Dragostea eterna dureaza trei luni

[crazy little red]

I hope you like it :D

Capitolul 9

Zambetul tau inca atat inocent ma face sa zambesc, realizand iarasi cat de frumoasa esti. Te-as implora inca o data sa pleci de
langa mine, pentru ca mi-e teama ca am devenit dependent de tine. Dar inca o data, sfarsesc prin a te lua in brate si a-ti saruta crestetul
ascultandu-ti bataile suave ale inimii…

Charllote pov.

Privesc de minute bune telefonul incercand sa gasesc un motiv plauzibil pentru a-l suna, sau mai degraba sa-mi gasesc curajul necesar gestului in sine.
Off, aceleasi motive stupide ma impiedica sa ma apropi de el, aceiasi teama absurda pe care am dat vina de atatea ori… Si inca o dau, pentru ca inca nu pot sa tastez cateva butoane, desi stiu cat de multe lucruri ar putea sa schimbe un lucru atat de marunt, aproape nesemnificativ. Pentru ca stiu ca totul ar veni de la sine, dar, din nou… nu pot sa o fac.
Mi-e teama ca ma va rani, poate Adam i-a spus deja de pariu, asta ar explica atat de usor de ce nu mi-a dat nici un semn de viata de doua zile. Si zilele par sa treaca exceptional de incet in lipsa lui, de parca el ar fi devenit deja o parte atat de importanta din viata mea.
Tresar cand telefonul aruncat pe pat in fata mea incepe sa vibreze si raspund fara sa privesc numele celui care ma suna.

- Charllote! Stiu ca n-am vorbit de mult si te sun cu cel mai stupid pretext posibil dar am o veste proasta pentru tine…
Ii recunosc imediat vocea lui Luck, si stilul lui atat de direct. Observ totusi ca de data asta ezita si ii dau imediat un impuls facandu-l sa continue.

- Aaa, faza ii ca termenul in care trebuie sa termini cartea a scazut drastic, in maxim o luna trebuie sa fie gata.
E ingrijorat, desi nu-l inteleg inca. La urma urmei nu-i ca si cum nu as fi in stare sa fac fata.

- Hmmm, nu-i problema, dar daca asta e pretextul inseamna ca m-ai sunat si din alt motiv.
Ii spun chicotind usor, realizand ca e dintr-o data mult mai relaxat. Il cunosc atat de bine, si abia acum, cand ii aud vocea calda, realizez cat de mult mi-a lipsit in aceste ultime zile.

- A, da… stiu ca e incredibil si de necrezut dar mi s-a facut dor de tine, ti-am mai spus de altfel cat de mult te iubesc, deci ce zici de o cafea? Sau te-ai lasat cumva?

- Nu, sunt la fel de dependenta de ea ca ultima data cand ne-am vazut, deci… da, suna bine.
Ii inchid telefonul dupa ce stabilim ca mica reuniune va avea loc la el acasa undeva in jurul orei opt seara.
Inchid telefonul si imediat cuvintele lui imi revin in minte “termenul a scazut drastic”. Oftez scurt, cu o urma de resemnare. Imi trag in pat laptopul de pe noptiera si il deschid. Inchid ochii si pentru cateva clipe imi apare in cap imaginea lui Cezar. Ii deschid si incep instantaneu sa scriu…

Privesc spre cer si-mi apare din nou in fata ochiilor chipul tau. Pivirea ta albastra ma priveste din nou si uit iarasi… ca exist. Il privesc pe el si din nou te vad pe tine, ii sarut buzele scarbita ca nu mai pot regasi gustul tau in ele. Iluzia a disparut de mult… totul e doar o minciuna. Te doare? Stiam ca o sa te ranesc, dar am ales sa duc totul la capat, pentru ca imi era teama ca vei fugi de mine. Si acum saruta-ma, saruta-ma pentru ca asa zic eu, atinge-ma pentru ca stiu cat de mult ti-am lipsit. Deschid ochii si il vad din nou pe el, chipul palid ii tradeaza ingrijorarea. Stie ca nu-l iubesc, a stiut in tot acest timp, dar a fost dispus sa ma ajute sa-ti sterg amintirea. Lasa-ma sa te uit, lasa-ma sa uit ca te iubesc ca o nebuna…

