Legiunea intunecata

[Lanna]

Deci, incep prin a-mi cere iertare celor care au astaptat. Desi l-am avut scris pe laptop, nu am gasit un titlu pentru el. Abia ieri seara mi-a venit o idee. Sper sa va placa.


<i>Capitolul cinci - Crima. Ecoul mortii</i>


Ceva din mine imi spunea sa arunc o privire pe alea pe care intrase el. Ce era cu mine? Ma purtam ca un nebun iar acum incepeam sa alerg dupa cai verzi pe pereti. Ce urmeaza? Zane si ponei roz inaripati? Mi-am dat o palma peste fata pentru a-mi reveni. Spre surprinderea mea, nu m-a durut deloc. Incepeam sa ma schimb. Pe langa ca eram neobisnuit de palid, se adauga si faptul ca vedeam morti. Ce? Acum ma credeam si medium ca sa pot vorbi cu fantomele? Era deja prea mult pentru mintea mea stresata.
M-am decis ca ceasca de cafea putea sa mai astepte putin. Curiozitatea si-a facut din nou loc in sufletul meu si nu am putut rezista tentatiei. Trebuia sa stiu ce se intampla acolo.
Am pornit cu pasi mari spre locul respectiv. Era doar o alee obisnuita, pline de ambalaje de ciocolata, cutii goale de bere si containere pline ochi. Am inaintat cativa metri, dupa care m-am oprit. Inaintea mea, doi barbati cu trupuri de boxeri iar un altul rezemat cu spatele de perete. M-am ascuns dupa cateva tomberoane mai mici. Nu vreau sa am si mai multe probleme.
-Asculta, piticanie! Unde e viermele ala? Stiu ca a fost cu tine, striga unul din cei doi, ridicandu-l de haina pe cel rezemat la zid.
I-am privit mai atent fata nefericitei victime a celor doi si mi-am dat seama ca semana perfect cu … Jennson. Dar cum? Nu murise? Ceva nu era-n regula, ceva nu se lega. Sa fi avut Jennson un frate geaman? Nu. Sunt sigur ca el e, acelasi chip nevinovat, acelasi zambet bland. El e unic.
Nu imi venea sa cred. Jennson traia cu adevarat? Daca era asa, Michael mintise. Zambetul imi revine treptat pe chip, in timp ce ma gandesc la prietenul meu. Se pare ca scapase. Un oftat de usurare. El traia.
Ii privesc pe cei doi, cand aud ceva ca sare pe capacul tomberonului de langa mine. Mi-am ridicat ochii. O pisica. Avea blana complet alba si urechile cenusii. Se uita la mine cu cel mai dragalas chip pe care l-am vazut. Mieuna de cateva ori, pentru ca apoi sa sara si sa rastoarne capacul. Ecoul zgamotului paru ca a ajuns si la cei doi, pentru ca unul din ei se apropia cu pasi rapizi de mine. In acel moment, am facut ceva ce nu a trebuit: mi-am ridicat capul. Ce prost sunt. De ce nu am ramas acolo jos sau cel putin sa incerc sa fug? Dar nu, eu a trebuit sa ma uit si sa ma trezesc cu un individ cat un munte inaintea mea. Am vrut sa o iau la fuga, dar era prea tarziu. M-a prins rapid de gulerul hainei si ma aruncat pana de cealalta parte. De parca as fi fost o pietricica. Am facut cunostinta cu un gard de sarma si am simtit gustul asfaltului murdar pe buze. M-a aruncat cu spatele de gard, dupa care am aterizat cu fata in pamant. Un soc puternic imi trimise semnale dureroase prin tot trupul. Pentru prima oara am simtit cum e sa fi aproape de moarte. Toate amintirile din trecut mi-au zburat prin fata ochiiilor. S-a terminat cu mine.
Mi-am revenit dupa aproape un minut. Unul din ei statea aplecat in dreptul meu, parca examinandu-ma.
-E inca viu! Il aud ca isi informeaza prietenul.
M-am ridicat incet. Ma durea ingrozitor capul iar din nas sangele imi picura incontinuu. Am incercat sa o opresc, insa fara rost. Mi-am scos batista din buzunarul hainei si mi-am acoperit nasul cu ea. Cel putin, acum nu mai curgea pe jos. Imi indrept privirea spre cel de langa mine. Zambea. Incepu sa rada si arata cu degetul spre mine.
-Si asta are mirosul viermelui pe el. Si inca ce puternic.
Ce miros? Ce vierme? Despre ce vorbea acolo? Era a doua oara cand auzeam acel cuvant. Intai din gura individului cu lupul, iar acum din nou. Pe cine faceau vierme?

