12-07-2008, 02:13 PM
Capitolul 7
-O primire sangeroasa-
-Bine, accept! A raspuns roscatul, urmandu-l pe argintiu in bucatarie. Spatiul era destul de mare, o camera frumos aranjata. Dulapuri albe, simple erau asezate simetric inconjurand spatiul in care se afla.O lustra atarna deasupra capului sau, luminand incaperea, iar decorul cel mai interesant era cratita tocmai scapata de Takezo.
-Tu cam de cate ori ti-ai pregatit pranzul? Intreba roscatul apropiindu-se de el pentru a-l ajuta. A adunat de pe jos mancarea, aruncand-o la gunoi.
-Pai…de trei, ba nu, patru ani!
Ochii caprui ai lui Yoichi il priveau intrebator. “Ma intreb cate cratite o fi spart pustiul asta!”
-Si nu, nu fac asa de obicei. Doar ca…a incercat sa continue insa nu-si putea gasi cuvintele pentru a exprima ceva ce nici el nu stia.
“Ciudat om…poate ar fi mai bines a prepar eu ceva!” gandi roscatul, sugerand:
-Mai bine te duci si iti pui un tricou, asta e cam plin cu sos.
-Dar masa?
-Ma ocup eu! A raspuns acesta ferm, continuandu-si treaba.
Cautand o cratita boua in care sa gateasca niste supa, a gasit cateva condimente destul de interesante. Le-a pus de-o parte. Apoi a gasit si oalele, insa erau atatea insat nu putea sa se decida in care sa fiarba apa. Intr-un final a gasit una potrivita, a pus apa la fiert si a taiat legumele, punandu-le in apa clocotita. Fericit ca nu a facut vreo boacana, s-a apucat sa spele vasele. Insa fiind cu gandul in alta parte, si-a retezat o buna bucata din deget. Sangele curgea neincetat, iar el nu stia unde sa gaseasca un pansament. S-a invartit in jur, insa fara rost, sangele incepuse déjà sa se scurga de pe rana pe gresie. S-a aplecat grabit pntru a-l sterge, dar ion acel moment a aparut si argintiul. Vazandu-l chircit la podea l-a intrebat:
-Ce faci acolo?
-Eu, nimic! A raspuns roscatul, incercand sa afiseze un zambet, insa degetul continua sa-l doara.
Observand rana, Takezo a apucat degetul, lingand sangele. Yoichi era uimit, insa in acel moment durerea si ingrijorarea s-au pierdut in parfumul baiatului care era acum atat de aproape de el.
“De ce sunt atat de agitat, nu, sunt nerabdator. Poate ca e doar un copil ceva mai mare, insa eu…”
Inainte sa realizeze, rana lui a fost pansata, iar argintiul il privea ingrijorat.
-Ce mai e? Inca te doare?intreba baiatul, holbandu-se in continuare la el.
-Nu, multumesc! Oh, supa e aproape gata!
Argintinul a oprit focul si a “repartizat” tacamurile si farfuriile cu mancare. Nu stia exact cum sa se exprime, insa dorea sa-i ureze bun venit roscatului.
Yoichi incepuse déjà sa manance, insa capul nu-i statea la mancare. Deodata, a scapat pe sacoul negru o lingura intreaga cu supa. Argintiul a ras.
“Asta nu e in stare sa faca nimic cum trebuie!” gandea acesta in timp ce-l lua de mana si il baga in baie.
-Da-l jos, o sa-l spal!i-a sugerat, insa bluza alba era si ea patata. -Bine, da-le pe amandoua jos!
Roscatul s-a supus, dezvaluind niste pachete de muschi lucrati si un abdomen perfect. Takezo a ramas cu ochii atintiti pentru cateva momente la roscat, insa brusc, s-a dezmeticit, dand drumul la apa. Dupa nenumarate incercari de a scoate petele, a pus ambele piese vestimentare in detergent.
-Scuze…dar avea sfecla, si aia se ia mai greu. Va trebui sa iti uscam cumva hainele! Pana atunca poti purta un tricou de-al meu!i-a sugerat argintiul, urcand catre camera lui. Odata ajunsi acolo, roscatul a descoperit ca semana mai mult cu un anticariat, niciun poster, peretii alb vopsiti, doar un calculator asezat pe un birou de moda veche iesea in evidenta, totusi camera tot din secolul 19 parea sa dateze.
-Uite, asta e mai mare, dar nu stiu daca iti vine bine, dar am o idée, vino!a exclamat acesta, indreptandu-se catre o scara care dadea in pod. A urcat, urmat indeaproape de roscatul care era un pic dezorientat.
Baiatul a deschis un cufar, oferindu-i o camasa albastru inchis, impachetata.
-Poti s-o iei, oricum n-o sa-mi vina!i-a oferit argintiul camasa, coborand.
Nu stia de ce, dar se simtea straniu in acea tinuta, desi ii venea
Scuze pentru intarziere si multumesc pentru comment Miharu...se pare ca nimanui altcuiva nu-i mai place micuta mea poveste
.
