Legiunea intunecata

[Lanna]

Salut! Am venit cu un alt fic care sper ca va va placea. Aici e o schia cu apatamentul personajului porincipal careia o sa ii aflati numele mai tarziu. Pentru inceput am sa postez doua din cele trei capitole care sunt gata. Sper ca vor fi pe placul vostru.


http://fc05.deviantart.net/fs71/f/2011/2...47dg3l.jpg



1
Capitolul unu – Autobuzul de la miezul noptii


Orologiul din varful turnului batu miezul noptii. Am parasit incinta bancii si usa transpareanta se inchise cu un clinchet scurt in urma mea. Asa era programul meu din ultimele zile. Cum aproape toti angajatii erau plecati in concediu, eu eram nevoit sa raman peste program. Daca as fi gasit ceva mai bun. Insa nici un angajator nu mi-ar fi dat mai mult sau cel putin o suma egala cu cea pe care o primesc aici.
Privesc in jur si ideea de a merge, din nou, singur acasa, ma inspaimanta. Strada e pustie si nu gasesc nici macar un trecator in a carui privire sa-mi infund teama si sa spun cu voce tare ca nu sunt singur. Dimpotriva, eram complet singur de cand ma stiu. Iubita ma parasise cu cateva saptamani in urma pentru un pilot de Formula 1. Eu nu insemnam nimic pentru ea. Doar un sac cu bani si, cand se goleste, cauta altul plin. Asa au fost toate iubitele pe care le-am avut.
M-am intors cu fata spre cladirea impunatoare a bancii si i-am facut cu mana portarului. Cred ca l-as putea numi prietenul meu. Singurul meu prieten se acolo. Toti ceilalti ma calca in picioare si cred ca sunt prostul lor. Dar vor vedea ei introi zi.
Batranul Jennson isi mangaia barba carunta si ma privea cu cel mai bland zambet pe care l-am vazut vreodata. Fusese portar inca dinainte sa vin eu ca angajat si avea in urma ani de experienta in cadrul Academiei de Politie. Mie teama ca proprietarul il va da afara in orice moment.
Cu o mana in buzunar si cu cealalta pe manerul servietei, grabesc pasul spre casa. Nu imi place intunericul, desi nu mai sunt un copil de cinci ani care doarme cu lumina aprinsa. Nu ca mi-ar fi frica, e doar senzatia aceea de a fi urmarit, senzatia aceea care imi face parul sa se ridice pe cap. E, pur si simplu, greu de ignorat. Insipir adanc aer in piept pentru a alunga nesiguranta din sufletul meu si pentru a ingropa teama se isi facuse cuib in subconstientul meu.
O briza usoara ma facu sa-mi apropii haina de trup. Tremuram, insa nu imi puteam da seama din ce cauza. Oare de teama? Sau doar de frig? Parca simteam ca ceva sau cineva e pe urmele mele si ma urmarise inca de la intrarea in banca. As fi preferat compania cuiva decat nesiguranta ce imi cuprindea tot trupul si incepea sa-mi acopere mintea cu o ceata deasa. Vroiam sa vorbesc cu cineva, nu imi pasa cu cine, doar sa nu fiu singur. Spre ghinionul meu, nu era umeni afara la acea ora. Ar fi trebuit sa raman cu batranul Jennson. Nu! Nu trebuie sa gandesc asa. Urma sa ajung imediat acasa. O baie fierbinte mi-ar prinde bine acum.
Continui sa merg, pasind atent pe pavajul de piatra. Desi in jurul meu nu puteam vedea decat luminile palpaitoare ce se leganau la fiecare adierea a vantului ce iti ingheta sangele in vene. Trebuie sa recunosc ca mi-e frica. Nu m-am simtit niciodata asa de slab, asa de vulnerabil. Presimteam ca ceva rau avea sa mi se intample in seara aceasta. Dar speram din tot sufletul sa ma insel.
Privesc in jur. Doar susurul vantului si scartaitul lampilor ce se leagana sub atingerea lui. Atat pot auzi. Brusc, imi dau seama ca sunt mai aproape de destinatie decat mi-am imaginat. Inaintea mea, la numai cativa metri, vad statia de autobuz, luminata doar de razele palide ale lunii. Rasuflu usurat stiind ca nu mai am mult pana acasa, singurul loc in care m simt in siguranta. Si, ca de obicei, sunt singur. Numai un prost ca mine ar fi la ora asta pe strada, in timp ce ceilalti dorm. Asta ar trebui sa fac si eu.
