Cand viata se complica

[Miss M]

Am revenit cu urmatorul capitol.
Leontina, vreau sa-ti multumesc ca imi citesti ficul si incerci sa ma aduci pe calea cea buna :*.

Capitolul VIII

- Sa-i dai o palma in mijlocul orei? Ma uimesti, Elizabeth, incepu sa ma certe mama. In plus, parca iti placea baiatul ala.
Ok, indurasem toate certurile de pana acum, dar asta era picatura care a umplut paharul. Ma acuzase ca imi place tipul(pentru mine asta era o crima). Nu, nu de fata cu gemenii. Discutia trebuia sa inceteze.
- Mama, ai vreo idee ce s-a intamplat ieri? N-ai! Daca ai sti, ai tace. Si mie nu-mi place monstrul ala, pricepi? Il urasc! Tipam. Mi-au dat lacrimile. Nu stia nimic si, totusi, ma acuza. Ca toata lumea. Si se mai intrebau de ce eram mereu asa tacuta si misterioasa. Pentru ca nu aveam cu cine sa vorbesc, de-aia eram „misterioasa”.
- Elizabeth...
- Da, corect! Asta e! Il urasc! Si daca vrei, urlu. Il urasc pe Ken Bucket! am strigat cat de tare am putut. Ma inecam in lacrimi. Pentru ce tot circul asta? Am luat-o la fuga pe scari, trecand printre Alex si Eric, ce stateau contrariati in prag. Nu vroiam sa fac o scena in fata lor, dar fix asta obtinusem. M-am oprit brusc pe a doua treapta. Daca vine cineva dupa mine, iese urat, i-am avertizat incet.
M-am ghemuit pe fotoliu in camera de oaspeti. Credeam ca izvorul de durere sarata secase demult, dar lacrimile continuau sa-mi racoreasca obrajii. Eram dezamagita de mama. Pe tata il uitasem demult, nu imi mai pasa de el. Ne abandonase in America, construindu-si un imperiu infloritor in Marea Britanie. Familia nu era importanta pentru el, de ce sa fie el important pentru familie? Iar mama... Ma asteptam sa ma intrebe de ce, dar nu! M-a acuzat pe loc. Fac ceva rau odata in viata si atunci cerul pica peste mine. Si toti se asteapta sa il sustin. Dar nimeni nu se gandeste ca, poate, am avut si eu motive si ca aveam nevoie sa ma descarc.
Ce simteam? Ura. Imi circula prin vene. Ura era sentimentul cel mai profund in acel moment. Daca l-as fi vazut acum pe Kenny, i-as fi spart fata aia de milioane. Era un fraier caruia nu-i puteai rezista. Pana deschidea gura. Atunci isi pierdea tot farmecul.
- E totul in regula?
M-am uitat la ochii lui. Era Eric. Normal! Alex probabil era chestionat de mama.” Ce-ati facut? Unde ati fost? De ce ati fost acolo?”. Bietul baiat!
- Da, sunt bine. Am suspinat incet. Nu eram bine, dar nu trebuia sa ma plang primului om pe care il vad. Desi vroiam. Vroiam sa scap de toate secretele, sa aiba si altcineva povara lor.
M-a intrebat care era adevarul despre mine si Ken. Nu mai suportam. Trebuia sa ma descarc. I-am povestit totul, cum eram inainte, cat am suferit, totul. Doar motivul despartirii l-am tinut secret. Era prea penibil.
- Inteleg.
Winner. In sfarsit ma eliberasem. Si, mai mult, eram inteleasa. Cuvantul acela insemna pentru mine mai mult decat o mie de compatimiri.
- Multumesc.
- Pentru?
Ma privea nedumerit. Spusesem acel „Multumesc.” dupa cateva minute bune de tacere.
- In sfarsit m-a ascultat si pe mine cineva. „ Si ma bucur ca ai fost tu, nu Alex.” As fi adaugat asta, dar suna prea ciudat. „ Perechea” lui Eric a intrat de-a valma.
Ne-a certat cum s-a priceput ca il lasasem singur cu mama, apoi ne-a intrebat ce faceam. Geniala intrebarea. Un Oscar, ceva? Nu era evident ca vorbim? Am vrut sa par serioasa, dar nu mi-a iesit.
- Tocmai ne sarutam. Dar vezi, eu sunt o clona si adevarata Elizabeth e invizibila.
S-a uitat o clipa la mine, aboi a izbucnit in ras, dezvelindu-si dintii de un alb orbitor.
- Mi-e frica de maica-ta.
Destainuirea asta mi-a amintit de un anume monstru cu care s-ar putea sa mai avem de furca. Mi-am exprimat ingrijorarea fata de Ken si restul prietenilor lui degenerati.
- Daca tipul se mai atinge de tine, nu va avea viata lunga, mi-a zis linistit Eric.
Nu intelegeam, dar mi-a explicat la fel de calm ca Alex l-ar face bucati si l-ar lasa la gunoi. Nu parea prea atletic. Am protestat. Domnul Deci Nu Sunt In Forma a facut un zambet discret. Eric s-a indepartat in secunda urmatoare. Se intelegeau din priviri. Doar eu nu pricepeam.
Fara sa-mi dau seama, zburam prin camera. M-a prins rapid si am aterizat pe canapea. Cum naiba sarise asa? Ma tinea in brate, abtinandu-si rasul. Alaturi, Eric se uita la mine ingrijorat. Nu l-am onorat cu privirea, desi probabil era mai bine sa o fi facut.
- Cum ai...?
Mi-a pus mana pe buze. Era rece.
- Nu conteaza. Gandeste-te doar ca-i fac asta lu’ Ken. Dar nu-l si prind. Si-a privit fratele. Apropo, esti mai grea decat pari.
Ma-ta. I-am dat o palma, apoi l-am privit in ochi. Hauuu, era Eric. Asta e, isi imitase prea bine fratele.
- Ti-am zis ca daca o prinzi tu asa face? Ti-am zis. Dar nici eu nu sunt asa de badaran. Cred.
Ma simteam oribil. Gemenii se stricau de ras, iar eu aproape ca plangeam. Daca stiam de mai demult, nu i-as fi facut una ca asta. El nu mi-a facut nimic rau. I-am auzit pasii mamei pe scari. Exact ce imi lipsea. Am schitat un zambet prefacut si fortat cand a intrat in camera. Fierbeam pe interior. Ma jignisera si acum radeau pur si simplu, ca de o gluma nevinovata. Bine, chiar era o gluma nevinovata, dar in starea mea totul capata proportii.
- Mai incet, o treziti pe Katie.
Ce sa zic! Si-asa dormea prea mult.