15-08-2011, 03:32 PM
Merci pentru comentarii tuturor care imi citesc poveste. Le sunt foarte recunoscatoare.
Sper ca pe viitor vor fi mai multe.
Capitolul XXV
Singura, incepu si ea sa planga. Doua sentimente contradictorii se luptau sa puna stapanire pe sufletul ei. Pe de-o parte, era furioasa pe Jonathan pentru faptul ca nu ii spusese adevarul iar pe de alta, il intelegea, pe el si pe mama ei si ii ierta pentru faptul ca ii ascunsera adevarul. Cand au avut de gand sa-i spuna?
Povestea cu avortul, insa, o inspaimanta. Cum putea o femeie sa-si ucida copilul inca nenascut, dupa care sa uite ca mai are o fata? O tratase ca pe o servitoare in toti acei ani. Acum stia de ce refuzase sa vorbeasca despre trecut de cate ori o intrebase ea. Dar de ce? Avea atatea intrebari sa ii puna matusii Catherine, insa stia ca si batranei ii era greu sa vorbeasca despre trecut. Si avea toate motivele.
O dragoste ascunsa. Dar pentru cat timp? Oare de aceea plecase Jonathan? Sa o pazeasca de ghearele ascutite ale mass-media, care era mereu in cautare de stiri fierbinti? Jonathan, adica tatal ei, o invatase ca e mai bine sa se ferasca de gurile rele ale reporterilor. Dar oare mai putea? Daca ar afla cineva toata povestea, cine o va mai salva acum? Ar fi pe prima pagina tuturor ziarelor de scandal. Deja isi imaginase titlurile: „ Kate Redfield, fiica secreta a senatorului Jonathan Redfield „ sau „ Senatorul Jonathan Redfield, relatii intime cu o adolescenta de optsprezece ani? „ si multe altele, mult mai rautacioase. Cel putin, era in siguranta. Deocamdata.
Urmatoarea zi, de cum parasi incinta casei, observa armata de jurnalisti din fata portii. Blitul apratelor care o cautau pe ea o faceau sa vrea sa se intoarca si sa nu mai iasa din camera ei. Ce cautau ei acolo?
Cu greu le faceau fata paznicii care incercau sa-i tina departe din calea masinii. Ochiul neobosit al camerelor inregistra totul. Spre fericirea ei, Kate era in siguranta in spatele ferestrelor negre al BMW- ului, facute intocmai pentru a tine deoparte curiosii din presa de scandal. Stia ca acela era doar inceputul. Singura intrebare care ii trecea acun prim minte era cum si de unde au aflat. Ea nu spusese nimanui si nici Catherine nu era genul acela de persoana. Atunci cine? Cineva din casa trebuia sa fie turnatorul, dar acum nu asta era important. Daca avea de gand sa devina doctor, trebuia sa invete din greu. Asta si avea de gand.
Ignorandu-i pe toti cei din jur, isi concentra toata atentia asupra unui subiect important: Edward, baiatul pentru care incepea sa simta ceva. Din toti, el era cel care o luase in seama, el intrase chiar si in baia fetelor dupa ea pentru a-i alina durerea si el ii era alaturi oricand ar avea nevoie. Edward avea ceva ce altor baieti le lipsea: mila, compasiune si intelegere. Si cel mai important, multa dragoste de daruit. Ea avea nevoie de el, asa cum el avea nevoie de ea. Erau cele doua jumatati care formau intregul, doua boabe de fasole care nu puteau trai una fara alta. Asemenea parintilor ei in trecut. Dar spera ca povestea lor sa nu sfarseasca la fel de tragic ca a celor doi. Deja ii era frica ca Edward o va parasi pentru o alta fata, mai draguta si mai desteapta decat ea. Ii era frica ca ii va frange inima si ii va rupe sufletul in doua. Alunga acele ganduri din mintea ei si isi arunca pirvirea spre fereastra. Nu trebuia sa se gandeasca la asta. Nu acum.
In fata scolii, un grup si mai mare de reporteri, jurnalisti si cameramani. De ce nu o puteau lasa in pace? De ce se legau toti de ea cand era cel mai vulnerabila? Auzise de multe ori la televizor, cand prezentatorii aduceau vorba despre puterea presei: ea e cea care te ridica cu laude exagerate, dar si cea care te doboara de pe tron cand lumea ti-e mai draga. De ce nu puteau fi toti buni?
Biltul aparatelor o trezi la realitate si doar atunci observa portiera deschisa si un grup de paznici ce stateau in calea reporterilor, blocadu-le privirile indraznete.
