12-10-2011, 12:01 AM
Hello, hello dragilor. Vreau să vă mulţumesc enorm tuturor celor care mai citiţi, dar mai ales celor comentaţi asta înseamnă foarte mult pentru mine. În fond pentru un scriitor cei mai importanţi sunt cititorii lui, şi cei care îşi spun părerea în legătură cu povestea sunteţi grozavi jos pălăria pentru voi, pentru fiecare în parte. Aşa am venit cu nextul îmi cer scuze dacă nu este prea grozav, dar şi pentru greşeli care cred că sunt dar am o perioadă super-extra-mega ocupată şi nu mă pot concentra atât de intens pe corectat, oricum voi revenii cu un edit cu îmi permite timpul. Lectură plăcută, enjoy.
Nu am stat să văd ce dorea de la mine, nu suportam să îl simt atât de aproape pe acel nemernic, aşa că am plecat. Fără să spun nimic, fără să mă gândesc la consecinţe. Încercam să fac loc prin mulţimea de invitaţi ce se distrau, pareau atât de fericiţi, dar pentru mine toată acea fericire mă intoxica.
Într-un final am reuşit să mă strecor, deşi câţiva dintre cei prezenţi la petrecere începuseră să pună întrebări şi să şuşotească în urma mea. Când am ieşit afară, un val de aer rece mi-a lovit corpul, făcându-mă să tremur. Am privit în jur, totul era atât de necunoscut. Însă, asta nu mai conta acum. Am început să alerg la întâmplare. Aveam nevoie să mă eliberez de acea stare de confuzie şi de durere, pe care mi-o provocase apariţia vărului meu. Era prea greu să înfrunt trecutul, pe care până acum câteva minute îl ţinusem ,,ascuns’’.
Cum puteam să mai am incredere în mine din nou? Când nu eram decât o laşă.
Curând am ajuns într-un fel de livadă, sau cel puţin aşa cred tot acel întuneric nu îmi permitea să îmi dau seama prea bine. M-am aşezat lângă un copac încercând să îmi pun ordine în gâduri. Speram ca toată acea linişte să mă ajute, deşi atmosfera era atât încărctă încât îmi era greu de crezut. Fără să îmi dau seama lacrimile au început să mi cadă pe obraji palizi. Nu ştiam de ce plângeam, dar ştiam că aveam nevoie de asta ca să mă eliberez.
- Ce faci aici singură? A spus cineva după care a venit şi s-a aşezat lângă mine.
- Mă gândesc. Am răspuns şoptit, fără să îl privesc.
- La ce sau la cine? Continuă să mă întrebe pe un ton sec, şi la fel de şoptit.
- Nu ştiu, încerc cumva să înfrunt teama. Eram sinceră spunându-i toate astea.
- Ţie de ce îţi este teamă Rose? Ce îţi macină sufletul? Mă întrebase, prinzându-mi mâinile într-ale sale.
- De trecut. Mă tem de trecut Austin pentru că m-a ajuns din urmă. Am continuat pe un ton stins. Nu aveam forţa necesară să rostesc toate astea. Un moment de tacere s-a aşternut peste noi. Am oftat uşor, după care m-am lipit de acel copac. Dintr-o dată am simţit braţele puternice ale brunetului trăgându-mă mai aproape. Nu am protestat în nici un fel, chiar aveam nevoie de acea îmbrăţişare, de cineva care să mă strângă tare, tare în braţe şi să nu îmi mai dea drumul niciodată, pentru că nu cred că aş fi fost capabil să mă mai ridic.
- Odată şi odată, trecutul ne ajunge pe toţi din urmă. Îmi spuse încet în timp ce respiraţia lui caldă îmi mângâia gâtul. Mi-am ridicat privirea spre el, era prima data când îl priveam de când venise lângă mine. Cred, că am stat aşa câteva minute, fără ca niciunul dintre noi să îşi schimbe poziţia, sau să clipească. În cele din urmă, eu fiind cea care a cedat, nu suportam să mai privesc acei ochi pătrunzători. De data asta mă pierdusem, aşa că m-am ridicat şi am plecat. Brunetul m-a urmat, fără să spună nimic, aşa că profitând de acea situaţie l-am rugat să mă ducă acasă. Acum, nu îmi mai păsa nici de petrecere, de nimic.
