04-09-2011, 04:30 PM
***
-De ce esti asa de tacut?
Jesse opri din nou masina. Era ora de varf in L.A., iar asta insemna ca vor fi blocati pe autostrada cel putin jumatate de ora. Isi intoarse privirea spre Ray, care insa parea pierdut in ganduri. Era asa de cand Kyle le aratase spotul sau.
-Deci? Ce te preocupa?
-De ce ai vrut ca pustiul ala sa fie omul de legatura intre cele doua companii? E doar un...adica...nu cred ca e prea interesat de lumea afacerilor.
-Tocmai de aceea, zise Jesse zambind. Cat timp ai fost iesit din birou, Lancaster si-a cerut scuze pentru comportamentul fiului sau si mi-a spus ca incearca sa-l faca sa inteleaga ca intr-o zi va trebui sa-i preia compania. Totusi, din cate am discutat cu Kyle, nu cred ca el vrea asta. Imi aduce aminte de noi.
-Si atunci de ce ai insistat?
-Nu ai observat cum i s-a schimbat privirea cand a inceput sa lucreze pe calculator? Lui Kyle asta ii place sa faca. Sunt sigur. Sa zicem doar ca i-am castigat putin timp ca sa-si faca curaj sa-i spuna tatalui sau ca nu vrea sa aiba de-a face cu afacerea lui. Si, pana una alta va putea sa faca ce-i place fara sa fie batut la cap.
-Nu-mi vine sa cred ca te folosesti de Grupul N pentru ceva atat de copilaresc si lipsit de importanta.
-Nu e lipsit de importanta pentru el, adauga Jesse si porni din nou masina.
Peste cei doi se lasa din nou linistea. Ray isi intoarse capul spre geam si privi pierdut celelalte benzi ale autostrazii suspendate. Cuvintele baiatului inca il banutiau. Semanau atat de mult cu ale lui.
Isi adusese aminte de o discutie similara avuta in trecut cu Phillipe.
"-Sunt doar niste poze. Nu inteleg de ce nu folosesti un aparat digital.
Philip rase si ii facu semn sa se apropie de masa sa de lucru.
-Fotografia este o arta, iar pozele astea au suflet. Trebuie sa le intelegi pe ele pentru a putea intelege si povestea din spatele lor, ii spuse ca unui copil mic."
-Am ajuns, zise Jesse trezindu-l din visare. Ray clipi de cateva ori si se uita afara pe geam. Erau in fata cladirii unde isi avea apartamentul. Deschise usa de la masina si iesi afara.
-Merci ca m-ai adus.
-Pentru putin. Jesse ezita. Sigur esti bine?
-Da, doar putin obosit.
-Ce ziceam eu de concediu?
-Nu incepe iar! Nu am nevoie de concediu, ci doar de un somn bun.
Jesse ridica din umeri si porni motorul masinii, indepartandu-se. Ray ramasese pe loc si il privi pana ce disparu dupa colt, apoi se indrepta spre usa de la intrarea in cladire. Saluta portarul si pe cei de la receptie, apoi lua liftul si urca cele 10 etaje pana la apartamentul sau.
Ca in fiecare zi cand ajungea acasa, inima i se stranse intr-un nod dureros. Inca se astepta sa gaseasca locul luminat si pe Phillipe stand la masa citind sau lucrand la unul dintre proiectele sale. Dar stia ca singurul lucru care il astepta era un apartament gol si rece.
Intra in apartament si aprise lumina, ignorand senzatia apasatoare din piept. Isi arunca sacoul de la costum pe canapeua din living si merse direct la barul de care avea tot timpul grija sa fie aprovizionat si lua sticla de Jack si un pahar. Isi umplu paharul pe jumatate, apoi se aseza pe unul dintre fotolii.
Privii cu luare aminte camera ce era imaculata si isi aduse aminte cum arata cand Phillipe era aici: un haos de nedescris. Pe jos ai fi gasit orice de la haine, cutii de pizza si mormane de dosare si fotografii. Daca te impiedicai si cadeai, riscai sa nu mai fi in stare sa gasesti iesirea. Si totusi, el reusea sa gaseasca tot ce avea nevoie.
"Acesta nu e orice fel de haos, ii spunea uneori, ci e un haos ordonat, apoi incepea sa rada."
Apoi alte cuvinte ii venira in minte impreuna cu un ton enervant:
"Cei isteti pot gasi ordinea in haos."
-La naiba! De ce ma gandesc la asta? Mai lua o gura din lichidul tare, apoi puse paharul pe masa.
