20-09-2011, 09:15 PM
hello, am venit cu next-ul, nu a iesit chiar cum am vrut initial dar cred ca e ok si asa :))
app, la inceputul unui capitol trecut a zis ca e pe sfarsite fic-ul, am decis totusi sa-l mai lungesc un pic :D
sper sa va placa :P
Ada pov.
Uneori uitam ca suntem intr-un anumit loc si incepem sa zambim in timp ce tot ce putem vedea sunt proprile ganduri inecate in bucurie. Asa sunt si eu acuma, mergand spre locuinta lui, cu zambetul pe fata, fara sa stiu macar cu certitudine daca e prea devreme sau am intarziat demult.
Dar stiu ca locul meu e langa el, chiar daca numai in calitate de prietena, chiar daca imbratisarile pe care i le dau trebuie sa fie retinute. Lipsite de iubirea absurda care imi face inima sa bata atat de tare cand un firicel din el se strecoara intre gandurile mele.
Din nou, mi-as dori sa pot controla totul, sa ma pot controla pe mine. Dar e prea tarziu pentru asta si am ales sa las totul in voia unor clipe nesfarsite in care prezenta mea se intalneste cu a lui.
Imi scutur usor capul pentru a-mi reveni cand realizez ca am ajuns in fata blocului lui, intru in scara si urc scarile incet, deodata devenind mai putin dornica de al vedea. Deja simt cum o sa ma pierd in ochii lui si…
‘Nu’. Imi dau doua palmi usoare peste fata inaintand mai repede incercand sa ma conving ca nu voi fugi de acolo in orice secunda.
Bat in usa fara vlaga, poate sperand ca el nu va auzi. Imediat ii aud pasi cum se indreapta spre usa si o intre-deschide lasand-o sustinuta doar de lant si ma priveste. Parul lui e ud si imediat realizez ca probabil numai ce a iesit de la dus si cel mai posibil e doar intr-un prosop. Imi simt sangele urcandu-mi in obraji imediat facandu-i sa arda.
- Aaa, ai venit mai repede… Sunt gata imediat.
Imi spune parca precipitat si inchide usa departandu-se de ea. Deci eu am ajuns mai repede…
Imi duc palmele la chip ca sa realizez ca zambesc si imi inchid ochii respirand adanc de doua ori.
In mai putin de doua minute, revine la usa deschizandu-mi si intru hotarata desi inca imi simt obrajii incalziti.
El merge in fata mea eu urmandu-l tacuta, de parca as fi intr-un loc total necunoscut. Il analizez din cap pana in picioare, poarta niste blugi albastri inchis si un tricou vernil. Parul ii este inca umed, lasand in urma lui un miros placut de sampon ce ma atrage spre el, mai aproape si mai aproape...
Intra in bucatarie cu gesturi retinute, de parca ar fi infricosat de ce se afla acolo, nereusind de altfel decat sa-mi produca decat o curiozitate tembela, necontrolata, de copil.
Pasi imi devin brusc mai ageri si imediat ma aflu in mijlocul bucatariei privind curioasa in jur. Nimic special, acelas portocaliu sters in care sunt vopsiti pereti reuseste mai mult sa ma plictiseasca. Ma uit spre masa ca sa vad pe ea un tort identic cu cel pe care il adusesem eu. Zambesc gandindu-ma ca desi tortul asta imi aduce amintiri neplacute, ar trebui totusi sa ma prefac cel putin incantata. Pana la urma am impresia ca vrea sa faca un gest dragut…
- Vreau sa luam ziua de ieri de la capat…
Ii simt rasuflarea pe ceafa si abia acum realizez cat de aproape e de mine, aproape lipindu-si trupul de al meu. Fac un pas in fata si ma intorc cu fata spre el zambindu-i si dand afirmativ din cap. Ar putea fi o idee buna, sau nu…
Imi zambeste gingas desi se vede ca nu e prea incantat de distanta ce ma oblig sa o pastrez intre noi.
Oliver pov.
Sper ca e la fel de incantata pe cat se arata, desi sunt constient ca nu pot avea incredere in reactile ei, pana la urma e o actrita incredibila. Desi, trebuie sa recunosc, lipsa ei de reactii cand m-am apropiat brusc de ea m-a deranjat, poate chiar ranit.
