21-07-2008, 04:10 PM
sakura345, da...pacat ca eu mi-am pierdut interesul dupa 13 minute din primul episod :)) hm...cat urasc faptul ca nu mai stiu exact ce e in continuare aici ^^"...vom vedea..thank you!
Probabil este ce mai drum lung pe care l-a parcurs in viata sa : din nou este liniste, iar asta il enerveaza. "De ce nu poate sa glumeasca ?! Sau macar sa zambeasca. Nu cred ca ar fi atat de greu sa joace putin teatru : pana la urma, daca el nu se simte in largul lui nu trebuie sa suferim toti..Nu vreau sa ma cert tocmai acum. Dupa cum il stiu, ar fi in stare sa plece inapoi in Tokyo pe jos, asteptand sa-i cer iertare..Nu este chiar acel inger care vrea sa para.."
Vantul a pornit din nou de cateva minute, acum simtindu-se deja consecintele. Nu se auzeau decat crengile tremurande ale copacilor pana cand o bubuitura rupe tacerea.
-Esti bine.. ? – se apleaca de la trunci, privind adolescentul cazut la pamant de langa el. A avut intentia de a-l anunta ca acolo gheata este mai lucioasa decat in alta parte, insa, vazundu-l ingandurat, a renuntat la idee.
-Sunt bine. Am cazut si mai rau in viata mea. – se ridica gata sa-si continue drumul, inas in clipa urmatoare se trezeste din nou cu posteriorul pe bucata rece acoperita pana atunci de un stat foarte subtire de zapada. "La naiba.." -Ah..Nu ma ajuta, nu ma ajuta. Ma descurc si singur ! – ii impinge mana baiatului de langa el, incercand sa iasa cat mai repede din ipostaza penibila in care se afla. – Sa mergem ! – spune increzator, facand pasi mari si miscandu-si bratele pe langa corp mai mult decat de obicei pentru a nu-i da prietenului sau ocazia de a-l intreba ce s-a intamplat.
Zapada este inca moale pe acea portiune a dealului, lucru care-l sperie pe solist : nu vrea sa sfarseasca din nou in omat – s-a injosit deja destul de mult pentru o singura zi.
-Yuuri.. ? – spune incet, sperand intr-un miracol pentru ca vorbele sale sa ajunga la cantaretul aflat la cativa metri in fata sa..din pacate, fara succes. – Yuuri ! – mai incearca o data, acum avand impresia ca a vorbit prea tare, fapt ce-l face sa-si puna palmele la gura. Adolescentul ii raspunde cu un ’’da’’ scurt, fara ca macar sa-si intoarca privirea. – Eu..mai avem mult ? – s-a pierdut pentru cateva secunde, fapt ce-l face sa nu mai poata spune ceea ce avea in minte. Se teme de faptul ca apeland la aceasta intrebare nu face decat sa-l enerveze mai mult, dar acum nu mai poate da timpul inapoi – probabil ca daca ar fi putut, ar fi facut asta de mult..Nu vrea sa fie trist sau depresiv tocmai acum, cand are in sfarsit destul timp pentru a-i spune tot ceea ce nu ii este clar, dar..ceva nu-i da voie sa zambeasca. Pe langa faptul ca ar fi ciudat sa treaca brusc de la o stare la alta, vazandu-l acum si pe Yuuri suparat, poate chiar nervos, ii risipeste orice urme de curaj sau de incredere ramase in sufletul sau.
- Nu chiar. Ridica-ti putin privirea din pamant si vei constata asta si singur. – ii raspunde intimidant, chiar si fara sa foloseasca un anumit ton, insa isi da seama de asta prea tarziu. Il priveste pe ascuns intorcandu-si incet si, cu putin noroc, neobservabil capul. Nu se astepta sa vada o alta expresie pe fata acestuia..poate doar una mai mirata in loc de aceasta plina de vinovatie, dar nici asa nu este uimit. Nu poate sa faca nimic decat sa spere ca totul se va rezolva pana in ziua urmatoare.
***
« In sfarsit am ajuns.. » isi spune grabindu-se sa deschida usa casei. Timpul a trecut oricum prea incet : spera ca vor merge in sat, se vor distra, apoi ca vor veni acasa pentru a impodobi primul brad impreuna. Acest conflict tacut clar nu se afla im planul sau de sarbatori.
