20-08-2011, 11:26 PM
Hey dragelor, va multumesc mult de tot pentru commentari. Dupa atata timp m-am gandit sa aduc si eu nextul. Vreau sa va anunt de la inceput ca este un capitol scris fara nici un pic de inspiratie, chef si cu o extrema lene. Oricum sper sa va placa. Va urez: Lectura Placuta kiss
Acesta a fost capitolul 16. Sper ca va placut. Stiu ca e extrem de scurt dar nu am avut absolut deloc inspiratie. Astept cat mai multe commuri.
Va pup dulce de tot.
Bye.
Dragoste Infinita
Capitolul 16
- “- … intoarce-te, te rog! Nu pleca, te implor!" -
Imi intorc repede privirea spre brunetul ce alerga obosit in spatele meu. Pe fata lui nu se putea citi nimic, oricat de mult m-as fi straduit sa-mi dau seama ce simte, ce gandeste, ce vrea, nu pot reusi, deoarece el are o fata simpla, sumbra, rece, fara sentimente. Nu pot sa inteleg, de ce nu pot sa imi dau seama de nimic legat de el, nu ar trebui sa fie atat de greu. Are aproape tot timpul aceasi privire, acea privire care este atat de rece, inghetata, indiferent.
Ma intreb de ce nu zambeste mai des, are un zambet incredibil. Acel zamet care ma face sa uit de orice este in jurul meu, imi incurca toate gandurile, ma inebuneste. Doamne, ce naiba tot zic aici? Eh, dar pe cine pacalesc, este total adevarat.
Prinsa prin gandurile mele nu observ ca Sasuke este langa mine, uitandu-se ingrijorat la mine, cerandu-mi din priviri sa-I dau o explicatie. Nici macar eu nu stiu de ce am reactionat asa, habar nu am ce as puteai lui sa ii spun, daca ii spun adevarul nu stiu daca ma va crede. Oare am fugit de el, am vrut sa scap de acea privire hipnotizatoare a sa? Nici macar eu nu stiu. Cateodata sunt atat de complicata incat nici eu nu ma mai inteleg, cred ca acum este unul dintre acele momente.
Brunetul fermecator din fata mea imi intinde mana, ajutandu-ma sa ma ridic de pe asfaltul caldut. Ma ridic repede, dupa care imi indrept privirea spre cer. Capatase o nuanta mirifica de albastru, atat de deschisa, de fermecatoare, de pura. Soarele statea mandru pe albastrul acela, iesind in evidenta. Tocmai acum constat ca este noiembrie, iar afara este atat de cald, parca fiind inca vara, este superb.
In scurt timp imi intorc privire spre Sasuke care inca astepta o explicatie de la mine. Eu ma uit ingrijorata la el, nestiind ce sa-I raspund. Brunetul pare dezamagit de mine. Imi las privirea in jos, ne mai rezistand sa-l privesc. Oftez nestiind ce sa spun, dupa care imi inchid ochii, incercand sa-mi stapanesc lacrimile ce vroiau sa-mi iasa cu putere.
Deodata imi deschid ochii larg si imi sterg micile picaturi de tristete. Ma uitam fix in fata mea si raman uimita. Sasuke nu mai este aici. Sunt socata. Off, Doamne, ce-o fi in mintea lui acum? Nu am vrut sa-l fac sa plece. Simt cum sufletul imi explodeaza de durere, iar o lacrima nevinovata se prelinge incetisor pe obrazul meu fin.
Fara sa mai stau pe ganduri fac stanga imprejur si incep sa alerg inceyisor. Sasuke nu era la o distanta prea mare de mine, ceea ce imi dadea mie un avans de a-l ajunge. Fara sa gandesc ceea ce avea sa scot pe gura, incep sa urlu dupa Sasuke, crezand ca asa ii voi atrage atentia si il voi face sa se intoarca:
- Sasuke stai, intoarce-te, te rog! Nu pleca, te implor! Ramai langa mine, este tot ceea ce vreau, ce am nevoie cu disperare. Te implor, nu ma parasi …
Dar nu am avut timp sa termin ceea ce aveam de zis, deoarece …
Ma intreb de ce nu zambeste mai des, are un zambet incredibil. Acel zamet care ma face sa uit de orice este in jurul meu, imi incurca toate gandurile, ma inebuneste. Doamne, ce naiba tot zic aici? Eh, dar pe cine pacalesc, este total adevarat.
Prinsa prin gandurile mele nu observ ca Sasuke este langa mine, uitandu-se ingrijorat la mine, cerandu-mi din priviri sa-I dau o explicatie. Nici macar eu nu stiu de ce am reactionat asa, habar nu am ce as puteai lui sa ii spun, daca ii spun adevarul nu stiu daca ma va crede. Oare am fugit de el, am vrut sa scap de acea privire hipnotizatoare a sa? Nici macar eu nu stiu. Cateodata sunt atat de complicata incat nici eu nu ma mai inteleg, cred ca acum este unul dintre acele momente.
Brunetul fermecator din fata mea imi intinde mana, ajutandu-ma sa ma ridic de pe asfaltul caldut. Ma ridic repede, dupa care imi indrept privirea spre cer. Capatase o nuanta mirifica de albastru, atat de deschisa, de fermecatoare, de pura. Soarele statea mandru pe albastrul acela, iesind in evidenta. Tocmai acum constat ca este noiembrie, iar afara este atat de cald, parca fiind inca vara, este superb.
In scurt timp imi intorc privire spre Sasuke care inca astepta o explicatie de la mine. Eu ma uit ingrijorata la el, nestiind ce sa-I raspund. Brunetul pare dezamagit de mine. Imi las privirea in jos, ne mai rezistand sa-l privesc. Oftez nestiind ce sa spun, dupa care imi inchid ochii, incercand sa-mi stapanesc lacrimile ce vroiau sa-mi iasa cu putere.
Deodata imi deschid ochii larg si imi sterg micile picaturi de tristete. Ma uitam fix in fata mea si raman uimita. Sasuke nu mai este aici. Sunt socata. Off, Doamne, ce-o fi in mintea lui acum? Nu am vrut sa-l fac sa plece. Simt cum sufletul imi explodeaza de durere, iar o lacrima nevinovata se prelinge incetisor pe obrazul meu fin.
Fara sa mai stau pe ganduri fac stanga imprejur si incep sa alerg inceyisor. Sasuke nu era la o distanta prea mare de mine, ceea ce imi dadea mie un avans de a-l ajunge. Fara sa gandesc ceea ce avea sa scot pe gura, incep sa urlu dupa Sasuke, crezand ca asa ii voi atrage atentia si il voi face sa se intoarca:
- Sasuke stai, intoarce-te, te rog! Nu pleca, te implor! Ramai langa mine, este tot ceea ce vreau, ce am nevoie cu disperare. Te implor, nu ma parasi …
Dar nu am avut timp sa termin ceea ce aveam de zis, deoarece …
Acesta a fost capitolul 16. Sper ca va placut. Stiu ca e extrem de scurt dar nu am avut absolut deloc inspiratie. Astept cat mai multe commuri.
Va pup dulce de tot.
Bye.