Am pornit în viteză, ca şi cum ar fi vrut să scape cât mai repede de mine. Desigur, nu era decât o presupunere, o părere idiată care îmi invada acum mintea. Era prea linişte, dar într-o oarecare măsură nu voiam ca nimeni să o distrugă. Privem către multitunile de lumini care împânzeau oraşul. Foarte frumos.
Nu ştiu cât timp am stat aşa în linişte refuzând să fac nimic altceva din ce alceva ce ar fi putut distruge totul. Nici Austin, nu spunea nimic, era destul de ciudat. Adică, noi doi într-o maşină şi nu a explodat, de necrezut. Am zâmbit amuzată de propriul meu gând şi i-am aruncat fugitiv o privire brunetului, care părea destul de gânditor. În acest moment, aş fi vrut să ştiu ce era în mintea lui. Curând am ajuns în faţa casei mele, i-am aruncat în treacăt un ,, mulţumesc’’ chinuit şi am plecat în grabă spre casă, îmi era frig plus că eram aşa de obosită că aş fi dormit o săptămână. Între timp plecase şi el, nu că mi-ar fi păsat în vreun fel, adică nu şteu de ce fusese atât de amabil cu mine, dar eram absolut sigură că avea un motiv, iar asta nu îmi plăcea deloc. Faptul că mă ştiam datoare cuiva, şi mai ales lui mă enerva cumplit, mai mult ca sigur va trebui să îi întorc favoarea cât mai curând. Se pune ore dacă o las în pace pe blonda lui oxigenată? Ar trebui să aprecieze, adică este greu să te abţii să nu o pocneşti când nu face altceva decât să te enerveze constat. Dar la naiba, mi-am distrus destul viaţa pe seara asta cu gânduri negre, cel mai bine ar fi să dorm. Da aşa e cel mai bine.
Habar nu am cum, când am adormit. Oricum m-am trezit destul de agitată, de fapt crizată când am realizat cât era ceasul. Se părea că întârziasem la şcoală. Eram aşa de iritată de acest gând, încât în primă fază a confuziei care îmi cuprinsese mintea nu mai constientizam cu adevărat ce făceam. Prarcă mă trezisem brusc, dintr-o beţie. Ceea ce era şi mai ciudat era faptul că nu îmi mai aminteam cu certitudine, dacă chiar băusem cu o seară înainte, dar lăsând asta la o parte, am plecat în garbă în ideea de a ajunge cât mai repede la liceu. Desigur că, am realizat abia după ce am ieşit afară din casă că astăzi era duminică şi că nu trebuia să merg nicăieri, apoi în drum spre camera mea privindu-mi reflexia într-o oglindă aflată pe hol am constantat că arătam ca naiba. Părul îmi era încâlcit şi împrăştiat în toate direcţiile, de parcă avusese parte de un tratament cu electroşocuri, în timp ce rimelul cu care mă dădusem cu o seară înainte îmi cursese pe obraji, iar rochia era aşa boţită de parcă o călcase cineva în picioare. M-am mirat cum de nu s-a spar oglindă, ţinând cont că arătam foarte rău.
M-am îndreptat spre baie unde am făcut un duş, după care m-am întors la mine în cameră verificându-mi telefonul. Avusesem în jur de douăzeci şi ceva de apeluri de la mama, şi încă vreo câteva de la Alex, plus două mesaje noi, de la un număr necunoscut.
,, Pisicuţo, îmi pare rău că ai plecat de la petrecere. Sper că nu te temi de mine nu? Oricum mai vorbim noi, fii sigură de asta. Păcat, că trebuie să plec, ne-am fi distrat foarte bine împreună nu crezi? Brandon.
După ce am citit mesajul am rămas cu un gust amar, în timp ce am început să tremur de nervi. De ce nu mă lăsa odată în pace, şi apărea în viaţa mea să de-a totul peste cap. Chiar îi plăcea acest joc de-a şoarecele şi pisica, ducând totul la un nou nivel de umilinţă. Mai ales când, ştia că nu puteam spune nimănui despre asta, satisfacţia era şi mai mare şi creştea din ce în ce mai mult cu fiecare lovitură sub centură pe care reuşea să mi-o dea, şi pe care eu o încasam cu uşurinţă, pentru că din start pierdusem acea bătălie.
