Cap 7: Together Double S
Partea I
Sasuke:
Fug si iar fug. Simt cum bietii mei plamani ard la propriu, respiratia o ia razna, iar picioarele mi se inmoaie usor, usor, cu fiecare metreu parcurs. Dar nu imi pasa. Sunt absolut socat de tot ce s-a petrecut in ultimele cateva ore. Nu pot accepta lucrul asta, pur si simplu nu imi sta in fire. Politistii erau tot pe urmele mele, incercand sa ma opreasca de cand ii impinsesem din pragul usii si am luat-o la goana spre locul accidentului. Ma apropaim din ce in ce mai mult de intersectia cu pricina si prevedeam cum totul avea sa se clarifice ca persoanele au fost confundate si a fost o greseala. Nu puteau sa ma paraseasca tocmai acum, cand totul era bine.
Lumea se adunase intr-un cerc in jurul masinii, sau mai bine spus adunaturii de fiare izbita violent de un stalp. Oamenii misunau de colo-colo, privind ca la un spectacol de teatru, cum pompierii descarcerau cele doua victime de sub masina facuta praf. Politistii impanziti peste tot, ii tineau la distant ape curioasi, evitand astfel un alt incident neprevazut. Din ambulanta abia sosita, coborau grabiti paramedicii si asistentele cu targi si truse medicale sa le ofere ranitilor primul ajutor. Ma strecuram usor prin multime, pana am reusit sa ajung in fata tuturor sa aflu adevarul. Acolo, intinsi pe jos, era un barbat si o femeie pe care medicii incercau sa ii resusciteze. Privieam atent spre cei doi, de dupa bratul politistutlui care ma tinea deoparte si imi dadusem seama ca ceva nu e in regula.
Le deosebeam cu usurinta aspectul fizic si trasaturile unice, ca si cand i-as fi cunoscut de o viata, apoi am simtit cum absolut totul se naruie in fata mea. Se spune ca nu crezi pana nu vezi, iar cu toate astea, inca nu imi vine sa cred. Mama?! Tata?! Nu imi pot explica de ce tocmai ei? M-am smucit din bratele politistului care ma prinsese, dupa care m-am prabusit la pamant langa parintii mei. Mi-am trecut usor mana peste chipul mamei, apoi am simtit cum ochii imi sunt intepati din ce in ce mai mult de lacrimi amare, asa ca le-am dat drumul sa curga. Micutele perle argintii se prelingeau usor pe obrajii mei, apoi se izbeau brutal de ciment, spargandu-se in alte mii de bucatele.
Am inceput sa tip la medici sa le salveze mai repede viata, insa unul dintre ei se aseza langa mine si isi pune o mana pe umarul meu. M-am uitat la el pret de cateva secunde cum avea capul in jos, apoi ma privi si imi spuse ca nu s-a mai putut face nimic. Parintii mei erau morti! Nu, nu se putea intampla una ca asta! De ce parintii mei?! De ce tocmai ai mei! Cum ma voi descurca de acum incolo fara ei? Dar cel mai important, cum ii voi spune micutului Aki ca mama si tata nu vor mai veni niciodata acasa?! Ma uitam la fiecare persoana in parte, care ma priveau cu dispret ca si cand as fi un nenorocit de adolescent, care nu isi asculta parintii si acum regreta dupa ei. Insa e o minciuna, mereu le-am cerut sfatul cand aveam nevoie. Mai avusesem si certurile noastre, dar in final totul se termina cu bine pentru ca stiam ca ei ma iubesc, iar eu le transmiteam aceeasi dragoste. Deodata am deosebit doua chipuri care imi pareau asa de cunoscute, dar totusi atat de diferite. O femeie inalta, imbarcata intr-o rochie alba vaporoasa statea acolo si ma privea cu ochii ei mici si albastrii, iar parul ei roz ca o bomboana era fluturat de briza puternica. Langa ea un tip bine facut, ma privea insistent cu mainile bagate lenes in buzunarele blugilor sai. Ochii sai negrii ca doua margele, semanau asa de mult cu ai mei, iar parul sau prins intr-o coada la spate ma facea sa cred ca e o versiune a mea din viitor. Ma fixau cu privirea atat de tare si cu atat de multa ura, ca si cand eu mi-as fi ucis parintii. Mi-am pus mainile pe cap, incercand sa ma regasesc si am inceput sa utlu ca disperatu`, rugandu-ma ca nimic din ce e aici nu e real.
