[Naruto] Cea mai retrasa si singura floare este si cea mai frumoasa

[Rose ^^]

A trecut ceva timp de cand nu am mai postat, dar acum v-am adus nextul. Va cer scuze de marea mea intarziere si va multumesc de comentarii. Deasemenea va anunt ca nu stiu cand va veni si celalalt capitol, dar Nu renunt la fic. Il voi pune cand pot, cu scoala si programul aiurea nu am timp prea mult.
Cam atat. A uite ca era sa uit: capitol dedicat surioarei mele Elz, piersica mea scumpa. Sper sa va placa. Lectura placuta >:D<

Cap 12. Rozul e defapt negru

SAKURA:

Picaturile reci de ploaie se izbesc puternic de geamul trenului ce ne duce inapoi in Konoha. Cerul gri mai este luminat de cate un fulger trecut fugar prin fata ochilor nostri. Peisajul incetosat zboara pe langa sticla ce retine frigul afara.
Asa zboara si viata mea, nici nu clipesti ca deja o secunda pretioasa s-a scurs. Insa unele chiar nu au trecut fara a-mi oferi o placere a vieti: aceea de al avea pe brunet langa mine.
Nu mi-as fi imaginat ca el e in spatele acelor cadouri, iar seara a fost una perfecta. Zburam in bratele lui, eram ca un mic copilas ce trebuia invatat sa faca primi pasi in viata. Inca putin si lesinam, dar vointa nu mi-a permis, nu doream ca el sa plece, ca totul sa fi fost un vis. Insa, acum stiu ca nu e un vis, e real; mai ales dupa micul sarut oferit fugar in aceasta dimineata, tot in sera.

Fluerul enervant si asurzitor al trenului anunta oprirea acestuia pe peronul din gara. Astept linistita in compartiment pana cand acel scartit nu se mai aude ca dupa sa ies afara unde sunt intampinata de sora mea si imediat mama. Ma uit in stang, in dreapta..nimic. Nu gasesc ceea ce caut eu, nu-l vad pe tata si el nu lipseste niciodata cand vine vorba de mica comoara familiei Haruno.
- Tatal tau nu poate veni, are o importanta sedinta si a acum este vicepresedintele companiei “Moblux”. Este clar ca are mai multe responsabilitati, insa maine il vei vedea. Deci te-ai distrat? Cum a fost? Sper ca nu ai racit si ai avut grija de tine, nu ai baut sau sa fi facut alte prostii si mai ales sa nu te fi ranit practicand vreun sport.
- Ce bine de tata, mereu si-a dorit acest post. Da a fost frumos si sunt bine, nu am facut nimic iesit din comun, aceiasi “eu”.

Ne urcam in masina mamei, o Toyota Corolla, avand ca destinatie vila. Din cand in cand sora mea imi mai adresa cate un ochi, banuiesc ca va dori multe detalii acasa. Nu s-a schimbat si nu o va face, dar nu ma plang; pentru ca imi place de ea. Nu as suporta daca ne-am certa sau am fi despartite, cel putin nu acum cand am cea mai mare nevoie de ea.

Mama opreste masina in fata portii si ne roaga sa luam bagajele, pentru ca ea are programare la coafor.

Ma indreptam spre dormitorul meu cu pasi rapizi. Mi-era dor de el, de acea atmosfera calda si primitoare insa acum simt ca ceva s-a schimbat. Acel ceva e faptul ca zambeam ca o nebuna, dar nici nu ma puteam opri. E prea frumos ce mi sa intamplat. Zici ca sunt Cenusareasa, doar ca in acest caz ea e una urata.

M-am asezat pe patul cu lenjerie rosie si floricele albe cazand usor pe spate. Aveam impresia ca am cazut in mii de petale de flori parfumate. Ochii mi se inchideau usor, deja eram drogata de la aceasta mireasca insa inainte sa fac ultimul pas si sa ma afund in lumea placerii usa camerii s-a deschis pe ea intrand nimeni alta decat Konan ce avea o fata gen: “credeai ca scapi?”
- Deci... nu ma poti minti pe mine, rozalio. Stiu ca ceva frumos s-a petrecut acolo si as vrea sa aflu ce, acum!
- Pai, nu prea multe. Ne-am distrat, ma rog mai mult colegii mei care se bateau cu zapada si practicau diferite sporturi. Am vizitat locurile si as putea spune ca mi sa intamplat ceva magic si deosebit.
- Ce? Haide nu ma tine pe jar.
- Eu si Sasuke suntem impreuna. – am vazut chipul ei ce exprima uimire, dar nici un fel de bucurie pentru mine- Stiu ca e ciudat, sa vezi ca incepuse cu mici atentii; o facea pe admiratorul secret. Aseara cand a fost un bal mascat s-a petrecut magia, nici mie nu-mi vine sa cred, dar se pare ca destinul imi surade.
- Sakura, imi cer scuze ca iti zic, dar sunt sigura ca Uchiha junior pune ceva la cale. In plus nu e de tine. El popular si frumos, iar...
- Stai asa, Konan. Stii ce a iesit din asta? Faptul ca si tu ai aceiasi parere despre mine ca si toti ceilalti. Nu imi pasa ce crezi tu. Eu si Sasuke avem o relatie, cu toate ca el m-a rugat sa ramana secreta ti-am spus.
- Vezi? Surioara nu esti proasta, gandeste. De ce Sasuke ar dori ca relatia voastra sa ramana ascunsa? Are motive intemeiate pentru asta si presimt ca nu e bine.
- Ti-am zis ca nu imi pasa ce crezi si te-as ruga sa iesi afara. Tocmai mi-ai demonstrat ca ai aceiasi parere ca multi altii si eu care credeam ca esti diferita Konan Haruno.
- Dar Sakura...
- Iesi! Acum!

