19-07-2008, 12:55 PM
sakura345, ce m-as face fara tine?:D E YuuRi!..ce face vampire knight din voi.... vei vedea ce sa ve intampla, stai linistita :) Thank you!!!!!!!!
-Yuuri.. ? – indrazneste acesta sa deschida o discutie dupa linistea care s-a asternut in asteptarea membrilor familiei.Acesta ii raspunde, intorcandu-si apoi capul spre el si, in sfarsit, afisand un zambet. – Ce se va intampla daca parintii tai nu ma accepta.. ? – reuseste sa spuna acest lucru, care il macina inca de cand au ajuns.
-Hm..probabil vom pleca si vom sta la un prieten, iar eu voi veni mai rar aici. Insa ma indoiesc de faptul ca nu te-ar putea accepta. Esti genul de baiat pe care mama il adora. – ii explica vesel, aranjandu-i cu atentie bretonul. Observa ca baiatul inca isi musca buzele, semn ca nu este totalmente linistit si continua. – Nu trebuie sa-ti faci griji. Tatal meu cu siguranta se va preface ca esti invizibil. – il saruta pe obraz, apoi isi coboara palmele in jurul gulerului camasii acestuia. – Iar Dana nu reprezinta o problema..inca – o priveste pe fata amuzat, insa nu mai are timp sa spuna ceva, in clipa urmatoare auzind usa cum se deschide.
Adolescentul se ridica zambind de pe canapea, indreptandu-se catre holul de intrare. O femeie destul de tanara si ingrijita, cu parul vopsit intr-o culoare de saten deschis, cu ochii caprui si putin mai scunda decat solistul. – observa Myaki, incercand sa se linisteasca, sperand sa nu se observe cat de ingrozit este de ideea intalnirii cu parintii prietenului sau.
-Care dintre ei ? – aude vocea femeii care, zambind, se apropie de el si de Dana.
-Care crezi.. ? – spune cantaretul vesel, uitandu-se odata cu ea la cei doi.
Femeia ii cerceteaza pe amandoi in parte, apoi isi priveste fiul dorind sa spuna ceva.
-Cu siguranta nu fata. – este intrerupta de barbatul care a intrat in casa cu putin dupa ea.
Acesta isi pune haina scurta, din piele neagra, in cuier, apoi se indreapta spre usa din dreapta bucatariei, examinandu-l in acelas timp pe baiatul de pe canapea.
Myaki il priveste atent in ochi, observand ca acestia sunt exact ca ai lui Yuuri, in ciuda faptului ca parul ii este blond cenusiu.
-Corect ! – ii zambeste solistul, asezandu-se cu grija langa baiat. – Ea este o prietena foarte buna, Dana – le face cunostinta, tinandu-si in acelas timp palm dreapta pe spatele micii sale minuni pentru a-l calma. – Iar el este noul meu pisoias, Myaki. – il ia in brate, intinzandu-i mana pentru a o saluta pe mama sa.
-Inteleg.. – ii priveste doamna ochii, surazand, apoi il saruta p obraz observand si ea ca adolescentul este speriat. – Ayame este in vizita la o prietena. A spus ca va veni pentru masa de pranz. – ii anunta aceasta, mergand apoi spre bucatarie. – Nu v-ati certat pe dormitoare, nu-i asa ?
-Inca nu.. – ii raspunde Yuuri, reluandu-si jocul cu firele de par ale baiatului de langa el.
***
Noaptea poate fi cel mai linistitor moment al zilei..daca stii sa o descoperi asa cum este. Un intuneric atat de profund, aprospe te imbratiseaza, oferindu-ti protectia si intimitatea de care nu ai avut parte cand soarele era pe cer. Acum te poti elibera, dand frau liber sentimentelor, descarcandu-te de toate temerile acumulate..
-Ai vazut ca totul a fost bine ? – ii mangaie acesta suvitele negre incet, depasindu-le in scurt timp, ajungand sa-i tina obrajii rozalii in palmele sale. – Zambeste putin..te rog.. – ii saruta fruntea calda, zambindu-i oarecum trist.