Nu am putut auzi raspunsul celuilalt pentru ca, cateva secunde dupa, o palma grea se lasa cu forta peste ceafa mea. Singurul lucru pe care il vad inainte sa imi pierd cunostinta e chipul ingrijorat al batranului.
-Jennson …

Cand m-am trezit, ochii imi erau grei iar cand am vrut sa-mi misc mainile, am observat ca erau legate de spatarul unui scaun de lemn pe care stateam. Perfect. Cu mainile si picioarele legate, proabil intr-o pivnita, asteptand nerabdator sa ma manance sobolanii de viu. Ce bucurie pe mine.
Dar se pare ca situatia e alta. Da, legat, insa in dreptul unei mese patrate, intr-o camera luminata doar de un neon a carui lumina ma facea sa-mi inchid ochii. Ce era cu mine si cu problemele? De cand am intrat in acel autobuz, sunt alt om. Parca problemele se tin scai de mine. Din cauza acelei pisici … Nu, de fapt pisica nu era vinovata, ci eu. Doar daca mi-as fi ascultat rationamentul, nu inima. Mai prost de atat nu cred a pot fi. Insa ce-a fost a fost si trebuie sa il lasi trecutului. Daca nu poti aduce oamenii inapoi dupa ce au trecut de partea cealalta, atunci nu poti nici sa te intorci in trecut pentru a-ti repara greselile. Cel putin, nu inca. Poate in viitor. Dar eu nu voi mai trai sa aflu.
Oare cum e sa traiasti vesnic, fara sa te imbolnavesti vreodata sau sa suferi? Oare cum e sa nu simti nimic? Ce sunt sentimentele?
Imi las privirea sa-mi cada pe masa din fata mea. O paine mucegaita si o cana de apa cu un miros ciudat. De unde au scos-o? Din canalizare?
Aud scartaitul usii care se deschide si simt un miros ciudat, familiar. Brusc, imi dau seama. Asa miroase mereu Sam dupa ce il spal. Nimic nu e mai groaznic decat blana uda a unui caine care tocmai s-a rostogolit prin nisip. Un individ solid pasi inauntru, scarpunandu-si parul ud asemenea unui caine. Ma privea cu o figura morocanoasa ca cea a unui om care tocmai a fost trezit din somn. Avea doi ochi aproape negri, cu aprancene groase iar buza de jos putin mai mare cealalta. Nasul lung si turtit ca a unui purcel adauga infatisarii lui groaza. Parca venise din cele mai adanci si intunecate parti ale Infernului. Nu purta camasa, doar o perche de pantaloni in carouri iar pieptul lui paros iesea imediat in evidenta. Nici mainile nu ii erau mai frumoase. Parea un om al pesterii daca nu ar fi fost pantofii de piele pe care ii purta.
Incepu sa se scarpine dupa ureche si sa-si aranjeze barba castanie, foarte deasa. Un altul inchise usa in urma lui iar el se aseza pe un scaun paralel cu al meu. Ramane tacut pentru cateva clipe, in timp ce ma verifica din cap pana-n picioare, inspirand parca aerul din jurul meu.
Am asteptat linisti sa vad ce face, desi curiozitatea ardea in mine si vroia sa isi faca loc afara. Acum nu era un moment foarte bun.
Ne verificam unul pe altul, asteptand ca cineva sa sparga gheata. Nici nu mai stiu cand am fost atat de linistit ca in acele clipe tensionate. Am inceput sa bat un ritm lent din picior sperand sa-l enervez. Insa el imi spune ca nici macar nu m-am atins de mancare. Ce? Ala trebuia sa fie pranzul?
-Vierme! sopti el printre dinti, care erau surprinzator de albi in comparatie cu pielea lui arsa de soare.
Isi sterse frunte cu mana si isi aranja cateva fire ce ii stateau in dreptul ochiilor. Aveam atat de multe intrebari sa-i pun, dar prezenta lui ma oprea. Plus mirosul de caine ud. Asta imi mai lipsea. Un alt nebun pe urmele mele.
-Asculta … am inceput, insa el imi taie vorba cu o replica usturatoare.
-Tine-ti gura! Viermii nu au voie sa vorbeasca aici. Doar daca sunt intrebati.
Ma prinse rapid de gulerul hainei si se apropie de mine.
-Asculta-ma tu! Eu pun intrebarile si tu raspunzi. Ai inteles?
Am dat afirmativ din cap. Nu puteam sa nu observ ca gura ii mirosea a carne stricata, cu o aroma slaba de menta.
Mi-am ridicat ochii spre el.
-Scuza-ma ca intreb, dar tu ce mananci? Oase?
Barbatul scoase un marait ciudat si mi arata dintii.
-Gata cu palavrageala? Unde e? Spune-mi imediat unde e viermele ala.
-Despre ce vorbesti acolo?
-Mirosul lui e peste tot in jurul tau. Raspunde-mi!
Deodata, usa se tranti in perete, aproape sa iasa din balamale. Michael statea mandru in cadrul ei, cu o privire pe care nu i-am vazut-o vreodata pe chip. Parea furios.