M-am trantit pe pat dand drumul barajului sa inunde lenjeria. Suspinele mele se auzeau prin toata camera ca un cantec trist in timp ce vantul patrundea usor prin fereastra usor intre-deschisa racorindu-mi trupul deja incalzit.
Nu pot sa cred ca persoana ce eu o credeam o eroina imi facea acest lucru. Singura care ma ajuta si ma sustinea din toate punctele de vedere. Ea, Konan, imi mai aducea soarele si acum.. acum mi-a distrus totul. A venit furtuna maturand totul in calea ei. Cum a putut? Sa nu ma sustina si nici sa accepte ca pentru prima data in viata sunt privita in alt mod, ca sunt iubita si apreciata. Ea a distrus totul.
Credeam ca avem o legatura indestructibila, ca flacara prietenii noastre nu se va stinge niciodata, dar nu a fost asa.
Plangeam cu lacrimi de sange, tocmai s-a rupt o parte din mine. O radacina a copacului meu a luat foc. Cadeam intr-un abis fara fund unde vedeam diferite clipe tot mai frumoase cu mine si ea. Fiecare moment era compesat de un zambet, unul si inca unul. Numai acum ma contopisem cu lacrimile.
Are aceiasi parere ca toti ceilalti, nu e cu nimic diferita. A facut totul doar pentru ca avem acelasi sange, pentru ca sora mea. Acceptam de la colegi si persoane necunoscute mie, dar nu de la sora mea, nu de la persoana ce ma inveselea si ma incuraja mereu. Ma salvase de atatea ori de la moarte, de atatea ori mi-a intins mana si m-a lasat sa plang pe umarul ei. S-a sfartsit mai repede decat a inceput.

Dar poate a spus-o asa doar pentru ca nu are incredere. Nu, putea sa ascunda asta sau sa taca, dar ea a dat drumul vorbelor otravite ce mi-au patruns in corp secatuindu-ma de puteri.
Era a doua mama pentru mine, unica mea prietena adevarata. Celorlalti nu le pasa de mine, nu le pasa daca ma ranesc. In fond de ce m-as mira? Prietenia nu mai exista, nimeni nu mai apreciaza asta. Cand intrebi pe cineva ce este prietenia iti raspunde: “Eu sunt unica mea prietena. Restul sunt doar pentru a ma ajuta sa obtin mai mult.”
Totul e facut pentru interesul propriu, suntem egoisti. Si ziceam ca animalele salbatice sunt crude si nemiloase, dar noi cum suntem? La fel. Nu impartim hrana cu nimeni, pastram pentru noi tot chiar daca nu o utilizam.

Melodia telefonului meu se aude tare si clar in camera. Intind o mana spre noptiera pentru a vedea cine ma apeleaza cu toate ca nu aveam nici un chef. Sasuke... oftez resemnata si raspund cu un glas stins.
- Sakura, scumpa mea ce este cu tine?
- Doar obosita, nu-i nimic grav. –nu doream sa-i zic ce am. Nu doream sa ma cert cu el ca i-am spus surori mele despre relatia noastra- Ce faci?
- Bine, uite doream sa te intreb daca vrei sa iesim.
Nu doream decat sa stau aici toata ziua si sa astept sa vina ziua de maine pentru a incepe scoala. Eram mai mult moarta decat vie, abia aveam forta de a vorbi insa pentru ai face pe plac am acceptat.
- Perfect, ne vedem pe dealul Konohai peste o ora.
Am inchis indreptandu-ma spre baie pentru a face un dus.