Poate Jesse avea dreptate: chiar am nevoie de un concediu!
*
-Blake, esti acasa?
Jesse intra in apartament si inchise usa in urma sa. Arunca cheile de la masina in scrumiera de pe etajara, apoi intra in livingul luminat. Se pregati sa mai strige inca o data, dar isi inghiti cuvintele cand il vazu pe Blake dormind pe canapea. Lasa plasa ce o avea in mana jos si, avand grija sa nu faca zgomot de apropie de el si se lasa pe vine. Il privi timp de cateva secunde. Parul blond ii era usor ridicat cum adormise pe o parte, incadrandu-i fata a carei trasaturi aratau obosite.
-Blake, trezeste-te. Daca dormi aici, vei raci. Vazand ca nu-i raspunde, se apleca si ii depuse un sarut usor pe buzele intredeschise. Blake ofta in somn si se intoarse pe partea cealalta.
Vazand ca nu are cu cine discuta, Jesse zambi si merse pana in dormitor. Lua de acolo o patura, se intoarse in living si il acoperi, apoi isi culese plasa de pe jos si de indrepta spre bucatarie.
Putea sa puna pariu ca Blake nu mancase cine stie ce azi, asa ca se apuca sa gateasca niste lasagna.
Cand mancarea era aproape gata, simti miscare in spatele sau. Se intoarse si-l zari pe Blake cascand zgomotos.
-Miroase bine. Ce ai facut?
-Lasagna. Hai sa mancam, ii zise Jesse si ii facu semn sa se aseza la masa.
Blake il ocoli, deschise una dintre usile de la dulapul de bucatarie si scoase doua farfurii late, apoi dintr-un sertar doua furculite. Le aranja pe masa, apoi se aseza pe scaun. Nu dura mult si veni si Jesse, aducand cu el tava proaspat scoasa din cuptor. Blake puse cate o portie pentru fiecare, apoi se apucara de mancat.
-Delicios, zise Blake, dupa cateva inghitituri.
Jesse zambi si-si ridica privirea din farfurie dorind sa-i multumesca, dar cuvintele i se oprira in gat cand vazu cum il priveste. Isi drese glasul si intreba pe un ton jucaus.
-Ce? Mancare sau eu?
-Momentan am gustat doar mancarea. Va trebui sa te gust si pe tine ca sa am termen de comparatie. Se ridica de la masa si veni spre tanar. Isi duse mana sub barbia sa si ii ridica fata spre el, apoi isi uni buzele cu ale sale.
-Daca vei continua asa, se va raci mancarea, zise Jesse cand reusi sa-si desprinda gura de a sa pentru a respira.
-Ce pot sa fac daca ma privesti asa? Sunt doar un muritor de rand.
-Cum te privesc?! il intreba Jesse jucaus.
-Asa cum o faci si acum.
Fara sa mai adauge nimic il ridica pe Jesse de pe scaun si il lua in brate. Tanarul isi incolacii picioarele in jurul taliei sale si se lasa purtat prin casa pana ce ajunsera in dormitor. Acolo Blake il lasa sa cada in pat si se puse deasupra lui, incepand sa-l dezbrace pana ce amandoi se trezira goi.
-Nici nu sti cat de norocos sunt ca te am, ii sopti Blake, uitandu-se in ochii sai. Promite-mi ca vei ramane tot timpul cu mine.
-Blake, de ce imi ceri asta acum? Ce s-a intamplat?
-Doar promite-mi, Jesse.
Jesse isi ridica mana si ii mangaie obrazul. Putea sa vada in ochii lui panica, dar nu intelegea de ce. In mod sigur se intamplase ceva astazi de il facea sa reactioneze asa.
-Promit, zise dupa care ii trase capul in jos si ii acoperi buzele cu ale sale. Degetele sale incepura sa traga de suvitele blonde pa masura de gura lui Blake cobora spre pielea gatului. Isi arcui trupul spre el cerandu-si drepturile. Blake intelesese. Fara sa mai astepte il patrunse. Ambele lor trupuri se cutremurara, iar Jesse scapa un geamat.
-Te-am ranit? Blake se opri si-l privi ingrijorat, dar Jesse dadu din cap in semn ca nu si se stranse mai tare in jurul sau. Era atat de bine in interiorul sau. Atat de cald si de stramt incat isi pierdea capul de fiecare data cand il avea. Jesse nu era numai iubitul sau, era si un drog de care ajunsese sa fie dependent. Stia ca nu are cum sa mai scape, dar nici nu vroia sa o faca. Se lasa condus de nevoia de a-l avea si se impinse si mai mult in el pana ce ajunsera aceeasi fiinta. Miscarile devenira mai rapide pe masura ce cei doi consumau ritualul impercherii.