Fara sa-si dea seama, inchide usa casei exact in fata baiatului, aproape lovintul peste fata. Se uita putin nedumerit inspre obiectul gros, de lemn, apoi lasa manerul liber, pregatindu-se sa-si puna geaca groasa in cuier. Mai arunca o privire asupra intrarii in casa, apoi isi continua drumul, urcand pe scari pana in camera sa. « Parintii nu sunt acasa si nici Dana..probabil au plecat in vizita prin vecini. » isi spune, stiind ca Dana era dornica sa cunoasca cat mai multe persoane in aceasta vacanta.
Stand intr-o liniste mai mult decat enervanta, nu i-a fost greu sa auda momentul in care prietenul sau a intrat, in sfarsit, in casa. « Nu are unde sa se duca. Tot aici va ajunge.. » se gandeste solistul, incercand sa para ca se adanceste intr-o carte. Nici de data aceasta, intuitia nu l-a inselat, auzandu-l in cele din urma batand la usa. – acesta nu putea sa nu o recunoasca..doar numele cantaretului era scris cu litere mari pe ea.. –
Yuuri se ridica dupa cateva secunde, incercand sa para cat mai serios, insa amintindu-si incontinuu ca nu trebuie sa spuna – din nou – ceva nepotrivit sau rautacios. Dupa cateva cugetari ii deschide, fiind imediat intampinat de doi ochi mari si tristi.
-Nu..nu ma privi ca un catel. Nu te iert atat de usor ! – pentru un moment se pierduse..dintotdeauna i-a fost greu sa reziste in fata lucrurilor dragalase.
-Dar… - incearca Myaki sa spuna ceva, insa este intrerupt imediat.
-Nici un dar ! Nu incerca sa ma prostesti. – nici el nu constientizeaza ce spune..acum, in mintea sa, este doar faptul ca nu trebuie sa piarda in discutia asta.
Adolescentul se uita inspre podea pierdut pentru cateva secunde, apoi vede ca i se face loc sa intre in camera. Nu mai stie nimic in momentul acesta. Nici macar unde este.
-De ce..ne-am certat… ? – isi revine cand se aseaza pe marginea patului acoperit de un asternut negru.
Cantaretul se uita putin in gol catre ecranul laptop-ului, apoi se intoarce incet catre baiat. Are buzele intre-deschise, parca vrand sa spuna ceva destul de lung, insa apoi se trezeste, rezumandu-se doar la un, apoape soptit, « Nu stiu.. ».
Myaki il priveste in ochi stiind acum ca acesta este adevarul, insa nu spune nimic, nestiind care va fi reactia urmatoare a lui Yuuri. Deocamdata este liniste, insa cei doi incep sa afiseze scurte zambete, amuzandu-se, constienti de comportamentul prostesc pe care l-au avut.
-Hai sa spunem ca nu am facut nimic in ultimele ore mai bine.. – vocalistul isi incearca norocul, sarutandu-l incet pe obraz, desi stie ca este iertat doar pentru ca prietenul sau isi doreste sa fie fericit, nu pentru ca merita.
24 Decembrie
In ultimele saptamani lucrurile s-au mai remediat in cadrul familiei, fiecare incepand sa se cunoasca si sa fie mai deschisi unii cu ceilalti. Impodobirea bradului a fost de multe ori amanata datorita zapezii si stratului de gheata care acopereau soseaua care ducea catre cel mai apropiat loc de unde puteau lua unul, adolescentii ajungand sa il decoreze doar cu doua zile inaintea Craciunului. Aceea a fost intradevar o experienta placuta, nemaiexistand obisnuitele certuri si conflicte care apareau in ceilalti ani.
Este Ajunul Craciunului, una dintre cele mai asteptate zile din an atat de Yuuri, cat si de multe alte persoane. Toti, din familie sau nu, s-au straduit cat au putut de mult pentru ca atat cadourile cat si ambalajele lor sa fie cat mai frumoase si le-au asezat inaintea lasarii intunericului sub bradul verde, ornat cu diverse culori. Acum a sosit clipa mult asteptata de toti din acea casa, iar toti sunt asezati in jurul pomului multicolor – lucru ce este ca o traditie pentru familia Takashi de cativa ani.
-Nu ! Nu inca ! – ii ia repede cadoul din maini, punandu-l langa el, dar in partea ascunsa de baiat. – Tu il primesti mai tarziu ! – ii spune hotarator, tonul facandu-l pe Myaki sa-si indrepte spatele, luandu-i orice cuvant de pe buze.
-Hai, Yuuri : credea ca este pentru mine. – incearca Dana sa il apere, vazandu-l putin speriat.
