12-08-2011, 12:42 PM
Bunăăăă! ^^
Danke amândurora pentru comentariile lăsate, deşi sunt - din păcate - cam puţine. Eh, eniiiuei. Am venit cu continuarea şi asta contează, right ? Btw, îmi cer scuze pentru că vin aşa târziu, dar na. Inspiraţia. x3 Plus, my diărs, sper ca acest capitol să fie, don't know, mai lung şi mai altfel. ^^
Oricum, vă urez lectură plăcută tuturor care mai treceţi pe aici!
Defilam prin faţa lui Dimitri, călcam încet, uşor, aproape atingând podeaua rece, îmi ţineam mâinile lăsate pe lângă corp, purtând o simplă cămaşă albă, închisă prosteşte la nasturi, ce era a şatenului. Părul întunecat, drept şi lung îmi cădea pe spate, câteva şuviţe mişcându-se delicat la fiecare pas al meu. Aveam pe chip un zâmbet blând şi poate altfel decât cele pe care le 'pictam' în alte zile. Puteam să spun că mă simţeam bine şi dumnezesc de fericită. Inima îmi bătea din ce în ce mai repede şi nu dorea să se liniştească, ameninţându-mă că avea să iasă din cutia toracică din cauza acestor...emoţii aşa puerile şi totuşi aşa de frumoase şi pure. Nu credeam şi nici nu puteam să-mi aduc aminte dacă vreodată avusesem sentimentul acesta. Şi totuşi, toată plăcerea această şi toată dragostea de început a noastră era periculoasă. Ştiam prea bine amândoi că ne jucam cu focul şi adoram asta. Adoram să-l aprindem şi mai mult, doar că să vedem ce avea să se întâmple într-un sfârşit nu prea aşteptat.
Când mă sărutase atunci, când îi facusem jocul, fusesem sigură că începuseră să-mi crească aripi. Şi desigur, continuasem jocul până când el a îndrăznit să-şi bage mâna unde... ei bine, unde putea să fie ars. Sub tricoul meu. Nu, nu îmi era frică. Şi nu, nu aveam emoţii. Mare lucru să faci...s*x sau dragoste, în cazul nostru. Ci...nu eram pregătită. Nu voiam, nu doream în niciun fel să mă dau lui pe tavă, de parcă eram cine ştie ce c*rvă. Nu făceam astfel de lucruri imediat ce îmi dădusem seama că-l plăceam într-un mai special decât pe alţii. Adică, făceam...dar mai târziu.
Şi în toată plimbarea mea prin faţa lui, mă gândeam la ei mei. Oare îşi făceau grji pentru mine? Oare mama se îmbăta acum sau se droga? Oare tata...o bătea ? Aş fi vrut să ştiu, eram al dracului de curioasă. Plus, puteam spune sinceră că mă simţeam ca atunci când mă drogam cu tot felul de substanţe puternice. Aşa fericită...genul acela de veselie copilărească, poate prea mare şi semănând cu o iluzie în mintea mea. Exact, îmi era frică să fiu iubită şi să iubesc. Fiindcă ştiam prea bine - dar nu doream să cred - că avea să vină un moment când Dimitri avea să plece, avea să dispară şi eu să rămân în urma lui, ca o adolescentă tâmpită, fostă drogată, cu inima făcută cioburi şi cu ochii umflaţi de plâns. Eram pesimistă şii acceptam asta cu sufletul deschis. Mă gândeam că...trebuia să pun capăt relaţiei, dar nu acum...ci atunci când avea să vină momentul potrivit, atunci când fericirea mea va întrece limita şi eu voi avea de riscat un suflet bolnav după luni de dragoste nebună. După luni întregi de sărutări pasionale, de îmbrăţişări călduroase şi de pupicuri pe frunte, aşa gingaşe în fiecare dimineaţă. Aveam să le duc dorul, ştiam, dar era mai bine decât să...decât să ajung iar o drogată din cauza că cinevă mă iubise mult prea mult şi apoi mă părăsise brusc.