Apa calda se lovea de pielea mea in timp ce narile imi erau inundate de mirosul de crin a gelului de dus. Am inchis pentru cateva clipe ochii pentru a medita si scapa de supararea acumulata in mai putin de cinci minute. Ce repede am incheiat totul, e mai greu sa incepi decat sa spui “stop” unei prietenii ce a durat saptsprezece ani.
Aproape am adormit insa m-am trezit cum am simtit ca apa rece o inlocuieste pe cea calda. Se pare ca eu am aceasta vina. M-am clatit de clabucii parfumati si am iesit din dus cu un prosop in jurul meu.
Cand am trecut pe langa oglinda mi-am privit reflexia. Nu-mi placea ce vad, dar…. Am luat peria in mana si am inceput sa-mi pieptan parul lung. Am zambit, dar acel aparat denstar strica totul la fel si ochelarii mei. Mi-am indreptat atentia spre corp si pentru prima data vedeam usor conturul unor forme.
Am scuturat capul alugand toate aceste ganduri si sperante. Ma amageam singura, puteam sa fac si o suta de schimbari ca voi ramane aceeasi plus ca parintii mei imi vor lua capul pentru asta.

M-am imbracat cu o pereche de blugi spalaciti, o flanea pana pe fund colorata. Parul mi l-am prins in doua codite, mi-am luat ghetutele in picioare si la final haina lunga cu fularul si caciula.
Coboram scarile usor parca nu doream sa ies din casa, nu doream sa dau nas in nas cu frigul iernii si nici cu Sasuke. Tot ce doream era sa stau sa ma innec in lacrimi si sa inghet in frigul emanat de vorbele surori mele combinate cu miile de amintiri de aur. Konan era sprijinul meu, persoana ce m-a salvat de la cutremurile vietii mele. Cea ce ma ajuta sa ajung in varful muntelui, sa fiu implinita, dar acum parca escaladarea mi se pare si mai dificila.

Vantul aspru s-a izbit cu toata puterea sa de mine intrandu-mi prin haine oferindu-mi un fior. In acea clipa mi-am intors capul si am putut observa doua margele albastre ce ma priveau de la geam cu tristete si regret. Mi-am mutat privirea lasand-o sa-mi priveasca spatele.

Am luat un taxiu si am plecat spre destinatia mea. Orasul trecea cu viteza luminii pe langa mine, din cand in cand mai vedeam movile de zapada si copii ce alergau de ici colo. Cupluri incalzindu-si trupurile, fumatori si persoane ce trec fara sa le pese, grabiti spre... nicaieri.
Am oftat si m-am afundat in bancheta neagra asteptand linistita.
Aproape am adormit, noroc de sofer care m-a strigat ca am ajuns, am platit iesind din nou in acel frig. L-am observat pe Sasuke ce statea rezemat de un copac cu mainele in san si privirea in jos.
Am inceput sa fac pasi maruntii spre el. Ochii sai negri s-au indreptat spre mine privindu-ma… fara nici un strop de fericire sau iubire? Abisul din ochii sai nu exprima nimic, aveam impresia ca nu se bucura sa ma vada.
- Bu-buna, imi cer scuze daca am intarziat. – ce se intampla cu mine? De ce ma balbai cand el este prietenul meu? Am simtit cum fuzele lui imi saruta usor fruntea rece. Am zambit si mi-am facut cuib la pieptul sau in speranta de a ma incalzi putin-
- Nu ai de ce sa-ti ceri scuze, vino. Vreau sa-ti arat un loc ce va fi numai al nostru.

Vocea lui dulce ma linistea si imi dadea o stare de fericire. L-am luat de mana in timp ce mi-am lasat capul pe umarul sau.
Mergeam prin mica padurice alaturi de Sasuke. Copacii erau goi, fara nici o haina pe ei, acoperiti doar de putina zapada. Totul in jurul nostru era alb, omatul scartia usor la atingerea picioarelor noastre. Cerul gri din care mai curgea cate un fulg micut asezandu-se pe unde poate acoperea razele solare de trupurile oamenilor.
Sasuke a ferit cateva tufisuri si m-a tras intr-o pestera daca pot sa spun asa; defapt era un fel de tunel ce avea doar o directie.
Cand am iesit la lumina zilei am ajuns intr-o poenita. Apa din lac era inghetata, iar cascada nu mai functiona. Peste tot erau doar ciresi acoperiti de plapuma alba, intr-o parte la umbra a doi ciresi era un leagan.
Era frumos chiar daca natura hiberna. Ne-am asezat pe legan privind in diferite locuri. Timp de cateva minute bune am stat in acea tacere fara sa spunem nimic, doar vantul ce suiera se mai aiurea.
- Stiu ca te macina ceva si as prefera sa-mi spui.
I-am zis ca nu am nimic, tot ce am este oboseala acumulata insa nu m-a crezut. Mi-a luat barbia in doua degete si se apropia din ce in ce mai mult de mine. Am inchis ochii asteptand acel moment si s-a intamplat. Mainile male stateau pe pieptul sau in timp ce buzle noastre se frematau una de cealalta. Am rupt sarutu, iar Sasuke se pare ca inca doreste sa afle ce am. Am oftat resemnata si i-am spus totul.
- De ce ai facut-o? Parca ti-am zis sa nu zici nimanui, stii doar cum sunt fetele din liceu. –vocea lui ridicata ma cam speria putin. E prima data cand il vad asa suparat si sper sa fie si ultima.-
- Imi pare sincer rau, dar fata de sora mea nu pot ascunde nimic si in fond ea nu are de ce sa spuna cuiva. Nici macar nu-mi cunoaste colegii, e la facultate. Sasuke, nu am vrut. Te rog... si asa ma simt rau.
Si-a cerut scuze si m-a luat in brate sarutandu-ma pe cap.