***
Totul este inghetat si..doar fulgii se fac vazuti prin aer, oamenii fiind fortati sa stea in caminele lor de temperatura foarte scazuta. Zapada deja a devenit mai tare, formand o scoarta de gheata deasupra ei. Totul este inghetat..dar calm..
-Suntem doar noi doi acum..Poti sa-mi spui ce anume te deranjeaza ? – incepe discutia de-ndata ce-l scoate din casa, nemaiputand sa astepte. – De cand am venit esti foarte trist.. – il priveste indurerat in ochi, incercand sa-i prinda mainile intr-ale sale.
-Nu s-a intamplat nimic..doar ca ma adaptez mai greu.. – isi muta privirea, in cele din urma lasandu-l sa-i patrunda degetele cu ale sale.
-Fi serios..Stii bine ca nu ma poti minti. Te cunosc mai bine decat crezi. – ii spune fara a lasa ingrijorarea sa i se simta in ton si incercand sa nu para nici prea autoritar. – Asa ca spune-mi..Ce este ? – se uita din nou in ochii lui, apropiindu-i pieptul apoi de al lui. Deocamdata, spera ca acsta tremura doar din cauza vremii..
Baiatul nu-i raspunde, stand putin incordat in bratele acestuia si fixand o simpla ridicatura de omat de langa ei in speranta ca Yuuri nu va mai insista. Dupa cateva minute de incordare, adolescentul ii da drumul, indrumandu-l spre o carare care pre a duce in satul de la poalele dealului.
-Vino, vreau sa-ti arat ceva atunci.. – ii zambeste crezand ca asa il va mai linisti si-l prinde de mana pentru a-l urma.
Ninsoarea nu da semne pentru o oarecare oprire. Temperatura a devenit mai suportabila, dar nimic nu pare a se topi inca. Norii nu mai sunt atat de cenusii ca inainte, prinzand tente de alb. Drumul nu este greu de parcurs, insa ritmul alert al adolescentului din fata sa il face sa oboseasca.
Ajunsi in sat, cei doi pornesc pe o alee nu foarte ingusta, ce incepe a fi circulata. Merg incet cateva zeci de metrii, apoi se opresc in dreptul unui magazin cu peretii de un orange rosiatic si cu un singur etaj.
-Am ajuns. Intra ! – ii deschide acesta usa, continuand sa-i zambeasca. Aerul este puternic inmirasmat cu vanilie, scortisoara si multe arome de fructe, ceea ce-l face pe baiat sa nu se impotriveasca. – Am sperat ca dulciurile te vot face sa te simti mai bine. La mine functioneaza. – ii zambeste continuu privindu-l vesel. Baiatul nu spune deocamdata nimic, atentia fiindu-I indreptata catre raftul inalt, plin cu diverse sortimente de ciocolata. – Iti cumpar orice, doar sa zambesti, bine ? – il saruta incet pe obraz, facandu-l sa se inroseasca involuntar.
-Nu este nevoie.. – isi lasa acesta privirea, pregatindu-se sa se intoarca si sa iasa pe usa, dar Yuuri il prinde la timp de mana, facandu-l sa-l urmeze.
-Nu spune asta. Relaxeaza-te putin si ajuta-ma sa iau cate ceva pentru acasa. – ii spune in drum spre vanzatoarea – pe care, se pare ca o cunoaste.
Dupa cateva minute in care cei doi au stat in magazin, a venit timpul ca acestia sa iasa din noi in frigul de afara – acum amplificat de vant. Aerul rece ii aduce o senzatie placuta, obrajii-i fierbinti incepand sa revina la temperatura normala. Drumul a devenit din nou necirculat, probabil datorita ninsorii puternice. Cerul a devenit cenusiu, nelasand lumina sa ajunga decat vag pe pamant.
-Yuu-chan ! – aude o voce copilaroasa din spatele sau, apoi se trezeste cu un baiat peste el – amandoi cazand in zapada. – Mi-a fost atat de dor de tine !! De ce nu m-ai anuntat ca vii ? – isi indeparteaza corpul de al cantaretului cu cativa centimetri, privindu-l in ochi incruntat.