Ma asez pe banca si astept. Autobuzul trebuie sa soseasca in orice moment. Minutele trec, in timp ce privirea imi cade asupra cerului senin al noptii. Oare ce e dincolo de nori, dincolo de cer, dincolo de univers? Mereu m-am intrebat cum e sa zbori liber printre stele, sa simti caldura soarelui si sa ii vezi frumusetea. In copilarie am visat ca voi deveni astronaut, ca voi zbura cu racheta prin spatiu si ca iivoi descoperi secretele. Oare cat e de lat? Oare cate mii de constelatii are sub aripa lui protectoare?
Am inceput sa visez cu ochii deschisi. Dar nu pentru mult. Dupa cateva minute, aud motorul autobuzului in departare. Inca nu il pot vedea. Debea dupa cateva clipe, farurile lui strapung intunericul abisal dinaintea mea. O raza de speranta. Inima imi tresare si siguranta se cuibareste din nou in sufletul si mintea mea. Voi fi acasa in scurt timp. Imi intorc privirea pentru a-i evita razele puternice de lumina ce-mi loveau fata fara mila. O clipa mai tarziu, vad usile cum se deschid si pasesc linistit inauntru. Ajungand in dreptul soferului, un fior rece imi traverseaza sirea spinarii si imi tin ochelarii, care erau gata-gata sa-mi alunece de pe nas. Chipul lui parea dintr-un film de groaza, iar, pentru cateva secunde, mi se pare ca ochii lui au o nuanta de rosu aprins. Imi scutur capul si il privesc din nou. Desi nu il pot vedea atat de clar pe cat as vrea. Trupul meu vroia sa se indeparteze, insa mintea imi spunea ca trebuie sa merg mai departe. Pana acasa nu mai e mult.
Ezitant, ii intind cinzeci de dolari iar el imi dau restul si un bilet alb. Prind un colt al biltului si degetul imi cade pe mana lui. Tremur cand simt ca ma prinde de incheietura si ma priveste insistent. Mana lui era rece asemenea ghetii iar in privire ii pot citi foamea. Foamea de ce?
Ma desprind din stransoarea lui si ma indrept rapid spre spatele autobuzului, in cautarea unui loc liber. Insa ma opresc cand le sint privirile reci. Toti se uitau la mine ca si cum as fi un pui pe o farfurie, cu o furculita imfipta in el. Ma simteam ca o oaie printre lupi, o haita de lupi flamanzi. Femei, barbati, copii si batrani. Disconfortul ma cuprinse si as fi vrut sa ies cat mai repede din acel loc plin de nebuni, insa, cand ma indrept spre usa, aceasta mi se inchide in nas. Nu aveam ce sa fac, asa ca am pornit spre singurul loc care mai era iber, tocmai in spate.
Ma asez, ingnorand privirile lor iritante. Nu imi mai pasa. Parca totul e impotriva mea astazi si nimic nu imi iasa bine. In ce incurcatura m-am bagat acum? Nu era zi in care sa nu provoc vreo problema, atat colegilor, cat si pritenilor. Daca acum cateva minute vroiam sa vorbesc cu cineva, in acest moment inima imi spunea altceva. Vroiam sa fiu singur, departe de acei ciudati.
Mi-am inchis ochii si mi-am spus ca totul e doar in imaginatia mea. Nimic nu e adevarat. Era doar teama de a fi singur, acea teama care ma avertiza de pericol si inventam motive pentru toate lucrurile din jurul meu.
Mi-am luat ochelarii de pe nas si mi-am sters chipul transpirat cu un servetel. Obrajii ii erau asprii. Ar fi trebuit sa ma barbieresc azi-dimineata. Imi trec mana peste frunte, dupa care imi pun din nou ochelarii si ma sprijin cu cotul de marginea ferestrei, cu obrazul in palma. Ochii imi erau din ce in ce mai grei iar somnul pune stapanire pe mine. Orele nedormite incep sa ma ajunga. Ultimul lucru pe care il vad e intunericul de cealalta parte a ferestrei. Pleoapele mi se inchid si, in doar cateva secunde, adorm, cu gandul la micul meu apartament si la Sam.


[b][i]Capitolul doi – Schimbarea. Inceputul cosmarului

Cand deschid din nou ochii, aud o voce care imi vobeste.
