07-08-2011, 09:49 PM
Pai... Ceva nou, nu-i bun de nimic normal :-? Mda, desi e in "Original Yaoi & Yuri" va anunt ca are si o relatie Hetero... Una singura, l-am postat aici, pentru ca majoritatea dintre relatii sunt Homosexuale :-?
Deci simtiti-va liberi sa criticati ^w^, ca doar din asta se invata nu?:) Si a da, s-ar putea sa intalniti 2 personaje din "Cand ura se transforma in pasiune" :-" cu mici modificari :-?
1.
Cand soarta iti intinde evenimentele nefericite in fata, numai ai cale de scapare, decat sa lupti cu ele, nu pot fi schimbate, pot fi doar vindecate sau razbunate. De cele mai multe ori incercam sa le uitam… desi, e greu, sunt unele care te marcheaza pe viata, pe care nu le poti uita, le simti in suflet si nimeni si nimic nu le poate scoate de acolo… ar fi prea usor. Cand incerci, e degeaba, trebuie doar sa le tii pentru tine, sa ii faci pe altii sa creada ca ai uitat si ca nu te mai afecteaza, ca ai trecut peste ele, dar… e atat de greu sa faci acest lucru. E greu sa-ti ascunzi sentimentele, intotdeauna va fi, intotdeauna iti va veni sa plangi de durere si de ura, dar e necesar, e vital omului daca nu vrea sa fie calcat in picioare. Daca esti emotiv in fata altora, te pierzi la un moment dat, ai impresia ca oricine e dragut cu tine te poate ajuta, dar defapt, te folosesc, te manipuleaza, devii batjocora lor, jucaria lor personala fara sentimente, care trebuie sa taca tot timpul si sa inghita. E o simpla lectie de viata, nu?
Imi vine sa rad cand ii aud pe cei care spun ca ei ar trece foarte usor peste asa ceva, nu, nu e simpla, e dureroasa si cruda, iti pierzi speranta, te face sa iti amintesti mereu de trecut, sa nu poti iesi vreodata din intuneric… vrei doar sa mori si atat.
-Nu! NU! Lasati-ma va rog! NU VREAU SA MA INTORC ACOLO!
-Nu-l lasa sa scape! Prinde-l idiotule!
Stiti cum e atunci cand sentimentul de frica te cuprinde total? Cand inti intra prin piele, trece de toate suprafetele, strapunge carnea cu putere… si ajunge in maduva, unde circula voioasa… ? Stiti? Poate ca unii da, poate ca unii nu, dar ganditi-va cum e atunci cand un sentiment teribil ca acesta cuprinde un copilas de 3-4 ani, sa aiba frica si panica in sange in fiecare minut al vietii, durerea sa ii faca vizita zilnic. Frumos, nu?
Da, este foarte frumos, asta daca esti un psihopat sadic, copilul acela inebuneste desigur la un moment dat, din nefericire nu are norocul de a muri pentru a sfarsi chinul. Nu inteleg… sa te uiti la el zilnic, sa vezi si sa auzi cum te implora sa il lasi, plangand si urland, si totusi… sa il torturezi in continuare fara nepasare, ca o simpla jucarie pe care ai primit-o si doresti sa o distrugi deja…
-Te-am prins mucosule! Nu vei mai scapa de data asta!
-Nu, nu, lasa-ma te implor! Lasa-ma! NU MAI VREAU!
Hmmm, iar ce-l care te chinuie, sa aiba acel ranjet mandru si plin de placere, atunci cand copilasul urla de disperare, diabolic, bolnav, dement… sunt cele mai bune “complimente†pentru astfel de progenituri. Ar trebui omorate, chinuite, batute in cuie pe un perete si lasati acolo, iar in fiecare zi adaugandu-se un cui in in corpul mizer al acestora pana ar ajunge arici.
Animalul iese…iese si omoara, iese in cautare de sange, sangele creatorului sau. Da, animalul… dintr-un copil, animal alcatuit din specii diferite. Sa vedem, care e parerea voastra despre progenitura care foloseste oamenii si animalele pentru experimentele lui scarboase, mai ales pe un copil mic si innocent, complet nevinovat, care acum a devenit un monstru din cauza placerii sadice a unui gunoi. Experimentele constand in transplante, in loc de organele umane de la nastere, cu organele unor biete animale, probabil si ele chinuite si ucise crud. Om de bagat la morga nu? Si totusi, daca ar muri ar fi prea usor, ar scapa, trebuie chinuit!