Dar ce mai avem de făcut, în afară de am îmi plânge de milă, nimic. Am coborât la parter unde, am început să o strig ca o disperată pe mama, dar nu am primit nici un răspuns. Oare plecase în luna de miere fără să îmi spună, nu mă mira mai ales că îşi făcuse un obicei din asta. Un oftat îmi scăpă printre buze, în timp ce un val de înjurături îmi invadau mintea. Chiar trebuia să mă obişnuesc cu faptul că mama era măritată, iar eu nu mai reprezentam deloc o prioritate pentru ea.
Am mers în bucătarie unde mi-am pus un bol mare de cereale, după care m-am întors în sufragerie. Eram aşa plictisită, nu aveam nimic de făcut, nici măcar schimatul canalelor nu mai era distractiv. Dintr-o dată o ştire despre nunta lui Dean cu mama mi-a atras atenţia, sau cel puţin aşa am crezut pentru că acea ştire făcea oarecum referire la mine, sau mă rog la ,,noua’’ fiică a lui dean bla, bla un important om de afaceri. Se pare că tocmai devenisem ,,vedetă’’ pe postul local de televiziune şi eu habar nu aveam. Reportajul luă sfârşit, iar eu nici măcar nu reuşisem să aflu dacă se mai spusese ceva despre mine. Am închis televizorul, şi am plecat în grabă spre camera mea când am realizat că îmi sună telefonul. Desigur, că am reuşit să mă îmiedic câd urcam scările, dar am reuşit să ajung la timp.
- Da, am spus gâfâind încercând să îmi reglez respiraţia.
- Vin într-un sfert de oră să te iau, să îţi iei rolele.
Nu am apucat să mai spun nimic pentru că Vanessa mi-a închis telefonul. O iubeam pe fata asta, dar în momentul asta nu îmi doream decât să o strâng de gât. În fine. Îmi era evident că nu mai aveam nici o scăpare şi în plus vremea era atât de frumoasă pentru o ieşire în parc. Chiar dacă era tomnă, era încă foarte cald, pentru jumătatea luni octombrie, trebuia să profit cumva de asta. Şi oricum nu eram genul de persoană care să stea în casă şi să înveţe, departe de mine gândul asta.
Mi-am luat o pereche de pantaloni scurţi şi un tricou alb destul de lejer, părul mi l-am legat într-o coadă dăpă care am luat rolelele şi am coborât. Abia am reuşit să mi le pun în picioare când Vanessa şi-a făcut apariţia. Mi-am ridicat privirea către ea, fără să spun nimic. Era îmbrăcată într-o pereche de blugi gri destul de mulaţi pe picior şi un tricou de un roşu sângeriu, în timp ce părul îl avea prins în dpuă codiţe, poate că prea copilărosă, deşi şi ea ştia asta nu îi păsa.
- Mai ai de gând să te holbezi mult la mine, sau mergem odată. Mă întrebă uşor amuzată, şi avea şi de ce să fie aşa adică eu eram cea care stătea şi se uita ca proasta la ea. M-am ridicat şi am plecat spre parcul din centru, nu înainte de a verifica dacă uşa era încuită, nu ca data trecută când lăsasem casa vraişte.
Ne îndreptam spre parc, vorbind şi râzând în continuu. Mă simţeam fericită, mai ales că în ultima vreme nu fusesem încercată decât de sentimene grele şi apăsătoare, precum tristeţea şi deamăgirea.
Când am intart în parc, am început să ne plimbăm, după care ne-am luat câte o îngheţată şi am mers să căutăm un loc liber. După un sfert de oră, l-am găsit.
- Deci care e treaba cu verişorul tău? Adică, asta de unde a mai apărut? Mă întrebă ea în timp ce îşi butona telefonul.
- Mai pe scurt e un idiot, habar nu am ce cauta pe aici, dar nu vreau să vorbesc despre el.
Am contnuat să vorbim despre diverse chestii, după care am început să ne pliimbăm. Era destul de distractiv, asta până când ne-am întâlnit cu cele două găşti de rataţi ale liceului, sau mai bine spus le-am văut pentru că ei păreau că nu şi-au dat seama de apariţia noastră. Se pare că cei doi zei se certau, în timp ce blonda oxigenată se smiorcăia să înceteze, agăţându-se când de gâtul lui Austin, când de Jake. Cât de dezgustător.
