De-a v-ati ascunselea.

[Abbeh.]

@ Miruu, multumesc mult ca ai trecut pe aici, sper sa mai vii. :3
@ Daniela, merci si tie de parere. Sper sa te mai vad pe la topicul asta. x3

Am venit cu nextul, mai greu, dar deh, lipsa de inspiratie si liceu, etc.

Capitolul trei

Strainule ce bati la poarta,
De unde vii
Si cine esti?...
Strainule de lumea noastra,
Raspunde-ne de unde vii,
Prin care lumi traisi cosmarul nepovestitelor povesti
Si-n care stea gasisi coloarea decoloratei nebunii?...

Era simpatic. Avea un aer special, degaja, parca, atata eleganta si bunatate ca ma facea sa ma simt ca ceva inferior lui. Olivia si Andrei l-au privit ciudat, insa eu nu. Deloc chiar ; stiu cum e sa fii nou undeva, sa simti ca nu te incadrezi, mai ales cand esti o persoana asa complicata si anormala ca mine, care nu se lasa inteleasa nicicand, nicicum.
I-am privit pe amicii mei si panorama aceea m-a facut sa-mi doresc sa-l privesc iar pe tipul brunet. Pe Eric, da. Eric ... Frumos nume, fascinant chiar ; putea sa-l cheme Alexandru, ca pe toti baietii de azi, Ionut, Cristian sau Robert, dar nu. Pe el il cheama pur si simplu Eric. Am tusit fals, pentru a le atrage atentia, sa ma priveasca si sa fie atenti, sau macar sa aiba bunul simt sa termine cu pipaitul doua minute.
- Nu vreti o camera de hotel ? am intrebat pe-un ton rece, distant, plin de sarcasm.
- Hai ma Michelle, relaxeaza-te.
- Hai ma Andrei, poate vrei sa pleci, poate ai treaba.
- Am, cu Olivia, mi-a spus ranjind ca un idiot.
Cat de nervoasa eram ? Greu de exprimat in cuvinte, ma aprindeam extraordinar de repede, iar idiotii ca Andrei ma faceau sa-mi vina sa vars. M-am incrunatat si mi-am mutat privirea, inspirand o gura mare de aer ; pentru o clipa nu mai vedeam nimic : nici peisajul arhicunoscut, nici pe cele trei persoane de langa mine, nici nimic. Voiam, intr-adevar, sa ma detasez, macar pentru o clipa, de toti si de toate. Imi doream, ca macar pentru o zi, totul sa fie perfect. Era ceva vreodata perfect ? Nu.
Mi-am simtit telefonul vibrand in buzunar si l-am scos; nu-mi convenea ca un amarat de mesaj ma trezise la realitate.

Ce mai faci, mai ? * hugs *

Il uram. Il uram din tot sufletul meu, cum nu mai urasem pe nimeni niciodata. Imi ruinase viata, ma aruncase intr-o depresie din care am iesit atat de greu, iar de fiecare data – dar de absolut fiecare data – cand credeam ca nu-l mai iubesc, se reintorcea si-si amintea ca cica simtea ceva pentru mine. Era ceva teribil, cred ca era un fel de terorist sau ceva de genul acesta. Mi-am asezat telefonul in buzunarul pantalonilor si l-am privit pe Eric.
De ce ? Nu stiu, parea o persoana interesanta. Era nou in oras, dar era prietenos, nu bagacios, arata foarte bine fara sa-si de-a parul cu gel si sa poarte adidasi luciosi si tricou roz bombon ; privea, oarecum absent in fata lui, urmarind un punct fix cu privirea. Mi-am mutat totusi privirea de la el curand ; daca avea sa credea ca eu ma holbez la el ?
- Si, crezi ca poti sa-mi arati cofetaria aia dupa terminarea orelor de maine ?
Am tresarit. Vorbea cu mine. Stiu ca asta facea, pentru ca ii promisesem c-am sa-i arat candva o cofetarie geniala din oras.
- Sigur, pot sa ti-o arat. Eu merg pe jos si la scoala si apoi acasa tot pe jos vin, dar cofetaria e aproape de liceu. Stii unde e liceu acela ?
- Da, acolo urmeaza sa vin din semestrul viitor.
- Perfect. Ma astepti in fata, la doua. Ies si plecam.