Totusi, din departarea ei atat de rapida as putea sa inteleg ca prezenta mea o afecteaza in vreun fel. Ah, imi pierd prea mult timp analizandu-i pana la ultimul amanunt fiecare gest, fiecare cuvant, fiecare rasuflare…
Scot un cutit dintr-un sertar si vreau sa tai tortul insa mana ei o atinge pe a mea oprindu-ma din gest. Imediat incepe sa caute prin geanta ce inca o are pe umar si scoate o lumanare verde pe care o pune in mijlocul tortului ca imediat dupa sa o aprinda.
- Pune-ti o dorinta!
Imi spune incet, aproape soptit, o privesc si imi zambeste atat de dulce, atat de frumos…
Fara sa incerc macar sa-mi controlez impulsurile o iau de mana si inchid ochii.
Imi doresc sa fim mereu impreuna…
Imi deschid ochii si suflu in lumanare fara sa-i eliberez inca mana. Mai apoi o privesc si spre surprinderea mea observ doua urme rosi pe obraji ei. Chicotesc amuzat, nu m-as fi gandit niciodata sa o vad intimidata, mai ales de o simpla tinere de mana. De altfel, mi-am dat seama de mult timp ca toata figura ei de ‘dura’ era doar o fatada.
O las de mana pentru a pune tort pe farfurii si imediat se indeparteaza putin de mine. Zambesc, intr-un fel fericit sa o vad oarecum atat de vulnerabila in fata mea, desi stiu ca risc in orice secunda ca ea sa se intoarca impotriva mea. Si atunci sigur m-as lipsi de toata aceasta placere. Si e atat de absurd cum ma face sa zambesc cu nimic mai mult decat prezenta ei…
Ne asezam la masa incepand sa gustam din tortul delicious. Ea sta cu capul aplecat, lasandu-si buclele sa-i acopere intreaga fata. As vrea sa-i ridic capul, sa-i zic sa-mi lase macar placerea de a-i vedea chipul, dar mi-e prea teama ca voi reusi doar sa o indepartez. Si cat de usor i-ar fi sa fuga pur si simplu, sa iasa pe usa si sa nu se mai intoarca la mine.
Dupa ce isi termina intr-un sfarsit felia de tort se ridica in picioare brusc, zambind, dintr-odata parca intr-o stare mult mai buna.
Incepe sa-si butoneze telefonul pana incepe sa se auda o melodie lenta, necunoscuta mie. Apoi vine in fata mea si imi intinde o mana.
- Dansezi?
Ma intreaba pe cel mai inocent ton posibil, facandu-si astfel invitatia imposibil de refuzat. Incerc sa-i explic ca nu am nici o treaba cu dansul dar nu pare sa o deranjeze acest aspect. Imi pune una dintre maini pe soldul ei in timp ce cealalta o impreuneaza cu a ei si incerca probabil sa faca cativa pasi de baza. Si, trecand peste faptul ca ea e cea care ma conduce pe mine, am sfarsit prin a dansa intr-un ritm chiar placut si lent.
Spre dezamagirea mea melodia se termina exact cand incepeam sa ma obisnuiesc cu senzatia si cu pasi.
Dupa inca cateva minute cand amandoi paream sa ne simtim in largul nostru si am inceput sa vorbim toate aberatile posibile, Ada imi spune brusc ca trebuie sa plece. De altfel e destul de tarziu asa ca nu ma impotrivesc desi pentru o secunda ma gandeam sa-i propun sa doarma la mine, dar am realizat ca sansele sa interpreteze gestul gresit sunt mult prea mari.
Ada pov.
Ii spun ca trebuie sa plec, defapt trebuia sa fac asta acum cateva zeci de minute, doar ca pur si simplu nu am putut sa o fac.
Se ofera imediat sa ma conduca dar se ved ca e obosit asa ca il refuz zicand ca o sa iau un taxi.
Vreau sa ies pe usa cand vocea lui zicandu-mi numele ma opreste. Ma intorc inspre el si mainile lui intinse pe langa trupul meu inchid usa aproape trantind-o ca mai apoi sa se sprjine de ea prinzandu-ma prizoniera intre ele.