- Să mergem, spuse Vanessa printre hohote de râs.
- Bucură-te de spectacol. E amuzant să îi priveşti pe idioţii aştia cum se ceartă şi e pe gratis. I-am răspuns la rândul meu timp în care cele două găşti şi-au întors privirile spre noi.
- Vezi am avut dreptate, sunt idioţi altfel nu s-ar fi întors cu toţii, nu e logic. Dar ai dreptate să mergem, m-am plictisit. Am contnuat extrem de relaxate.
Mai bine spus am încercat să ne continuam drumul, pentru că am fost înconjurate de cele două găşti, care pentru prima dată păreau să colaboreze, asta da premieră.
Austin veni la mine, apucându-mă de braţ şi strângându-mă destul de violent.
- Tocmai mai făcut idiot? Mă înrebă cu o voce gravă şi pe un ton destul de ridicat.
- Mai uşor lonley boy, eu vorbeam în general, dar nu e problema mea dacă te simţi.
- Ştii îmi plăceai mai mult aseară, când erai mai vulnerabilă. Spuse băiatul, strângându-mi şi mai tare braţul. Mă durea al naibii de tare, aşa că profitând de un moment de neatenţie am reuşit să mă eliberez, lovindu-l pe brunet cu cotul în stomac. Acesta deşi nu părea prea afectat de lovitură, se vedea clar că era rănit în orgoliu, tocmai fusese lovit de o fată şi asta în faţa găşti lui. Aşa că, după câteva momente am văzut cum acesta îşi strâse pumnul şi se întoarse vrând să plece, însă un blond din gaşca lui veni lângă mine pregătit să mă lovească. Nu era vorba că eram slabă sau că îmi era frică, dar în momentul în care am văzut cum pumnul lui se îndrepta spre mine, am închis ochii amintindu-mi cu tristeţe de ziua în care tata mă lovise pentru prima dată. Fusese o zi neagră pentru mine atunci, pentru că mă bătuse atât de tare încât nu puteam să mă aşez din cauza vânătăilor pe can re le aveam. Aşteptam să primesc acea lovitură, dar nu s-a întâmplat absolut nimic. Când am deschis ochii l-am văzut pe Alex care stătea în faţa mea, apărându-mă.
Capitolul 17. Tristeţi chinuitoare
Nu am stat să văd ce dorea de la mine, nu suportam să îl simt atât de aproape pe acel nemernic, aşa că am plecat. Fără să spun nimic, fără să mă gândesc la consecinţe. Încercam să fac loc prin mulţimea de invitaţi ce se distrau, pareau atât de fericiţi, dar pentru mine toată acea fericire mă intoxica.
Într-un final am reuşit să mă strecor, deşi câţiva dintre cei prezenţi la petrecere începuseră să pună întrebări şi să şuşotească în urma mea. Când am ieşit afară, un val de aer rece mi-a lovit corpul, făcându-mă să tremur. Am privit în jur, totul era atât de necunoscut. Însă, asta nu mai conta acum. Am început să alerg la întâmplare. Aveam nevoie să mă eliberez de acea stare de confuzie şi de durere, pe care mi-o provocase apariţia vărului meu. Era prea greu să înfrunt trecutul, pe care până acum câteva minute îl ţinusem ,,ascuns’’.
Cum puteam să mai am incredere în mine din nou? Când nu eram decât o laşă.
Curând am ajuns într-un fel de livadă, sau cel puţin aşa cred tot acel întuneric nu îmi permitea să îmi dau seama prea bine. M-am aşezat lângă un copac încercând să îmi pun ordine în gâduri. Speram ca toată acea linişte să mă ajute, deşi atmosfera era atât încărctă încât îmi era greu de crezut. Fără să îmi dau seama lacrimile au început să mi cadă pe obraji palizi. Nu ştiam de ce plângeam, dar ştiam că aveam nevoie de asta ca să mă eliberez.
- Ce faci aici singură? A spus cineva după care a venit şi s-a aşezat lângă mine.
