însă ceea ce nu ştia nimeni era că ceea ce văzuseră nu era decât vârful gheţarului. Un zâmbet oribil semănând foarte mult cu o grimasă apăruse pe chipul schimonosit de ură a lui Chase.
- Nu mai zâmbi ca un prost. Am o misiune pentru tine.
- Stai aşa, să văd dacă ghicesc. Vrei să o răpesc pe scumpa ta roşcată, zise Chase cu atâta scârbă încât parcă scuipa cuvintele.
- Nu. Vreau ca mâine să evadezi, normal te voi ajuta aici şi îţi voi da puţină putere, ca să îl încetineşti pe MoonBlood.
- Eu ce primesc din această afacere?
- Îţi voi oferi ocazia de a te răfui cu Castiel. Ştiu că o vrei... îţi face mare plăcere să îl chinui, mult mai multă plăcere obţii din asta decât din orice le-ai face unor victime necunoscute şi nevinovate şi nu are rost să negi. Te văd cum îţi freci mâinile şi îţi lingi buza de jos, făcându-ţi deja planuri despre cum o să îl chinui.
- Foarte bine. Accept.
- A, de data aceasta nu mă deranjează dacă îl omori, zise Lucifer dispărând şi lăsându-l din nou singur.
Chase rămase singur cu gândurile sale şi cum nu avea ce face a lăsat amintirile din ziua în care s-a petrecut despărţirea de Castiel să îşi urmeze cursul.
![[Imagine: 87201674.png]](http://img204.imageshack.us/img204/8881/87201674.png)