Ii simtea mainile agatate de umerii sai si vocea tremuranda ce ii striga numele, apoi trupul ce se arcui si mai mult si nu mai rezista nici el. Gemu si se elibera, apoi cazu extenuat peste trupul tremurand al tanarului.
Nu au zis niciunul nimic multa vreme, dar intr-un final Blake se dadu jos de pe Jesse care incepu sa protesteze.
-Sunt greu. Te voi strivi, ii spuse Blake, in timp ce se intinse pe spate si il trase pe tanar langa el. Ii depuse un sarut pe frunte si-si inchise ochii obosit.
-Blake...incepu Jesse ezitand, ce s-a intamplat azi? De obicei nu reactionezi asa...
Barbatul ofta, apoi incepu sa-i mangaie parul.
-A fost un accident de masina pe autostrada. Au adus la spital ranitii. Unul dintre ei semana mult cu tine.
Auzindu-i durerea din glas Jesse se ridica intr-un cot si-l privi.
Mi-am adus aminte de ce s-a intamplat in Londra si de felul cum aratai pe patul de spital.
-A trecut mult timp de atunci. Acum sunt bine.
-Nu esti totalmente bine. Inca suporti consecintele. Ii ridica mana stanga si o privi. Stiu ca te doare chiar daca nu imi spui.
-Nu e o durere insuportabila, Blake. Ii zambi ca sa-l linisteasca. Ce s-a intamplat cu baiatul?
-A murit. Imediat sesiza regretul din vocea barbatului. Nu l-am putut salva.
-Imi pare rau. Sunt sigur ca ai facut tot ce ai putut si chiar mai mult. Se apropie mai mult de el si se intinse in pat, apoi isi aseza capul pe pieptul lui.
Peste ei se lasa tacere.
-Blake...zise Jesse intr-un final.
-Ihi?
-Pe mine m-ai salvat...si nu numai atunci. Faci asta in fiecare zi.
Cand bratele barbatului se stransera in jurul sau ofta multumit si adormi aproape imediat.
-De ce esti asa de tacut?
Jesse opri din nou masina. Era ora de varf in L.A., iar asta insemna ca vor fi blocati pe autostrada cel putin jumatate de ora. Isi intoarse privirea spre Ray, care insa parea pierdut in ganduri. Era asa de cand Kyle le aratase spotul sau.
-Deci? Ce te preocupa?
-De ce ai vrut ca pustiul ala sa fie omul de legatura intre cele doua companii? E doar un...adica...nu cred ca e prea interesat de lumea afacerilor.
-Tocmai de aceea, zise Jesse zambind. Cat timp ai fost iesit din birou, Lancaster si-a cerut scuze pentru comportamentul fiului sau si mi-a spus ca incearca sa-l faca sa inteleaga ca intr-o zi va trebui sa-i preia compania. Totusi, din cate am discutat cu Kyle, nu cred ca el vrea asta. Imi aduce aminte de noi.
-Si atunci de ce ai insistat?
-Nu ai observat cum i s-a schimbat privirea cand a inceput sa lucreze pe calculator? Lui Kyle asta ii place sa faca. Sunt sigur. Sa zicem doar ca i-am castigat putin timp ca sa-si faca curaj sa-i spuna tatalui sau ca nu vrea sa aiba de-a face cu afacerea lui. Si, pana una alta va putea sa faca ce-i place fara sa fie batut la cap.
-Nu-mi vine sa cred ca te folosesti de Grupul N pentru ceva atat de copilaresc si lipsit de importanta.
-Nu e lipsit de importanta pentru el, adauga Jesse si porni din nou masina.
Peste cei doi se lasa din nou linistea. Ray isi intoarse capul spre geam si privi pierdut celelalte benzi ale autostrazii suspendate. Cuvintele baiatului inca il banutiau. Semanau atat de mult cu ale lui.
Isi adusese aminte de o discutie similara avuta in trecut cu Phillipe.
"-Sunt doar niste poze. Nu inteleg de ce nu folosesti un aparat digital.
Philip rase si ii facu semn sa se apropie de masa sa de lucru.
-Fotografia este o arta, iar pozele astea au suflet. Trebuie sa le intelegi pe ele pentru a putea intelege si povestea din spatele lor, ii spuse ca unui copil mic."