- Îmi faci o poftă...de tine, îmi spuse deodată şatenul pe un ton plăcut, suav şi zâmbi în colţul gurii, privindu-mă cu ochii sclipitori. Am tresărit încet, uşor speriată de glasul lui, căci mă pierdusem fără a-mi da seama în gânduri...Care sigur aveau să mă bântuie când mă voi aşeza în pat şi voi dormi. Trecuseră două ore, era peste miezul nopţii şi niciunul dintre noi nu căscase. Noi nu aveam poftă de somn, aveam poftă de noi...împreună.
- Chiar ? Şi ar trebui ca această...propoziţie să fie un compliment şi să mă bucure? am surâs eu finuţ şi încet, am făcut o scurtă şi drăguţă piruetă, păşiind spre el.
Ne aflam în dormitorul lui, un loc...mai mult gol - dar frumos amenajat - decât plin. Avea o saltea moale, acoperită cu un cearceaf negru şi două perne, apoi o simplă pătură albă, plină de puncte întunecate. Apoi, pe un perete se afla un dulap cu o oglindă pe el şi pe peretele din faţa 'patului' era un birou, ce părea vechi, la care stătea acum aşezat Dimitri.
Şi mai era şi fereastra prin care luna arunca raze argintii, căci în cameră era aprinsă doar o veoză ce stătea cuminte lângă saltea. Şi deasupra patului, pe peretele unde drept, era agăţat un tablou ce întruchipa...o femeie purtând un şal roşu, ce-i acoperea puţin din trupul bine-făcut.
Cred că stătusem un timp să o privesc, atentă şi să-i reţin formele şi felul în care fusese pictată. Era...superbă şi mirifică prin simplitatea ei. Felul în care părul negru - o ciudată coincidenţă între mine şi ea - cârlionţat, îi cădea pe spatele albicios mă fermeca. Mai îmi plăcea şi faptul că acel şal îi scotea în evidenţă ochii de un verde viu, hiptonizant şi buzele sângerii, arcuite într-un zâmbet subtil. Era...femeia care aş fi vrut eu să devin, cândva. Şi mi-aş fi dorit să mă picteze şi pe mine cineva, goală, doar cu un şal acoperindu-mi trupul de păpuşă.
- Un copliment, Emma. Unul pe care să-l savurezi...aşa cum ai făcut-o cu privirea când te-ai uitat la tabloul acela, îmi spuse Dimitri, păstrându-şi tonul blând şi calm. Mi-am îndreptat imediat privirea spre el şi mi-am arcuit uşor o sprânceană, fiindcă nu-mi aduceam aminte ca el să se fi aflat în cameră când eu mă holbasem şi da, savurasem acea pictură din priviri.
- De unde ştii ? Fiindcă...atunci, tu...tu erai la baie, i-am spus eu şi mi-am subţiat buzele, în timp ce m-am oprit la doi paşi în faţa sa. Stătea pe scaun, purtând pantaloni de trening gri şi doar...atât. Pieptul, abdomenul musculos şi partea de sus, ce era...diabolic de frumoasă, era neacoperită, lăsată la vedere, încât eu să mă topesc când îl priveam în modul acela de 'joacă' .
- Păi - ezită timp de zece secunde, se încruntă şi îşi mută privirea spre fereastră, peste umărul meu - ăh, te-am văzut când am venit de la baie. Am stat în prag şi te-am privit, îmi răspunse după şi apoi îmi aruncă un zâmbet de 300 de kilowaţi. Mi-am ridicat sprâncele şi apoi am dat scurt din umeri, deşi nu ştiam dacă să-l cred sau nu, fiindcă ezitase. Şi de ce să se gândească la acel răspuns - evident şi logic, de altfel - când putea să mi-l spună pur şi simplu? Era...dubios şi aş fi vrut să aflu cu ardoare, dar am preferat ca mai bine nu. Mai bine mai târziu decât acum, fiindcă uneori nu doream să aud ce trebuia auzit.
- Cum spui tu, drăguţule! i-am zâmbit eu gingaşă şi am clipit de câteva ori, în timp ce mi-am aşezat genunchiul pe piciorul lui.