Imi dau seama imediat ca are de gand sa ma mai retina un timp.
Ma priveste fix in ochii parca incercand sa citeasca ceva dincolo de ei, dincolo de mine…
Ii evit privirea uitandu-ma in jos pentru cateva secunde. Se apropie si mai mult de mine si simt deja cum picioarele incep sa-mi tremure.
Incearca sa-mi ridice barbia cu una dintre maini si ma face sa-l privesc in ochii . Eu imi pun palmele pe pieptul lui si il imping usor, cu putina forta pe care o mai am, insa fara nici un succes. Se apropie putin mai tare de mine si isi apleaca capul, lasandu-si suvitele satene sa-mi atinga usor fruntea in timp ce mainile lui sunt puse de o parte si de alta a mea.
Simt ca tremur chiar mai tare si palmele incep sa-mi transpire necontrolat.
- De ce te-ai intors, ieri…? Ma intreaba pe un ton jos si totusi aproape nervos.
- Ti-am spus, nu aveam nici un drept sa-ti fac o scena, suntem doar… amici…
- Si chiar crezi ca am de gand sa accept asta? Imi spune nervos, aproape dement. Aproape ca ii pot simti furia, si de ce furie?
Pentru prima data incep sa simt teama in preajma lui. Parca s-ar fi scapat total de sub control. Si asta e el defapt? Nu vreau sa cred asta dar…
Il privesc in ochii cu teama ca sa-i vad ochii uzi, inlacrimati. Chiar atat de mult sufera, chiar atat de mult il pot rani?
Ma trage putin de mana indepartandu-ma de usa si o deschide lasandu-mi cale libera sa plec. Ies din apartament desi nu vreau sa-l las singur in starea asta si cobor scarile privindu-l incontinu.
El doar sta, ca o stana de piatra, privind in jos, parca gata sa cada in orice secunda…
scz daca v-am incurcat cu pespectivele dar altfel nu se putea
si sorry again de greseli
app, la inceputul unui capitol trecut a zis ca e pe sfarsite fic-ul, am decis totusi sa-l mai lungesc un pic :D
sper sa va placa :P
Capitolul 14
Priveste-ma schitand un alt zambet si da-mi speranta ca fericirea nu e doar o alta iluzie desarta.
Si ca prezenta ta inseamna mai mult decat vrea sa arate o simpla poveste insirata pe paginile sufletului meu…
Si ca prezenta ta inseamna mai mult decat vrea sa arate o simpla poveste insirata pe paginile sufletului meu…
Ada pov.
Uneori uitam ca suntem intr-un anumit loc si incepem sa zambim in timp ce tot ce putem vedea sunt proprile ganduri inecate in bucurie. Asa sunt si eu acuma, mergand spre locuinta lui, cu zambetul pe fata, fara sa stiu macar cu certitudine daca e prea devreme sau am intarziat demult.
Dar stiu ca locul meu e langa el, chiar daca numai in calitate de prietena, chiar daca imbratisarile pe care i le dau trebuie sa fie retinute. Lipsite de iubirea absurda care imi face inima sa bata atat de tare cand un firicel din el se strecoara intre gandurile mele.
Din nou, mi-as dori sa pot controla totul, sa ma pot controla pe mine. Dar e prea tarziu pentru asta si am ales sa las totul in voia unor clipe nesfarsite in care prezenta mea se intalneste cu a lui.
Imi scutur usor capul pentru a-mi reveni cand realizez ca am ajuns in fata blocului lui, intru in scara si urc scarile incet, deodata devenind mai putin dornica de al vedea. Deja simt cum o sa ma pierd in ochii lui si…
‘Nu’. Imi dau doua palmi usoare peste fata inaintand mai repede incercand sa ma conving ca nu voi fugi de acolo in orice secunda.
Bat in usa fara vlaga, poate sperand ca el nu va auzi. Imediat ii aud pasi cum se indreapta spre usa si o intre-deschide lasand-o sustinuta doar de lant si ma priveste. Parul lui e ud si imediat realizez ca probabil numai ce a iesit de la dus si cel mai posibil e doar intr-un prosop. Imi simt sangele urcandu-mi in obraji imediat facandu-i sa arda.