Eram ridicat in sezut, respirand alert, cu un fior rece pe sira spinarii si uitandu-ma atent in toate partile. Dupa ce m-am mai calmat, m-am lsat pe spate pana am simti perna alba si pufoasa ca prima zapada din an. Ma uit la ceasul de pe noptiera care indica miezul noptii. Ma ridic, imi iau carjele de langa si ma tarasc pana in baia camerei. Ma bucuram pe o parte, deoarece facusem progrese mari cu picioarele mele. Cel drept il simteam complet, puteam sa il misc, insa cel stang mai era inca amortit, asa ca medicii au spus ca puteam de acum incolo sa folosesc doar carjele. Numai ca, ce ma ingrijoreaza cel mai tare este faptul ca e a treia saptamana la rand de cosmaruri. A inceput sa imi afecteze munca si concentrarea. Mi-am spalat fata cu apa rece, crezand ca ma va inviora, insa in zadar. M-am uitat in oglinda la reflectia mea si m-am speriat complet. Eram atat de alb la fata de ziceai ca sunt mort.
Am oftat adanc, apoi m-am retras in camera si m-am asezat in pat. Linistea domina camera intunecata. Puteam auzi foarte usor ploaia care pornise afara. Picaturile de apa cristalina se izbeau de geamul camerei mele. Ascultam sunetul linistitor al ploii.
Dupa vre-o doua ore ploaia a incetat sa mai bata la geamul camerei mele, timp in care eu am stat in pat uitandu-ma in gol, gandindu-ma la nimic. Ma ridic, ma duc la fereastra si trag draperia deoparte. Micile balti, create de ploaie, erau prezente pe sosea, iar masinile din celelalte vile erau proaspat spalate. Deschid geamul si o mica briza imi mangaie fata obosita si stresata. Inspir adanc, iar aerul rece si tare imi invada numaidecat narile. Brusc imi veni o idee in minte. Inchid geamul, ies din camera, cobor silentios si cu grija scarile si ies din vila in care ne-am mutat toti patru. Sasori hotarase aces lucru deoarece credea ca e mai bine pentru siguranta mea, insa mie unu nu prea imi surase ideea, dar nu aveam cum sa ripostez.
Luna se arata sfioana de dupa norii de ploaie. Stele incepura sa straluceasca si ele, lasand timiditatea deoparte. Hotarasem sa fac o mica plimbare prin parcul din cartierul cu vile. Nimic nu-mi poate limpezi mai bine gandurile decat o mica plimbare sub clar de luna. Ma indreptam incet spre parc, privind cum totul era afundat in intuneric si tacere. Pana si cluburile pe langa care treceam erau inchise. Uram sa fie prea liniste, dar tacerea asta era una relaxanta si puteam sa imi pun cap la cap gandurile. Desi la suprafata paream fara teama, inauntrul meu se dadea o batalie. Da, o batalie intre nepasarea mea si suferinta care ma inconjura pretutindeni. Nu stiu cat voi mai putea rezista asa. In fiecare noapte am acelasi cosmar cu parintii mei morti. In fiecare seara, gandul ca trebuie sa ma culc ma ingrozeste si de fiecare data ma trezesc tulburat, speriat si cu ochii in lacrimi. Poate ca in sinea mea eram doar un copil… un copil care inca sufera dupa raposatii lui parinti si se ascunde dupa masca impenetrabila a indiferentei.