-Am ajuns, zise Jesse trezindu-l din visare. Ray clipi de cateva ori si se uita afara pe geam. Erau in fata cladirii unde isi avea apartamentul. Deschise usa de la masina si iesi afara.
-Merci ca m-ai adus.
-Pentru putin. Jesse ezita. Sigur esti bine?
-Da, doar putin obosit.
-Ce ziceam eu de concediu?
-Nu incepe iar! Nu am nevoie de concediu, ci doar de un somn bun.
Jesse ridica din umeri si porni motorul masinii, indepartandu-se. Ray ramasese pe loc si il privi pana ce disparu dupa colt, apoi se indrepta spre usa de la intrarea in cladire. Saluta portarul si pe cei de la receptie, apoi lua liftul si urca cele 10 etaje pana la apartamentul sau.
Ca in fiecare zi cand ajungea acasa, inima i se stranse intr-un nod dureros. Inca se astepta sa gaseasca locul luminat si pe Phillipe stand la masa citind sau lucrand la unul dintre proiectele sale. Dar stia ca singurul lucru care il astepta era un apartament gol si rece.
Intra in apartament si aprise lumina, ignorand senzatia apasatoare din piept. Isi arunca sacoul de la costum pe canapeua din living si merse direct la barul de care avea tot timpul grija sa fie aprovizionat si lua sticla de Jack si un pahar. Isi umplu paharul pe jumatate, apoi se aseza pe unul dintre fotolii.
Privii cu luare aminte camera ce era imaculata si isi aduse aminte cum arata cand Phillipe era aici: un haos de nedescris. Pe jos ai fi gasit orice de la haine, cutii de pizza si mormane de dosare si fotografii. Daca te impiedicai si cadeai, riscai sa nu mai fi in stare sa gasesti iesirea. Si totusi, el reusea sa gaseasca tot ce avea nevoie.
"Acesta nu e orice fel de haos, ii spunea uneori, ci e un haos ordonat, apoi incepea sa rada."
Apoi alte cuvinte ii venira in minte impreuna cu un ton enervant:
"Cei isteti pot gasi ordinea in haos."
-La naiba! De ce ma gandesc la asta? Mai lua o gura din lichidul tare, apoi puse paharul pe masa.
Poate Jesse avea dreptate: chiar am nevoie de un concediu!
*
-Blake, esti acasa?
Jesse intra in apartament si inchise usa in urma sa. Arunca cheile de la masina in scrumiera de pe etajara, apoi intra in livingul luminat. Se pregati sa mai strige inca o data, dar isi inghiti cuvintele cand il vazu pe Blake dormind pe canapea. Lasa plasa ce o avea in mana jos si, avand grija sa nu faca zgomot de apropie de el si se lasa pe vine. Il privi timp de cateva secunde. Parul blond ii era usor ridicat cum adormise pe o parte, incadrandu-i fata a carei trasaturi aratau obosite.
-Blake, trezeste-te. Daca dormi aici, vei raci. Vazand ca nu-i raspunde, se apleca si ii depuse un sarut usor pe buzele intredeschise. Blake ofta in somn si se intoarse pe partea cealalta.
Vazand ca nu are cu cine discuta, Jesse zambi si merse pana in dormitor. Lua de acolo o patura, se intoarse in living si il acoperi, apoi isi culese plasa de pe jos si de indrepta spre bucatarie.
Putea sa puna pariu ca Blake nu mancase cine stie ce azi, asa ca se apuca sa gateasca niste lasagna.
Cand mancarea era aproape gata, simti miscare in spatele sau. Se intoarse si-l zari pe Blake cascand zgomotos.
-Miroase bine. Ce ai facut?
-Lasagna. Hai sa mancam, ii zise Jesse si ii facu semn sa se aseza la masa.
Blake il ocoli, deschise una dintre usile de la dulapul de bucatarie si scoase doua farfurii late, apoi dintr-un sertar doua furculite. Le aranja pe masa, apoi se aseza pe scaun. Nu dura mult si veni si Jesse, aducand cu el tava proaspat scoasa din cuptor. Blake puse cate o portie pentru fiecare, apoi se apucara de mancat.
-Delicios, zise Blake, dupa cateva inghitituri.
Jesse zambi si-si ridica privirea din farfurie dorind sa-i multumesca, dar cuvintele i se oprira in gat cand vazu cum il priveste. Isi drese glasul si intreba pe un ton jucaus.
-Ce? Mancare sau eu?