Inspira adanc, isi lua rucsacul si pasi hotarata inainte. Nu avea de gand sa le raspunda la intrebari si nu avea de gand sa se enerveze pentru orice lucru marunt. Trebuia sa se schimbe, altfel toti o vor trata cu raceala. Insa nu acum.
Doar cu ajutorul paznicilor reusi sa intre in scoala. Astfel, mass-media ar fi sarit pe ea cu intrebari caop haita de hiene pe un cadavru lasat in urma de un leu si si-ar fi pierdut si ultima picatura de incredere pe care o mai avea in ea.
Cand usa se deschise, privirile celor de pe coridor cazura ca o piatra pe sufletul ei. O priveau cu ura, cu raceala, de parca ar fi fost cel mai josnic criminal din lume. Insa ochii albastrii ai lui Edward erau altfel. In ei, putea vedea dragostea, intelegerea si respectul pe care il merita. Zambetul lui, in timp ce se indrepta cu pasi mari spre ea, ii umplea sufletul cu voie-buna si linistea furtuna ce se aduna treptat in mintea ei. Era tot ce avea nevoie sa nu uite ca sunt persoane care tineau la ea: Catherine, Edward, Susan si Alex, prima persoana care a luat-o in seama. Desi pe Catherine o cunostea doar de cateva ore, in ea il vedea pe Jonathan, tatal pe care nu a stiut ca il are. Ii fusese aproape in toti acei ani, insa acum plecase pentru totdeauna si nu avea sa se mai intoarca. Poate era intr-un loc mai bun, poate toate acele lucruri s-au intamplat pentru a o face pe ea o persoana mai buna. Nu era vina ei. Societatea in care traiau isi purta vina ca pe o piatra ce continua sa creasca cu fiecare persoana pe care o ridicau in slavi, pentru ca apoi sa ii taie creanga de sub picioare. Si povara devenea din ce in ce mai grea, desi nu isi dadea seama.
Tresari cand simti o atingere usoara pe umar si auzi vocea blanda a lui Edward:
-Esti bine? Pari trista.
-Sunt bine. Serios, raspunse ea, incercand sa schiteze un zambet. Dar nu ii reusi.
-Nu ii lua in seama. Nu sunt decat niste sobolani care cauta prin resturi pentru a se hrani. Intr-o zi isi vor umple burtile cu resturile celor din grupul lor. Se vor ataca unul pe altul pentru oase.
Aceea nu era cea mai frumoasa priveliste cu care sa incepi ziua. Sobolani hranindu-se cu lesurile animalelor. Deloc placut.
-Scuze! Nu stiam cu ce sa-i compar, vorbi din nou baiatul, vazand dezgustul de pe chipul fetei. Poate ar fi trebuit sa aleg un grup de copii de la gradinita, care se bat pentru o jucarie noua.
Un mic suras lua locul dezgustului, in timp ce isi imagina reporterii imbracati in pampersi uriasi si cana cu lapte incalzit intr-o mana.
-Vezi? Asa e mai bine. Acum vino. Vei intarzia.
O lua de mana si o facu sa porneasca spre clasa. Se opri la cativa pasi de usa si se intoarse spre ea. Mainile ii tremurau iar in voce i se putea citi nelinistea.
-Stii, se apropie sfarsitul anului pentru mine si as vrea ... facu o pauza in care incerca sa-si gaseasca cuvintele ... Adica, eu ... Sincer sa fiu, nu m-am simtit atat de nelinistit niciodata, asa ca am sa trec la subiect: Kate, ai vrea sa fi partenera mea la balul de absolvire? Daca e prea devreme, te inteleg! Dupa moartea tatalui tau ... Nu! Mai bine uita ce te-am intrebat.
-Nu! Stai! Chiar as vrea, raspunse fata, aparent linistita. I se parea ciudat cum de raspunse fara sa gandeasca, fara sa simta cum obrajii i se incalzesc si inima vrea sa-i sara din piept. Cum de reactionase asa de repede? De obicei, ii trebuia o eternitate sa ia o astfel de decizie. Dar acum era altfel.
Isi lasa privirea in pamant, rusinata.
-Vroiam sa spun ca nu as putrea refuza, adaunga ea, incercand sa-si ascunda disperarea din voce.
Edward ii lua mainile intr-ale lui, dupa care ii ridica barbia.
-Dac nu vrei, nu accepta. Nu te oblig.