-Mi-ai amintit ! Poftim. Sarbatori Fericite ! – schimba vocalistul repede subiectul, stiind ca fata il poate intreba in orice clipa de ce este atat de secretos, in privinta cadoului prietenului ei. Cutia pentru adolescenta este una destul de mare, albastra, cu fulgi mai deschisi la culoare, inegali, pe toata suprafata.
Tanara nu mai spune nimic, fiind mai mult decat curioasa sa vada continutul cadoului sau. Il ia cu grija, punandu-l pe picioarele sale si incepand sa-l despacheteze cu nerabdarea unui copil. Vocalistul le daruieste in tot acest timp si parintilor sai darurile – Ayame ,,servindu-se’’ de la inceput cu al sau si fiind mai mult decat incantata. Yuuri nu a avut niciodata probleme in alegerea cadourilor, in special in ale celor apropiati si nici anul acesta nu face exceptie, desi magazinele nu au avut aceeasi variatie de lucruri ca in alti ani.
-Waah ! Yuuri ! Ce e ,,asta’’ ? – tresare Dana, ridicandu-si mainile la vederea faptului ca acea cutie se deschide singura. Tanarul nu face decat sa zambeasca, tinandu-si capul in palma dreapta si privind-o pe fata care, cu frica, scoate capacul cadoului. – Ce… ? – ramane cu gura deschisa, uitandu-se atenti la continutul darului.
-Iti place ? Am vrut sa fiu original. – zambeste acesta in continuare, captand atentia si celorlalte persoane din jurul bradului.
-Dar e.. – ia aceasta in brate ,,obiectul’’ moale si cafeniu din cutie – ..un catel..? – il priveste in ochi cand pe el, cand pe Yuuri, asteptand – din nou – o explicatie.
-Da..ti-ai dat seama..iti place ? Il vom tine aici pana cand vei ajunge acasa. Acum gandeste-te la un nume. – se intinde pentru a-l putea mangaia, bucurandu-se de faptul ca Dana s-a linistit si zambeste multumita.
-Sayuri. – ii acorda o ,,lovitura directa’’ cantaretului care ramane privind in gol cu mana pe capul micutului animal.
***
Lucrurile s-au calmat rapid, insa catelusul – sau mai bine spus catelusa – a ramas cu acelasi nume – spre neplacerea lui Yuuri.
Luminile s-au stins, ramanand aprinse doar cele din brad si cele slabe din dormitoare. Solistul intra in camera calda imediat dupa Myaki, ascunzand in spatele sau o cutie argintie, legata cu o funda albastra, catifelata.
-Acum este randul tau..
Probabil este ce mai drum lung pe care l-a parcurs in viata sa : din nou este liniste, iar asta il enerveaza. "De ce nu poate sa glumeasca ?! Sau macar sa zambeasca. Nu cred ca ar fi atat de greu sa joace putin teatru : pana la urma, daca el nu se simte in largul lui nu trebuie sa suferim toti..Nu vreau sa ma cert tocmai acum. Dupa cum il stiu, ar fi in stare sa plece inapoi in Tokyo pe jos, asteptand sa-i cer iertare..Nu este chiar acel inger care vrea sa para.."
Vantul a pornit din nou de cateva minute, acum simtindu-se deja consecintele. Nu se auzeau decat crengile tremurande ale copacilor pana cand o bubuitura rupe tacerea.
-Esti bine.. ? – se apleaca de la trunci, privind adolescentul cazut la pamant de langa el. A avut intentia de a-l anunta ca acolo gheata este mai lucioasa decat in alta parte, insa, vazundu-l ingandurat, a renuntat la idee.
-Sunt bine. Am cazut si mai rau in viata mea. – se ridica gata sa-si continue drumul, inas in clipa urmatoare se trezeste din nou cu posteriorul pe bucata rece acoperita pana atunci de un stat foarte subtire de zapada. "La naiba.." -Ah..Nu ma ajuta, nu ma ajuta. Ma descurc si singur ! – ii impinge mana baiatului de langa el, incercand sa iasa cat mai repede din ipostaza penibila in care se afla. – Sa mergem ! – spune increzator, facand pasi mari si miscandu-si bratele pe langa corp mai mult decat de obicei pentru a nu-i da prietenului sau ocazia de a-l intreba ce s-a intamplat.
Zapada este inca moale pe acea portiune a dealului, lucru care-l sperie pe solist : nu vrea sa sfarseasca din nou in omat – s-a injosit deja destul de mult pentru o singura zi.