-Momentan am gustat doar mancarea. Va trebui sa te gust si pe tine ca sa am termen de comparatie. Se ridica de la masa si veni spre tanar. Isi duse mana sub barbia sa si ii ridica fata spre el, apoi isi uni buzele cu ale sale.
-Daca vei continua asa, se va raci mancarea, zise Jesse cand reusi sa-si desprinda gura de a sa pentru a respira.
-Ce pot sa fac daca ma privesti asa? Sunt doar un muritor de rand.
-Cum te privesc?! il intreba Jesse jucaus.
-Asa cum o faci si acum.
Fara sa mai adauge nimic il ridica pe Jesse de pe scaun si il lua in brate. Tanarul isi incolacii picioarele in jurul taliei sale si se lasa purtat prin casa pana ce ajunsera in dormitor. Acolo Blake il lasa sa cada in pat si se puse deasupra lui, incepand sa-l dezbrace pana ce amandoi se trezira goi.
-Nici nu sti cat de norocos sunt ca te am, ii sopti Blake, uitandu-se in ochii sai. Promite-mi ca vei ramane tot timpul cu mine.
-Blake, de ce imi ceri asta acum? Ce s-a intamplat?
-Doar promite-mi, Jesse.
Jesse isi ridica mana si ii mangaie obrazul. Putea sa vada in ochii lui panica, dar nu intelegea de ce. In mod sigur se intamplase ceva astazi de il facea sa reactioneze asa.
-Promit, zise dupa care ii trase capul in jos si ii acoperi buzele cu ale sale. Degetele sale incepura sa traga de suvitele blonde pa masura de gura lui Blake cobora spre pielea gatului. Isi arcui trupul spre el cerandu-si drepturile. Blake intelesese. Fara sa mai astepte il patrunse. Ambele lor trupuri se cutremurara, iar Jesse scapa un geamat.
-Te-am ranit? Blake se opri si-l privi ingrijorat, dar Jesse dadu din cap in semn ca nu si se stranse mai tare in jurul sau. Era atat de bine in interiorul sau. Atat de cald si de stramt incat isi pierdea capul de fiecare data cand il avea. Jesse nu era numai iubitul sau, era si un drog de care ajunsese sa fie dependent. Stia ca nu are cum sa mai scape, dar nici nu vroia sa o faca. Se lasa condus de nevoia de a-l avea si se impinse si mai mult in el pana ce ajunsera aceeasi fiinta. Miscarile devenira mai rapide pe masura ce cei doi consumau ritualul impercherii.
Ii simtea mainile agatate de umerii sai si vocea tremuranda ce ii striga numele, apoi trupul ce se arcui si mai mult si nu mai rezista nici el. Gemu si se elibera, apoi cazu extenuat peste trupul tremurand al tanarului.
Nu au zis niciunul nimic multa vreme, dar intr-un final Blake se dadu jos de pe Jesse care incepu sa protesteze.
-Sunt greu. Te voi strivi, ii spuse Blake, in timp ce se intinse pe spate si il trase pe tanar langa el. Ii depuse un sarut pe frunte si-si inchise ochii obosit.
-Blake...incepu Jesse ezitand, ce s-a intamplat azi? De obicei nu reactionezi asa...
Barbatul ofta, apoi incepu sa-i mangaie parul.
-A fost un accident de masina pe autostrada. Au adus la spital ranitii. Unul dintre ei semana mult cu tine.
Auzindu-i durerea din glas Jesse se ridica intr-un cot si-l privi.
Mi-am adus aminte de ce s-a intamplat in Londra si de felul cum aratai pe patul de spital.
-A trecut mult timp de atunci. Acum sunt bine.
-Nu esti totalmente bine. Inca suporti consecintele. Ii ridica mana stanga si o privi. Stiu ca te doare chiar daca nu imi spui.
-Nu e o durere insuportabila, Blake. Ii zambi ca sa-l linisteasca. Ce s-a intamplat cu baiatul?
-A murit. Imediat sesiza regretul din vocea barbatului. Nu l-am putut salva.
-Imi pare rau. Sunt sigur ca ai facut tot ce ai putut si chiar mai mult. Se apropie mai mult de el si se intinse in pat, apoi isi aseza capul pe pieptul lui.
Peste ei se lasa tacere.
-Blake...zise Jesse intr-un final.
-Ihi?
-Pe mine m-ai salvat...si nu numai atunci. Faci asta in fiecare zi.
Cand bratele barbatului se stransera in jurul sau ofta multumit si adormi aproape imediat.
"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
![[Imagine: chibi_5001.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_5001.gif)
, chibi-ul lui