Si cum ziceam, animalul iese, si isi tradeaza “stapanulâ€, doar ca, din nefericire, nu omoara pe cine trebuie, deci, vinovatul scapa, iar copilul ramane cu durerea si cu dorinta arzatoare de razbunare, aceasta dulce dorinta, pe care o va infaptui cu pretul vietii. Si… copilul ajunge un avocat de success, bogat, aparent fara probleme in viata, dar, niciodata nu a uitat scopul lui, dorinta lui arzatoare.
-Domnule avocat, v-am adus dosarul doamnei… va simtiti bine domnule?
-Da, multumesc Rachell, e dosarul pentru cazul doamnei Brusselle corect? O nimica toata.
-Bine domnule, va las atunci.
Da, m-ati prins, eu sunt copilul, de fapt am fost, acum am 25 de ani, sunt barbat in toata firea, nu mai sunt acel copil, nu mai plang, incerc sa nu mai simt, nu mai vreau sa fiu uman, avand in vedere ca sunt pe jumatate monstru… am fost odata. Din seara aceea ploioasa, mi-am pierdut umanitatea, nu, nu cand am reusit sa evadez din laborator, ci in seara in care am jurat ca nu voi mai plange, ca nu voi mai simti, ca ma voi raci, jurasem pe mormantul lui Keiko, la doar doua zile dupa ce murise. Keiko este femeia care m-a gasit in seara aceea , m-a luat cu ea si ma crescut, singura persoana pe care am iubit-o, ea a fost, ma crescut fara sa-i pese de ce eram, pentru ea eram un om ca oricare altul, dar familia ei nu era de aceeasi parere, pentru ei eram un monstru, oricum Keiko era tot ce aveam nevoie, dar, fericirea… s-a si sfarsit… cand aveam 10 ani, a aflat ca era bolnava de cancer in faza terminala, a murit in scurt timp. Mi s-a sfasiat inima… In ziua inmormantarii am fost alungat, plangeam, fugeam, de frica sau de rusine? Nici acum nu stiu, poate de ambele, dar sentimentul de ura se intensificase, ii uram, Keiko m-a iubit si stiu asta, nu ar fi vrut sa fiu tratat asa crud. In fine, m-am oprit la un templu, unde am invatat si m-am antrenat, iar acum, uitati-ma, sunt plin de forta, sunt o himera, un mutant, un animal, cum vreti sa ma numiti… dar acum sunt respectat. Intotdeauna am vrut sa aflu ce sunt, dar se pare ca nu am aflat ceva dragut, sunt alcatuit din diferite animale pe interior, sunt om fizic, organele genitale mai sunt ale mele pe dinauntru se pare, in rest… Mda, nu am nici urechi umane, ci niste urechi de felina, ochii mei sunt galbeni ca de pisica, gheare, colti… dar ma tin bine, sunt inalt, sunt sexy, ciudat dar se pare ca nu imposibil, am parul violet deschis… nevopsit. Ma numesc Yuki, Takemoto Yuki defapt… stiti…e ciudat… Keiko mia dat numele Yuki… care inseamna zapada, deci puritate, cu sufletul meu…e pacat, e pacat ca un nume asa frumos a fost irosit pe mine…dar desigur, cand eram mic… eram mult mai dragut, mai binevoitor, acum nu sunt demn de acest nume.. Dar ma voi razbuna intr-o zi, imi voi infaptui cea mai arzatoare dorinta. Da, dulcea razbunare, desi, oare ce-as rezolva? Nu va schimba cu nimic trecutul, ma voi chinui toata viata… dar, pentru propria-mi placere, vreau sal omor pe nenorocit, plus ca daca stam sa ne gandim… as salva altii oameni… pentru ca sigur nu sa oprit la mine.
Nu pot decat sa sper ca il voi gasi pe nenorocitul ce a distrus viata atator oameni, ganditi-va la adultii pe care ia distrus , ei stiu cum e viata normala, vor urla dupa zilele bune, in care nu te critica nimeni pentru cum arati, dar si pentru cei distrusi de cand sunt nascuti e greu, ei se izbesc direct cu lumea reala…Dar ma rog, acum stau si va povestesc trecutul meu tragic cand ar trebui sa il caut acum pe psihopatul ala si sa savurez momentul mortii lui … si desigur nu fac asta fara ajutor. Asa ca acum o sa plec…dar inainte imi anunt secretara.
-Rachell, anuleaza-mi toate intalnirile pentru azi si pentru maine.
-Sigur domnule, nicio problema.
