Sasusaku* - fic nou

[Cristina]

Va rog sa scuzati faptul ca nu sunt alineate,am pus codurile date de Alee , dar se pare ca nu mai functioneaza :-< o sa incerc sa rezolv problema . Pana atunci, lectura placuta >:D<

"Oglinda sufletului"

Capitolul 2

-

"Depasind dificultatile vietii"

…ma grabesc la liceu pentru ca sunt deja in intarziere.

Sakura Haruno , eleva in clasa a XI-a , la Colegiul National Kishimoto , destul de grozav pentru parintii mei , nu si pentru mine . Ma gandesc oare cum va fi prima zi din anul acesta . Sa ma intorc intre acei patru pereti din clasa , sa stau in banca a doua din mijloc , sa ascult orele plictisitoare ale profilor si mai ales , sa intalnesc , din nou , acei ochi…
“Sakura ! Ma bucur sa te revad !”

Brusc , in fata mea apare o figura feminina ,cu fata inocenta, inalta , cu parul de abanos , strans intr-o coada impletita pe o parte , cu ochii mari si grijulii , de un purpuriu pal . Imi ridic usor privirea din pamant , observand-o pe Hinata , prietena mea cea mai buna din primul an de liceu.

Flashback

Era cea care ma consolase in legatura cu moartea lui Helen , cea care reusise , intr-un mod miraculous , sa scoata , din nou , ceea ce era mai bun din mine . Pe atunci , cazusem intr-o prapastie fara fund si ma avantam din ce in ce mai repede posibil , fara vreo sansa de a fi salvata . Toate astea… din cauza tristetii . Ramasesem confuza si neputincioasa , lacrimile invadandu-mi fata inocenta de fiecare data cand vedeam chipul surorii mele . Incepusem sa ma izolez de orice avea legatura cu mine , de orice speram ca ma va face sa nu-mi amintesc …de toata lumea , gandindu-ma , oare , daca va mai iesi soarele si pe strada mea.


Stateam tot timpul in coltul clasei plangand in fiecare minut al vietii mele , cu toata puterea pe care o mai aveam .Toata lumea auzise de accident si totusi , nimeni nu a aratat vreun fel de compasiune , nu a schitat niciun gest de buna-vointa sa ma ajute , de parca as fi fost invizibila la auzul tuturor , de parca eu as fi fost o ciudata de pe alta planeta…pana cand…

“Hei , te simti bine ? Haide , nu mai plange ! Stergeti lacrimile ! Nu vor ajuta pe absolut nimeni . “

…am intalnit privirea plina de afectiune a Hinatei , facandu-ma sa ajung , in cele din urma , deasupra prapastiei . Era , probabil , tot ce asteptasem in tot acest timp : o franghie de care sa ma pot catara , o mica picatura de ploaie intr-un desert mult prea uscat . Nu mai eram fata aceea cu privirea trista , cu ochii inlacrimati , cu privirea rusinata .Prinsesem curaj si imi ridicasem , in cele din urma , privirea plansa , din genunchi . Ii apucasem mana ce mi-o intindea senin si simteam in sfarsit , cum lacrimile se sfarseau , rand pe rand , una cate una .
Inima mea putea sa bata pe un ton fericit . Zambetul meu pe care nu il mai aratasem de mult timp , o socase de-a dreptul pe Hinata . In adancul sufletului , nici nu stia ce nevoie avusesem de ea .
End Flashback

- Buna, Hinata ! i-am raspuns . Imi pare bine sa te revad !
A schitat acel zambet fermecator ca intotdeauna . Fireste , niciodata nu se supara cand intarziam . Oricum , autobuzul 116 nu ajunsese inca , nu era timp pierdut . Soarele inca dogorea pe cer , neavand nicio sansa de a ploua . Pamantul ardea mai ceva ca intr-un vulcan incins , fara niciun fel de briza la orizont . Gaturile ne erau uscate si nici nu aveam vreo sticla cu apa . Spre fericirea noastra , exista un magazin la coltul strazii pe care eram noi acum .
Am convins-o pe Hinata sa mergem sa luam ceva pana nu vine autobuzul . Nu a acceptat din prima insa era la fel de disperata ca mine .


Dupa 5 minute…
“ HEI ! Nu poti pleca fara noi ! Intoarce-te inapoi !...”
Era perfect…autobuzul plecase fara noi , ne lasase in urma , stiind vin doar la o ora diferenta unul de altul . Ma simteam rusinata fata de Hinata , insa intelesese ca nu era timp de pierdut . Trebuia sa ajungem cat mai repede la scoala , altfel proful nostru de matematica ar fi facut albie de porci cu oricine intarzia la ora lui . Dupa cateva minute se parea ca nu mai aveam nicio sansa de a ajunge la timp la ore … Deja imi imaginam privirea “suava si rusinoasa” a profului , zicand : “ Ai simtit vreodata nevoia sa omori pe cineva?... eu da ” sau “Nu va faceti griji, viata-i grea… noroc ca-i scurta ! ” .
Oricum ar fi sunat nu-mi placea deloc .
Deodata eu si Hinata auzim un sunet foarte puternic si galagios . Era un motociclist… EXCELENT ! Era tot ce ne mai trebuia !

“ - Hei papusica , vrei sa te duc undeva ?”

Ma intorc si descopar un bosorog transpirat , cu barba lunga , pe jumatate alba , pe jumatate neagra , cu ochelari de soare negri , cu o banderola roz pe cap si sa nu mai zic de burta aceea MARE si PAROASA. Si tocmai imi zisese “papusa ?! “ . Pentru numele lui… Chiar asta e singura solutie de a ajunge la liceu ? Sa vedem … intre a suporta umilinta in fata clasei si in fata profului de mate si intre a fi dusa la liceu de un batran de 50 de ani…

Hinata se uita la mine cu o figura speriata … Dar totusi , ce alta sansa am fi avut ?

Se pare ca nu avem de ales . Trebuie sa ne duca . Norocul meu ca nu cerea niciun ban , ci voia doar sa se afle in compania noastra . Cred ca nu mai vazuse fete de cand se nascuse . Oricum , daca ar fi incercat sa imi faca ceva , cel ranit ar fi fost , la propriu , el.
Hinata inca nu parea sigura de oferta insa , ii oferisem locul din spatele meu , in timp ce eu… trebuia sa suport umilinta de a mirosi fundul grasanului… Era chiar ceea ce-mi dorisem toata viata !


Fara sa mai stea pe ganduri , acesta ne duce la liceu intr-o viteza . Spre norocul si spre fericirea mea eram doar putin sifonata , la fel Hinata . Mosul avea acuma sclipirea unui om de 20 de ani… incepusem sa cred ca se va transforma in ceva . Ii multumim si ne indreptam cat se poate de repede spre clasa . Alergasem cu atata vointa sa nu fim ascultate . Inima imi batea foarte tare , mai sa-mi sara din piept . Respiratia mea calda devenea din ce in ce mai accelerata din cauza agitatiei si a fricii . Picioarele mele alergau cat puteau de mult . Mainile mele transpirate cat pe ce sa scape manualul si caietul de mate . Parul meu roz era mai valvoi ca niciodata . Cine naiba pusese laboratorul de matematica tocmai la etajul doi?

Tocmai ce ajung in fata clasei … pregatita sa pun mana pe clanta , cand …

“ Auch ! “