In ochii lui, o flacara tocmai isi inalta vapaiele spre vazdul. Isi apropie capul de al ei, din ce in ce mai mult. Ii putea simti respiratia calda pe frunte.
Era a doua oara cand acel sentiment isi facea cunoscuta aparitia in sufletul ei. Nu intelegea de ce inima ii batea asa de tare. Totusi, nu ar fi alungat acel sentiment. Stia ce va urma sa se intample. Primul ei sarut.
Dar nu era acela momentul. Cand nu ii mai despartea decat cativa centimentri, usa clasei de alaturi se deschise si fata se indeparta speriata. Nu ii venea sa creada ca era cat pe ce sa il sarute. In adancul inimii ei, stia ca el e alesul, cel pe care l-a asteptata fara sa vrea toti acei ani. Se desprinse de langa el si isi acoperi gupa cu o mana, intorcandu-i spatele.
-Imi pare rau! Am crezut ... Kate ... Nu ar fi trebuit, se scuza el, strangand pumnul in semn de nervozitate.
Ramase surprins cand fata ii strecura o hartie in buzunarul camasii, adaungand:
-Suna-ma cand vi sa ma iei.
Si intra in clasa.
Baiatul lua hartia. Pe ea era scris un numar de telefon si un nume: Kate. Numarul ei de telefon.
Zambetul ii reveni pe chip. Era prima fata care nu raspunse la incercarile lui de a o saruta. Kate nu era o fata usor de cucerit, desi nu stia ce anume ce insemna acel prim sarut. Era nelinistita, dar, in acelasi timp, curioasa. Era singura care nu avusese nici un iubit de cand intrase la liceu. Celelalte se laudau cu doi-trei in acelasi timp, dar ii pierdeau pe toti la final. Nu vroia sa peteasca ca ele. Nu vroia sa fie tradata. De aceea ii era frica.
Sper ca pe viitor vor fi mai multe.
Capitolul XXV
Singura, incepu si ea sa planga. Doua sentimente contradictorii se luptau sa puna stapanire pe sufletul ei. Pe de-o parte, era furioasa pe Jonathan pentru faptul ca nu ii spusese adevarul iar pe de alta, il intelegea, pe el si pe mama ei si ii ierta pentru faptul ca ii ascunsera adevarul. Cand au avut de gand sa-i spuna?
Povestea cu avortul, insa, o inspaimanta. Cum putea o femeie sa-si ucida copilul inca nenascut, dupa care sa uite ca mai are o fata? O tratase ca pe o servitoare in toti acei ani. Acum stia de ce refuzase sa vorbeasca despre trecut de cate ori o intrebase ea. Dar de ce? Avea atatea intrebari sa ii puna matusii Catherine, insa stia ca si batranei ii era greu sa vorbeasca despre trecut. Si avea toate motivele.
O dragoste ascunsa. Dar pentru cat timp? Oare de aceea plecase Jonathan? Sa o pazeasca de ghearele ascutite ale mass-media, care era mereu in cautare de stiri fierbinti? Jonathan, adica tatal ei, o invatase ca e mai bine sa se ferasca de gurile rele ale reporterilor. Dar oare mai putea? Daca ar afla cineva toata povestea, cine o va mai salva acum? Ar fi pe prima pagina tuturor ziarelor de scandal. Deja isi imaginase titlurile: „ Kate Redfield, fiica secreta a senatorului Jonathan Redfield „ sau „ Senatorul Jonathan Redfield, relatii intime cu o adolescenta de optsprezece ani? „ si multe altele, mult mai rautacioase. Cel putin, era in siguranta. Deocamdata.
Urmatoarea zi, de cum parasi incinta casei, observa armata de jurnalisti din fata portii. Blitul apratelor care o cautau pe ea o faceau sa vrea sa se intoarca si sa nu mai iasa din camera ei. Ce cautau ei acolo?
Cu greu le faceau fata paznicii care incercau sa-i tina departe din calea masinii. Ochiul neobosit al camerelor inregistra totul. Spre fericirea ei, Kate era in siguranta in spatele ferestrelor negre al BMW- ului, facute intocmai pentru a tine deoparte curiosii din presa de scandal. Stia ca acela era doar inceputul. Singura intrebare care ii trecea acun prim minte era cum si de unde au aflat. Ea nu spusese nimanui si nici Catherine nu era genul acela de persoana. Atunci cine? Cineva din casa trebuia sa fie turnatorul, dar acum nu asta era important. Daca avea de gand sa devina doctor, trebuia sa invete din greu. Asta si avea de gand.