Da, draga Rachell, o scumpete, are in jur de 35 de ani… dar arata mult mai tanara… te face sa te intaresti putin nu alta, dar ma rog, sa lasam detaliile astea despre secretara mea cea sexy. M-am urcat in lift si m-am dus acasa.
Deci simtiti-va liberi sa criticati ^w^, ca doar din asta se invata nu?:) Si a da, s-ar putea sa intalniti 2 personaje din "Cand ura se transforma in pasiune" :-" cu mici modificari :-?
1.
Cand soarta iti intinde evenimentele nefericite in fata, numai ai cale de scapare, decat sa lupti cu ele, nu pot fi schimbate, pot fi doar vindecate sau razbunate. De cele mai multe ori incercam sa le uitam… desi, e greu, sunt unele care te marcheaza pe viata, pe care nu le poti uita, le simti in suflet si nimeni si nimic nu le poate scoate de acolo… ar fi prea usor. Cand incerci, e degeaba, trebuie doar sa le tii pentru tine, sa ii faci pe altii sa creada ca ai uitat si ca nu te mai afecteaza, ca ai trecut peste ele, dar… e atat de greu sa faci acest lucru. E greu sa-ti ascunzi sentimentele, intotdeauna va fi, intotdeauna iti va veni sa plangi de durere si de ura, dar e necesar, e vital omului daca nu vrea sa fie calcat in picioare. Daca esti emotiv in fata altora, te pierzi la un moment dat, ai impresia ca oricine e dragut cu tine te poate ajuta, dar defapt, te folosesc, te manipuleaza, devii batjocora lor, jucaria lor personala fara sentimente, care trebuie sa taca tot timpul si sa inghita. E o simpla lectie de viata, nu?
Imi vine sa rad cand ii aud pe cei care spun ca ei ar trece foarte usor peste asa ceva, nu, nu e simpla, e dureroasa si cruda, iti pierzi speranta, te face sa iti amintesti mereu de trecut, sa nu poti iesi vreodata din intuneric… vrei doar sa mori si atat.
-Nu! NU! Lasati-ma va rog! NU VREAU SA MA INTORC ACOLO!
-Nu-l lasa sa scape! Prinde-l idiotule!
Stiti cum e atunci cand sentimentul de frica te cuprinde total? Cand inti intra prin piele, trece de toate suprafetele, strapunge carnea cu putere… si ajunge in maduva, unde circula voioasa… ? Stiti? Poate ca unii da, poate ca unii nu, dar ganditi-va cum e atunci cand un sentiment teribil ca acesta cuprinde un copilas de 3-4 ani, sa aiba frica si panica in sange in fiecare minut al vietii, durerea sa ii faca vizita zilnic. Frumos, nu?
Da, este foarte frumos, asta daca esti un psihopat sadic, copilul acela inebuneste desigur la un moment dat, din nefericire nu are norocul de a muri pentru a sfarsi chinul. Nu inteleg… sa te uiti la el zilnic, sa vezi si sa auzi cum te implora sa il lasi, plangand si urland, si totusi… sa il torturezi in continuare fara nepasare, ca o simpla jucarie pe care ai primit-o si doresti sa o distrugi deja…
-Te-am prins mucosule! Nu vei mai scapa de data asta!
-Nu, nu, lasa-ma te implor! Lasa-ma! NU MAI VREAU!
Hmmm, iar ce-l care te chinuie, sa aiba acel ranjet mandru si plin de placere, atunci cand copilasul urla de disperare, diabolic, bolnav, dement… sunt cele mai bune “complimente†pentru astfel de progenituri. Ar trebui omorate, chinuite, batute in cuie pe un perete si lasati acolo, iar in fiecare zi adaugandu-se un cui in in corpul mizer al acestora pana ar ajunge arici.
Animalul iese…iese si omoara, iese in cautare de sange, sangele creatorului sau. Da, animalul… dintr-un copil, animal alcatuit din specii diferite. Sa vedem, care e parerea voastra despre progenitura care foloseste oamenii si animalele pentru experimentele lui scarboase, mai ales pe un copil mic si innocent, complet nevinovat, care acum a devenit un monstru din cauza placerii sadice a unui gunoi. Experimentele constand in transplante, in loc de organele umane de la nastere, cu organele unor biete animale, probabil si ele chinuite si ucise crud. Om de bagat la morga nu? Si totusi, daca ar muri ar fi prea usor, ar scapa, trebuie chinuit!