-Am uitat. Asta este. –il impinde acesta incet, vazand ca pe chiul prietenului sau apar mici semne de frica si neliniste. – Buna, Fabi. – ii ofera un scurt sarut pe obraz, scuturadu-si apoi zapada de pe haine.
-Da..buna..El cine este ?! – isi indreapta degetul aratator catre baiatul brunet de langa el, privindu-l in ochi.
-Un prieten..Il cheama Myaki, daca imi amintesc bine. – ii raspunde, incercand sa para indiferent, pentru a vedea reactia baiatului. Acesta este putin luat prin surprindere de cuvintele solistului, dar nu indrazneste sa spuna ceva.
-Aww ! Este atat de dragut !! – ii prinde mainile cu ale sale si-l trage spre el, lipindu-i capul de pieptul sau – chiar daca acest ’’Fabi’’ nu are inaltimea cantaretului, tot este mai inalt decat el.
***
« Nu trebuia... » Vantul s-a oprit, dar ninsoarea inca este destul de puternica. S-au departat de mijlocul satului, ajungand la marginea unde nu mai exista decat zapada..un strat grost de zapada si o poteca facuta de locuitori. « Nu avea nevoie de asta.. » Pasii sunt executati cu greu datorita stratului mai tare format la suprafata omatului, dar are in gand sa suporte. « Nu stiam ca il va afecta atat de mult.. » Se opreste privind in pamant si facandu-l si pe celalalt sa isi sfarseasca mersul.
-Imi pare rau.. – isi indreapta ochii catre ai baiatului, incercand totusi sa zambeasca. – Sunt unele momente in care nu stiu ce sa spun si ma iau de cineva. ~ La naiba cu tine, Yuuri..Asta nici macar nu este o scuza ! ~ Imi pare rau..
-Pentru ce.. ? – il intreaba acesta intorcandu-se cu cativa pasi pentru a ajunge in dreptul sau
-Pentru.. ~ Haide ! Stii bine pentru ce..si nu iti voi da sansa de a spune ca nu am gresit cu nimic ! ~ Pentru felul in care am vorbit..Stiu ca nu aveai nevoie sa vorbesc asa despre tine.. – isi lasa din nou capul in pamant, oftand.
-Nu..eu doar.. – incearca acesta sa formuleze o propozitie muscandu-si buzele involuntar intre cuvinte, insa este oprit.
« Atat de cald..in aceste momente reci, inghetate de teama si sparte de indoieli..apoi reinaltate cu disperare, lipindu-se ca intr-un joc cu nestiinta..de ce face asta.. ? »
Inca nu vrea sa-i elibereze palma. Nu stie de ce : pur si simplu a inlemnit tinandu-l de mana, cu privirea fixata pe pielea alba a baiatului. Dupa cateva minute de tacere, solistul se uita in ochii lui pentru putin timp, afisand un zambet scurt.
-Ite-te…ce faci ? il intreaba adolescentul trezindu-se peste corpul solistului, in zapada destul de inalta.
-Nu am mai facut de mult timp asta. Am vrut sa vad cum se mai simte- priveste acesta cerul zambind, cuprinzand mijlocul biatului cu mainile sale- Si pe langa asta….isi face prietenul sa-si ridice chipul din pieptul sau- Devenisem prea serios, iar asta ma ingrijora- il face in sfarsit sa zambeasca, desi arata inca trist.
A fost doar o clipa, insa deja s-a mai linistit. « Poate ca nu este atat de grav..poate era doar putin confuz.. »
- Imi poti spune acum ce ai patit ?-se aseaza mai bine in zapada, miscandu-si incet palma pe obrazul acestuia.
- Ma simt in plus si… nu stiu ce caut aici. Am impresia ca nu fac decat sa-ti stric planurile pe care ti le faci.- isi misca degetele inghetate in zapada, evitand privirea solistului.
-Sigur ? – ii saruta fruntea rece, primind un raspuns afirmativ. – Ma bucur pentru ca nu este ceva mai grav..credeam ca esti bolnav. – se ridica incet pentru a nu-l dezechilibra pe cel din bratele sale. – Stai linistit..deocamdata nu ma deranjezi – il mai saruta o data, asigurandu-se apoi ca nu mai are zapada pe haine. – Sa mergem acasa acum. – ii zambeste in speranta ca asta il va linisti, apoi il prinde de mana pentru a-si continua drumul.
