10-09-2011, 05:24 PM
Multumesc pentru comentarii.
* matzaplouata, următorul capitol va fi din perspectiva lui Vlad și va fi și la persoana a III-a.
* Akane Hime, imi cer scuze ca sunt capitolele scurte.
Acum să vă întreb dacă doriți și un capitol + 18?
Capitolul 9
Nu stiam cum sa reactionez la sarut, noi eram prieteni sau cel putin asa credeam. La început, imi dorisem mai mult, dar Radu nu dăduse niciodată vreun semn că ar fi dorit să devenim mai apropiați, iar eu renuntasem la această idee, nu eram genul să alerg după un băiat, aveam orgoliul meu. Eram buimăcită și nu mai eram în stare rostesc vreun cuvânt, era ceva total neașteptat.
- A fost o greșeală, nu ar fi trebuit niciodată să te sărut, nu ești genul meu… Mie îmi plac fetele înalte și blonde. Eu ies doar cu fotomodele pentru că pot și vreau. Deci nu îți face speranțe in privința mea, nu aș putea niciodată să mă afișez în public cu tine, mi-ar strica imaginea. Rânjetul lui sarcatistic a fost picătura care a umplut paharul.
- Esti un nenorocit. Ai dreptate, nu meriți o fată ca mine, ci o scârbă care să te mintă frumos și pe de asupra cu ifose de fotomodelă. Poți să uiți ca exist, i-am râs în față înainte să ies din cameră.
M-am întors la ceilalți, deși nu aveam chef de nimeni. Am zâmbit, am râs toată noaptea, într-un cuvânt ne-am distrat, doar nu era să fiu tristă din cauza unui imbecil, nu eu eram cea care pierdea, ci el… putea să rămână în continuare cu fotomodelele lui.
*
,,Sunt un prost, cum i-am putut spune atâtea tâmpenii. Acum sigur nu o să mai vrea să audă de mine. Cuvinte rostite atât de ușor au o putere atât de mare uneori, concretizând un sentiment, o stare. Oricât de false sunt, chiar dacă nu reflectă realitatea jignesc, rănesc, dau iluzia fericirii sau din contră te întristează mai mult decât ceea ce ramâne neexprimat, deși ceea ce rămâne sub tăcere este esența tuturor acțiunilor noastre. E ciudat sa observi cum niște vorbe aruncate în vânt au o impact mai mare decât o mie de sentimente neexprimate.†Gândi blondul cu ochii verzi care simțea nevoia să-și aștearnă gândurile pe o foaie de hârtie.
Prefera să scrie pentru a se calma. Știa prea bine că el simțea o plăcere bolnăvicioasă să rănească persoanele pe care le iubea. Se ridică de la birou și se plimba nervos prin cameră încercând să înțeleagă de ce răbufnise.
,,Măcar de ar fi adevărat că nu-mi pasă de ea...â€
*
Era deja dimineață, nu am putut dormi toată noaptea, cuvintele lui îmi răsunau ca un ecou în minte. Îmi era clar acum că el nu a fost niciodată pentru mine acolo când am avut nevoie, nici măcar ca prieten, în timp ce eu l-am sprijinit mereu. Nu era o persoană care putea oferi iubire necondiționată, dar eu nu eram o naivă ca să sper la așa ceva. Sperasem doar la mai multă înțelegere din parte lui, iar nici măcar nu mă respecta.
M-am îmbrăcat într-o pereche de blugi și un hanorac și am coborât la micul dejun înaintea celorlalți, nu aveam chef să dau ochii cu ei. Însă planul meu s-a năruit cum am ajuns în sala de mese. Era Radu care își bea cafeaua și fuma o țigare. L-am ignorat și m-am așezat la o altă masă. Am evitat să-l privesc, îmi era foarte greu să mă prefac în preajma lui, dar când nu era atent îi aruncam câte o privire pe ascuns. Avea aceeași expresie imperturbabilă a feței dintotdeauna.
*
După ce fiecare a mâncat, ne-am întâlnit cu toții în fața cabanei pentru o drumeție pe munte. Singurul care avea echipamentul adecvat era Vlad. Roșcatul arăta superb îmbrăcat într-o pereche de pantaloni negri și un hanorac gri, cu fermoar într-o parte și încălțat cu o p.ereche de bocanci gri. Părea că pozează pentru o revistă de modă. Vremea era frumoasă, cerul era senin și părea că nu există nici o sanșă să plouă, așa că am pornit la drum. Ne-am împărțit în două grupuri, Radu a luat-o în față cu Adela și celelalte fete, în timp ce eu și Vlad am rămas în urmă, plecând puțin mai târziu decât ei. Doream să evit pe cât posibil contactul cu el în cele trei zile pe care le mai aveam de petrecut la munte.
- S-a întâmplat ceva între tine și Radu aseară? Mă întrebă la un moment dat colegul de liceu, săturându-se probabil să aștepte ca eu să zic ceva.
- Nu, de ce mă întrebi? Mă prefăcui mirată de bănuiala lui, deși eram sigură că nu mă crede, mă cunoștea mult prea bine. El fusese în liceu colegul meu de bancă și cel mai bun prieten.
- E ceva între voi, sunteți mai mult decât prieteni? Continuă el să mă interogheze, profitând că suntem singuri.
- Nu, am răspuns ușor iritată. Eram, dar mai nou nu mai suntem după ce mi-a mărturisit că nu dă doi bani pe mine… Înțelegi, tu?
Așadar, el a dezamăgit-o. De ce? Oare ce s-a întâmplat?
Roșcatul zâmbi tot drumul, era mulțumit de răspunsurile fetei. Mai avea șanse s-o cucerească. O iubea încă din liceu, dar niciodată nu-i mărturisise ce simțea, fiind timid.
