05-09-2011, 01:14 AM
Hi there.
Îmi pare bine că m-ai anunţat în legătură cu noul capitol.
Nu ştiu de ce, dar capitolul ăsta mi s-a părut mai lung, chiar dacă nu e. Parcă te-ai axat mai mult pe sentimentele ei. Se pare că nu prea acorzi atenţie descrierii localurilor. Nu e chiar rău, adică pe mine una nu mă deranjează asta, doar că personajele arată mai bine pe un fundal decât să aibe alb în spate [nu cred că m-am exprimat bine, dar lasă xD].
Îmi plac replicile personajelor. Damn, chiar ştii să le pui în valoare într-un fel sau altul.
Mi-au plăcut unele faze, m-au făcut să râd, în sinea mea, bine'nţeles. Îmi plac scăpările de narcisism a le lui Carol, dacă le pot numi aşa. Pare simaptică tipa. Genul de persoană care de fapt e chiar de treabă, chiar dacă la început nu pare.
Şi Kail e simpatic, chiar dacă o înşelă pe Anne. Adică mie mi-a plăcut cum l-ai descris.
Melanie, sau porţelan buclat, cum îi spui tu, pare scoasă dintr-o comedie romantică xDD Parcă îmi şi imaginez scene cu ea xD
Singura chestie care nu prea îmi place la cum scrii e părţile unde spui cu ce se îmbracă, firmele şi restul. Ar trebui să te plătească pentru că le faci reclamă, nu crezi? xD În rest, chiar îmi place cum scrii.
I think I'm done. See ya later! xP
Edit: Damn, ce-mi place semnatura ta! xD

LSHTCCOMNAIWEDA
Which translates to: Laughing so hard that coke came out my nose and I wasn't even drinking any.
Thanks Mimi x3 !