04-08-2011, 11:13 AM
Cum mi-am dat eu seama ce înseamnă ţigările
Nu aş vrea să mă las de ciocolată.
Nu aş vrea să nu mai mănânc bomboane gen caramele.
Nu aş vrea să trăiesc fără îngheţată vara şi fără ceai iarna.
Nu aş vrea să devin vegetariană.
Nu aş vrea să rezist unei sticle de Redd's aruncată-n faţa mea în pline hohote de râs cu fetele.
Nu aş vrea să trebuiască să nu mai mănânc eugenii.
Nu aş vrea să fiu obligată să nu mai citesc.
and so on. În momentele mele de meditaţie supremă, de fapt în urma unei discuţii random cu cineva despre ţigări, am aflat că e vorba de voinţă şi de nevoie. Fumând de 30 de ani, nu cred că îţi place să îţi înlocuieşti ţigara cu acadea, când fumul ăla e singurul care te calmează sau îţi oferă o plăcere la sfârşitul zilei, când nu ai făcut altceva decât să munceşti ca un prost până ai căzut pe jos de oboseală, teoretic vorbind. Ceea ce am scris eu mai sus, sunt mofturi în mare parte, dar ţigările ajung la un moment dat... nu o necesitate, să nu pară absurd, dar pur şi simplu un calmant, ceva de care oamenii au nevoie să se agaţe. Nu doresc să mă apuc de fumat, dar aş minţi dacă aş spune că nu îi înţeleg, mai nou, pe fumători şi motivul pentru care mulţi dintre ei nu se lasă.
E ca şi cum a-i pune un cinemaniac să nu se mai uite la filme sau un bookworm să nu mai citească sau unei nimfomane să renunţe la sex - exagerez, poate, da, că astea ajung obsesii, dar pur şi simplu nu îi poţi lua omului lucrul de care are nevoie, în unele rânduri sau altele, să se relaxeze şi aşa mai departe. Poate că ăla e singurul lucru care îl scoate din tipare şi îl face să se simtă... bine. Şi apoi, viaţa e scurtă, oricum ai privi-o, trebuie să faci ce vrei, chiar dacă asta înseamnă să te intoxici cu nicotină. Întrebarea e, vrei cu adevărat asta? Dacă da, ai undă verde din partea oricui.
Şi totuşi, un lucru NU îl voi admite niciodată. În urma unei prezentări pe care am urmărit-o despre fumat, urmată de o prezentare asupra hepatitei şi cancerului la sân, în fine, am realizat ceva... Era o imagine care avea un titlu foarte sugestiv:
Smoking in public is like "pissing" in a pool.
Şi nimeni nu vrea să facă baie într-o piscină unde cineva şi-a făcut nevoile. Nu suport oamenii care fumează în public, când stau la semafor, când merg pe stradă, când stau în spatele tău într-un local pe locul de nefumători sau când pur şi simplu stai în parc şi pe banca de alături cineva trage dintr-o ţigară de nu mai poate şi îţi îmbâcseşte plămânii până la refuz. Asta nu ţine de adicţia faţă de fumat, ci de buna creştere, de bun simţ, de moralitate şi de caracterul fiecăruia.
Nu aş vrea să mă las de ciocolată.
Nu aş vrea să nu mai mănânc bomboane gen caramele.
Nu aş vrea să trăiesc fără îngheţată vara şi fără ceai iarna.
Nu aş vrea să devin vegetariană.
Nu aş vrea să rezist unei sticle de Redd's aruncată-n faţa mea în pline hohote de râs cu fetele.
Nu aş vrea să trebuiască să nu mai mănânc eugenii.
Nu aş vrea să fiu obligată să nu mai citesc.
and so on. În momentele mele de meditaţie supremă, de fapt în urma unei discuţii random cu cineva despre ţigări, am aflat că e vorba de voinţă şi de nevoie. Fumând de 30 de ani, nu cred că îţi place să îţi înlocuieşti ţigara cu acadea, când fumul ăla e singurul care te calmează sau îţi oferă o plăcere la sfârşitul zilei, când nu ai făcut altceva decât să munceşti ca un prost până ai căzut pe jos de oboseală, teoretic vorbind. Ceea ce am scris eu mai sus, sunt mofturi în mare parte, dar ţigările ajung la un moment dat... nu o necesitate, să nu pară absurd, dar pur şi simplu un calmant, ceva de care oamenii au nevoie să se agaţe. Nu doresc să mă apuc de fumat, dar aş minţi dacă aş spune că nu îi înţeleg, mai nou, pe fumători şi motivul pentru care mulţi dintre ei nu se lasă.
E ca şi cum a-i pune un cinemaniac să nu se mai uite la filme sau un bookworm să nu mai citească sau unei nimfomane să renunţe la sex - exagerez, poate, da, că astea ajung obsesii, dar pur şi simplu nu îi poţi lua omului lucrul de care are nevoie, în unele rânduri sau altele, să se relaxeze şi aşa mai departe. Poate că ăla e singurul lucru care îl scoate din tipare şi îl face să se simtă... bine. Şi apoi, viaţa e scurtă, oricum ai privi-o, trebuie să faci ce vrei, chiar dacă asta înseamnă să te intoxici cu nicotină. Întrebarea e, vrei cu adevărat asta? Dacă da, ai undă verde din partea oricui.
Şi totuşi, un lucru NU îl voi admite niciodată. În urma unei prezentări pe care am urmărit-o despre fumat, urmată de o prezentare asupra hepatitei şi cancerului la sân, în fine, am realizat ceva... Era o imagine care avea un titlu foarte sugestiv:
Smoking in public is like "pissing" in a pool.
Şi nimeni nu vrea să facă baie într-o piscină unde cineva şi-a făcut nevoile. Nu suport oamenii care fumează în public, când stau la semafor, când merg pe stradă, când stau în spatele tău într-un local pe locul de nefumători sau când pur şi simplu stai în parc şi pe banca de alături cineva trage dintr-o ţigară de nu mai poate şi îţi îmbâcseşte plămânii până la refuz. Asta nu ţine de adicţia faţă de fumat, ci de buna creştere, de bun simţ, de moralitate şi de caracterul fiecăruia.