* matzaplouata, următorul capitol va fi din perspectiva lui Vlad și va fi și la persoana a III-a.
* Akane Hime, imi cer scuze ca sunt capitolele scurte.
Acum să vă întreb dacă doriți și un capitol + 18?
Capitolul 9
Nu stiam cum sa reactionez la sarut, noi eram prieteni sau cel putin asa credeam. La început, imi dorisem mai mult, dar Radu nu dăduse niciodată vreun semn că ar fi dorit să devenim mai apropiați, iar eu renuntasem la această idee, nu eram genul să alerg după un băiat, aveam orgoliul meu. Eram buimăcită și nu mai eram în stare rostesc vreun cuvânt, era ceva total neașteptat.
- A fost o greșeală, nu ar fi trebuit niciodată să te sărut, nu ești genul meu… Mie îmi plac fetele înalte și blonde. Eu ies doar cu fotomodele pentru că pot și vreau. Deci nu îți face speranțe in privința mea, nu aș putea niciodată să mă afișez în public cu tine, mi-ar strica imaginea. Rânjetul lui sarcatistic a fost picătura care a umplut paharul.
- Esti un nenorocit. Ai dreptate, nu meriți o fată ca mine, ci o scârbă care să te mintă frumos și pe de asupra cu ifose de fotomodelă. Poți să uiți ca exist, i-am râs în față înainte să ies din cameră.
M-am întors la ceilalți, deși nu aveam chef de nimeni. Am zâmbit, am râs toată noaptea, într-un cuvânt ne-am distrat, doar nu era să fiu tristă din cauza unui imbecil, nu eu eram cea care pierdea, ci el… putea să rămână în continuare cu fotomodelele lui.
*
,,Sunt un prost, cum i-am putut spune atâtea tâmpenii. Acum sigur nu o să mai vrea să audă de mine. Cuvinte rostite atât de ușor au o putere atât de mare uneori, concretizând un sentiment, o stare. Oricât de false sunt, chiar dacă nu reflectă realitatea jignesc, rănesc, dau iluzia fericirii sau din contră te întristează mai mult decât ceea ce ramâne neexprimat, deși ceea ce rămâne sub tăcere este esența tuturor acțiunilor noastre. E ciudat sa observi cum niște vorbe aruncate în vânt au o impact mai mare decât o mie de sentimente neexprimate.†Gândi blondul cu ochii verzi care simțea nevoia să-și aștearnă gândurile pe o foaie de hârtie.
Prefera să scrie pentru a se calma. Știa prea bine că el simțea o plăcere bolnăvicioasă să rănească persoanele pe care le iubea. Se ridică de la birou și se plimba nervos prin cameră încercând să înțeleagă de ce răbufnise.
,,Măcar de ar fi adevărat că nu-mi pasă de ea...â€
*
Era deja dimineață, nu am putut dormi toată noaptea, cuvintele lui îmi răsunau ca un ecou în minte. Îmi era clar acum că el nu a fost niciodată pentru mine acolo când am avut nevoie, nici măcar ca prieten, în timp ce eu l-am sprijinit mereu. Nu era o persoană care putea oferi iubire necondiționată, dar eu nu eram o naivă ca să sper la așa ceva. Sperasem doar la mai multă înțelegere din parte lui, iar nici măcar nu mă respecta.
M-am îmbrăcat într-o pereche de blugi și un hanorac și am coborât la micul dejun înaintea celorlalți, nu aveam chef să dau ochii cu ei. Însă planul meu s-a năruit cum am ajuns în sala de mese. Era Radu care își bea cafeaua și fuma o țigare. L-am ignorat și m-am așezat la o altă masă. Am evitat să-l privesc, îmi era foarte greu să mă prefac în preajma lui, dar când nu era atent îi aruncam câte o privire pe ascuns. Avea aceeași expresie imperturbabilă a feței dintotdeauna.
*
După ce fiecare a mâncat, ne-am întâlnit cu toții în fața cabanei pentru o drumeție pe munte. Singurul care avea echipamentul adecvat era Vlad. Roșcatul arăta superb îmbrăcat într-o pereche de pantaloni negri și un hanorac gri, cu fermoar într-o parte și încălțat cu o p.ereche de bocanci gri. Părea că pozează pentru o revistă de modă. Vremea era frumoasă, cerul era senin și părea că nu există nici o sanșă să plouă, așa că am pornit la drum. Ne-am împărțit în două grupuri, Radu a luat-o în față cu Adela și celelalte fete, în timp ce eu și Vlad am rămas în urmă, plecând puțin mai târziu decât ei. Doream să evit pe cât posibil contactul cu el în cele trei zile pe care le mai aveam de petrecut la munte.
- S-a întâmplat ceva între tine și Radu aseară? Mă întrebă la un moment dat colegul de liceu, săturându-se probabil să aștepte ca eu să zic ceva.
- Nu, de ce mă întrebi? Mă prefăcui mirată de bănuiala lui, deși eram sigură că nu mă crede, mă cunoștea mult prea bine. El fusese în liceu colegul meu de bancă și cel mai bun prieten.
- E ceva între voi, sunteți mai mult decât prieteni? Continuă el să mă interogheze, profitând că suntem singuri.
- Nu, am răspuns ușor iritată. Eram, dar mai nou nu mai suntem după ce mi-a mărturisit că nu dă doi bani pe mine… Înțelegi, tu?
Așadar, el a dezamăgit-o. De ce? Oare ce s-a întâmplat?
Roșcatul zâmbi tot drumul, era mulțumit de răspunsurile fetei. Mai avea șanse s-o cucerească. O iubea încă din liceu, dar niciodată nu-i mărturisise ce simțea, fiind timid.
It's a game...