-Yuuri.. ? – spune incet, sperand intr-un miracol pentru ca vorbele sale sa ajunga la cantaretul aflat la cativa metri in fata sa..din pacate, fara succes. – Yuuri ! – mai incearca o data, acum avand impresia ca a vorbit prea tare, fapt ce-l face sa-si puna palmele la gura. Adolescentul ii raspunde cu un ’’da’’ scurt, fara ca macar sa-si intoarca privirea. – Eu..mai avem mult ? – s-a pierdut pentru cateva secunde, fapt ce-l face sa nu mai poata spune ceea ce avea in minte. Se teme de faptul ca apeland la aceasta intrebare nu face decat sa-l enerveze mai mult, dar acum nu mai poate da timpul inapoi – probabil ca daca ar fi putut, ar fi facut asta de mult..Nu vrea sa fie trist sau depresiv tocmai acum, cand are in sfarsit destul timp pentru a-i spune tot ceea ce nu ii este clar, dar..ceva nu-i da voie sa zambeasca. Pe langa faptul ca ar fi ciudat sa treaca brusc de la o stare la alta, vazandu-l acum si pe Yuuri suparat, poate chiar nervos, ii risipeste orice urme de curaj sau de incredere ramase in sufletul sau.
- Nu chiar. Ridica-ti putin privirea din pamant si vei constata asta si singur. – ii raspunde intimidant, chiar si fara sa foloseasca un anumit ton, insa isi da seama de asta prea tarziu. Il priveste pe ascuns intorcandu-si incet si, cu putin noroc, neobservabil capul. Nu se astepta sa vada o alta expresie pe fata acestuia..poate doar una mai mirata in loc de aceasta plina de vinovatie, dar nici asa nu este uimit. Nu poate sa faca nimic decat sa spere ca totul se va rezolva pana in ziua urmatoare.
***
« In sfarsit am ajuns.. » isi spune grabindu-se sa deschida usa casei. Timpul a trecut oricum prea incet : spera ca vor merge in sat, se vor distra, apoi ca vor veni acasa pentru a impodobi primul brad impreuna. Acest conflict tacut clar nu se afla im planul sau de sarbatori.
Fara sa-si dea seama, inchide usa casei exact in fata baiatului, aproape lovintul peste fata. Se uita putin nedumerit inspre obiectul gros, de lemn, apoi lasa manerul liber, pregatindu-se sa-si puna geaca groasa in cuier. Mai arunca o privire asupra intrarii in casa, apoi isi continua drumul, urcand pe scari pana in camera sa. « Parintii nu sunt acasa si nici Dana..probabil au plecat in vizita prin vecini. » isi spune, stiind ca Dana era dornica sa cunoasca cat mai multe persoane in aceasta vacanta.
Stand intr-o liniste mai mult decat enervanta, nu i-a fost greu sa auda momentul in care prietenul sau a intrat, in sfarsit, in casa. « Nu are unde sa se duca. Tot aici va ajunge.. » se gandeste solistul, incercand sa para ca se adanceste intr-o carte. Nici de data aceasta, intuitia nu l-a inselat, auzandu-l in cele din urma batand la usa. – acesta nu putea sa nu o recunoasca..doar numele cantaretului era scris cu litere mari pe ea.. –
Yuuri se ridica dupa cateva secunde, incercand sa para cat mai serios, insa amintindu-si incontinuu ca nu trebuie sa spuna – din nou – ceva nepotrivit sau rautacios. Dupa cateva cugetari ii deschide, fiind imediat intampinat de doi ochi mari si tristi.
-Nu..nu ma privi ca un catel. Nu te iert atat de usor ! – pentru un moment se pierduse..dintotdeauna i-a fost greu sa reziste in fata lucrurilor dragalase.
-Dar… - incearca Myaki sa spuna ceva, insa este intrerupt imediat.
-Nici un dar ! Nu incerca sa ma prostesti. – nici el nu constientizeaza ce spune..acum, in mintea sa, este doar faptul ca nu trebuie sa piarda in discutia asta.
Adolescentul se uita inspre podea pierdut pentru cateva secunde, apoi vede ca i se face loc sa intre in camera. Nu mai stie nimic in momentul acesta. Nici macar unde este.
-De ce..ne-am certat… ? – isi revine cand se aseaza pe marginea patului acoperit de un asternut negru.
Cantaretul se uita putin in gol catre ecranul laptop-ului, apoi se intoarce incet catre baiat. Are buzele intre-deschise, parca vrand sa spuna ceva destul de lung, insa apoi se trezeste, rezumandu-se doar la un, apoape soptit, « Nu stiu.. ».
Myaki il priveste in ochi stiind acum ca acesta este adevarul, insa nu spune nimic, nestiind care va fi reactia urmatoare a lui Yuuri. Deocamdata este liniste, insa cei doi incep sa afiseze scurte zambete, amuzandu-se, constienti de comportamentul prostesc pe care l-au avut.
