Legiunea intunecata

[Lanna]

Salut din nou! Stiu ca a trecut ceva de la ultima postare, dar acum sunt aici. Asa ca sa trec la poveste. Sunt sigur ca ati asteptat cu nerabdare pana acum.


Capitolul sase – Schimbarea. Furia bestiei


M-am dat cativa pasi in spate si i-am indepartat mana. Prezenta lui imi facea pielea de gaina, zambetul acela ma speria. Simt ca ascunde ceva, un secret care mi-ar schimba viata pentru totdeauna iar mie imi place asa cum sunt si nu vreau sa ma schimb. O parte din mine vrea sa afle, insa cealalta e mai retinuta si ar prefera ca totul sa ramana ascuns. Curiozitatea e o trasatura primita de la tatal meu, o trasatura care ar putea sa ma omoare intr-o zi. Dupa toate cele intamplate astazi, nu mai vreau sa am de-a face cu Michael. E un individ ciudat, cu lentile de contact rosii, care incearca sa ma sperie. Si dupa cum l-a omorat pe cel care m-a rapit, e foarte periculos. Insa nu pot sa inteleg cum a ajuns langa el asa de repede. Totul e ireal, parca desprins dintr-un basm. Doar ca lipseste cavalerul in armura stralucitoare. Atunci cine ar trebui sa fi eu? Printesa ce asteapta in varful turnului? Nu cred ca mi-ar sta bine in rochie. Chiar deloc. Dar ce naiba fac acum? Spun si gandesc numai prostii. E clar: am inebunit de tot. Un om normal nu ar vorbi asa si nu s-ar imagina purtand rochie. Trebuie sa imi tin mintea ocupata cu alte lucruri, mult mai normale, cum ar fi Sam. Va trebui sa ma ocup mai mult de el de acum inainte. Ii sunt dator.
Imi scutur haina de praf, dupa care ma aranjez. Manecile sunt toate sifonate iar o pata mare de noroi ma face sa arat ca un om al strazii. Daca nu ar fi pantofii de piele lacuita, lumea m-ar confunda cu unul. Va trebui sa ma duc acasa sa ma schimb. Dar nu inainte de a trece pe la o terasa pentru cafeaua binemeritata. Poate voi uita de cele intamplate si ma voi relaxa.
Vreau din nou sa-mi aranjez ochelarii pe nas, uitand ca, de fapt, nu ii mai am. Nu cred ca ma voi obisnui cu asta vreodata.
Ma indepartez de el, dar nu inainte de a-i ura o zi buna. Am deja destule pe cap. Atunci imi dau seama ca mi-am pierdut palaria pe mica alee de langa banca. Cum ar trebui sa ajung undeva fara sa-mi ranesc ochii? Alta problema la care nu m-am gandit pana acum. Probabil am fost ocupat cu lucruri imposibile. Trebuie sa accept ca Jennson nu mai e printre noi si sa uit tot ce s-a intamplat. Da, daca as poate. E mai greu sa spui decat sa faci. Asa a fost si va fi mereu.
Il aud pe Michael cum ma striga. Cand imi aruc privirea spre el, imi arunca palaria in brate.
-Asta cautai, nu? Ai grija data viitoare. Vei avea nevoie de ea.
Ce vroia sa spuna cu asta? De unde stia el ce am eu nevoie? Povestea incepea sa devina din ciudata in si mai ciudata. Desi incercam sa o ignor, imi revenea mereu in minte. Asemenea unui cosmar care se repeta in fiecare noapte. Daca s-ar fi sters pur si simplu cu buretele, ar fi fost mai usor. De fapt, nimic nu e usor pe lumea asta.
Imi pun palaria pe cap, dupa care ii mai arunc o ultima privire barbatului si ma indepartez cu pasi marunti. Am nevoie de o cafea calda. Imi simt tot corpul obosit, ca si cum nu am dormit trei zile la rand. Oricum astazi nu mai aveam sa ma duc la banca. Poate maine. Cu toata ancheta asupra jafului si a mortii prietenului meu sigur va ramane izolata ceva timp. Poate e mai bine. Am timp pentru mine.
Masinile trec in viteza pe soseaua aproape pustie iar pe trotuar sunt doar cativa trecatori. E destul de linistit pentru o zi de marti. Ceva e ciudat in oras. Parca si el incepea sa se schimbe, nu numai eu. Sunt prea confuz sa mai nteleg ceva, asa ca ma las purtat de picioare pana la cea mai apropiata terasa. Nu e mult pana acolo.