Ignorandu-i pe toti cei din jur, isi concentra toata atentia asupra unui subiect important: Edward, baiatul pentru care incepea sa simta ceva. Din toti, el era cel care o luase in seama, el intrase chiar si in baia fetelor dupa ea pentru a-i alina durerea si el ii era alaturi oricand ar avea nevoie. Edward avea ceva ce altor baieti le lipsea: mila, compasiune si intelegere. Si cel mai important, multa dragoste de daruit. Ea avea nevoie de el, asa cum el avea nevoie de ea. Erau cele doua jumatati care formau intregul, doua boabe de fasole care nu puteau trai una fara alta. Asemenea parintilor ei in trecut. Dar spera ca povestea lor sa nu sfarseasca la fel de tragic ca a celor doi. Deja ii era frica ca Edward o va parasi pentru o alta fata, mai draguta si mai desteapta decat ea. Ii era frica ca ii va frange inima si ii va rupe sufletul in doua. Alunga acele ganduri din mintea ei si isi arunca pirvirea spre fereastra. Nu trebuia sa se gandeasca la asta. Nu acum.
In fata scolii, un grup si mai mare de reporteri, jurnalisti si cameramani. De ce nu o puteau lasa in pace? De ce se legau toti de ea cand era cel mai vulnerabila? Auzise de multe ori la televizor, cand prezentatorii aduceau vorba despre puterea presei: ea e cea care te ridica cu laude exagerate, dar si cea care te doboara de pe tron cand lumea ti-e mai draga. De ce nu puteau fi toti buni?
Biltul aparatelor o trezi la realitate si doar atunci observa portiera deschisa si un grup de paznici ce stateau in calea reporterilor, blocadu-le privirile indraznete.
Inspira adanc, isi lua rucsacul si pasi hotarata inainte. Nu avea de gand sa le raspunda la intrebari si nu avea de gand sa se enerveze pentru orice lucru marunt. Trebuia sa se schimbe, altfel toti o vor trata cu raceala. Insa nu acum.
Doar cu ajutorul paznicilor reusi sa intre in scoala. Astfel, mass-media ar fi sarit pe ea cu intrebari caop haita de hiene pe un cadavru lasat in urma de un leu si si-ar fi pierdut si ultima picatura de incredere pe care o mai avea in ea.
Cand usa se deschise, privirile celor de pe coridor cazura ca o piatra pe sufletul ei. O priveau cu ura, cu raceala, de parca ar fi fost cel mai josnic criminal din lume. Insa ochii albastrii ai lui Edward erau altfel. In ei, putea vedea dragostea, intelegerea si respectul pe care il merita. Zambetul lui, in timp ce se indrepta cu pasi mari spre ea, ii umplea sufletul cu voie-buna si linistea furtuna ce se aduna treptat in mintea ei. Era tot ce avea nevoie sa nu uite ca sunt persoane care tineau la ea: Catherine, Edward, Susan si Alex, prima persoana care a luat-o in seama. Desi pe Catherine o cunostea doar de cateva ore, in ea il vedea pe Jonathan, tatal pe care nu a stiut ca il are. Ii fusese aproape in toti acei ani, insa acum plecase pentru totdeauna si nu avea sa se mai intoarca. Poate era intr-un loc mai bun, poate toate acele lucruri s-au intamplat pentru a o face pe ea o persoana mai buna. Nu era vina ei. Societatea in care traiau isi purta vina ca pe o piatra ce continua sa creasca cu fiecare persoana pe care o ridicau in slavi, pentru ca apoi sa ii taie creanga de sub picioare. Si povara devenea din ce in ce mai grea, desi nu isi dadea seama.
Tresari cand simti o atingere usoara pe umar si auzi vocea blanda a lui Edward:
-Esti bine? Pari trista.
-Sunt bine. Serios, raspunse ea, incercand sa schiteze un zambet. Dar nu ii reusi.
-Nu ii lua in seama. Nu sunt decat niste sobolani care cauta prin resturi pentru a se hrani. Intr-o zi isi vor umple burtile cu resturile celor din grupul lor. Se vor ataca unul pe altul pentru oase.
Aceea nu era cea mai frumoasa priveliste cu care sa incepi ziua. Sobolani hranindu-se cu lesurile animalelor. Deloc placut.
-Scuze! Nu stiam cu ce sa-i compar, vorbi din nou baiatul, vazand dezgustul de pe chipul fetei. Poate ar fi trebuit sa aleg un grup de copii de la gradinita, care se bat pentru o jucarie noua.