***
-Yuuri.. ? – indrazneste acesta sa deschida o discutie dupa linistea care s-a asternut in asteptarea membrilor familiei.Acesta ii raspunde, intorcandu-si apoi capul spre el si, in sfarsit, afisand un zambet. – Ce se va intampla daca parintii tai nu ma accepta.. ? – reuseste sa spuna acest lucru, care il macina inca de cand au ajuns.
-Hm..probabil vom pleca si vom sta la un prieten, iar eu voi veni mai rar aici. Insa ma indoiesc de faptul ca nu te-ar putea accepta. Esti genul de baiat pe care mama il adora. – ii explica vesel, aranjandu-i cu atentie bretonul. Observa ca baiatul inca isi musca buzele, semn ca nu este totalmente linistit si continua. – Nu trebuie sa-ti faci griji. Tatal meu cu siguranta se va preface ca esti invizibil. – il saruta pe obraz, apoi isi coboara palmele in jurul gulerului camasii acestuia. – Iar Dana nu reprezinta o problema..inca – o priveste pe fata amuzat, insa nu mai are timp sa spuna ceva, in clipa urmatoare auzind usa cum se deschide.
Adolescentul se ridica zambind de pe canapea, indreptandu-se catre holul de intrare. O femeie destul de tanara si ingrijita, cu parul vopsit intr-o culoare de saten deschis, cu ochii caprui si putin mai scunda decat solistul. – observa Myaki, incercand sa se linisteasca, sperand sa nu se observe cat de ingrozit este de ideea intalnirii cu parintii prietenului sau.
-Care dintre ei ? – aude vocea femeii care, zambind, se apropie de el si de Dana.
-Care crezi.. ? – spune cantaretul vesel, uitandu-se odata cu ea la cei doi.
Femeia ii cerceteaza pe amandoi in parte, apoi isi priveste fiul dorind sa spuna ceva.
-Cu siguranta nu fata. – este intrerupta de barbatul care a intrat in casa cu putin dupa ea.
Acesta isi pune haina scurta, din piele neagra, in cuier, apoi se indreapta spre usa din dreapta bucatariei, examinandu-l in acelas timp pe baiatul de pe canapea.
Myaki il priveste atent in ochi, observand ca acestia sunt exact ca ai lui Yuuri, in ciuda faptului ca parul ii este blond cenusiu.
-Corect ! – ii zambeste solistul, asezandu-se cu grija langa baiat. – Ea este o prietena foarte buna, Dana – le face cunostinta, tinandu-si in acelas timp palm dreapta pe spatele micii sale minuni pentru a-l calma. – Iar el este noul meu pisoias, Myaki. – il ia in brate, intinzandu-i mana pentru a o saluta pe mama sa.
-Inteleg.. – ii priveste doamna ochii, surazand, apoi il saruta p obraz observand si ea ca adolescentul este speriat. – Ayame este in vizita la o prietena. A spus ca va veni pentru masa de pranz. – ii anunta aceasta, mergand apoi spre bucatarie. – Nu v-ati certat pe dormitoare, nu-i asa ?
-Inca nu.. – ii raspunde Yuuri, reluandu-si jocul cu firele de par ale baiatului de langa el.
***
Noaptea poate fi cel mai linistitor moment al zilei..daca stii sa o descoperi asa cum este. Un intuneric atat de profund, aprospe te imbratiseaza, oferindu-ti protectia si intimitatea de care nu ai avut parte cand soarele era pe cer. Acum te poti elibera, dand frau liber sentimentelor, descarcandu-te de toate temerile acumulate..
-Ai vazut ca totul a fost bine ? – ii mangaie acesta suvitele negre incet, depasindu-le in scurt timp, ajungand sa-i tina obrajii rozalii in palmele sale. – Zambeste putin..te rog.. – ii saruta fruntea calda, zambindu-i oarecum trist.
***
Totul este inghetat si..doar fulgii se fac vazuti prin aer, oamenii fiind fortati sa stea in caminele lor de temperatura foarte scazuta. Zapada deja a devenit mai tare, formand o scoarta de gheata deasupra ei. Totul este inghetat..dar calm..