Imi ascund si mai mult chipul in palarie fiindca lunima soarelui ce iasa dintr-un nor incearca sa ma orbeasca. Asta imi mai lipsea. Pe langa cap, sa imi pierd si vederea. Ar fi groaznic sa nu fiu capabil sa vad. As fi distrus. Insa asta nu avea sa se intample. Cel putin, nu acum.
In cateva minute am ajuns in fata unui local mic iar cateva mese rotunde de plastic asteptau nerabdatoare sa fie ocupate. Ma asez pe primul scaun pe care il vad. O chelnerita se apropie de mine cu un carnetel si cu un pix in mana. Ma intreaba ce as vrea sa comand.
-O cafea amara cu lapte, ii raspund in timp ce ii urmaresc fiecare miscare. Are un corp de fotomodel iar in ochii albastrii i se citeste blandetea. Parul negru, scurt o face sa arate si mai nevinovata, si mai vulnerabila.
Imi indrept instinctiv ochii asupra gatului ei suplu si a pielii ei catifelate. Brusc, imi simt gatul uscat. Ii spun sa aduca, pe langa cafea, si un pahar de apa, apoi o urmaresc cu privirea cum intra in cladire. Dar ce m-a apucat de ma holbez la gatul cuiva? Si de ce, deodata, am nevoie de apa? Se pare ca noul James are si el defectele lui.
Ma las pe spate in timp ce imi astept comanda. E bine sa evadezi cateodata din rutina zilnica si sa te relaxezi. E si mai bine daca ai pe cineva in acele clipe magice, cineva cu care sa le imparti. Mereu mi-am cautat perechea potrivita, insa toate s-au dovedit a fi doar niste profitoare. Ma intreb daca le-am iubit vreodata, macar pe una, cu adevarat. Pana la urma, ce e iubirea? Nu am cunoscut niciodata pe cineva care sa ma placa pentru cine sunt, nu pentru cati bani am in portofel. Se pare ca ceilalti sunt mai norocosi decat mine la acest subiect. Cateodata viata te loveste acolo unde te doare mai tare, atunci cand te astepti mai putin. Oare nu merit si eu ce au ei? Oare nu sunt destul de bun ca ei?
Imi trag scaunul mai la umbra, dupa care imi pun palaria si ochelarii pe masa.
Tresar cand mi se pare ca aud pe cineva ca vorbeste.
-Cine e armasarul ala? Buna, frumosule!
Imi ridic privirea si vad o femeie cum trece pe trotuar. Se uita la mine cu atata dorinta, ca si cum m-ar vrea langa ea. Gandul acela ma face sa tremur. A trecut prea mult timp de cand nu am mai simtit sarutarile dulci ale cuiva, atingerile blande pe pieptul meu gol. De cand am avut pe cineva.
Merge lent, parca asteptand sa ii raspund la chemarile pe care le face trupul ei. As fi vrut sa o sarut, sa o strang la piept, macar pentru cateva minute. Am zambit strengareste iar ea se pare ca a inteles mesajul deoarece se intoarce din drum. Se apropie de mine. Nu pare sa aiba mai mult de treizeci de ani iar parul ei galben ca spicele de grau ii cade peste umeri asemenea unei cascade de lumina. Poarta o rochie purpurie, foarte decoltata. O frumusete in toata puterea cuvantului. Pe langa ea, chelnerita e doar o fata obisnuita. Cea din fata mea pare foarte experimantata. Din toate punctele de vedere.
Ii spun sa ia loc langa mine. Ca raspuns, imi intinde mana si imi arunca cel mai fermecator zambet pe care l-am vazut vreodata.
-Grace, vorbeste pe un ton calm.
-James, incantat de cunostinta.
-Ce nume puternic. James. Doar un barbat adevarat ar avea asa un nume, vorbi ea, in timp ce ma privea direct in ochi.
-Il voi lua drept un compliment.
O intreb daca nu ar vrea ceva iar ea imi raspunde ca un pahar de sampanie nu ar strica. Cand chelnerita se intoarce cu cafeaua si apa mea, o intreb daca aici se serveste si sampanie. Spre norocul meu, imi spune ca da.
-Atunci as mai dori un pahar din cea mai buna sampanie pentru doamna.
Se intoarce dupa cateva clipe cu bautura si o aseaza in fata femeii.
-Multumesc!
Ii intind o suta de dolari.
-Pastreaza restul, adaug eu pe un ton fermecator.
Obrajii fetei se inrosesc in cateva clipe. Pleca cu fata in palme, parca rusinata.
-Ce darnic esti, incepu insotitoarea mea, dupa ce isi indeparteaza paharul dintre buzele ei rosii ca sangele.
-Asa sunt eu, ii ajut pe cei care au nevoie. Dar si pe cei pe care ii vad tristi, fac eu, in incercare de a o impresiona.