Era alb, era descoperit, era...înnebunitor pentru unul ca Dimitri. Prima dată s-a uitat la genunchi şi apoi la mine. Şi tot aşa timp de câteva secunde, probabil gânindu-se dacă ar trebui să pună mâna sau nu. Am surâs şi nu mi-am luat privirea de la el, ci am continuat joaca ce eram sigură că-l făcea să se simtă nervos, dar într-un mod....genial de bun. Am întins mâna şi mi-am trecut vârfuirle unghilor, suav, peste ceafa lui, apoi peste gât şi în jos, spre piept. Am clipit des, jucăuşă şi mi-am trecut limba senzual peste buze, apoi m-am dat şi mai aproape de el, punându-mi ambele mâini pe pieptul lui şi trăgând aer adânc în piept. Încet-încet, şatenul începuse să respire din ce în ce mai greu, şi când eu mi-am lipit buzele de gâtul lui, sărutându-l şi apoi muşcându-l încet, încât să nu-i las vreo urmă, a murmurat un ' încetează' . Nu l-am ascultat, ci am continuat să-l provoc mai rău ca un copil ce voia să vadă până unde se întindea răbdarea părintelui.
Am chicotit uşor când el şi-a pus mâna pe spatele meu, vrând să mă dea la o parte. Nu l-am lăsat, ci m-am încordat şi apoi am coborât tandru cu săruturile pe pieptul lui. Mi-am urcat privirea către cea a lui Dimitri. Se uita la mine atent, cu o poftă nebunească ce spunea clar că mă vrea şi că nu mai suportă să-i fac asta. Să-l chinui într-un hal fără de hal. Zâmbiind în colţul gurii, mulţumită de rezultatul provocării, m-am întins spre el şi l-am sărutat. Buzele lui le-au atins pe ale mele cu patimă, au început o luptă ucigaşă şi apoi s-au liniştit, savurând împreună gustul dulce al amândurora. Tânărul m-a ridicat brusc în braţe, fără să întrerupă sărutul în care amândoi ne afundasem cu plăcere şi cu ardoare, şi în câteva secunde m-a aşezat pe saltea, cu el peste mine. Şi-a lăsat mâinile pe talia mea, m-a strâns tandru şi m-a sărutat cu o pasiune inemaginabilă, încât să nu uite vreodată felul în care amândoi ştiam să ne mulţumim unul pe altul.
Doamne, ce sentiment îngeresc...de...de plăcut şi de...fericire îmi putea da tot ce se întâmpla! Tot ceea ce începusem să facem...îmi dădea fiori de plăcere pe şira spinării, mă făcea să tremur la fiecare atingere pasională a şatenului.
Acum, ei bine...îmi era teamă. Nu de continuare, ci de felul în care aveam să sfârşim amândoi. Îmi era frică să nu mă trezesc dimineaţa şi să nu-l găsesc lângă mine, ci doar un bilet în care să spună că plecase în Moscova sau chiar fără acel bilet nenorocit. Sau să-mi spună peste o săptămână că pentru el eu fusesem decât o...decât o glumă pe care îi plăcuse s-o facă. Îmi era teamă de suferinţa viitoare, de lacrimile ce deja începuseră să-mi curgă pe chip. Nu voiam să fiu fericită şi apoi să sufăr. Nu voiam să am pe cineva alături, fiindcă ar fi venit un moment când acel cineva mă părăsea şi eu rămâneam o siluetă fantomatică, ştearsă pe străzi. Dar trebuia...trebuia să am pe cineva ca să ştiu ce e cuvântul 'fericire', să ştiu ce înseamnă iubirea şi cum e atunci când cineva îşi face griji pentru tine. Şi aflasem. Îl văzusem pe Dimitri zâmbindu-mi, îl văzusem când mă luase în braţe şi îi auzisem inima bătând alături de ea, la unison. Apoi văzusem că e în stare să omoare pentru mine, dacă doar aşa puteam fi a lui. Şi după îi gustasem buzele, atât de fine, atât de moi şi de apetisante încât mă speriau ca nu cumva să visez sau să am halucinaţii.
Şi acum voiam să plec. Să fug înainte s-o facă el. Să-l părăsesc înainte ca el să mă uite...