-Daca pe mine ma vrei, iata-ma! Si nu iti fa griji pentru micutii tai catelusi. Nu vor veni.
Celui dinaintea mea ii puteam vedea spaima in ochii si pe chip. Respira cu greutata, din ce in ce mai des. Se ridica de pe scaun si, in secunda urmatoare, apuca masa si o arunca inspre Michael. Acesta din urma face un pas spre stanga si mobilierul ii trece prin dreptul capului.
-Buna incercare! Acum e randul meu.
Intr-o clipa il vad in spatele barbatului. Ii prinde barbia cu o mana si cu cealalta ceafa, dupa care ii intoarce capul intr-o parte. Un parait scurt, apoi trupul victimei cade fara suflare pe podeaua de piatra. Il privesc pentru un moment pentru ca apoi sa-mi mut ochii spre urmaritorul meu. Zambetul ii reveni pe chip. Tocmai l-a omorat. Dar cum? Acum o secunda statea in cadrul usii furios iar acum zambeste triumfator. M-au cuprins fiorii cand am vazut cu cata cruzime i-a luat viata, ca si cum ar fi fost un animal care trebuia sacrificat.
-Buna! Ti-a fost dor de mine? il aud cum ma intreaba in timp ce se apropie. Imi desface franghia ce imi tine mainile si picioarele legate, dupa care ma atinge pe umar. Acum, vino, pana nu apar si mai multi.
Ma ia de haina si ma trage dupa el, desi eu ma zbateam. Dar in zadar. Era mult prea puternic pentru mine.
Ajunsi pe o alee, departe de locul crimei la care tocmai am fost martor, imi da drumul.
-Vezi? Ti-am spus ca fara mine nu vei rezista aici. Si am avut dreptate. Eu mereu am dreptate.
Isi aranja parul, dupa care ma privi din nou cu acel zambet larg pe chip. Imi venea sa spun lucruri pe care nu am crezut ca le stiu, jigniri dintre cele mai grele. Toate adresate lui. Incepea sa ma enerveze zambetul acela nelipsit, chiar si in momentele cele mai nepotrivite. As prefera sa-l vad furios, suparat decat asa. Ma scoate din minti. Pur si simplu, imi venea sa-l pocnesc.
M-am rezemat cu spatele de zid si mi-am dus mana la nas, vrand sa-mi ridic ochelarii. Apoi i-am amintit ca nu mai aveam nevoie de ei. Vedeam mai bine ca niciodata. Oftez cand ma gandesc cat m-am schimbat si ma intreb unde e vechiul James. Ce prost sunt! Oamenii se schimba mereu cand trec de la o etapa a vietii la alta. Eu eram acelasi ca la inceput, doar ca unele lucruri mi-au schimbat gandirea si comportamentul. Si situatia de fata era foarte diferita in comparatie cu cea in care am fost de mult. Obisnuiam sa fac aceleas lucruri zilnic, ca si cum as fi fost programat. Insa acum aveam parte de lucruri noi, neasteptate. Si totul pare ca a inceput din acel autobuz. Poate daca as fi ramas cu Jennson in seara aceea. Mi-as fi pierdut si eu viata. Sau poate nu. Cine stie?
L-am privit pe noul meu tovaras, imitandu-i zambetul.
-Michael, nu-i asa?
-Da, la dispozitia ta 24 de ore din 24.
-Michael, iti multumesc pentru tot, dar a venit timpul sa o luam pe drumuri diferite. Eu am o viata si multe responsabilitati. Iti sunt recunoscator ca mi-ai salvat viata, insa …
Isi aseza rapid mana pe umarul meu si nu ma lasa sa-mi termin fraza. Ma uit indelung la palma lui cu teama si tremur la gandul ca acea mana a luat viata unei persoane. Nu am nevoie de si mai multe probleme pe umerii mei si, in nici un caz, un criminal ca prieten. Imi era de ajuns faptul ca, daca ar fi fost prins, as fi arestat si eu pentru complicitate. Asta era legea. Dar eu nu vroiam ca viata mea sa se sfarseasca dupa gratii, avand statutul de “ jucarie” a tuturor celor de acolo. Pe fruntea mea scrie criminal, desi eu nu am fost cel care l-a omorat. Atunci mi-am dat seama ca Michael nu persoana pe care vrei sa o superi sau a carui dusman sa fi. Isi purta singur de grija, lucru ce poate fi usor de observat dupa um l-a “ aranjat” pe acel individ ce mirosea a caine ud. Pana la urma, ce vroiau toti de la mine? De ce ma urmarea Michael si cine era acest “ vierme “ pe care il cautau toti cu atata disperare? Poate raspunsurile sunt chiar inaintea mea iar eu nu le pot vedea din cauza cetii dese ce ma inconjoara. Ce se intampla cu mine? Si de ce aceasta transformare brusca? Poate nu voi afla niciodata raspunsurile, insa nu voi renunta. Orice ar fi.


Cam atat. Maine spre sa postez urmatorul capitol.

Lanna incheiat.