-In acest caz, cred ca m-ai putea ajuta si pe mine. Sotul meu e plecat de cateva saptamani intr-o calatorie de afaceri si ma simt atat de singura. Simt ca un foc urias arde cateva zile in mine. Doar daca ar fi cineva care sa-l stinga.
Propunerea ei nu a fost chiar atat de discreta. Indirect imi spunea sa-i fiu amant, cel putin deocamdata. Bestia din mine imi spunea sa nu mai pierd timpul cu vorba si sa trec la fapte. Si cum as fi putut refuza o propunere de acest fel din partea unei femei asa de frumoasa ca ea?
Am luat paharul de apa si l-am golit intr-o clipa. Apoi mi-am apropiat capul de urechea ei si i-am soptit ceva care o facu sa se imbujoreze. Se ridica de pe scaun si intra in local. Un minut mai tarziu, o urmez.
Usa se deschide cu un clinchet iar privirea fetei de la bar se opreste spre mine. O intreb politicos unde e baia si ea imi raspunde. Ii multumesc. Ma indrept spre locul pe care mi la indicat ea , trec printre mesele inghesuite si, in cele din urma, ajung la locul cautat. Bat de doua ori la usa, dupa care o vad pe femeie cum o deschide usor. Ma asigur ca nu e nimeni pe coridor, apoi intru grabit.
De cum ma vede, Grace sare pe pieptul meu si incepe sa ma sarute cu pasiune. Eu ii raspund. O imping la perete, in timp ce imi trec mainile pe trupul meu. Niciodata nu m-am sintit atat de bine in viata mea. Eram alt om. Ea respira din ce in ce mai des, in timp ce eu nici macar nu simteam oboseala. Doar placerea de a avea pe cineva aproape, un corp a carei caldura sa o absorb. Isi incolaceste bratele in jurul gatului meu. Saruturile erau din ce in ce mai pasionale, mai fortate. Buzele ei aveau gust de miere.
M-am apropiat si mai mult de ea. Nu credeam ca astazi voi ajunge ai, in bratele acestei straine, sarutand-o. Am coborat pe gat, moment in care gemete slabe au inceput sa evadeze din gura ei. Eram pe punctul de a merge mai departe, cand un sentiment nemaiintanit pana acum pune stapanire pe mine. O sete misterioasa. Ma holbam la gatul ei ca un nebun. Mi-am scuturat capul. Ce era cu mine?
M-am desprins din imbratisarea ei si am iesit ca o furtuna afara. In clipa urmatoare, mi-am pus palaria si ochelarii inapoi si m-am indepartat. Ceva se intampla cu mine, insa nu stiu daca sa iau schimbarea ca pe un lucru bun sau rau. Parca nu mai eram eu. Il vroiam pe vechiul James inapoi. Asta nu imi mai place.
Ma simt rau, obosit si nu vreau decat sa dorm. Capul parca imi e gata sa explodeze iar gatul mai uscat decat a fost vreodata. Pleoapele mi se inchid treptat. Nu, nu trebuie sa adorm. Nu aici. Ultima data cand am facut asta, mi s-a intamplat ceva ciudat. Nu mai vreau asta. Mi-a ajuns tot acest mister. De ce nu imi spune in fata ce vrea decat sa ma duca si mai mult in eroare si sa ma faca sa imi pun mai multe intrebari? In ultimul timp nu mai inteleg nimic din ce se intampla in jurul meu. Ceata ce imi inconjoara mintea e mai deasa si creste cu fiecare minut pe care il petrec in compania lui Michael. Ce avea de nu era pregatit sa-mi spuna adevarul? Si la ce adevar se refera? E prea mult pentru mine. Pasii imi sunt din ce in ce mai lenti, in timp ce ma indrept spre noua mea destinatie: acasa.
La coltul urmator, in vad pe Michael.
-Si tu ce mai vrei acum? strig si ma opresc inaintea lui enervat. Nu ai plecat inca?
-Ai nevoie de mine.
-Nu am nevoie de nimeni, mai ales de un nemernic ca tine, pe care nici macar nu il cunosc.
-Stiu prin ce treci, imi respunde el calm, ignorand insulta mea.
-Ce stii tu? De cand ai aparut in viata mea acum cateva ore, nu mai sunt eu. M-am schimbat. Si simt ca totlu e din cauza ta. Ce mi-ai facut? De ce ma urmaresti?
-Nu esti tu cel care vorbeste acum, ci furia din sufletul tau. Nu imi place sa te vad asa, insa e un rau necesar. Va trebui sa razisti pana la final. Iti promit ca totul se va termina repede. Ai incredere in mine.