- Mă gândesc. Am răspuns şoptit, fără să îl privesc.
- La ce sau la cine? Continuă să mă întrebe pe un ton sec, şi la fel de şoptit.
- Nu ştiu, încerc cumva să înfrunt teama. Eram sinceră spunându-i toate astea.
- Ţie de ce îţi este teamă Rose? Ce îţi macină sufletul? Mă întrebase, prinzându-mi mâinile într-ale sale.
- De trecut. Mă tem de trecut Austin pentru că m-a ajuns din urmă. Am continuat pe un ton stins. Nu aveam forţa necesară să rostesc toate astea. Un moment de tacere s-a aşternut peste noi. Am oftat uşor, după care m-am lipit de acel copac. Dintr-o dată am simţit braţele puternice ale brunetului trăgându-mă mai aproape. Nu am protestat în nici un fel, chiar aveam nevoie de acea îmbrăţişare, de cineva care să mă strângă tare, tare în braţe şi să nu îmi mai dea drumul niciodată, pentru că nu cred că aş fi fost capabil să mă mai ridic.
- Odată şi odată, trecutul ne ajunge pe toţi din urmă. Îmi spuse încet în timp ce respiraţia lui caldă îmi mângâia gâtul. Mi-am ridicat privirea spre el, era prima data când îl priveam de când venise lângă mine. Cred, că am stat aşa câteva minute, fără ca niciunul dintre noi să îşi schimbe poziţia, sau să clipească. În cele din urmă, eu fiind cea care a cedat, nu suportam să mai privesc acei ochi pătrunzători. De data asta mă pierdusem, aşa că m-am ridicat şi am plecat. Brunetul m-a urmat, fără să spună nimic, aşa că profitând de acea situaţie l-am rugat să mă ducă acasă. Acum, nu îmi mai păsa nici de petrecere, de nimic.
Am pornit în viteză, ca şi cum ar fi vrut să scape cât mai repede de mine. Desigur, nu era decât o presupunere, o părere idiată care îmi invada acum mintea. Era prea linişte, dar într-o oarecare măsură nu voiam ca nimeni să o distrugă. Privem către multitunile de lumini care împânzeau oraşul. Foarte frumos.
Nu ştiu cât timp am stat aşa în linişte refuzând să fac nimic altceva din ce alceva ce ar fi putut distruge totul. Nici Austin, nu spunea nimic, era destul de ciudat. Adică, noi doi într-o maşină şi nu a explodat, de necrezut. Am zâmbit amuzată de propriul meu gând şi i-am aruncat fugitiv o privire brunetului, care părea destul de gânditor. În acest moment, aş fi vrut să ştiu ce era în mintea lui. Curând am ajuns în faţa casei mele, i-am aruncat în treacăt un ,, mulţumesc’’ chinuit şi am plecat în grabă spre casă, îmi era frig plus că eram aşa de obosită că aş fi dormit o săptămână. Între timp plecase şi el, nu că mi-ar fi păsat în vreun fel, adică nu şteu de ce fusese atât de amabil cu mine, dar eram absolut sigură că avea un motiv, iar asta nu îmi plăcea deloc. Faptul că mă ştiam datoare cuiva, şi mai ales lui mă enerva cumplit, mai mult ca sigur va trebui să îi întorc favoarea cât mai curând. Se pune ore dacă o las în pace pe blonda lui oxigenată? Ar trebui să aprecieze, adică este greu să te abţii să nu o pocneşti când nu face altceva decât să te enerveze constat. Dar la naiba, mi-am distrus destul viaţa pe seara asta cu gânduri negre, cel mai bine ar fi să dorm. Da aşa e cel mai bine.