Si cum ziceam, animalul iese, si isi tradeaza “stapanulâ€, doar ca, din nefericire, nu omoara pe cine trebuie, deci, vinovatul scapa, iar copilul ramane cu durerea si cu dorinta arzatoare de razbunare, aceasta dulce dorinta, pe care o va infaptui cu pretul vietii. Si… copilul ajunge un avocat de success, bogat, aparent fara probleme in viata, dar, niciodata nu a uitat scopul lui, dorinta lui arzatoare.
-Domnule avocat, v-am adus dosarul doamnei… va simtiti bine domnule?
-Da, multumesc Rachell, e dosarul pentru cazul doamnei Brusselle corect? O nimica toata.
-Bine domnule, va las atunci.
Da, m-ati prins, eu sunt copilul, de fapt am fost, acum am 25 de ani, sunt barbat in toata firea, nu mai sunt acel copil, nu mai plang, incerc sa nu mai simt, nu mai vreau sa fiu uman, avand in vedere ca sunt pe jumatate monstru… am fost odata. Din seara aceea ploioasa, mi-am pierdut umanitatea, nu, nu cand am reusit sa evadez din laborator, ci in seara in care am jurat ca nu voi mai plange, ca nu voi mai simti, ca ma voi raci, jurasem pe mormantul lui Keiko, la doar doua zile dupa ce murise. Keiko este femeia care m-a gasit in seara aceea , m-a luat cu ea si ma crescut, singura persoana pe care am iubit-o, ea a fost, ma crescut fara sa-i pese de ce eram, pentru ea eram un om ca oricare altul, dar familia ei nu era de aceeasi parere, pentru ei eram un monstru, oricum Keiko era tot ce aveam nevoie, dar, fericirea… s-a si sfarsit… cand aveam 10 ani, a aflat ca era bolnava de cancer in faza terminala, a murit in scurt timp. Mi s-a sfasiat inima… In ziua inmormantarii am fost alungat, plangeam, fugeam, de frica sau de rusine? Nici acum nu stiu, poate de ambele, dar sentimentul de ura se intensificase, ii uram, Keiko m-a iubit si stiu asta, nu ar fi vrut sa fiu tratat asa crud. In fine, m-am oprit la un templu, unde am invatat si m-am antrenat, iar acum, uitati-ma, sunt plin de forta, sunt o himera, un mutant, un animal, cum vreti sa ma numiti… dar acum sunt respectat. Intotdeauna am vrut sa aflu ce sunt, dar se pare ca nu am aflat ceva dragut, sunt alcatuit din diferite animale pe interior, sunt om fizic, organele genitale mai sunt ale mele pe dinauntru se pare, in rest… Mda, nu am nici urechi umane, ci niste urechi de felina, ochii mei sunt galbeni ca de pisica, gheare, colti… dar ma tin bine, sunt inalt, sunt sexy, ciudat dar se pare ca nu imposibil, am parul violet deschis… nevopsit. Ma numesc Yuki, Takemoto Yuki defapt… stiti…e ciudat… Keiko mia dat numele Yuki… care inseamna zapada, deci puritate, cu sufletul meu…e pacat, e pacat ca un nume asa frumos a fost irosit pe mine…dar desigur, cand eram mic… eram mult mai dragut, mai binevoitor, acum nu sunt demn de acest nume.. Dar ma voi razbuna intr-o zi, imi voi infaptui cea mai arzatoare dorinta. Da, dulcea razbunare, desi, oare ce-as rezolva? Nu va schimba cu nimic trecutul, ma voi chinui toata viata… dar, pentru propria-mi placere, vreau sal omor pe nenorocit, plus ca daca stam sa ne gandim… as salva altii oameni… pentru ca sigur nu sa oprit la mine.
Nu pot decat sa sper ca il voi gasi pe nenorocitul ce a distrus viata atator oameni, ganditi-va la adultii pe care ia distrus , ei stiu cum e viata normala, vor urla dupa zilele bune, in care nu te critica nimeni pentru cum arati, dar si pentru cei distrusi de cand sunt nascuti e greu, ei se izbesc direct cu lumea reala…Dar ma rog, acum stau si va povestesc trecutul meu tragic cand ar trebui sa il caut acum pe psihopatul ala si sa savurez momentul mortii lui … si desigur nu fac asta fara ajutor. Asa ca acum o sa plec…dar inainte imi anunt secretara.
-Rachell, anuleaza-mi toate intalnirile pentru azi si pentru maine.
-Sigur domnule, nicio problema.
Da, draga Rachell, o scumpete, are in jur de 35 de ani… dar arata mult mai tanara… te face sa te intaresti putin nu alta, dar ma rog, sa lasam detaliile astea despre secretara mea cea sexy. M-am urcat in lift si m-am dus acasa.