-Atunci spune-mi cine esti si ce naiba vrei de la mine daca te astepti sa am incredere.
-Nu acum.
-Atunci cand? Imi spui acelasi lucru de fiecare data cand te intreb.
-Mai curand decat iti poti imagina.
Se propteste cu spatele de zid, cu o mana in buzunar si cu cealalta masandu-si ceafa. Parea tensionat, nelinistit, insa nu isi exprima in vreun fel acea neliniste. Pe chipul lui, doar zambetul acela care incepea sa ma enerveze. Pur si simplu, se tinea dupa mine oriunde mergeam si nu ma lasa in pace nici o clipa.
Cum putea sa spuna ca sunt nervos, cand, de fapt, nu sunt? Nu il inteleg. Sunt mai calm decat am fost vreodata. Cine se credea el sa imi dea sfaturi? Si ce e prostia aia cu “ nu esti tu cel care vorbeste acum, ci furia din sufletul tau “ ? Ce stie el despre mine? Absolut nimic. L-am cunoscut acum cateva ore si deja se crede sfatuitorul meu. De parca nu ma descurc singur. Am trait singur de cand am terminat liceul, de cand cu accidentul … mamei mele.
Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri. Eram pentru prima oara pe scaunul din dreapta soferului si eram entuziasmat. Mama ma ducea la scoala cu masina pentru prima si ultima data. Soseaua era aglomerata iar mama parea nelinistita, stresata. Refuzase sa imi spuna ce o deranja. Imi raspundea mereu cu: “ Nu e problema ta, James! Oricum, nu conteaza. “ Stiu ca incerca doar sa nu ma implice, sa sune cat mai bland, dar oricum ar fi spus-o, pentru mine parea asa. Daca ea credea ca starea ei nu ma deranja, insemna sa nu ma cunostea destul pentru a-si da seama ca sunt o persoana care nu accepta “ nu “ ca raspuns. Dimpotriva, pentru mine conta foarte mult. Nu imi placea sa o vad asa. Cand ea era suparata, si eu eram. Cand se enerva, ma enervam si eu. O iubeam numai pe ea pentru ca tata era mai mult plecat in strainatate si ne vedeam foarte rar. Eram baiatul mamei.
Ziua aceea a fost cea care m-a facut sa ma inchid in mine.
Mergeam pe banda a doua cand o alta masina se apropia cu viteza din directia opusa. Pe aceasi banda. Mama a incercat sa o evite, insa nu a rusit la timp si a intrat direct in noi. A fost groaznic. Partea din fata a masinii a fost complet zdrobita. Din cauza socului, mi-am pierdut cunostinta iar cand mi-am revenit si am deschis ochii, am ramas ingrozit. Langa mine, mama statea aplecata peste volan, cu mainile in fata. Parbrizul era spart. Eu aveam vanatai si zgarieturi peste tot, insa mama … Am scuturat-o de umar, am strigat la ea, dar nimic. Apoi am ridicat-o. Mai ca imi venea sa tip de durere. Toata fata ii era taiata si o bucata din parbriz ii intrase direct in piept. Era sange peste tot in jurul meu.
Am inceput sa plang, sa strig la ea. I-am ordonat sa deschida ochii, sa-mi spuna ca totul e bine. Insa nici de data asta nu mi-a raspuns.
Desi stiam ce s-a intamplat, nu vroiam sa accept. Si totul din cauza unui prost. M-am simtit mai bine cand am auzit ca si el murise. Am simtit ca moartea mamei fusese razbunata.
Cand am ajuns la spital, i-am dat un telefon tatalui meu si i-am povestit totul. A inceput sa tipe, a spus ca eu sunt de vina pentru tot. Daca nu m-ar fi dus cu masina in ziua aceea. L-am crezut. Mi-am spus ca, din cauza mea, cei pe care ii iubesc si la care tin, mor. De atunci m-am inchis in mine, crezand ca asa ii protejez pe ei.
Nu mai pot. Aceste amintiri imi fac rau, insa trebuie sa imi amintesc ca nu eu sunt cel vinovat, ci acel individ care s-a crezut la curse.
Cu cat ma gandesc mai mult la asta, cu atat simt cum ceva din sufletul meu vrea sa iasa la suprafata. Se spune ca toti avem o bestie inlantuita inauntrul nostru. Insa a mea era pe cale sa evadeze. Isi eliberase bratele iar acum se chinuie sa-si elibereze si picioarele. Nu mai e mult pana acolo.
-Lupta, nu o lasa sa iasa, il aud pe Michael, moment in care simt cum furia imi creste. Bestia tocmai a evadat.