-Hai sa spunem ca nu am facut nimic in ultimele ore mai bine.. – vocalistul isi incearca norocul, sarutandu-l incet pe obraz, desi stie ca este iertat doar pentru ca prietenul sau isi doreste sa fie fericit, nu pentru ca merita.
24 Decembrie
In ultimele saptamani lucrurile s-au mai remediat in cadrul familiei, fiecare incepand sa se cunoasca si sa fie mai deschisi unii cu ceilalti. Impodobirea bradului a fost de multe ori amanata datorita zapezii si stratului de gheata care acopereau soseaua care ducea catre cel mai apropiat loc de unde puteau lua unul, adolescentii ajungand sa il decoreze doar cu doua zile inaintea Craciunului. Aceea a fost intradevar o experienta placuta, nemaiexistand obisnuitele certuri si conflicte care apareau in ceilalti ani.
Este Ajunul Craciunului, una dintre cele mai asteptate zile din an atat de Yuuri, cat si de multe alte persoane. Toti, din familie sau nu, s-au straduit cat au putut de mult pentru ca atat cadourile cat si ambalajele lor sa fie cat mai frumoase si le-au asezat inaintea lasarii intunericului sub bradul verde, ornat cu diverse culori. Acum a sosit clipa mult asteptata de toti din acea casa, iar toti sunt asezati in jurul pomului multicolor – lucru ce este ca o traditie pentru familia Takashi de cativa ani.
-Nu ! Nu inca ! – ii ia repede cadoul din maini, punandu-l langa el, dar in partea ascunsa de baiat. – Tu il primesti mai tarziu ! – ii spune hotarator, tonul facandu-l pe Myaki sa-si indrepte spatele, luandu-i orice cuvant de pe buze.
-Hai, Yuuri : credea ca este pentru mine. – incearca Dana sa il apere, vazandu-l putin speriat.
-Mi-ai amintit ! Poftim. Sarbatori Fericite ! – schimba vocalistul repede subiectul, stiind ca fata il poate intreba in orice clipa de ce este atat de secretos, in privinta cadoului prietenului ei. Cutia pentru adolescenta este una destul de mare, albastra, cu fulgi mai deschisi la culoare, inegali, pe toata suprafata.
Tanara nu mai spune nimic, fiind mai mult decat curioasa sa vada continutul cadoului sau. Il ia cu grija, punandu-l pe picioarele sale si incepand sa-l despacheteze cu nerabdarea unui copil. Vocalistul le daruieste in tot acest timp si parintilor sai darurile – Ayame ,,servindu-se’’ de la inceput cu al sau si fiind mai mult decat incantata. Yuuri nu a avut niciodata probleme in alegerea cadourilor, in special in ale celor apropiati si nici anul acesta nu face exceptie, desi magazinele nu au avut aceeasi variatie de lucruri ca in alti ani.
-Waah ! Yuuri ! Ce e ,,asta’’ ? – tresare Dana, ridicandu-si mainile la vederea faptului ca acea cutie se deschide singura. Tanarul nu face decat sa zambeasca, tinandu-si capul in palma dreapta si privind-o pe fata care, cu frica, scoate capacul cadoului. – Ce… ? – ramane cu gura deschisa, uitandu-se atenti la continutul darului.
-Iti place ? Am vrut sa fiu original. – zambeste acesta in continuare, captand atentia si celorlalte persoane din jurul bradului.
-Dar e.. – ia aceasta in brate ,,obiectul’’ moale si cafeniu din cutie – ..un catel..? – il priveste in ochi cand pe el, cand pe Yuuri, asteptand – din nou – o explicatie.
-Da..ti-ai dat seama..iti place ? Il vom tine aici pana cand vei ajunge acasa. Acum gandeste-te la un nume. – se intinde pentru a-l putea mangaia, bucurandu-se de faptul ca Dana s-a linistit si zambeste multumita.
-Sayuri. – ii acorda o ,,lovitura directa’’ cantaretului care ramane privind in gol cu mana pe capul micutului animal.
***
Lucrurile s-au calmat rapid, insa catelusul – sau mai bine spus catelusa – a ramas cu acelasi nume – spre neplacerea lui Yuuri.
Luminile s-au stins, ramanand aprinse doar cele din brad si cele slabe din dormitoare. Solistul intra in camera calda imediat dupa Myaki, ascunzand in spatele sau o cutie argintie, legata cu o funda albastra, catifelata.
-Acum este randul tau..