***

A doua zi m-am trezit atat de greu … As mai fii dat orice pentru o ora de somn, dar liceul acesta nenorocit ne cheama. M-am imbracat greu, pe jumatate adormita, cu toate ca facusem dus si-ar fii trebuit sa fiu treaza. Parul l-am pieptanat si, ca in fiecare zi, mi-am prins o suvita de par cu agrafa. Geanta imi era pregatita de aseara, nu stiu insa prin ce minune.
Drumul pana la scoala a fost extraordinar de lung si orele au trecut greu; in realitate eu asteptam doar sa-i arat lui Eric cofetaria. Prezenta lui era eleganta si diferita si imi placea; era in sfarsit un tip careia nu-i statea mintea numai la sex. Apreciam asta.
Aveam limba romana si era-n regula; cat timp nu era matematica si multe cifre care sa ma zapaceasca, era totul foarte bine. Urma sa comentam un text, cateva fragmente din Juventus; urma sa primim nota pe activitatea din clasa si pe cat de multe pareri aveam. Zici ca eram la licitatie: cine are mai multe pareri ? Una aici ? Doua ? Trei ? Eh, ati prins ideea.
Urmatoarele ore au trecut repede, poate prea repede daca ma intrebi pe mine, iar colega mea de banca era sa se aleaga cu un doi cat casa. Ar putea spune ca i-a trecut glontul pe langa ureche. In sfarsit, cand s-a sunat de iesire dupa ultima ora, Laura m-a chemat s-o insotesc la baie, sa fumeze. Am mers. Nu stiu cum sau de ce, dar m-am dus cu ea, cu toate ca nu fumez. Am intrat amandoua intr-o cabina, iar ea si-a scotocit bine de tot geanta dupa pachetul cu tigari. A scos una si, in timp ce scria un mesaj catre tipul ce profita la maxim de ea, a fumat. Ca un turc ar fii putin spus. Avea lacrimi in ochi … Iar ii spusese ceva de vreo tipa. De cine-stie-care tipa ! Ma durea, sincer, s-o vad asa; de cand incepuse liceul ma apropiasem teribil de ea, devenisem prietene foarte bune intr-un timp foarte scurt: ieseam afara impreuna, stateam in aceeasi banca, singura diferenta este ca eu eram mai cuminte decat ea.
- Uite, Laura, opreste-te cu asta. O faci pe eroul cu David si nu e bine. Ajunge. Da-i un mesaj, ca sa nu-i dau eu o palma, in care ii zici ca nu-l mai ajuti cu fetele si punct. Esti inconstienta ? Nu vezi ca te distruge ?
- Nu-i vorba ca fac pe eroul, dar nu ai de unde sa stii daca nu iubesti, asa cum il iubesc eu pe el, ca am nevoie sa-i fiu alaturi.
- Ba faci pe eroul. Bine, inteleg, dar chiar nu vezi ca tu nu mai esti tu ? E exact ca treaba aia din filme cu eroul si celalalt personaj care intuieste pericolul si fuge in directia opusa. Fii, la naiba, tu acel personaj, lasa pe altcineva sa fie erou.
Plangea. Normal. Acela se intindea pe cine-stie-unde cu cine-stie-cine si ea statea aici si se macina pe interior; il uram din prima clipa in care-l vazusem.
I-am zis ca mi-am uitat umbrela in clasa si ca ma duc dupa ea. I-am mai zis si sa nu ma astepte. In realitate, nu aveam umbrela la mine, dar aveam nevoie de un pretext sa fiu singura sa pot vorbi cu David. L-am sunat sa-l intreb unde este si mi-a zis ca in apropiere de liceu. M-am gandit, l-am chemat in fata liceului si-a zis ca vine in cinci minute; foarte bine, mai bine nici ca se putea ! Am coborat in graba scarile si m-am pozitionat cat mai pe margine si l-am vazut venind.
- Deci ? Ma pupi ? m-a intrebat ridicand din sprancene.
- Deci ? Te bat ? l-am intrebat, la randu-mi, imitandu-i gestul.
- Ce-am facut ?
- Doar … te rog din tot sufletul sa stai departe de Laura, bine ? Cat mai departe.
- Laura ? Ce legatura are Laura cu noi ?
Noi ? Copilul acesta consumase etnobotanice inainte sa vina si acum credea ce ? Ca suntem impreuna, poate ? Niciodata. Am strambat grozav din nas si am oftat.