Simt cum ochii imi sunt inundati de lacrimi. Le dau drumul sa se prelinga pe fata ca apoi sa cada pe asfaltul ud. Totusi, nu din cauza asta au murit parintii mei. Ei au murit intr-un accident de avion, nu unul de masina. Iar acea femeie si tipu' de langa ea cine erau? Si de ce apareau in visul meu? Frunzele copacilor se miscau incet sub adierea lina a vantului, iar pentru un moment imi doream sa fiu in locul lor si sa-mi urmez ciclul scurt de viata, dar asa era imposibil. Pasesc incet pe aleea din fata parcului abia luminata. La tot pasul auzeam cum greierii canta fara oprire. Se pare ca nu sunt singurul care nu are somn. Mergeam pe langa florile, care desi erau adorminte, parfumul lor dulce inca defila prin aer. Mergeam in continuare pana cand ajunsesem la o fantana arteziana. Desi era trecut de miezul noptii aceasta inca functiona. Pe masura ce ma apropii de ea simt pe piele mici picaturii de apa. Ma asez pe margienea fantanii si incep sa-mi plimb degetele prin apa limpede. Luna argintie se oglindea in apa, dar imaginea ei se strica din cauza jocului meu.
-Stii, pentru o persoana care e in carje mergi destul de repede.
Mi-am intors ingrozit capul inspre directia din care venise acea voce inconfundabila. Sakura statea acolo, privindu-ma ingrijorata, tragandu-si rasuflarea.
-Ce faci aici? Intreb incruntandu-ma
-Am venit dupa tine! Te-am auzit cand ai tipat si te-ai trezit din somn, iar apoi te-am zarit pe geam cand plecai. Nu puteam sa te las singur, daca ti se intampla ceva? E resposabilitatea mea sa am grija de tine!
Am lasat privirea in jos, iar ea s-a asezat pe marginea fatanii langa mine. Ma intreb de ce era asa de agitata in privita mea? E doar ca sa scape de Sasori un timp, sau are alt motiv? Am privit-o cu coada ochiului. Ea se uita ingandurata la stele de pe cer. Trebuia sa aflu mai multe despre ea, pentru c acea femeie din visul meu semana foarte mult cu ea,
-Sakura… pentru ce ai ajuns sa imprumuti bani de la camatari?
Aceasta cum auzi vorbele mele, isi miji ochii si tacu. Sper ca avea de gand sa imi spuna.
-Ei bine… Tatal meu a murit acum trei ani, iar mama a avut un accident de masina. Imunitatea corpului ei a scazut foarte mult atunci si asa s-a imbolnavit grav. Fratele meu a plecat in strainatate sa adune bani, insa nu a reusit sa adune destul pentru tratamentul mamei si asa am recurs la… voi.
Am intrebat-o cum arata mama si fratele ei, apoi Sakura imi povestite cu urme de uimire in tonul vocii ei. Se pare ca ce era mai rau, se produse. Persoanele din visul meu erau mama si fratele tinerei, iar acum si accidentul de masina avea sens. Brusc un vant puternic dadu navala peste mine si ea. Ma uit in sus si vad ca norii negri de ploaie sunt pregatiti sa mai ofere inca o tura. Am rugat-o pe tanara sa ma ajute, sperand ca ploaia sa nu ne prinda, pana ajungem acasa, insa nu a fost sa fie. Cand ajunsesem acasa eram deja uzi leoarca, respirand rapid, iar inima imi batea mai sa-mi iasa din piept. Urcam incet carile tremurand de frig, pana Sakura m-a dus in camera mea. Am intrat si m-a pus in pat. Mi-a adus cateva prosoape sa ma sterg pe cap, apoi se aseza langa mine.
-Sasuke de ce te-ai trezit asa brusc? Asta nu e prima noapte cand tipi
La cat de obosit si infrigurat eram, ma decid sa ii spun ca de ceva timp am cosmaruri cu parintii mei morti. Isi puse o aman peste chipul meu, facandu-ma sa imi maresc ochii. Ma privea nu puteam sa spun cu mila, pentru ca minteam. Probabil era aceeasi durere care ne presa de atat de multi ani, iar acum parca o imparatseam unul pentru altul. Insa ne facea sa ne ragasim. Am luat mana ei intr-a mea si i-am stampilat un sarut in palma. Nu stiu ce de am facut acest lucur, iar un lucru il stiu sigur. Sakura e oaza mea de liniste si afectiune pe care nu vreau sa o pierd.