-Esti bine , tinere?
Imi ridic capul si ma uit surprins in jur. Nu mai eram in autobuz, ci pe o banca, in fata unui bloc ce se inalta spre vazduh. In dreapta mea vad o batrana cum ma priveste ingrijorata. I-am auzit intrebarea si ca raspuns am dat afirmativ din cap. Parca cineva imi luase vocea. Nu puteam vorbi si imi simteam gatul uscat, simteam ca si ultima picatura de energie din corpul meu fusese adsorbita. Ma simteam slab. Mainile imi tremurau si chipul imi era barzdat de cearcane adanci. Vroiam sa-mi inchid ochii si sa dorm, insa nu aici. M-am prins cu o mana de spatarul bancii de lemn si m-am ridicat. Daca nu m-ar fi ajutat batrana, as fi cazut.
-Ai patit ceva, tinere? Esti palid. Mama ta nu ti-a spus ca ar treui sa mananci mai mult? o aud cum imi vorbeste.
Imi atinge fruntea cu palma, dupa care continua si mai ingrijorata:
-Arzi. Ar tebui sa mergi la doctor. Nu am mai vazut asa ceva pana acum.
Avea o privire blanda si parul alb ca spuma laptelui. Vocea ei dulce aducea bucurie celui care o asculta. Vorbea rar si cu un calm pe care nu l-am mai intalnit pana acum. Imi aducea, oarecum, aminte de bunica. Obisnuia sa-mi spuna cele mai frumoase povesti, cu o voce blanda si relaxata. Imi spunea mereu ca nu e bine sa ne grabim in viata si sa lasam lucrurile sa mearga de la sine.
Insa eu eram prea mic ca sa inteleg la ce se refera. Murise cu doua luni inainte ca eu sa fi implinit noua ani. Inca imi e dor de ea, desi au trecut zece ani de atunci. As fi vrut sa fie langa mine mereu.
Am tresarit cand am simtit ca batrana incerca sa ma aseze pe banca. Scoase din sacosa pe care o tinea pe umar un termos si imi intinse capacul din care iesea un miros placut de menta si tei.
-Bea asta. Te vei simti mai bine.
Am luat capacul cu ambele maini si l-am baut cu sete dintr-o inghititura. Gatul mi se umezi si aburul cald parca imi incalzise corzile vocale. Avea dreptate. Chiar ma simteam mai bine.
-Multumesc! i-am raspuns in timp ce ii inapoiam capacul.
-Mai vrei?
Am refuzat politicos. Trebuia sa ajung acasa si sa ma intind. Sam probabil ca ma astepta nerabdator si infometat.
Ajutat de batrana, m-am ridicat din nou. Nu mai tremuram, insa picioarele imi erau grele. Primul pas a fost cel mai greu. Ma durea tot corpul, totul parea sa se invarta in jurul meu. Ma simteam rau, ca si cum m-as fi imbatat si nu mai puteam sa pasesc cum trebuie. Dar acum eram mai treaz decat am fost vreodata.
I-am spus batranei ca trebuie sa plec, in timp ce mi-am dat seama ca apartamentul meu e la cativa metri in fata, dupa colt. I-am multumit inca o data si am pornit spre casa. Fiecare pas pe care il faceam era din ce in ce mai nesigur, ca si cum ar fi umblat prin zapada cu picioarele goale. Cateodata, mai aruncam priviri rapide in urma pentru a o vedea pe batrana cum nu parea sa ma scape din ochi. Pana nu am ajuns in fata usii, ea ramasese in acelasi loc. Am apucat cleanta cu o mana si cu cealalta am tastat codul. Cand usa s-a deschis, am vazut-o cum se indeparteaza cu pasi marunti. Poate vroia sa se asigure ca ajung cu bine.
Cu tot ce mi-a mai ramas, am impins usa si am patruns pe micul culoar, cu peretii de un verde pal, acoperiti de tablouri. Mereu m-am intrebat de ce alesese proprietara acea culoare. Nimanui nu-i placea.
Nici nu am ajuns bine la prima treapta, ca aceasta apare brusc din prima camera de pe hol. Avea in brate o pisica din aceea fara blana si cu urechile mari. Nu mi-a placut niciodata acea rasa si ceea ce nu inteleg este cum se poate uita cineva la acel animal si, totusi, sa spuna ca e frumos.