Habar nu am cum, când am adormit. Oricum m-am trezit destul de agitată, de fapt crizată când am realizat cât era ceasul. Se părea că întârziasem la şcoală. Eram aşa de iritată de acest gând, încât în primă fază a confuziei care îmi cuprinsese mintea nu mai constientizam cu adevărat ce făceam. Prarcă mă trezisem brusc, dintr-o beţie. Ceea ce era şi mai ciudat era faptul că nu îmi mai aminteam cu certitudine, dacă chiar băusem cu o seară înainte, dar lăsând asta la o parte, am plecat în garbă în ideea de a ajunge cât mai repede la liceu. Desigur că, am realizat abia după ce am ieşit afară din casă că astăzi era duminică şi că nu trebuia să merg nicăieri, apoi în drum spre camera mea privindu-mi reflexia într-o oglindă aflată pe hol am constantat că arătam ca naiba. Părul îmi era încâlcit şi împrăştiat în toate direcţiile, de parcă avusese parte de un tratament cu electroşocuri, în timp ce rimelul cu care mă dădusem cu o seară înainte îmi cursese pe obraji, iar rochia era aşa boţită de parcă o călcase cineva în picioare. M-am mirat cum de nu s-a spar oglindă, ţinând cont că arătam foarte rău.
M-am îndreptat spre baie unde am făcut un duş, după care m-am întors la mine în cameră verificându-mi telefonul. Avusesem în jur de douăzeci şi ceva de apeluri de la mama, şi încă vreo câteva de la Alex, plus două mesaje noi, de la un număr necunoscut.
,, Pisicuţo, îmi pare rău că ai plecat de la petrecere. Sper că nu te temi de mine nu? Oricum mai vorbim noi, fii sigură de asta. Păcat, că trebuie să plec, ne-am fi distrat foarte bine împreună nu crezi? Brandon.
După ce am citit mesajul am rămas cu un gust amar, în timp ce am început să tremur de nervi. De ce nu mă lăsa odată în pace, şi apărea în viaţa mea să de-a totul peste cap. Chiar îi plăcea acest joc de-a şoarecele şi pisica, ducând totul la un nou nivel de umilinţă. Mai ales când, ştia că nu puteam spune nimănui despre asta, satisfacţia era şi mai mare şi creştea din ce în ce mai mult cu fiecare lovitură sub centură pe care reuşea să mi-o dea, şi pe care eu o încasam cu uşurinţă, pentru că din start pierdusem acea bătălie.
Dar ce mai avem de făcut, în afară de am îmi plânge de milă, nimic. Am coborât la parter unde, am început să o strig ca o disperată pe mama, dar nu am primit nici un răspuns. Oare plecase în luna de miere fără să îmi spună, nu mă mira mai ales că îşi făcuse un obicei din asta. Un oftat îmi scăpă printre buze, în timp ce un val de înjurături îmi invadau mintea. Chiar trebuia să mă obişnuesc cu faptul că mama era măritată, iar eu nu mai reprezentam deloc o prioritate pentru ea.
Am mers în bucătarie unde mi-am pus un bol mare de cereale, după care m-am întors în sufragerie. Eram aşa plictisită, nu aveam nimic de făcut, nici măcar schimatul canalelor nu mai era distractiv. Dintr-o dată o ştire despre nunta lui Dean cu mama mi-a atras atenţia, sau cel puţin aşa am crezut pentru că acea ştire făcea oarecum referire la mine, sau mă rog la ,,noua’’ fiică a lui dean bla, bla un important om de afaceri. Se pare că tocmai devenisem ,,vedetă’’ pe postul local de televiziune şi eu habar nu aveam. Reportajul luă sfârşit, iar eu nici măcar nu reuşisem să aflu dacă se mai spusese ceva despre mine. Am închis televizorul, şi am plecat în grabă spre camera mea când am realizat că îmi sună telefonul. Desigur, că am reuşit să mă îmiedic câd urcam scările, dar am reuşit să ajung la timp.
- Da, am spus gâfâind încercând să îmi reglez respiraţia.
- Vin într-un sfert de oră să te iau, să îţi iei rolele.
Nu am apucat să mai spun nimic pentru că Vanessa mi-a închis telefonul. O iubeam pe fata asta, dar în momentul asta nu îmi doream decât să o strâng de gât. În fine. Îmi era evident că nu mai aveam nici o scăpare şi în plus vremea era atât de frumoasă pentru o ieşire în parc. Chiar dacă era tomnă, era încă foarte cald, pentru jumătatea luni octombrie, trebuia să profit cumva de asta. Şi oricum nu eram genul de persoană care să stea în casă şi să înveţe, departe de mine gândul asta.
