Life among the Yakuza II +18

[Sho-Yo]

Capitolul IV O ruptura....dureroasa?


Sakura:


Vantul sufla cu putere. Mii de fulgi de un alb stralucitor, zburau prin vantul rece al lunii decembrie. "Dansul" fulgilor ma facu sa nu ma mai gandesc la gerul de afara, la frigul ce-mi strabate corpul, ce-mi taie pielea. Ma uitam ca un copilas care abia a descoperit zapada. Priveam peisajul alb care ma linistea caci sincer, chiar aveam nevoie de liniste. Imi era frica. Frica sa nu afle Sasuke ceea ce mi s-a intamplat. Imi era frica ca ma va parasi. Imi era frica de cum va reactiona. Imi era frica de el! Acum cand ma gandesc ca eu sunt a lui Sasuke, ca nu pot spune " nu mai vreau sa stau cu tine" si sa plec unde vreau.... Acum imi dau seama ca eu sunt doar un fulg in bataia vantului si nu ma pot impotrivi lui. Imi este frica de viata, nu de viata mea ci a lui Haruo. Imi este frica de ce s-ar putea intampla. Si desi uneori ma gandesc sa ma omor stiu ca nu pot caci Haruo are nevoie de mine. Sasuke stiu ca a jucat teatru atunci cand a spus ca se va omor daca nu ma intorc la el caci stiu ca daca nu o faceam de buna voie o faceam fortata. Destinul. El este de vina. El este de vina pentru ce se intampla acum, el si tatal meu care nu i-a pasat ca voi ajunge o prostituata sau o curva sau vreo mare doamna. Nu am ajuns nici curva, nici prostituata si nici vreo mare doamna. Am ajuns doar cineva nesemnificativ intr-o lume mare.


***


Macao, China
11:45

Stau in fata usii de la salonul lui Sasuke incercand sa-mi fac curaj sa intru. Imi era frica de ce s-ar putea intampla. Trag aer in piept, ma indepartez incet de usa vrand sa plec dar nu pot sa fug o eternitate de ce va urma asa ca merg inapoi langa usa, cu mana pe clanta rece de metal, invart si intru cu oarecare teama si neincredere. Inchid usa in urma mea si privesc patul, pe Sasuke care se uita pe fereastra. Priveam in geam reflexia chipului brunetului si nu parea una fericita. Inghit in sec si cu masi maunti merg pana langa pat. Ma opresc si il privesc cum sta nemiscat. Inchid ochii si astept o luminita, un beculet aprins. Nu am nici o idee despre ce as putea sa-i spun dar daca stau asa fara sa spun ceva poate va banui ceva, daca nu a facut-o deja. Deschid ochii si vad o mare de intuneric, un intuneric care te atrage si nu te lasa sa-i scapi din vraja, exact ca mirajele desertului. O fata Morgana care te poate ucide doar privindu-te. Incerc sa spun ceva dar nu stiu cu ce sa incep.
-Mergem acasa? intreb in timp ce priveam spre fereastra.
-Acasa?....Acasa... spune acesta parca fiind ticnit sau nestiind ce inseamna "acasa". Stii, Sakura, sta putin si se gandeste, eu vreau, spune dupa care se opreste lasandu-ma cu ochii cat cepele sa-l privesc asteptand sa continue, sa dispari din viata mea si sa-ti iei cu tine si pe Haruo. imi spune acesta foarte calm privind peretele din fata.
-De ce spui asta? il intreb uimita de cele auzite.
-Pentru ca am gasit pe alta si m-am plictisit de tine si inca ceva, imi spune acesta privindu-ma in ochi, sa iti intre bine in cap ca nu te-am iubit si ca ma doare fix in cot de tine si de pramatia aia de copil. Pricepi? Din partea mea poate sa moara atat javra aia cat si tu. Pentru mine ai fost doar o distractie, nimic mai mult!
Intr-un fel ma bucura cele spuse dar ma si intrista. Ma obisnuisem cu el si il iubeam dar decat sa stau cu el din obligatie si de frica mai bine stau singura si poate imi refac viata cu alcineva.
-Bine, vom pleca departe si nu ne vei mai vedea. ii spun calma. Dar te rog sa nu ma mai cauti. ii spun dupa care plec oarecum multumita.