Am înghiţit în sec şi mi-am simţit obrajii umezi. Dimitri nu-şi dăduse seama că plângeam, el continua să-mi desmierde trupul cu săruturi blânde şi tandre. Mi-am muşcat buza şi m-am uitat în sus, la tavan. Fără a spune ceva, m-am ridicat brusc. L-am privit cu ochii mari, albaştrii şi strălucitori, şi plini de lacrimi, cum se ridica de pe podea, căci el căzuse şi eu nu auzisem lovitura. Nici nu vrusesem s-o aud. A vrut să mă întrebe ceva, dar tot ce a reuşit să rostească a fost numele meu, un ţipăt ce-mi sfâşiase sufletul, din cauza că eu o luasem la fugă spre ieşire. Mi-am şters lacrimile cu mâneca şi nu m-am uitat în spate, nici la mobila pe care o loveam în drumul spre ieşire. Şi am început să plâng în hohote, mişcată şi tremurând din cauza durerii din inimă pe care mi-o provocasem singură.
Am deschis uşa repede, grăbită şi am ieşit desculţă din apartament.
- Emma, stai! Îmi pare rău! Emma, iartă-mă...întoarce-te!
Atât am auzit. Striga după mine, credea că e vina lui, când bietul de el nu făcuse nimic. Alergam ca o nebună pe scări, mă împedicam şi cu greu reuşeam să nu cad, încercând din răsputeri să-i ignor glasul strident, strigătele chinuite. Începuse să plângă, îl auzeam...era o linişte mormântală în bloc.
Nu dădeam atenţie la nimic şi nici nu voiam să mă gândesc la ceva. De ce s-o fac ? Nu trebuia, fiindcă aşa mă ucideam de una singură. Pe dinăuntru. Dacă muream acolo, în afară însemna ca nu mai era mult timp. Şi uite aşa, toată dragostea noastră, toată fericirea şi toată iubirea se transformase în nimic.
Când am ieşit din bloc, în nu ştiu câte minute, am inspirat adânc aerul rece al nopţii. Aproape că m-am sufocat, dar repede i-am dat drumul şi m-am lăsat să alunec pe zidul rece al clădirii. Mi-am luat capul între mâini şi am continuat să plâng cu lacrimi amare, triste, fără să bag pe nimeni în seama. Am văzut în ceaţă un cuplu de îndrăgostiţi trecând pe lângă mine. Tânărul, cred, m-a întrebat dacă mă simţeam bine. Probabil arătam deplorabil, în ultimul hal. Oricum ar fi fost...nu ştiu ce i-am răspuns.
Danke amândurora pentru comentariile lăsate, deşi sunt - din păcate - cam puţine. Eh, eniiiuei. Am venit cu continuarea şi asta contează, right ? Btw, îmi cer scuze pentru că vin aşa târziu, dar na. Inspiraţia. x3 Plus, my diărs, sper ca acest capitol să fie, don't know, mai lung şi mai altfel. ^^
Oricum, vă urez lectură plăcută tuturor care mai treceţi pe aici!
Capitolul opt.
A pair of star-crossed lovers.
A pair of star-crossed lovers.
Defilam prin faţa lui Dimitri, călcam încet, uşor, aproape atingând podeaua rece, îmi ţineam mâinile lăsate pe lângă corp, purtând o simplă cămaşă albă, închisă prosteşte la nasturi, ce era a şatenului. Părul întunecat, drept şi lung îmi cădea pe spate, câteva şuviţe mişcându-se delicat la fiecare pas al meu. Aveam pe chip un zâmbet blând şi poate altfel decât cele pe care le 'pictam' în alte zile. Puteam să spun că mă simţeam bine şi dumnezesc de fericită. Inima îmi bătea din ce în ce mai repede şi nu dorea să se liniştească, ameninţându-mă că avea să iasă din cutia toracică din cauza acestor...emoţii aşa puerile şi totuşi aşa de frumoase şi pure. Nu credeam şi nici nu puteam să-mi aduc aminte dacă vreodată avusesem sentimentul acesta. Şi totuşi, toată plăcerea această şi toată dragostea de început a noastră era periculoasă. Ştiam prea bine amândoi că ne jucam cu focul şi adoram asta. Adoram să-l aprindem şi mai mult, doar că să vedem ce avea să se întâmple într-un sfârşit nu prea aşteptat.
Când mă sărutase atunci, când îi facusem jocul, fusesem sigură că începuseră să-mi crească aripi. Şi desigur, continuasem jocul până când el a îndrăznit să-şi bage mâna unde... ei bine, unde putea să fie ars. Sub tricoul meu. Nu, nu îmi era frică. Şi nu, nu aveam emoţii. Mare lucru să faci...s*x sau dragoste, în cazul nostru. Ci...nu eram pregătită. Nu voiam, nu doream în niciun fel să mă dau lui pe tavă, de parcă eram cine ştie ce c*rvă. Nu făceam astfel de lucruri imediat ce îmi dădusem seama că-l plăceam într-un mai special decât pe alţii. Adică, făceam...dar mai târziu.