Partea I
Sasuke:
Fug si iar fug. Simt cum bietii mei plamani ard la propriu, respiratia o ia razna, iar picioarele mi se inmoaie usor, usor, cu fiecare metreu parcurs. Dar nu imi pasa. Sunt absolut socat de tot ce s-a petrecut in ultimele cateva ore. Nu pot accepta lucrul asta, pur si simplu nu imi sta in fire. Politistii erau tot pe urmele mele, incercand sa ma opreasca de cand ii impinsesem din pragul usii si am luat-o la goana spre locul accidentului. Ma apropaim din ce in ce mai mult de intersectia cu pricina si prevedeam cum totul avea sa se clarifice ca persoanele au fost confundate si a fost o greseala. Nu puteau sa ma paraseasca tocmai acum, cand totul era bine.
Lumea se adunase intr-un cerc in jurul masinii, sau mai bine spus adunaturii de fiare izbita violent de un stalp. Oamenii misunau de colo-colo, privind ca la un spectacol de teatru, cum pompierii descarcerau cele doua victime de sub masina facuta praf. Politistii impanziti peste tot, ii tineau la distant ape curioasi, evitand astfel un alt incident neprevazut. Din ambulanta abia sosita, coborau grabiti paramedicii si asistentele cu targi si truse medicale sa le ofere ranitilor primul ajutor. Ma strecuram usor prin multime, pana am reusit sa ajung in fata tuturor sa aflu adevarul. Acolo, intinsi pe jos, era un barbat si o femeie pe care medicii incercau sa ii resusciteze. Privieam atent spre cei doi, de dupa bratul politistutlui care ma tinea deoparte si imi dadusem seama ca ceva nu e in regula.
Le deosebeam cu usurinta aspectul fizic si trasaturile unice, ca si cand i-as fi cunoscut de o viata, apoi am simtit cum absolut totul se naruie in fata mea. Se spune ca nu crezi pana nu vezi, iar cu toate astea, inca nu imi vine sa cred. Mama?! Tata?! Nu imi pot explica de ce tocmai ei? M-am smucit din bratele politistului care ma prinsese, dupa care m-am prabusit la pamant langa parintii mei. Mi-am trecut usor mana peste chipul mamei, apoi am simtit cum ochii imi sunt intepati din ce in ce mai mult de lacrimi amare, asa ca le-am dat drumul sa curga. Micutele perle argintii se prelingeau usor pe obrajii mei, apoi se izbeau brutal de ciment, spargandu-se in alte mii de bucatele.
Am inceput sa tip la medici sa le salveze mai repede viata, insa unul dintre ei se aseza langa mine si isi pune o mana pe umarul meu. M-am uitat la el pret de cateva secunde cum avea capul in jos, apoi ma privi si imi spuse ca nu s-a mai putut face nimic. Parintii mei erau morti! Nu, nu se putea intampla una ca asta! De ce parintii mei?! De ce tocmai ai mei! Cum ma voi descurca de acum incolo fara ei? Dar cel mai important, cum ii voi spune micutului Aki ca mama si tata nu vor mai veni niciodata acasa?! Ma uitam la fiecare persoana in parte, care ma priveau cu dispret ca si cand as fi un nenorocit de adolescent, care nu isi asculta parintii si acum regreta dupa ei. Insa e o minciuna, mereu le-am cerut sfatul cand aveam nevoie. Mai avusesem si certurile noastre, dar in final totul se termina cu bine pentru ca stiam ca ei ma iubesc, iar eu le transmiteam aceeasi dragoste. Deodata am deosebit doua chipuri care imi pareau asa de cunoscute, dar totusi atat de diferite. O femeie inalta, imbarcata intr-o rochie alba vaporoasa statea acolo si ma privea cu ochii ei mici si albastrii, iar parul ei roz ca o bomboana era fluturat de briza puternica. Langa ea un tip bine facut, ma privea insistent cu mainile bagate lenes in buzunarele blugilor sai. Ochii sai negrii ca doua margele, semanau asa de mult cu ai mei, iar parul sau prins intr-o coada la spate ma facea sa cred ca e o versiune a mea din viitor. Ma fixau cu privirea atat de tare si cu atat de multa ura, ca si cand eu mi-as fi ucis parintii. Mi-am pus mainile pe cap, incercand sa ma regasesc si am inceput sa utlu ca disperatu`, rugandu-ma ca nimic din ce e aici nu e real.