Mi-am luat o pereche de pantaloni scurţi şi un tricou alb destul de lejer, părul mi l-am legat într-o coadă dăpă care am luat rolelele şi am coborât. Abia am reuşit să mi le pun în picioare când Vanessa şi-a făcut apariţia. Mi-am ridicat privirea către ea, fără să spun nimic. Era îmbrăcată într-o pereche de blugi gri destul de mulaţi pe picior şi un tricou de un roşu sângeriu, în timp ce părul îl avea prins în dpuă codiţe, poate că prea copilărosă, deşi şi ea ştia asta nu îi păsa.
- Mai ai de gând să te holbezi mult la mine, sau mergem odată. Mă întrebă uşor amuzată, şi avea şi de ce să fie aşa adică eu eram cea care stătea şi se uita ca proasta la ea. M-am ridicat şi am plecat spre parcul din centru, nu înainte de a verifica dacă uşa era încuită, nu ca data trecută când lăsasem casa vraişte.
Ne îndreptam spre parc, vorbind şi râzând în continuu. Mă simţeam fericită, mai ales că în ultima vreme nu fusesem încercată decât de sentimene grele şi apăsătoare, precum tristeţea şi deamăgirea.
Când am intart în parc, am început să ne plimbăm, după care ne-am luat câte o îngheţată şi am mers să căutăm un loc liber. După un sfert de oră, l-am găsit.
- Deci care e treaba cu verişorul tău? Adică, asta de unde a mai apărut? Mă întrebă ea în timp ce îşi butona telefonul.
- Mai pe scurt e un idiot, habar nu am ce cauta pe aici, dar nu vreau să vorbesc despre el.
Am contnuat să vorbim despre diverse chestii, după care am început să ne pliimbăm. Era destul de distractiv, asta până când ne-am întâlnit cu cele două găşti de rataţi ale liceului, sau mai bine spus le-am văut pentru că ei păreau că nu şi-au dat seama de apariţia noastră. Se pare că cei doi zei se certau, în timp ce blonda oxigenată se smiorcăia să înceteze, agăţându-se când de gâtul lui Austin, când de Jake. Cât de dezgustător.
- Să mergem, spuse Vanessa printre hohote de râs.
- Bucură-te de spectacol. E amuzant să îi priveşti pe idioţii aştia cum se ceartă şi e pe gratis. I-am răspuns la rândul meu timp în care cele două găşti şi-au întors privirile spre noi.
- Vezi am avut dreptate, sunt idioţi altfel nu s-ar fi întors cu toţii, nu e logic. Dar ai dreptate să mergem, m-am plictisit. Am contnuat extrem de relaxate.
Mai bine spus am încercat să ne continuam drumul, pentru că am fost înconjurate de cele două găşti, care pentru prima dată păreau să colaboreze, asta da premieră.
Austin veni la mine, apucându-mă de braţ şi strângându-mă destul de violent.
- Tocmai mai făcut idiot? Mă înrebă cu o voce gravă şi pe un ton destul de ridicat.
- Mai uşor lonley boy, eu vorbeam în general, dar nu e problema mea dacă te simţi.
- Ştii îmi plăceai mai mult aseară, când erai mai vulnerabilă. Spuse băiatul, strângându-mi şi mai tare braţul. Mă durea al naibii de tare, aşa că profitând de un moment de neatenţie am reuşit să mă eliberez, lovindu-l pe brunet cu cotul în stomac. Acesta deşi nu părea prea afectat de lovitură, se vedea clar că era rănit în orgoliu, tocmai fusese lovit de o fată şi asta în faţa găşti lui. Aşa că, după câteva momente am văzut cum acesta îşi strâse pumnul şi se întoarse vrând să plece, însă un blond din gaşca lui veni lângă mine pregătit să mă lovească. Nu era vorba că eram slabă sau că îmi era frică, dar în momentul în care am văzut cum pumnul lui se îndrepta spre mine, am închis ochii amintindu-mi cu tristeţe de ziua în care tata mă lovise pentru prima dată. Fusese o zi neagră pentru mine atunci, pentru că mă bătuse atât de tare încât nu puteam să mă aşez din cauza vânătăilor pe can re le aveam. Aşteptam să primesc acea lovitură, dar nu s-a întâmplat absolut nimic. Când am deschis ochii l-am văzut pe Alex care stătea în faţa mea, apărându-mă.