Şi în toată plimbarea mea prin faţa lui, mă gândeam la ei mei. Oare îşi făceau grji pentru mine? Oare mama se îmbăta acum sau se droga? Oare tata...o bătea ? Aş fi vrut să ştiu, eram al dracului de curioasă. Plus, puteam spune sinceră că mă simţeam ca atunci când mă drogam cu tot felul de substanţe puternice. Aşa fericită...genul acela de veselie copilărească, poate prea mare şi semănând cu o iluzie în mintea mea. Exact, îmi era frică să fiu iubită şi să iubesc. Fiindcă ştiam prea bine - dar nu doream să cred - că avea să vină un moment când Dimitri avea să plece, avea să dispară şi eu să rămân în urma lui, ca o adolescentă tâmpită, fostă drogată, cu inima făcută cioburi şi cu ochii umflaţi de plâns. Eram pesimistă şii acceptam asta cu sufletul deschis. Mă gândeam că...trebuia să pun capăt relaţiei, dar nu acum...ci atunci când avea să vină momentul potrivit, atunci când fericirea mea va întrece limita şi eu voi avea de riscat un suflet bolnav după luni de dragoste nebună. După luni întregi de sărutări pasionale, de îmbrăţişări călduroase şi de pupicuri pe frunte, aşa gingaşe în fiecare dimineaţă. Aveam să le duc dorul, ştiam, dar era mai bine decât să...decât să ajung iar o drogată din cauza că cinevă mă iubise mult prea mult şi apoi mă părăsise brusc.
- Îmi faci o poftă...de tine, îmi spuse deodată şatenul pe un ton plăcut, suav şi zâmbi în colţul gurii, privindu-mă cu ochii sclipitori. Am tresărit încet, uşor speriată de glasul lui, căci mă pierdusem fără a-mi da seama în gânduri...Care sigur aveau să mă bântuie când mă voi aşeza în pat şi voi dormi. Trecuseră două ore, era peste miezul nopţii şi niciunul dintre noi nu căscase. Noi nu aveam poftă de somn, aveam poftă de noi...împreună.
- Chiar ? Şi ar trebui ca această...propoziţie să fie un compliment şi să mă bucure? am surâs eu finuţ şi încet, am făcut o scurtă şi drăguţă piruetă, păşiind spre el.
Ne aflam în dormitorul lui, un loc...mai mult gol - dar frumos amenajat - decât plin. Avea o saltea moale, acoperită cu un cearceaf negru şi două perne, apoi o simplă pătură albă, plină de puncte întunecate. Apoi, pe un perete se afla un dulap cu o oglindă pe el şi pe peretele din faţa 'patului' era un birou, ce părea vechi, la care stătea acum aşezat Dimitri.
Şi mai era şi fereastra prin care luna arunca raze argintii, căci în cameră era aprinsă doar o veoză ce stătea cuminte lângă saltea. Şi deasupra patului, pe peretele unde drept, era agăţat un tablou ce întruchipa...o femeie purtând un şal roşu, ce-i acoperea puţin din trupul bine-făcut.
Cred că stătusem un timp să o privesc, atentă şi să-i reţin formele şi felul în care fusese pictată. Era...superbă şi mirifică prin simplitatea ei. Felul în care părul negru - o ciudată coincidenţă între mine şi ea - cârlionţat, îi cădea pe spatele albicios mă fermeca. Mai îmi plăcea şi faptul că acel şal îi scotea în evidenţă ochii de un verde viu, hiptonizant şi buzele sângerii, arcuite într-un zâmbet subtil. Era...femeia care aş fi vrut eu să devin, cândva. Şi mi-aş fi dorit să mă picteze şi pe mine cineva, goală, doar cu un şal acoperindu-mi trupul de păpuşă.
