Cand viata se complica

[Miss M]

Varsta minima: 12 ani
Gen: fictiune
Limba: romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: simplu/ avansat(dupa cum va permite timpul)


Capitolul I

Oamenii astia! Atata superficialitate! Daca as fi fost ascultata macar o data, nu se ajungea aici. Dar sa intelegi pe cineva e un efort supraomenesc.
Buna, sunt Elizabeth si va salut din clinica de psihiatrie, desi sunt perfect sanatoasa. Dar am facut un gest din disperare si asta a fost destul pentru parintii mei. Acum am sa mor aici, eu si povestea vietii mele.
Eram o eleva normala de liceu, genul de copil premiant si fara pretentii. Pana cand, intr-o zi...
Prima zi de scoala. Ca multe altele. Diriginta ne tinea obisnuitul discurs, cand pe usa a intrat un baiat. Ca toti baietii.
- Vi-l prezint pe noul vostru coleg, Alexander Swan.
Nu aveam sa uit ziua aceea. S-a asezat in banca mea. Perfect! Inca un fitos care s-a mutat dintr-o toana a parintilor satui de mofturi. Am considerat de cuviinta sa vorbesc putin cu el. Pentru asta, trebuia sa-l si privesc. Greseala fatala!
Doi ochi mari si verzi m-au fixat. Sangele mi-a inghetat in vene. Irisii aceia erau atat de reci!
- Buna, a inganat timid.
- Salut, am raspuns neincrezatoare.
- Se pare ca te-ai pricopsit cu mine.
- Da, cam asa ceva.
Trebuia sa plec de acolo. Nu stiam de ce, dar trebuia sa scap. Sunetul clopotelului m-a facut sa tasnesc din banca.

***
- Dar trebuie, trebuie sa facem schimb de locuri! am insistat.
- Nu si nu. N-am sa plec de langa Thomas pentru a ma muta cu tipul ala.
Ea e Lilith, presupusa mea cea mai buna prietena. L-a apucat pe Dumnezeu de picior cand tocilarul de Tom s-a mutat cu ea.
- Si eu ce ma fac?
- Nu inteleg ce te deranjeaza. Nu trebuie sa stai cu el non-stop.
- Trebuie sa scap cumva de el.
- Esti mai ciudata decat de obicei.
- Mersi.
Am plecat acasa, chiulind de la ora de engleza. Era prima data cand chiuleam. Din vina unui om despre care nu steam nimic. Dar aveam sa aflu.
In fata casei ma astepta mama. Grozav! Profesoara de engleza o sunase, ingrijorata de absenta mea. Am fost surprinsa ca nu m-a certat, dar curand am realizat ca preferam sa fiu pedepsita pe viata decat sa indur ceea ce urma.
- Un elev se muta la noi. E copilul unui asociat de-al tatalui tau si nu are unde sta. Cum casa e mica, veti imparti camera de oaspeti.
Stateam in camera de oaspeti de cand camera mea fusese invadata de micul monstru numit Katie, sora mea de 5 luni. Dup ace ca tata da pea casa o data pe an, face si o nazbatie de genul asta!
Cat despre noul musafir, aveam banuielile mele. Destinul chiar ne vroia sub acelasi acoperis 24 de ore din 24.
- Il cheama…
-… Alexander Swan.
- Cum ai stiut?
- Mama, ai observat ca uneori destinul e dat naibii?
- Poftim? Scumpo, nu inteleg!
- Nici nu e nevoie.
Am urcat furioasa in camera mea. Trebuia sa-mi iau niste lucruri uitate acolo. Nu-mi pasa de micuta invadatoare care ma privea cu ochi mici si rai. Speram ca totul va fi bine, dar cand am coborat si l-am vazut stand in prag… Asta a pus capac.
Am intors capul, prefacandu-ma ca nu-l vad. De ce trebuia sa vina mai devreme? Parca-l aud…
- Ai plecat si m-am ingrijorat. M-am gandit ca poate ai patit ceva.
- Dar eu chiar am patit ceva! Unul din cele mai rele lucruri din viata, pot spune! Am adaugat nervoasa.
- Ce e? Am fost surprinsa de curiozitatea din glasul lui. Tipul era chiar speriat! Dar nu aveam de gand sa tac.
- Ce e? Iti spun imediat ce e!
- Eu sunt, ma intrerupe cu un ranjet diabolic.
- Da, am aprobat uimita.
- Ei, haide, Lizzie… O sa fie mult, mult mai rau!