Eram ridicat in sezut, respirand alert, cu un fior rece pe sira spinarii si uitandu-ma atent in toate partile. Dupa ce m-am mai calmat, m-am lsat pe spate pana am simti perna alba si pufoasa ca prima zapada din an. Ma uit la ceasul de pe noptiera care indica miezul noptii. Ma ridic, imi iau carjele de langa si ma tarasc pana in baia camerei. Ma bucuram pe o parte, deoarece facusem progrese mari cu picioarele mele. Cel drept il simteam complet, puteam sa il misc, insa cel stang mai era inca amortit, asa ca medicii au spus ca puteam de acum incolo sa folosesc doar carjele. Numai ca, ce ma ingrijoreaza cel mai tare este faptul ca e a treia saptamana la rand de cosmaruri. A inceput sa imi afecteze munca si concentrarea. Mi-am spalat fata cu apa rece, crezand ca ma va inviora, insa in zadar. M-am uitat in oglinda la reflectia mea si m-am speriat complet. Eram atat de alb la fata de ziceai ca sunt mort.
Am oftat adanc, apoi m-am retras in camera si m-am asezat in pat. Linistea domina camera intunecata. Puteam auzi foarte usor ploaia care pornise afara. Picaturile de apa cristalina se izbeau de geamul camerei mele. Ascultam sunetul linistitor al ploii.
Dupa vre-o doua ore ploaia a incetat sa mai bata la geamul camerei mele, timp in care eu am stat in pat uitandu-ma in gol, gandindu-ma la nimic. Ma ridic, ma duc la fereastra si trag draperia deoparte. Micile balti, create de ploaie, erau prezente pe sosea, iar masinile din celelalte vile erau proaspat spalate. Deschid geamul si o mica briza imi mangaie fata obosita si stresata. Inspir adanc, iar aerul rece si tare imi invada numaidecat narile. Brusc imi veni o idee in minte. Inchid geamul, ies din camera, cobor silentios si cu grija scarile si ies din vila in care ne-am mutat toti patru. Sasori hotarase aces lucru deoarece credea ca e mai bine pentru siguranta mea, insa mie unu nu prea imi surase ideea, dar nu aveam cum sa ripostez.
Luna se arata sfioana de dupa norii de ploaie. Stele incepura sa straluceasca si ele, lasand timiditatea deoparte. Hotarasem sa fac o mica plimbare prin parcul din cartierul cu vile. Nimic nu-mi poate limpezi mai bine gandurile decat o mica plimbare sub clar de luna. Ma indreptam incet spre parc, privind cum totul era afundat in intuneric si tacere. Pana si cluburile pe langa care treceam erau inchise. Uram sa fie prea liniste, dar tacerea asta era una relaxanta si puteam sa imi pun cap la cap gandurile. Desi la suprafata paream fara teama, inauntrul meu se dadea o batalie. Da, o batalie intre nepasarea mea si suferinta care ma inconjura pretutindeni. Nu stiu cat voi mai putea rezista asa. In fiecare noapte am acelasi cosmar cu parintii mei morti. In fiecare seara, gandul ca trebuie sa ma culc ma ingrozeste si de fiecare data ma trezesc tulburat, speriat si cu ochii in lacrimi. Poate ca in sinea mea eram doar un copil… un copil care inca sufera dupa raposatii lui parinti si se ascunde dupa masca impenetrabila a indiferentei.
Simt cum ochii imi sunt inundati de lacrimi. Le dau drumul sa se prelinga pe fata ca apoi sa cada pe asfaltul ud. Totusi, nu din cauza asta au murit parintii mei. Ei au murit intr-un accident de avion, nu unul de masina. Iar acea femeie si tipu' de langa ea cine erau? Si de ce apareau in visul meu? Frunzele copacilor se miscau incet sub adierea lina a vantului, iar pentru un moment imi doream sa fiu in locul lor si sa-mi urmez ciclul scurt de viata, dar asa era imposibil. Pasesc incet pe aleea din fata parcului abia luminata. La tot pasul auzeam cum greierii canta fara oprire. Se pare ca nu sunt singurul care nu are somn. Mergeam pe langa florile, care desi erau adorminte, parfumul lor dulce inca defila prin aer. Mergeam in continuare pana cand ajunsesem la o fantana arteziana. Desi era trecut de miezul noptii aceasta inca functiona. Pe masura ce ma apropii de ea simt pe piele mici picaturii de apa. Ma asez pe margienea fantanii si incep sa-mi plimb degetele prin apa limpede. Luna argintie se oglindea in apa, dar imaginea ei se strica din cauza jocului meu.