Ma intorc spre femeie. Animalul se uita urat la mine, fiind parca gata de atac. Proprietara e o femeie slaba, care are o pasiune pentru pisici. Purta aceasi ochelari de aproape douazeci de ani si refuza sa-i schimbe, desi nu prea vede cu ei. Ma priveste cu acei ochi de soparla, verzi ca pielea unei broaste si mangaie pisica pe cap. O aud deseori vorbind cu ele, deoarece locuieste singura si refuzase sa se casatoreasca. Spunea ca pisicile sunt viata ei. Ma intreb ce vede la ele.
-Domnule ... se opreste si isi schimba complet privirea. Vroia sa comenteze pentru faptul ca nu i-am adus banii de chirie la timp.
-Daca e vorba de bani, o sa ii aduc la sfarsitul lunii. Pana atunci, nu va primit nimic.
-Lasa banii. Nu asta conteaza acum, adaunga, luandu-si ochelarii de pe ochi. Dar ce s-a intamplat cu tine, James? Esti palid. Te simti bine?
I-am raspuns ca sunt la fel de sanatos, dar privireai ingrijorata nu ii disparu de pe chip. Vroiam sa plec sus, insa nu era frumos din partea mea sa nu ii raspund. Nu ma simteam deloc bine. Simteam ca ard din interior iar fata imi era in totalitate acoperita cu sudoare.
-Trebuie sa plec. Mi-a parut bine sa va vad.
M-am prins cu o mana de balustrada si am inceput sa urc scarile, fiecare pas furandu-mi si energia care imi mai ramasese. O treapta, doua, trei. La a cincisprezecea am ajuns la etajul unu. Un oftat evada din gura mea, in timp ca ma gandeam ca mai am de doua ori distanta pe care am parcurso pana acum.
Dupa cateva minute chinuitoare, am ajuns. Am intors cheia in broasca si am impins usor usa, atat cat sa aud latratul lui Sam de cealalta parte. Prietenul meu ma intampina cu o privire de ingrijorare si bucurie in acelasi timp. Tatal lui Sam era un ciobanesc german iar mama lui, un Collie. ll am de aproape zece ani, cadou din partea mamei mele la aniversarea mea de paisprezece ani. Mi-e cel mai loial prieten si nu m-a lasat niciodata la greu.
Deschid larg usa iar Sam se apropie de mine, cu limba atarnadu-i intr-o parte. Asa face mereu cand ii e foame.
Intru pe micul hol, dupa care incui usa. Niciodata nu se stie cine iti poate intra seara in casa. Apoi imi indrept toata atentia asupra lui si il mangai pe cap. Cred ca l-am rasfatat prea mult. Arunc servieta pe un mic fotoliu de langa zid si apas intrerupatorul. La celalalt capat al micului hol, sufrageria se umplu de lumina. Nu e cine stie ce. Doar o masa, o canapea de bumbac si un televizor, iar parchetul acoperit din loc in loc de mici covoare albastre. Mi-am cumparat de curand o biblioteca pe care am de gand sa o umplu cu carti. Dar mai tarziu.
Ma indrept direct spre bucatarie, pentru ca mai apoi sa intru in depozitul pentru alimente, de unde iau un pachet cu mancare pentru caini. Umplu bolul lui Sam, care ma priveste, in timp ce isi misca coada ca un stergator de pe parbrizul unei masini, maturand covorul. Debea dupa ce ma indepartez putin, el se apropie si isi goleste bolul in cateva minute. Acum cerseste din nou mancare. De data asta, nu-i mai merge. Ma tem ca a cam pus ceva in plus saptamana asta si nu vreau sa fiu nevoit sa trec pe la veterinar. Nu ii place acolo.
Il mangai dupa urechi si ii spun sa stea acolo. Ma asculta si se aseaza in cosul lui, cu botul pe labe. Iubesc cainii pentru ca sunt cele mai loiale animale pe care le poate avea cineva. Iar pe Sam il iubesc cel mai mult. Daca il am pe el, sunt fericit.
In acele momente, parca am uitat de oboseala ce imi cuprinse trupul si de faptul ca ardeam ca un foc de tabara. Imi arunc haina si ma indrept spre dus. Aveam nevoie de o baie rece.
Cand am dat drumul la apa, ma simteam deja alt om. Picaturile reci imi spalau pielea transpirata si ma racoreau. Mi-am dat parul pe spate, in timp ce apa imi aluneca pe piept in jos, calmandu-ma.