- Aaa, ai venit mai repede… Sunt gata imediat.
Imi spune parca precipitat si inchide usa departandu-se de ea. Deci eu am ajuns mai repede…
Imi duc palmele la chip ca sa realizez ca zambesc si imi inchid ochii respirand adanc de doua ori.
In mai putin de doua minute, revine la usa deschizandu-mi si intru hotarata desi inca imi simt obrajii incalziti.
El merge in fata mea eu urmandu-l tacuta, de parca as fi intr-un loc total necunoscut. Il analizez din cap pana in picioare, poarta niste blugi albastri inchis si un tricou vernil. Parul ii este inca umed, lasand in urma lui un miros placut de sampon ce ma atrage spre el, mai aproape si mai aproape...
Intra in bucatarie cu gesturi retinute, de parca ar fi infricosat de ce se afla acolo, nereusind de altfel decat sa-mi produca decat o curiozitate tembela, necontrolata, de copil.
Pasi imi devin brusc mai ageri si imediat ma aflu in mijlocul bucatariei privind curioasa in jur. Nimic special, acelas portocaliu sters in care sunt vopsiti pereti reuseste mai mult sa ma plictiseasca. Ma uit spre masa ca sa vad pe ea un tort identic cu cel pe care il adusesem eu. Zambesc gandindu-ma ca desi tortul asta imi aduce amintiri neplacute, ar trebui totusi sa ma prefac cel putin incantata. Pana la urma am impresia ca vrea sa faca un gest dragut…
- Vreau sa luam ziua de ieri de la capat…
Ii simt rasuflarea pe ceafa si abia acum realizez cat de aproape e de mine, aproape lipindu-si trupul de al meu. Fac un pas in fata si ma intorc cu fata spre el zambindu-i si dand afirmativ din cap. Ar putea fi o idee buna, sau nu…
Imi zambeste gingas desi se vede ca nu e prea incantat de distanta ce ma oblig sa o pastrez intre noi.
Oliver pov.
Sper ca e la fel de incantata pe cat se arata, desi sunt constient ca nu pot avea incredere in reactile ei, pana la urma e o actrita incredibila. Desi, trebuie sa recunosc, lipsa ei de reactii cand m-am apropiat brusc de ea m-a deranjat, poate chiar ranit.
Totusi, din departarea ei atat de rapida as putea sa inteleg ca prezenta mea o afecteaza in vreun fel. Ah, imi pierd prea mult timp analizandu-i pana la ultimul amanunt fiecare gest, fiecare cuvant, fiecare rasuflare…
Scot un cutit dintr-un sertar si vreau sa tai tortul insa mana ei o atinge pe a mea oprindu-ma din gest. Imediat incepe sa caute prin geanta ce inca o are pe umar si scoate o lumanare verde pe care o pune in mijlocul tortului ca imediat dupa sa o aprinda.
- Pune-ti o dorinta!
Imi spune incet, aproape soptit, o privesc si imi zambeste atat de dulce, atat de frumos…
Fara sa incerc macar sa-mi controlez impulsurile o iau de mana si inchid ochii.
Imi doresc sa fim mereu impreuna…
Imi deschid ochii si suflu in lumanare fara sa-i eliberez inca mana. Mai apoi o privesc si spre surprinderea mea observ doua urme rosi pe obraji ei. Chicotesc amuzat, nu m-as fi gandit niciodata sa o vad intimidata, mai ales de o simpla tinere de mana. De altfel, mi-am dat seama de mult timp ca toata figura ei de ‘dura’ era doar o fatada.
O las de mana pentru a pune tort pe farfurii si imediat se indeparteaza putin de mine. Zambesc, intr-un fel fericit sa o vad oarecum atat de vulnerabila in fata mea, desi stiu ca risc in orice secunda ca ea sa se intoarca impotriva mea. Si atunci sigur m-as lipsi de toata aceasta placere. Si e atat de absurd cum ma face sa zambesc cu nimic mai mult decat prezenta ei…
Ne asezam la masa incepand sa gustam din tortul delicious. Ea sta cu capul aplecat, lasandu-si buclele sa-i acopere intreaga fata. As vrea sa-i ridic capul, sa-i zic sa-mi lase macar placerea de a-i vedea chipul, dar mi-e prea teama ca voi reusi doar sa o indepartez. Si cat de usor i-ar fi sa fuga pur si simplu, sa iasa pe usa si sa nu se mai intoarca la mine.