- Un copliment, Emma. Unul pe care să-l savurezi...aşa cum ai făcut-o cu privirea când te-ai uitat la tabloul acela, îmi spuse Dimitri, păstrându-şi tonul blând şi calm. Mi-am îndreptat imediat privirea spre el şi mi-am arcuit uşor o sprânceană, fiindcă nu-mi aduceam aminte ca el să se fi aflat în cameră când eu mă holbasem şi da, savurasem acea pictură din priviri.
- De unde ştii ? Fiindcă...atunci, tu...tu erai la baie, i-am spus eu şi mi-am subţiat buzele, în timp ce m-am oprit la doi paşi în faţa sa. Stătea pe scaun, purtând pantaloni de trening gri şi doar...atât. Pieptul, abdomenul musculos şi partea de sus, ce era...diabolic de frumoasă, era neacoperită, lăsată la vedere, încât eu să mă topesc când îl priveam în modul acela de 'joacă' .
- Păi - ezită timp de zece secunde, se încruntă şi îşi mută privirea spre fereastră, peste umărul meu - ăh, te-am văzut când am venit de la baie. Am stat în prag şi te-am privit, îmi răspunse după şi apoi îmi aruncă un zâmbet de 300 de kilowaţi. Mi-am ridicat sprâncele şi apoi am dat scurt din umeri, deşi nu ştiam dacă să-l cred sau nu, fiindcă ezitase. Şi de ce să se gândească la acel răspuns - evident şi logic, de altfel - când putea să mi-l spună pur şi simplu? Era...dubios şi aş fi vrut să aflu cu ardoare, dar am preferat ca mai bine nu. Mai bine mai târziu decât acum, fiindcă uneori nu doream să aud ce trebuia auzit.
- Cum spui tu, drăguţule! i-am zâmbit eu gingaşă şi am clipit de câteva ori, în timp ce mi-am aşezat genunchiul pe piciorul lui.
Era alb, era descoperit, era...înnebunitor pentru unul ca Dimitri. Prima dată s-a uitat la genunchi şi apoi la mine. Şi tot aşa timp de câteva secunde, probabil gânindu-se dacă ar trebui să pună mâna sau nu. Am surâs şi nu mi-am luat privirea de la el, ci am continuat joaca ce eram sigură că-l făcea să se simtă nervos, dar într-un mod....genial de bun. Am întins mâna şi mi-am trecut vârfuirle unghilor, suav, peste ceafa lui, apoi peste gât şi în jos, spre piept. Am clipit des, jucăuşă şi mi-am trecut limba senzual peste buze, apoi m-am dat şi mai aproape de el, punându-mi ambele mâini pe pieptul lui şi trăgând aer adânc în piept. Încet-încet, şatenul începuse să respire din ce în ce mai greu, şi când eu mi-am lipit buzele de gâtul lui, sărutându-l şi apoi muşcându-l încet, încât să nu-i las vreo urmă, a murmurat un ' încetează' . Nu l-am ascultat, ci am continuat să-l provoc mai rău ca un copil ce voia să vadă până unde se întindea răbdarea părintelui.
Am chicotit uşor când el şi-a pus mâna pe spatele meu, vrând să mă dea la o parte. Nu l-am lăsat, ci m-am încordat şi apoi am coborât tandru cu săruturile pe pieptul lui. Mi-am urcat privirea către cea a lui Dimitri. Se uita la mine atent, cu o poftă nebunească ce spunea clar că mă vrea şi că nu mai suportă să-i fac asta. Să-l chinui într-un hal fără de hal. Zâmbiind în colţul gurii, mulţumită de rezultatul provocării, m-am întins spre el şi l-am sărutat. Buzele lui le-au atins pe ale mele cu patimă, au început o luptă ucigaşă şi apoi s-au liniştit, savurând împreună gustul dulce al amândurora. Tânărul m-a ridicat brusc în braţe, fără să întrerupă sărutul în care amândoi ne afundasem cu plăcere şi cu ardoare, şi în câteva secunde m-a aşezat pe saltea, cu el peste mine. Şi-a lăsat mâinile pe talia mea, m-a strâns tandru şi m-a sărutat cu o pasiune inemaginabilă, încât să nu uite vreodată felul în care amândoi ştiam să ne mulţumim unul pe altul.
Doamne, ce sentiment îngeresc...de...de plăcut şi de...fericire îmi putea da tot ce se întâmpla! Tot ceea ce începusem să facem...îmi dădea fiori de plăcere pe şira spinării, mă făcea să tremur la fiecare atingere pasională a şatenului.