-Suntem doar noi doi acum..Poti sa-mi spui ce anume te deranjeaza ? – incepe discutia de-ndata ce-l scoate din casa, nemaiputand sa astepte. – De cand am venit esti foarte trist.. – il priveste indurerat in ochi, incercand sa-i prinda mainile intr-ale sale.
-Nu s-a intamplat nimic..doar ca ma adaptez mai greu.. – isi muta privirea, in cele din urma lasandu-l sa-i patrunda degetele cu ale sale.
-Fi serios..Stii bine ca nu ma poti minti. Te cunosc mai bine decat crezi. – ii spune fara a lasa ingrijorarea sa i se simta in ton si incercand sa nu para nici prea autoritar. – Asa ca spune-mi..Ce este ? – se uita din nou in ochii lui, apropiindu-i pieptul apoi de al lui. Deocamdata, spera ca acsta tremura doar din cauza vremii..
Baiatul nu-i raspunde, stand putin incordat in bratele acestuia si fixand o simpla ridicatura de omat de langa ei in speranta ca Yuuri nu va mai insista. Dupa cateva minute de incordare, adolescentul ii da drumul, indrumandu-l spre o carare care pre a duce in satul de la poalele dealului.
-Vino, vreau sa-ti arat ceva atunci.. – ii zambeste crezand ca asa il va mai linisti si-l prinde de mana pentru a-l urma.
Ninsoarea nu da semne pentru o oarecare oprire. Temperatura a devenit mai suportabila, dar nimic nu pare a se topi inca. Norii nu mai sunt atat de cenusii ca inainte, prinzand tente de alb. Drumul nu este greu de parcurs, insa ritmul alert al adolescentului din fata sa il face sa oboseasca.
Ajunsi in sat, cei doi pornesc pe o alee nu foarte ingusta, ce incepe a fi circulata. Merg incet cateva zeci de metrii, apoi se opresc in dreptul unui magazin cu peretii de un orange rosiatic si cu un singur etaj.
-Am ajuns. Intra ! – ii deschide acesta usa, continuand sa-i zambeasca. Aerul este puternic inmirasmat cu vanilie, scortisoara si multe arome de fructe, ceea ce-l face pe baiat sa nu se impotriveasca. – Am sperat ca dulciurile te vot face sa te simti mai bine. La mine functioneaza. – ii zambeste continuu privindu-l vesel. Baiatul nu spune deocamdata nimic, atentia fiindu-I indreptata catre raftul inalt, plin cu diverse sortimente de ciocolata. – Iti cumpar orice, doar sa zambesti, bine ? – il saruta incet pe obraz, facandu-l sa se inroseasca involuntar.
-Nu este nevoie.. – isi lasa acesta privirea, pregatindu-se sa se intoarca si sa iasa pe usa, dar Yuuri il prinde la timp de mana, facandu-l sa-l urmeze.
-Nu spune asta. Relaxeaza-te putin si ajuta-ma sa iau cate ceva pentru acasa. – ii spune in drum spre vanzatoarea – pe care, se pare ca o cunoaste.
Dupa cateva minute in care cei doi au stat in magazin, a venit timpul ca acestia sa iasa din noi in frigul de afara – acum amplificat de vant. Aerul rece ii aduce o senzatie placuta, obrajii-i fierbinti incepand sa revina la temperatura normala. Drumul a devenit din nou necirculat, probabil datorita ninsorii puternice. Cerul a devenit cenusiu, nelasand lumina sa ajunga decat vag pe pamant.
-Yuu-chan ! – aude o voce copilaroasa din spatele sau, apoi se trezeste cu un baiat peste el – amandoi cazand in zapada. – Mi-a fost atat de dor de tine !! De ce nu m-ai anuntat ca vii ? – isi indeparteaza corpul de al cantaretului cu cativa centimetri, privindu-l in ochi incruntat.
-Am uitat. Asta este. –il impinde acesta incet, vazand ca pe chiul prietenului sau apar mici semne de frica si neliniste. – Buna, Fabi. – ii ofera un scurt sarut pe obraz, scuturadu-si apoi zapada de pe haine.