Oftez din nou stiind ca toate aceste randuri ii sunt adresate lui. Doar ca intr-o situatie putin diferita. Ma ridic din pat si imi indrept spatele ridicandu-mi mainile cat de sus pot.
Imi indrept privirea spre calendar ca sa realizez imediat ca mai sunt doar trei zile pana pariul va lua sfarsit oficial. Ciudat, ma simt dezamagita, desi stiam ca ceste doua saptamani nu aveau sa dureze la infinit, desi la inceput nu credeam ca lucrurile vor deveni asa. Si cum au devenit? Macar daca as stii…
Imi amintesc de Luck, el are sa stie ce sfat sa-mi dea, a stiu mereu cum sa faca lucrurile sa para mult mai simple. Chiar daca am fost mereu extreme de dificila, mai ales in preajma lui.
Imi scot din dulap un tricou albastru cu gri si o pereche de blugi albastri cat se poate de simplii. Imi trag hainele pe mine la fel de nepasatoare ca intodeauna si iau un palton subtire gri peste si imediat ies pe usa coborand scarile in viteza si iesind pe usa blocului cu un entuziasm ciudat.
Rafale reci de vant ma ating imediat lasandu-mi parul sa zboare. Tremur putin la contactul cu aerul rece dar imediat zambesc melancolica. Vine toamna…
Ma urc in masina si imi privesc chipul rosu de frig in oglida. Imediat pornesc masina pornind cu o viteza neobisnuita mie spre casa lui Luck.

***

Parchez masina cu usrinta si intru pe usa deschisa special, trupul meu rece intalnind imediat caldura din casa. Zambesc satisfacuta de senzatia placuta si ma asez pe un fotoliu din sufrageria mare, privind spre ceasul negru atarnat pe perete, douazeci si doua minute. Imi dau ochii peste cap gandindu-ma ca el se asteapta probabil sa intarziu mult mai mult de doua minute, totusi lasa-se usa deschisa.
Imediat intra in camera satenul. Nu pare surprins sa ma vada. Pune usor pe masuta din fata noastra cele doua cafele ca mai apoi sa-si atinteasca privirea asupra mea pentru cateva clipe.
Ma priveste usor nostalgic ca si cum ar incerca sa gaseasca in mine ceva ce nu mai exzista. Ii zambesc dulce, sau cel putin asta incerc sa fac si ca de obicei el este cel care incepe discutile noastre.

- Deci povestea asta a luat-o in directia in care ne asteptam cu toti. De altfel Ida a fost singura care a sustinut ca “Charllote nu se va indragosti niciodata de acel om fara inima”.
Imi zice zambind amuzat. Nici macar nu ma surprind cuvintele lui, pana la urma il cunosc atat de bine. Ii zambesc din nou realizand cat de usor ii e sa-mi aduca zambetul pe buze, si cel mai probabil o face inconstient. Satenul se aseaza in sfarsit jos, ajungand cu chipul la acelas nivel ca si mine. Il simt rece, extreme de rece, parca ne-ar fi despartit cu mult mai mult timp.

- Stii? Am sperat totusi ca aceasta sclipire mirifica din ochii tai o vei avea prima data din cauza mea…
Il privesc bulversata si in cap imi apar din nou cuvintele lui de mai devreme “ti-am mai spus de altfel cat de mult te iubesc”. Nu, nu se poate sa fi fost mai mult decat o gluma nevinovata. Privesc in jos, incepand parca sa analizez modelele de pe covor, sau mai degraba sa port o meditatie cu propria mea persoana.
Simt doua degete fierbinti care imi ridica barbia si imediat ii intalnesc din nou privirea, atat de calda…
Isi apropie chipul de al meu si buzele noastre sunt la o distant milimetrica atunci cand se opreste brusc pastrandu-si totusi pozitia pentru inca cateva secunde. Ii simt respiratia calda lovindu-se de chipul meu si bataile inimi accelerand putin.
Mai apoi se departeaza de mine aruncandu-si trupul parca epuizat dintr-o data inapoi pe fotoliu.

- De ce nu ai incercat macar sa ma opresti?
Vocea lui atat de superba imi incanta din nou auzul. Il privesc direct in ochii, fara nici o retinere. Imi intre-deschid buzele incercand sa rostesc niste cuvinte.

- Eram curioasa…
E tot ce am putut spune. Ma ridic mai apoi de pe fotoliu prin gesture incete, aproape mecanice si ma apropii de el punandu-mi mana pe pieptul lui. Ii simt bataile inimi, atat de puternice si ma intreb cum poate fi atat de calm. Brusc imi simt ochii intepandu-ma si realizez ca in orice secunda o sa incep sa plang. Dau sa ma departez de el dar simt cum ma prinde de mana. Imi intorc privirea spre el ca sa intalnesc doi ochii extreme de tristi. Continui sa merg, mana mea eliberand-se cu usurinta din a lui.
Imediat ies pe usa si urc in masina, respir adanc de cateva ori incercand sa inteleg de ce imi simt inima atat de ranita, grea…
Vinovatie? Poate…
Pornesc imediat desi constienta ca abia o sa fiu in stare sa conduc pana acasa.



....................