-Stii, pentru o persoana care e in carje mergi destul de repede.
Mi-am intors ingrozit capul inspre directia din care venise acea voce inconfundabila. Sakura statea acolo, privindu-ma ingrijorata, tragandu-si rasuflarea.
-Ce faci aici? Intreb incruntandu-ma
-Am venit dupa tine! Te-am auzit cand ai tipat si te-ai trezit din somn, iar apoi te-am zarit pe geam cand plecai. Nu puteam sa te las singur, daca ti se intampla ceva? E resposabilitatea mea sa am grija de tine!
Am lasat privirea in jos, iar ea s-a asezat pe marginea fatanii langa mine. Ma intreb de ce era asa de agitata in privita mea? E doar ca sa scape de Sasori un timp, sau are alt motiv? Am privit-o cu coada ochiului. Ea se uita ingandurata la stele de pe cer. Trebuia sa aflu mai multe despre ea, pentru c acea femeie din visul meu semana foarte mult cu ea,
-Sakura… pentru ce ai ajuns sa imprumuti bani de la camatari?
Aceasta cum auzi vorbele mele, isi miji ochii si tacu. Sper ca avea de gand sa imi spuna.
-Ei bine… Tatal meu a murit acum trei ani, iar mama a avut un accident de masina. Imunitatea corpului ei a scazut foarte mult atunci si asa s-a imbolnavit grav. Fratele meu a plecat in strainatate sa adune bani, insa nu a reusit sa adune destul pentru tratamentul mamei si asa am recurs la… voi.
Am intrebat-o cum arata mama si fratele ei, apoi Sakura imi povestite cu urme de uimire in tonul vocii ei. Se pare ca ce era mai rau, se produse. Persoanele din visul meu erau mama si fratele tinerei, iar acum si accidentul de masina avea sens. Brusc un vant puternic dadu navala peste mine si ea. Ma uit in sus si vad ca norii negri de ploaie sunt pregatiti sa mai ofere inca o tura. Am rugat-o pe tanara sa ma ajute, sperand ca ploaia sa nu ne prinda, pana ajungem acasa, insa nu a fost sa fie. Cand ajunsesem acasa eram deja uzi leoarca, respirand rapid, iar inima imi batea mai sa-mi iasa din piept. Urcam incet carile tremurand de frig, pana Sakura m-a dus in camera mea. Am intrat si m-a pus in pat. Mi-a adus cateva prosoape sa ma sterg pe cap, apoi se aseza langa mine.
-Sasuke de ce te-ai trezit asa brusc? Asta nu e prima noapte cand tipi
La cat de obosit si infrigurat eram, ma decid sa ii spun ca de ceva timp am cosmaruri cu parintii mei morti. Isi puse o aman peste chipul meu, facandu-ma sa imi maresc ochii. Ma privea nu puteam sa spun cu mila, pentru ca minteam. Probabil era aceeasi durere care ne presa de atat de multi ani, iar acum parca o imparatseam unul pentru altul. Insa ne facea sa ne ragasim. Am luat mana ei intr-a mea si i-am stampilat un sarut in palma. Nu stiu ce de am facut acest lucur, iar un lucru il stiu sigur. Sakura e oaza mea de liniste si afectiune pe care nu vreau sa o pierd.
![[Imagine: tumblr_oof58mD3Rk1w9t19go3_400.gif]](https://78.media.tumblr.com/1fa01309f6a06e8897697fde88d52b53/tumblr_oof58mD3Rk1w9t19go3_400.gif)
![[Imagine: tumblr_oof58mD3Rk1w9t19go5_400.gif]](https://78.media.tumblr.com/043514a817b0a7fe5ffa2459d454d4da/tumblr_oof58mD3Rk1w9t19go5_400.gif)