-Da..buna..El cine este ?! – isi indreapta degetul aratator catre baiatul brunet de langa el, privindu-l in ochi.
-Un prieten..Il cheama Myaki, daca imi amintesc bine. – ii raspunde, incercand sa para indiferent, pentru a vedea reactia baiatului. Acesta este putin luat prin surprindere de cuvintele solistului, dar nu indrazneste sa spuna ceva.
-Aww ! Este atat de dragut !! – ii prinde mainile cu ale sale si-l trage spre el, lipindu-i capul de pieptul sau – chiar daca acest ’’Fabi’’ nu are inaltimea cantaretului, tot este mai inalt decat el.
***
« Nu trebuia... » Vantul s-a oprit, dar ninsoarea inca este destul de puternica. S-au departat de mijlocul satului, ajungand la marginea unde nu mai exista decat zapada..un strat grost de zapada si o poteca facuta de locuitori. « Nu avea nevoie de asta.. » Pasii sunt executati cu greu datorita stratului mai tare format la suprafata omatului, dar are in gand sa suporte. « Nu stiam ca il va afecta atat de mult.. » Se opreste privind in pamant si facandu-l si pe celalalt sa isi sfarseasca mersul.
-Imi pare rau.. – isi indreapta ochii catre ai baiatului, incercand totusi sa zambeasca. – Sunt unele momente in care nu stiu ce sa spun si ma iau de cineva. ~ La naiba cu tine, Yuuri..Asta nici macar nu este o scuza ! ~ Imi pare rau..
-Pentru ce.. ? – il intreaba acesta intorcandu-se cu cativa pasi pentru a ajunge in dreptul sau
-Pentru.. ~ Haide ! Stii bine pentru ce..si nu iti voi da sansa de a spune ca nu am gresit cu nimic ! ~ Pentru felul in care am vorbit..Stiu ca nu aveai nevoie sa vorbesc asa despre tine.. – isi lasa din nou capul in pamant, oftand.
-Nu..eu doar.. – incearca acesta sa formuleze o propozitie muscandu-si buzele involuntar intre cuvinte, insa este oprit.
« Atat de cald..in aceste momente reci, inghetate de teama si sparte de indoieli..apoi reinaltate cu disperare, lipindu-se ca intr-un joc cu nestiinta..de ce face asta.. ? »
Inca nu vrea sa-i elibereze palma. Nu stie de ce : pur si simplu a inlemnit tinandu-l de mana, cu privirea fixata pe pielea alba a baiatului. Dupa cateva minute de tacere, solistul se uita in ochii lui pentru putin timp, afisand un zambet scurt.
-Ite-te…ce faci ? il intreaba adolescentul trezindu-se peste corpul solistului, in zapada destul de inalta.
-Nu am mai facut de mult timp asta. Am vrut sa vad cum se mai simte- priveste acesta cerul zambind, cuprinzand mijlocul biatului cu mainile sale- Si pe langa asta….isi face prietenul sa-si ridice chipul din pieptul sau- Devenisem prea serios, iar asta ma ingrijora- il face in sfarsit sa zambeasca, desi arata inca trist.
A fost doar o clipa, insa deja s-a mai linistit. « Poate ca nu este atat de grav..poate era doar putin confuz.. »
- Imi poti spune acum ce ai patit ?-se aseaza mai bine in zapada, miscandu-si incet palma pe obrazul acestuia.
- Ma simt in plus si… nu stiu ce caut aici. Am impresia ca nu fac decat sa-ti stric planurile pe care ti le faci.- isi misca degetele inghetate in zapada, evitand privirea solistului.
-Sigur ? – ii saruta fruntea rece, primind un raspuns afirmativ. – Ma bucur pentru ca nu este ceva mai grav..credeam ca esti bolnav. – se ridica incet pentru a nu-l dezechilibra pe cel din bratele sale. – Stai linistit..deocamdata nu ma deranjezi – il mai saruta o data, asigurandu-se apoi ca nu mai are zapada pe haine. – Sa mergem acasa acum. – ii zambeste in speranta ca asta il va linisti, apoi il prinde de mana pentru a-si continua drumul.
***