Dupa ce isi termina intr-un sfarsit felia de tort se ridica in picioare brusc, zambind, dintr-odata parca intr-o stare mult mai buna.
Incepe sa-si butoneze telefonul pana incepe sa se auda o melodie lenta, necunoscuta mie. Apoi vine in fata mea si imi intinde o mana.
- Dansezi?
Ma intreaba pe cel mai inocent ton posibil, facandu-si astfel invitatia imposibil de refuzat. Incerc sa-i explic ca nu am nici o treaba cu dansul dar nu pare sa o deranjeze acest aspect. Imi pune una dintre maini pe soldul ei in timp ce cealalta o impreuneaza cu a ei si incerca probabil sa faca cativa pasi de baza. Si, trecand peste faptul ca ea e cea care ma conduce pe mine, am sfarsit prin a dansa intr-un ritm chiar placut si lent.
Spre dezamagirea mea melodia se termina exact cand incepeam sa ma obisnuiesc cu senzatia si cu pasi.
Dupa inca cateva minute cand amandoi paream sa ne simtim in largul nostru si am inceput sa vorbim toate aberatile posibile, Ada imi spune brusc ca trebuie sa plece. De altfel e destul de tarziu asa ca nu ma impotrivesc desi pentru o secunda ma gandeam sa-i propun sa doarma la mine, dar am realizat ca sansele sa interpreteze gestul gresit sunt mult prea mari.
Ada pov.
Ii spun ca trebuie sa plec, defapt trebuia sa fac asta acum cateva zeci de minute, doar ca pur si simplu nu am putut sa o fac.
Se ofera imediat sa ma conduca dar se ved ca e obosit asa ca il refuz zicand ca o sa iau un taxi.
Vreau sa ies pe usa cand vocea lui zicandu-mi numele ma opreste. Ma intorc inspre el si mainile lui intinse pe langa trupul meu inchid usa aproape trantind-o ca mai apoi sa se sprjine de ea prinzandu-ma prizoniera intre ele.
Imi dau seama imediat ca are de gand sa ma mai retina un timp.
Ma priveste fix in ochii parca incercand sa citeasca ceva dincolo de ei, dincolo de mine…
Ii evit privirea uitandu-ma in jos pentru cateva secunde. Se apropie si mai mult de mine si simt deja cum picioarele incep sa-mi tremure.
Incearca sa-mi ridice barbia cu una dintre maini si ma face sa-l privesc in ochii . Eu imi pun palmele pe pieptul lui si il imping usor, cu putina forta pe care o mai am, insa fara nici un succes. Se apropie putin mai tare de mine si isi apleaca capul, lasandu-si suvitele satene sa-mi atinga usor fruntea in timp ce mainile lui sunt puse de o parte si de alta a mea.
Simt ca tremur chiar mai tare si palmele incep sa-mi transpire necontrolat.
- De ce te-ai intors, ieri…? Ma intreaba pe un ton jos si totusi aproape nervos.
- Ti-am spus, nu aveam nici un drept sa-ti fac o scena, suntem doar… amici…
- Si chiar crezi ca am de gand sa accept asta? Imi spune nervos, aproape dement. Aproape ca ii pot simti furia, si de ce furie?
Pentru prima data incep sa simt teama in preajma lui. Parca s-ar fi scapat total de sub control. Si asta e el defapt? Nu vreau sa cred asta dar…
Il privesc in ochii cu teama ca sa-i vad ochii uzi, inlacrimati. Chiar atat de mult sufera, chiar atat de mult il pot rani?
Ma trage putin de mana indepartandu-ma de usa si o deschide lasandu-mi cale libera sa plec. Ies din apartament desi nu vreau sa-l las singur in starea asta si cobor scarile privindu-l incontinu.
El doar sta, ca o stana de piatra, privind in jos, parca gata sa cada in orice secunda…
scz daca v-am incurcat cu pespectivele dar altfel nu se putea
si sorry again de greseli
