Floarea rosie [+18]

[Zuzy Is Angell]

este un fic scris de o colega de-a mea :X:X: sper sa va placa

Capitolul 1
Eram captiva in interiorul mintii mele. Undeva, cineva tipa. Era apa peste tot, vroiam sa fug dar nu ma puteam misca, puteam doar tip ingrozita. Gandurile mi se proiectau in cap cu forta unor bulgari distrugatori, palmele mele pipaiau zadarnic peretii goi cautand o salvare, corpul meu se rasucea in toate partile, cautand...cautand...ceva ce stiam sigur ca e acolo..undeva...Camera se umplea de apa si stiam ca in orice clipa poate fi prea tarziu...
Ochii mi s-au deschis brusc intr-un intuneric absolut. Am sarit speriata in capul oaselor, gata sa tip din nou. In cateva clipe, am inteles. Fusese un cosmar. Deja ma obisnuisem cu ele. Dar paruse foarte real, senzatiile lui de foc coplesindu-ma cu totul. Iar salvarea paruse undeva aproape, ca si cum o puteam gasi doar sesizand ceva, ceva evident...
M-am scuturat de amintirea apei si a fricii recente, m-am dat jos din pat si am bajbait in intuneric pana la baie. Am aprins lumina si m-am privit in oglinda. De partea cealalta ma privi inapoi un chip foarte palid, cu ochi caprui adanci si speriati si par blond in cascade dezordonate in jurul umerilor. Am oftat si m-am lasat sa alunec pe langa perete pana jos, punandu-mi bratele i jurul genunchilor.
Eram o persoana care dormea foarte profund si avea vise colorate, dar in ultima vreme ma trezeam in toiul noptii, cateodata tipand, alteori gafaind de parca alergasem kilometri intregi. Uneori erau cosmaruri, ca in seara asta, alteori doar...vise. erau atat de reale, incat cateodat ma uitam pe mine insami, ma lasam in urma undeva departe, prinsa ca intr-o capcana. Si niciodata, absolut niciodata, nu stiam ca visam.
Nu eram stresata. Mergeam la un liceu obisnuit in Chicago, cursuri normale, prieteni normali...cei mai minunati parinti din lume. Aveam o viata fericita. Niciodata nu dadusem prea mare importanta visurilor. Dar acestea ma ingrozeau. Aveam un presentiment sumbru, ca fiecare vis era o situatie in care inevitabil viata ma va pune, careia va trebui sa-i fac fata. Ca si cum ceva s-ar pregati special pentru mine.
"OK Emma, asta e deja prea mult.", mi-am zis in gandul meu.
M-am ridicat si am iesit din baie. Ceasul din camera mea arata 6:00. Eram sigura ca nu mai aveam cum sa adorm la loc. Am aprins lumina de pe hol si am coborat scarile spre sufragerie. Ceva bazaia in capul meu> Am incercat sa nu-i dau atentie, dar cuvintele unei premonitii rasunara in mintea mea. De fapt, era doar unul:"Curand".





Capitolul 2
Ochii mi-au alunecat pe ceasul roz al lui Susan. Mai erau 10 minute pana incepeau orele. Parcarea scolii se umpluse deja de grupuri care discutau despre meciul de aseara. Nu-mi placuse niciodata fotbalul, asa ca preferam sa stau intr-un colt cu una dintre prietenele mele pana cand toti ceilalti o lasau mai moale cu discursurile de incurajare. Cui ii pasa ca echipa noastra pierduse? O sa mai fie si alte meciuri, la fel de plictisitoare.
Soarele se rostogolea in parul negru al lui Susan, dandu-i nuante roscate si lumanindu-i pistruii de pe fata vesela. Tocmai imi povestea cum mersese intalnirea ei de aseara cu Mike Corner. Era o fata draguta, dar uneori baietii se spoeriau de ea, iar faptul ca unii dintre cei mai populari tip din scoala o invitase in oras era un permanent subiect de barfa.
Totusi, eram binedispusa. Nu mai avusesem vise de o saptamana deja. Dormeam bine, la fel ca inainte, deci incepeam sa cred ca fusese doar o chestie obisnuita. Cand ai 15 ani e greu sa previi unele lucruri.
-Cred ca ar trebui sa mergem, i-am zis eu lui Susan. Mai erau 5 minute.
-Sigur, incuviinta aceasta, putin dezamagita. Apoi arunca o privire pe orarul ei. O, de fapt cred ca eu nu vin. Am literatura si ma plictisesc ingrozitor. Ramai?
-Nu, eu ma duc, am raspuns. Aveam spaniola si ramasesem putin in urma
-Bine, atunci. Ma duc sa o caut pe Jessica. Sigur nu vine la economie. Imi facu cu ochiul. Ne mai vedem!
Exact in clipa aceea a sunat clopotelul. M-am ridicat incet, mi-am pus geanta pe un umar si am intrat in scoala, fara prea mult chef insa. Insa in timp ce traversam holul am avut un presentiment. Ceva ma sacaia. M-am oprit si am incercat sa-mi alung din minte senzatia de neliniste. Si apoi, dintr-o data...

"Fugeam printr-o padure foarte intunecata, dar cumva puteam vedea totul, pana la cea mai mica crenguta. Ceva ma urmarea. Foarte, foarte rau, si vroia sange, vroia sa scape de mine. Ii stateam in cale. Eram un ghimpe in coasta ei. Ea ii trimisese. Alergam mai repede, mai repede, pana cand... ceva ca o gheara ma prinse de...aripa?
Aveam senzatia unei aripi. Totul era foarte confuz, parea ca nu alergam....zburam?
,,N-a fost suficient de repede'' mi-am zis, in timp ce acel ceva punea stapanire pe mine."

In clipa urmatoare ma holbam la un perete gol, derutata de ceea ce tocmai vazusem. Ceasul arata 8:15. Am clipit socata, apoi m-am grabit catre ora de spaniola.




pentru mai multe detalii vizualiza-ti :
http://macsimania.myfreeforum.ro/t4-floarea-rosie