- Te-ai drogat.
- Pe cuvant de onoare ca nu !
- Bine. Atunci las-o naibii pe Laura in pace, bine ?
- Dar nu inteleg ce i-am facut…
- O folosesti, idiotule, ca sa ajungi la diverse curve, iar ea accepta s-o faca-n continuare dintr-un anume motiv, dar eu nu iti mai dau voie s-o folosesti.
- As putea si fara ea, sa stii ! mi-a spus destul de rastit.
M-am enervat. Ce copil cretin, cum n-am mai vazut niciodata pana acum. Ar trebui, de fapt, sa fie ilegal sa fii atat de prost.
- Atunci afla ca de azi te vei descurca singur, pentru ca EU nu ii mai dau voie Laurei sa te ajute. Vorbiti, frate, ca amici, dar tu o cauti numai cand ai nevoie de ceva. Daca ai de gand sa faci asta-n continuare, poti sa stergi numarul ei, am spus si-am plecat de acolo.
Nu voiam sa fiu bagacioasa, dar Laura e cea mai buna prietena a mea si daca ea nu zambeste, nici eu nu o fac; am tot incercat s-o inteleg, sa-l inteleg si pe el, dar cand e totul limpede intr-o situatie nu mai este absolut nimic de inteles.
El o folosea intr-una, cat de mult putea, sa ajunga la cine stie ce fete … O punea sa-i faca rost de pe numerele lor de telefon, apoi, dupa ce el vorbea cu ele, sa le urmareasca reactiile si tot asa; se comporta ca un obsedat si, din toata povestea asta, Laura iesea plangand, pentru ca iubea pe cine nu trebuie.
Mi-am amintit brusc ca Eric ma astepta pe aici pe undeva, sper ca n-a plecat, a cam trecut ceva timp cat am stat cu nemernicul acela. M-am invartit de cateva ori in speranta ca am sa-l vad – nu era. M-am incruntat. Oh, haide, nu-mi poti face asta ! Toata ziua am astept sa vii aici si sa mergem in oras, sa-ti arat cofetaria, doar pentru a mai putea sta putin langa tine si tu nu esti aici ! Ma ofticam, sincer, sau poate era dezamagire ? Am pornit usor spre casa – am mentionat vreodata ca urasc sa merg singura acasa cand plec de la liceu ? – si mi-am pus castile in urechi; am dat la maxim si, de parca as fii avut picioare de plumb, am continuat sa merg. Am facut zece pasi, poate douazeci, apoi am simtit o mana asezandu-se delicat pe spatele meu. M-am intors brusc; ma speriasem ? Nu. Speram sa fie Eric ? Da.
- Hei, nu mergem la cofetarie ?
Oh, da, era Eric. Am zambit. Sufletul mi-a zambit. Inima mi-a zambit. Toata fiinta mea zambea.
- Credeam ca ai plecat, am spus.
- Nu, eram acolo, te asteptam, dar am intrat la magazin cand am vazut ca discutai cu un baiat. Doar nu voiai sa vin la tine si sa-ti zic „stii, hai azi la cofetarie”, mi-a zis razand.
Am ras. I-am facut semn si am pornit catre cofetarie. Tot drumul am vorbit, dar daca ma intrebi despre ce, nu am cum sa-ti spun; nu-mi amintesc nici macar un cuvant pe care i l-am adresat sau pe care mi l-a adresat atunci, dar tot ce stiu este ca a fost magnific.
Am trecut in graba o strada si am ajuns, in sfarsit, la destinatie. Am intrat inauntru si am ales fiecare cate ceva, el cred ca si-a luat o savarina, iar eu o amandina, nu-mi amintesc sigur, tin minte ca eram mult prea absorbita de persoana lui.
Am stat acolo vreo doua ore, mult prea mult pentru doua persoane care mananca cate o prajitura si beau cate un suc, dar a fost bine ca nu ne-a dat nimeni afara. Cand am coborat si-am iesit din cofetarie am descoperit ca ploua. Minunat ! De ce azi mi-am lasat jacheta acasa ? A, nu, eu imi pot lua doar hanorac pe bine, ca altceva-mi sta in gat. Oh, cat urasc uneori inconstienta asta si incapatanarea inutila.
L-am privit. Se uita in alta parte. Imi era frig, tremuram, mi-am intors privirea.
Si atunci mi-a pus jacheta lui pe umeri …