Dupa cateva ore in care am stat si am mai vorbit ne-am decis sa plecam spre casa insa fiecare pe cont propriu si sa ne vom vedea maine la scoala. Am intrat in casa ce era foarte linistita, dar primitoare si calduroasa.

Am urcat scarile, iar cand am aprins becul din camera mea m-am speriat. Konan statea ca un liliac pe patul meu. Atat de linistita si cu privirea in gol, daca nu o cunosteam as fi zis ca e o statuie. Ochii ei albastri m-au tintit pe mine. Roseata ochilor si micile perle uscate pe obrajii sai dadeau de inteles ca aceasta a plans. Acum imi venea si mie randul. Aveam un nod in gat ce nu-mi permitea sa scot nici un cuvant, ochii ma intepau si inima incepea sa ma doara.
M-am fortat si am inghitit in sec si am luat pozitia ferma. Chiar ea mi-a spus sa fiu ferma si sa nu arat slabiciune nimanui, nimeni nu merita.
- Sakura am venit sa-ti spun ca imi pare rau si nu am vrut sa spun aia. Crede-ma ca eu nu te consider ca altii, eu stiu cel mai bine cat ai suferit, ce ai pe suflet. Nu mi-ar placea sa te pierd surioara, intelege ca iti vreau doar binele si aceasta relatie nu imi inspira nimic bun. –a facut o pauza in care m-a privit dupa care a continuat- Imi pare sincer rau si aici e decizia ta. Atat am avut de spus. Noapte buna.
Nu o puteam lasa sa plece, nu puteam sa o pierd. Cea ce ma dirija era inima, am sarit in bratele ei si am dat drumul lacrimilor. Nu imi placea starea de singuratate oferita de cearta dintre noi.
- Te rog, te rog lasa-ma sa cunosc viata, sa ma bucur de aceste momente magice pentru mine. Doar te rog.
M-a imbratisat si ea la randul ei suspinand odata cu mine. “Cine nu se cearta nu se iubeste”. “Orice prietenie are parte si de certuri”. Se pare ca am trecut cu bine si lantul dintre noi nu se rupe asa usor. Am rugat-o sa ramana sa doarma cu mine, exact cum era cand eram mici.
M-am schimbat in pijamale si am intrat in pat incepand sa vorbesc si sa rad cu scumpa mea sora.


Eram aproape de finalul clasei a XI-a si ma simteam chiar foarte bine cu toate ca relatia dintre mine si brunet s-a cam racit. Nu cunosc motivele, nici nu ma inseala, dar nu mai este acelasi Sasuke. Insa marea mea fericire e provocata de venirea matusii mele Tsunade, un designer celebru in Italia, Franta si multe alte tari, deasemenea si un critic foarte bun. Nu am mai vazut-o de zece ani. Ea e a doua persoana ce ma cunoaste si de multe ori mi-a sugerat o schimbare majora
- Sakura nu stii unde este Sasuke? –persoana ce m-a strigat era chiar dirigintele meu. Oricat as fi dorit sa il ajut nu puteam, adica nici eu nu stiam unde s-a dus- Multumesc oricum. Daca il vezi te rog spunei ca l-am cautat si sa vina pana la cancelarie.

Chiar unde o fi?
Mergeam fara a avea vreo destinatie si uite asa am ajuns afara. Soarele era pe cer oferind caldura tuturor, pasarelele cantau prin copaci, iar cerul era senin fara nici un nor pe el. O zi calda de vara. Ma tot plimbam singura pe acolo si auzeam voci din spatele sali de sport. Era Sasuke. Am grabit pasu, dar chiar cand sa fac coltul m-am oprit. Ochii mi s-au marit aproape ca mi-au iesit din orbite, iar mustele puteau sa intre in voie in gura mea.
Ce... nu, nu, nu poate fi real totul. Visez, nuuuuu....

~Scuzati greselile de tastare. Asta a fost. Astept comentariile/ criticile voastre.
ByE~