Infinitul

[liviutz28]

Ea

Daca stateam si ma uitam in oglinda,vedeam un el
Care se concentra asupra oglinzii,din care proveneau
O mie si-o suta de complimente.
Totusi,o ea nu aparea,totul era format din infinitul ei si-al meu
Ascultand ecoul Ei, auzind propriul ecou-om care
Devine metafora omului , pentru ca poate renunta la sine
Ea insasi natura in creativitatea creatoare a fiintei sale
Chiar daca isi are originea in infinitul fara de peisaj
Si cu aceasta singura despre Tu stiam ca tot asa
Trebuia sa astept,stiam sa astept , puteam sa astept
Propriu-mi Eu , propriu-mi infinit , devenit infinit comun
In timpul eliberat al acelei profund valoate sfere originare
In care fiinteaza Eul , asteptarea nu mai este o asteptare
Temporala , ci numai o maturizare atemporala
Si in aceasta siguranta atemporala , atemporala
Ca un vis,sigura ca un vis si totusi mai reala decat orice vis
Totusi , oricat de corect a fost gestul meu
Defapt incorect pentru un tanar , daca atunci as fi ramas
Si as fi protestat zgomotos
Impotriva rezistentei lui in fata propriului sentiment
Poate ar fi fost mai usor