[Terminat] I don't need money but I need you! [ shounen-ai / yaoi ]

[bastard_in_love]

Capitolul 10
-Durerea.-

Argintiul era tulburat. Nu pricepea nimic din ceea ce i se intampla, dar ceva din adancul sau il determina sa il urmeze orbeste pe roscat. Sclipirea ochilor sai reflecta dorinta si puterea de a-l ajuta, iar acest lucru ii dadea forta si incredere lui Takezo.
Amintirea tatalui sau salasluia in adancul sufletului, dar nu ii parea rau, stia ca tatal sau nu ar fi fericit sa stie ca el este trist cand isi aminteste de el. A decis ca de fiecare data cand isi amintea imaginea acelui barbat cald, care-i dea avant sa continuie, sa zambeasca si sa mearga mai departe, astfel a apasat clanta cabinetului, in vreme ce roscatul a apasat un mic buton.
-Buna ziua! Cu ce va pot ajuta?
Vocea sa era calduroasa, primitoare, iar cei doi au pasit cu incredere, dar numai roscatul a vorbit.
-Eu sunt avocatul numit Yoichi Madarame, si am dori sa ne ajutati sa dam de urma unei personae. Sunteti martorul perfect pentru asta!a spus roscatul, cantarindu-si bine cuvintele in asa fel incat batranul cu ochi albastri din fata lor sa nu se simta vizat, ci o persoana pe care ei doar se bazeaza.
-Desigur…eu ma numesc Ieyasu Tokugawa, incatntat!a replicat Tokugawa, incercand sa disimuleze, desi nelinistea i se citea pe chip.
-Bun…sa incepem, il cunoasteti pe tatal lui, Shimmen Takeya, a murit aici, in spital, pe data de 15 septembrie 2006.
Batranul a inghitit in sec, “in ce m-am bagat?”. Ii era teama, totusi a replicat calm, incercand sa puna supararea pe umerii mortii barbatului.
-Da, eu l-am operat si totul a fost un success, pe treisprezece a fost deconectat de la aparate, insa pe 15 el a facut atac de cord.
-Aha, deci pe data de 15…cine a intrat mai exact sa-l vada?
-Sotia lui, Shimmen Akemi!
-Multumim, asta a fost tot.
Cei doi s-au retras, fara a mai spune un cuvant, iar batranul s-a trantit usurat pe scaun, multumindu-i lui Budha ca a scapat cu bine.
In timp ce se indreptau spre iesire, roscatul cantarea atent fiecare detaliu, incercand sa faca niste legaturi.
“Daca ei sustin ca pe data de treisprezece l-au deconectat de la aparate, desi nu este adevarat, atunci asta este cheia. Din moment ce aparatele au fost scoase…sau asta vor ei sa ne faca sa credem, atunci ucigasul nu mai poate fi acuzat ca l-a ucis… deci Akemi… asta trebuie sa fi fost… daca cineva i-a spus tipului astuia sa faca publica o data mincinoasa, atunci totul era simplu, ii scoate aparatul, se cara, iar totul este pus pe seama unui atac de cord. Hmm… doar ca de acum doi ani, acele amprente s-ar utea sa nu mai aiba nicio valoare… dar poate marturia lui si ceea ce sustin eu poate fi de ajuns.”
Inainte sa isi termine ipoteza ei se aflau déjà in masina, gata de plecare. Roscatul s-a oferit sa-l conduca pana acasa, apoi sa dea amprentele la analiza, ceea ce a si facut. I-a dat intalnire prietenului sau maine la aceeasi ora la biroul sau, apoi a lasat amprentele la un Institut Medico-Legal, iar in jurul orei sase a ajuns acasa.
S-a asezat plictisit la masa, continuand sa se gandeasca la cazul destul de interesant care s-a ivit. Totusi nu a apucat sa isi mestece cina, fiind interrupt de Ayaka, care tocmai a scos un tipat de bucurie si a sarit la gatul sau, sarutandul.
I se facea rau, acel gust amar il facea sa tanjeasca dupa buzele pe care le-a sarutat cu cateva ore in urma.
-Iubi, am cea mai buna veste, sunt insarcinata!a trantit aceasta vestea, punandu-i o hartie in fata.
Intradevar, o radiografie arata o faptura micuta in interiorul pantecelui, iar datele erau clare. Roscatul a ramas fara cuvinte. A citit de zeci de ori aceleasi randuri, ADN, starea de sanatate, totul ii spunea ca roscata purta copilul lui in pantece. Ii venea sa urle de furie si de ciuda.
“N…nu este posibil, eu sigur m-am protejat, iar noi am facut dragoste doar de doua ori, NU poate fi adevarat!”
Printre intrebari nenumarate si un sentiment de regret, se contura chipul angelic al argintiului, dorea sa o ia la fuga, s ail simta in brate, dar asta ar fi agravat situatia.
Roscata, bucuroasa, s-a dus sa isi anunte toate prietenele, spunand ca se intoarce mai tarziu. Yoichi pe de alta parte era devastat. S-a aruncat lipsit de putere in fotoliu, fiind incapabil sa mai poata plange. Simtea c viata I se naruie in fata ochilor. Nu dorea un copil, tot ce voia era sa fie fericit, iar acea femeie si copilul ei nu ii ofereau aceste lucruri.
Linistea a fost crispate de sunetul telefonului. Roscatul a raspuns, vrand sat ermine cat mai repede de vorbit. Din cealalta parte, vocea suava a lui Takezo ii spunea ca si-a uitat haina acolo. Totusi, el nu raspundea, nu se simtea capabil sa ii spuna ceva, desi aveat atatea pe suflet, nu putea scoate niciun sunet. Ecoul acelei voci ii mangaia auzul, astfel a ramas cu receptorul la ureche timp de cateva secunde bune. Intr-un final a ingaimat cateva cuvinte lipsite de vlaga.
-Ma simt oribil. Vino te rog la mine! Spuse acesta trantindu-se pe jos si punandu-se pe plans.
Speriat, argintiul a inchis, a cautat adresa in cartea de telefoane si a pornit cu autobuzul spre roscat.
Yoichi nu s-a miscat din acea pozitie de 20 de minute, statea tavalit pe jos, cu receptorul in mana stanga si cu cea dreapta stergandu-si lacrimile care cadeau necontenit pe obrajii inrositi.
Takezo a dat buzna in casa, trintind usa de perete si repezindu-se catre roscatul devastat. Il privea uimit, nestiind nici cum sa mai reactioneze in fata unei astfel de privelisti.



Multumesc pentru asteptare...iata continuarea...nu e cine stie ce, dar sper sa va placa!... daca nu, critioci so o sa ma straduiesc pe viitor mai mult.