Am ramas acolo cateva minute bune, dupa care mi-am pus un prosop in jurul taliei si altul pe cap. Ma simteam mult mai bine.
M-am apropiat de oglinda pentru a-mi da seama ca batrana avusese dreptate. Chipul meu avea o nuanta de portocaliu spre alb iar pielea imi stralucea din cauza picaturilor de apa. Apoi am vazut ceva neobisnuit. Pe gatul meu erau doua urme rosii, mici, ca si cum cineva m-ar fi intepat cu varful unui ac. Le-am atins cu varful degetelor, dar erau prea mici sa le simt. Le-am ingnorat si mi-am mangaiat barbia aspra. Maine dimineata trebuie sa ma barbieresc. Si ma intrebam de ce nu ma plac fetele.
Mi-am sters fata cu un prosop, mi-am uscat putin parul, dupa care mi-am luat pijamaua: un maiou alb si o pereche de pantaloni de bumbac de aceasi culoare. Am facut o mica vizita la bucatarie pentru un pahar cu apa rece, dupa care, condus de oboseala, m-am pus sa dorm. Dar un inainte de a-i spune lui Sam noapte buna, gest la care pritenul meu imi raspunse cu un latrat scurt.
Pot spune ca a fost o noapte foarte agitata. Ma trezeam din cinci in cinci minute, cu fata inecata in transpiratie si, de fiecare data, Sam aparea in fata usii, parca ingrijorat. Luna se reflecta in ochii lui albastrii si ii facea mai tristi decat pareau. De fiecare data, il priveam vesel, zambind. Insa nu eram bine. Tot corpul imi ardea si fiecare muschi ma durea la orice miscare. Chiar si zambetul acela imi facea muschii fetei sa se intinda si sa imi trimita semnale dureroase prin tot corpul. Ce se intampla cu mine? Simteam sa nu mai pot si odata m-am trezit strigand. M-am uitat la ceasul de pe noptiera. 3:15. Luna se ridicase sus pe cer iar razele ei patrundeau prin draperia albastra. Sam, ca de obicei, ma privea din pragul usii deschise. Arata mai ingrijorat de cand l-am vazut ultima oara. Se apropie cu grija de pat si isi aseza capul pe margine.
-Ce s-a intamplat, baiete? Nu iti face griji. Sunt bine.
Il mangai pe cap, dupa care el sare rapid pe pat si se cuibareste la picioarele mele.
Zambesc.
-Bine, poti sta acolo. Dar doar in noaptea asta.
Il aud cum ofteaza si cum isi misca coada dintr-o parte in alta.
Am inchis din nou ochii si am avut un somn linistit, stiind ca el e alaturi de mine. Vom trece impreuna peste toate obstacolele ce ni le arunca in cale viata si vom fi nedespartiti. Nu stiu ce m-as face fara el. Fara prietenul meu cel mai bun.
Cand ma trezesc, soarele se ridicase deja deasupra norilor si isi impreastia razele asupra naturii.
Mi-am deschis incet ochii, dupa care m-am ridicat pentru a vedea ca patura cazuse la marginea patului iar Sam plecase la locul lui. Probabil ca ma intorsesem de atatea ori si nu a putut sa doarma. M-am ridicat la marginea ptului, cu talpile goale pe covorul moale. Imi placea sa umblu descult prin casa, insa, de cand imi renovasem baia si perioada aceea in care m-a prins raceala care era sa ma omoare, doctorii m-au sfatuit sa nu mai fac asta.
Mi-am luat papuci de casa in picioare, dupa care am observat ca ma simteam mult mai bine. Totul era parca difereit, intr-un mod ciudat. Vedeam toate detaliile din camera, chiar si cateva fire din blana lui Sam la picioarele patului. Era ciudat cum vedeam totul clar fara ochelari. Mi-am intors privirea spre noptiera. Ceasul arata ora 8:10. De obicei ma trezeam pe la 10:00 si ma grabeam sa nu intarzii la locul de munca. Astazi nu. In sfarsi aveam timp sa iau o gustare ca oamenii normali si sa ma barbieresc.
Imi mangai din nou barba aspra si imi dau seama ca barbieritul e primul lucru de pe lista, asa ca ma indrept direct spre baie. Trec pe langa Sam si ii spun buna dimineata, apoi el imi raspunde in felul lui. Ma priveste putin speriat pentru cateva clipe, pentru ca mai apoi sa adulmece aerul de cateva ori si sa inceapa sa dea din coada vesel. Nu imi pot da seama ce era cu el, dar acum e bine. Daca el e fericit, si eu sunt fericit.