Un mic suras lua locul dezgustului, in timp ce isi imagina reporterii imbracati in pampersi uriasi si cana cu lapte incalzit intr-o mana.
-Vezi? Asa e mai bine. Acum vino. Vei intarzia.
O lua de mana si o facu sa porneasca spre clasa. Se opri la cativa pasi de usa si se intoarse spre ea. Mainile ii tremurau iar in voce i se putea citi nelinistea.
-Stii, se apropie sfarsitul anului pentru mine si as vrea ... facu o pauza in care incerca sa-si gaseasca cuvintele ... Adica, eu ... Sincer sa fiu, nu m-am simtit atat de nelinistit niciodata, asa ca am sa trec la subiect: Kate, ai vrea sa fi partenera mea la balul de absolvire? Daca e prea devreme, te inteleg! Dupa moartea tatalui tau ... Nu! Mai bine uita ce te-am intrebat.
-Nu! Stai! Chiar as vrea, raspunse fata, aparent linistita. I se parea ciudat cum de raspunse fara sa gandeasca, fara sa simta cum obrajii i se incalzesc si inima vrea sa-i sara din piept. Cum de reactionase asa de repede? De obicei, ii trebuia o eternitate sa ia o astfel de decizie. Dar acum era altfel.
Isi lasa privirea in pamant, rusinata.
-Vroiam sa spun ca nu as putrea refuza, adaunga ea, incercand sa-si ascunda disperarea din voce.
Edward ii lua mainile intr-ale lui, dupa care ii ridica barbia.
-Dac nu vrei, nu accepta. Nu te oblig.
In ochii lui, o flacara tocmai isi inalta vapaiele spre vazdul. Isi apropie capul de al ei, din ce in ce mai mult. Ii putea simti respiratia calda pe frunte.
Era a doua oara cand acel sentiment isi facea cunoscuta aparitia in sufletul ei. Nu intelegea de ce inima ii batea asa de tare. Totusi, nu ar fi alungat acel sentiment. Stia ce va urma sa se intample. Primul ei sarut.
Dar nu era acela momentul. Cand nu ii mai despartea decat cativa centimentri, usa clasei de alaturi se deschise si fata se indeparta speriata. Nu ii venea sa creada ca era cat pe ce sa il sarute. In adancul inimii ei, stia ca el e alesul, cel pe care l-a asteptata fara sa vrea toti acei ani. Se desprinse de langa el si isi acoperi gupa cu o mana, intorcandu-i spatele.
-Imi pare rau! Am crezut ... Kate ... Nu ar fi trebuit, se scuza el, strangand pumnul in semn de nervozitate.
Ramase surprins cand fata ii strecura o hartie in buzunarul camasii, adaungand:
-Suna-ma cand vi sa ma iei.
Si intra in clasa.
Baiatul lua hartia. Pe ea era scris un numar de telefon si un nume: Kate. Numarul ei de telefon.
Zambetul ii reveni pe chip. Era prima fata care nu raspunse la incercarile lui de a o saruta. Kate nu era o fata usor de cucerit, desi nu stia ce anume ce insemna acel prim sarut. Era nelinistita, dar, in acelasi timp, curioasa. Era singura care nu avusese nici un iubit de cand intrase la liceu. Celelalte se laudau cu doi-trei in acelasi timp, dar ii pierdeau pe toti la final. Nu vroia sa peteasca ca ele. Nu vroia sa fie tradata. De aceea ii era frica.
Soarele-i felinar ascuns printre stele
Ce straluceste in visele mele.
Iar carte-ai regina,cu parul de aur,
In ochii de gheata ascunde-un tezaur.
Fantana-i oglinda ce-n somn a cazut
Cand regele vulpe cu oaste-a trecut,
peste mosia lui cioara-mparat
Caruia viata el i-a crutat.
Dincolo de adevar:
http://animezup.com/forum/showthread.php...407&page=1
KatieÈš;
http://animezup.com/forum/showthread.php...569&page=1
Iasym
Ce straluceste in visele mele.
Iar carte-ai regina,cu parul de aur,
In ochii de gheata ascunde-un tezaur.
Fantana-i oglinda ce-n somn a cazut
Cand regele vulpe cu oaste-a trecut,
peste mosia lui cioara-mparat
Caruia viata el i-a crutat.
Dincolo de adevar:
http://animezup.com/forum/showthread.php...407&page=1
KatieÈš;
http://animezup.com/forum/showthread.php...569&page=1
Iasym