Acum, ei bine...îmi era teamă. Nu de continuare, ci de felul în care aveam să sfârşim amândoi. Îmi era frică să nu mă trezesc dimineaţa şi să nu-l găsesc lângă mine, ci doar un bilet în care să spună că plecase în Moscova sau chiar fără acel bilet nenorocit. Sau să-mi spună peste o săptămână că pentru el eu fusesem decât o...decât o glumă pe care îi plăcuse s-o facă. Îmi era teamă de suferinţa viitoare, de lacrimile ce deja începuseră să-mi curgă pe chip. Nu voiam să fiu fericită şi apoi să sufăr. Nu voiam să am pe cineva alături, fiindcă ar fi venit un moment când acel cineva mă părăsea şi eu rămâneam o siluetă fantomatică, ştearsă pe străzi. Dar trebuia...trebuia să am pe cineva ca să ştiu ce e cuvântul 'fericire', să ştiu ce înseamnă iubirea şi cum e atunci când cineva îşi face griji pentru tine. Şi aflasem. Îl văzusem pe Dimitri zâmbindu-mi, îl văzusem când mă luase în braţe şi îi auzisem inima bătând alături de ea, la unison. Apoi văzusem că e în stare să omoare pentru mine, dacă doar aşa puteam fi a lui. Şi după îi gustasem buzele, atât de fine, atât de moi şi de apetisante încât mă speriau ca nu cumva să visez sau să am halucinaţii.
Şi acum voiam să plec. Să fug înainte s-o facă el. Să-l părăsesc înainte ca el să mă uite...
Am înghiţit în sec şi mi-am simţit obrajii umezi. Dimitri nu-şi dăduse seama că plângeam, el continua să-mi desmierde trupul cu săruturi blânde şi tandre. Mi-am muşcat buza şi m-am uitat în sus, la tavan. Fără a spune ceva, m-am ridicat brusc. L-am privit cu ochii mari, albaştrii şi strălucitori, şi plini de lacrimi, cum se ridica de pe podea, căci el căzuse şi eu nu auzisem lovitura. Nici nu vrusesem s-o aud. A vrut să mă întrebe ceva, dar tot ce a reuşit să rostească a fost numele meu, un ţipăt ce-mi sfâşiase sufletul, din cauza că eu o luasem la fugă spre ieşire. Mi-am şters lacrimile cu mâneca şi nu m-am uitat în spate, nici la mobila pe care o loveam în drumul spre ieşire. Şi am început să plâng în hohote, mişcată şi tremurând din cauza durerii din inimă pe care mi-o provocasem singură.
Am deschis uşa repede, grăbită şi am ieşit desculţă din apartament.
- Emma, stai! Îmi pare rău! Emma, iartă-mă...întoarce-te!
Atât am auzit. Striga după mine, credea că e vina lui, când bietul de el nu făcuse nimic. Alergam ca o nebună pe scări, mă împedicam şi cu greu reuşeam să nu cad, încercând din răsputeri să-i ignor glasul strident, strigătele chinuite. Începuse să plângă, îl auzeam...era o linişte mormântală în bloc.
Nu dădeam atenţie la nimic şi nici nu voiam să mă gândesc la ceva. De ce s-o fac ? Nu trebuia, fiindcă aşa mă ucideam de una singură. Pe dinăuntru. Dacă muream acolo, în afară însemna ca nu mai era mult timp. Şi uite aşa, toată dragostea noastră, toată fericirea şi toată iubirea se transformase în nimic.
Când am ieşit din bloc, în nu ştiu câte minute, am inspirat adânc aerul rece al nopţii. Aproape că m-am sufocat, dar repede i-am dat drumul şi m-am lăsat să alunec pe zidul rece al clădirii. Mi-am luat capul între mâini şi am continuat să plâng cu lacrimi amare, triste, fără să bag pe nimeni în seama. Am văzut în ceaţă un cuplu de îndrăgostiţi trecând pe lângă mine. Tânărul, cred, m-a întrebat dacă mă simţeam bine. Probabil arătam deplorabil, în ultimul hal. Oricum ar fi fost...nu ştiu ce i-am răspuns.