Ii umplu bolul cu mancare. Pot sa vad in ochiil ui ca e lihnit. Apoi intru in baie. In graba mea de noapte trecuta am uitat sa strang prosoapele ude de pe jos iar acum barbieritul trebuia sa mai astepte putin. Debea dupa ce am adunau prosoapele si le-am pus deoparte, m-am asezat in fata oglinzi. M-am privit uimit pentru cateva minute. Sunt eu persoana din oglinda? Dar nu era posibil. Pielea mea avea o nuanta albicioasa si se asorta perfect cu pijamaua. Ochii mei, odata verzi, erau acum usor purpurii, cu o tenta de rosu. Nu am auzit despre nici un caz in care ochii cuiva sa-si schimbe culoarea peste noapte. Dar cel mai ciudat lucru era faptul ca micile urme rosii de pe gat nu mai erau, ca si cum nu au fost niciodata acolo. Ciudat. Daca nu luam in considerare pielea si ochii, ma sinteam ma bine ca niciodata. Mai bine spus, ma simteam ca nou. Parca eram alta persoana.
Atunci am hotarat ca a venit timpul unei schimbari. Mereu m-am intrebat cum arat cu mustata si cu un mic cioc in barba, asa cum am vazut odata intr-o revista. Am luat spuma de ras si o lama de unica folosinta si mi-am inceput transformarea. In cateva clipe, avem obrajii netezi ca pielea unui bebelus si un inceput de mustata. Chiar imi statea bine, desi nu vreau sa ma laud. Am iesit din baie un om shimbat.
-Ce spui, Sam? Imi sta mai bine asa? l-am intrebat, mangaindu-mi obrajii proaspat rasi.
El imi raspunse printr-un latrat.
-Atunci o s-o iau ca pe un ” da”.
M-am schimbat rapid, dupa care simteam ca as manca ceva. Nu numai Sam sa aibe rezervorul plin.
Am luat o masa scurta cu sunca si oua, iar pe langa, un pahar cu lapte. Mi-e de ajuns. Dupa ce am strans masa, am observat ca nu trecuse nici jumatate de ora de cand m-am trezit si aveam destul timp pentru alte activitati.
-Cine vrea sa se plimbe? Chiar nimeni? Bine, poate ma duc doar eu singur.
Atunci il aud pe Sam cum latra si alearga in jurul meu, vesel. Cred ca incep sa-mi pierd mintile. Cred ca influenta batranei proprietarese ma ajunge din urma, dar nu im pasa. Imi place sa vorbesc cu prietenul meu patruped, desi as fi vrut sa imi si raspunda. Toata povesteaasta are si o parte buna: ii pot spune tot ce gandesc, fara sa ma simt criticat. Of, Sam, nu stiu ce m-as face daca te-as pierde.
Mi-am luat jacheta albastra pe spate, i-am prins lesa de zgarda lui Sam si am pornit spre parc. Nici nu mai stiu cand l-am plimbat ultima oara.
Dupa ce m-am asigurat ca usa e inchisa, am luat-o pe scari in jos, in timp ce animlaul se agita inainte, tragandu-ma dupa el. De parca eu as fi cainele si el ma scoate la o plimbare, nu invers.
Din fericire, nu am intalnit nici una din pisicile doamnei Stribly. Inca imi amintesc prima intalnire a lui Sam cu una din ele. Pisica aproape ramasese fara coada daca nu l-as fi luat de aaolo la timp. Nu am vazut niciodata atat de multa blana de pisica in acelasi loc. Batrana ma amenintase ca ma da afara daca il mai vede pe Sam langa „ copii ei „. Ca sa fiu sincer, are nevoie de mine pentru banii de chirie pe care ii aduna cu atat grija de fiecare data de parac ar fi din aur. Doua sute cinzizeci de dolari pe luna nu e mult, desi as fi preferat o camera la un hotel de trei stele. Daca mi-as permite.
Mi-am adunat toate gandurile si am impins usa. Aceasta zi se va numara pentre cele mai ciudate pe care le-am avut. Eram alt om, cu o alta infatisare. Insa in interior eram tot eu.
[/i][/b]


Cam atat pentru astazi. Voi posta cand am mai multe capitole si cand voi vedea cel putin un comentariu.

EDIT Daria: fără culori ^^