-O primire sangeroasa-
-Bine, accept! A raspuns roscatul, urmandu-l pe argintiu in bucatarie. Spatiul era destul de mare, o camera frumos aranjata. Dulapuri albe, simple erau asezate simetric inconjurand spatiul in care se afla.O lustra atarna deasupra capului sau, luminand incaperea, iar decorul cel mai interesant era cratita tocmai scapata de Takezo.
-Tu cam de cate ori ti-ai pregatit pranzul? Intreba roscatul apropiindu-se de el pentru a-l ajuta. A adunat de pe jos mancarea, aruncand-o la gunoi.
-Pai…de trei, ba nu, patru ani!
Ochii caprui ai lui Yoichi il priveau intrebator. “Ma intreb cate cratite o fi spart pustiul asta!”
-Si nu, nu fac asa de obicei. Doar ca…a incercat sa continue insa nu-si putea gasi cuvintele pentru a exprima ceva ce nici el nu stia.
“Ciudat om…poate ar fi mai bines a prepar eu ceva!” gandi roscatul, sugerand:
-Mai bine te duci si iti pui un tricou, asta e cam plin cu sos.
-Dar masa?
-Ma ocup eu! A raspuns acesta ferm, continuandu-si treaba.
Cautand o cratita boua in care sa gateasca niste supa, a gasit cateva condimente destul de interesante. Le-a pus de-o parte. Apoi a gasit si oalele, insa erau atatea insat nu putea sa se decida in care sa fiarba apa. Intr-un final a gasit una potrivita, a pus apa la fiert si a taiat legumele, punandu-le in apa clocotita. Fericit ca nu a facut vreo boacana, s-a apucat sa spele vasele. Insa fiind cu gandul in alta parte, si-a retezat o buna bucata din deget. Sangele curgea neincetat, iar el nu stia unde sa gaseasca un pansament. S-a invartit in jur, insa fara rost, sangele incepuse déjà sa se scurga de pe rana pe gresie. S-a aplecat grabit pntru a-l sterge, dar ion acel moment a aparut si argintiul. Vazandu-l chircit la podea l-a intrebat:
-Ce faci acolo?
-Eu, nimic! A raspuns roscatul, incercand sa afiseze un zambet, insa degetul continua sa-l doara.
Observand rana, Takezo a apucat degetul, lingand sangele. Yoichi era uimit, insa in acel moment durerea si ingrijorarea s-au pierdut in parfumul baiatului care era acum atat de aproape de el.
“De ce sunt atat de agitat, nu, sunt nerabdator. Poate ca e doar un copil ceva mai mare, insa eu…”
Inainte sa realizeze, rana lui a fost pansata, iar argintiul il privea ingrijorat.
-Ce mai e? Inca te doare?intreba baiatul, holbandu-se in continuare la el.
-Nu, multumesc! Oh, supa e aproape gata!
Argintinul a oprit focul si a “repartizat” tacamurile si farfuriile cu mancare. Nu stia exact cum sa se exprime, insa dorea sa-i ureze bun venit roscatului.
Yoichi incepuse déjà sa manance, insa capul nu-i statea la mancare. Deodata, a scapat pe sacoul negru o lingura intreaga cu supa. Argintiul a ras.
“Asta nu e in stare sa faca nimic cum trebuie!” gandea acesta in timp ce-l lua de mana si il baga in baie.
-Da-l jos, o sa-l spal!i-a sugerat, insa bluza alba era si ea patata. -Bine, da-le pe amandoua jos!
Roscatul s-a supus, dezvaluind niste pachete de muschi lucrati si un abdomen perfect. Takezo a ramas cu ochii atintiti pentru cateva momente la roscat, insa brusc, s-a dezmeticit, dand drumul la apa. Dupa nenumarate incercari de a scoate petele, a pus ambele piese vestimentare in detergent.
-Scuze…dar avea sfecla, si aia se ia mai greu. Va trebui sa iti uscam cumva hainele! Pana atunca poti purta un tricou de-al meu!i-a sugerat argintiul, urcand catre camera lui. Odata ajunsi acolo, roscatul a descoperit ca semana mai mult cu un anticariat, niciun poster, peretii alb vopsiti, doar un calculator asezat pe un birou de moda veche iesea in evidenta, totusi camera tot din secolul 19 parea sa dateze.
-Uite, asta e mai mare, dar nu stiu daca iti vine bine, dar am o idée, vino!a exclamat acesta, indreptandu-se catre o scara care dadea in pod. A urcat, urmat indeaproape de roscatul care era un pic dezorientat.
Baiatul a deschis un cufar, oferindu-i o camasa albastru inchis, impachetata.
-Poti s-o iei, oricum n-o sa-mi vina!i-a oferit argintiul camasa, coborand.
Nu stia de ce, dar se simtea straniu in acea tinuta, desi ii venea
Scuze pentru intarziere si multumesc pentru comment Miharu...se pare ca nimanui altcuiva nu-i mai place micuta mea poveste
.
![[Imagine: sigdn.jpg]](http://i252.photobucket.com/albums/hh24/ana_serbanescu/sigdn.jpg)
The old bastard left his ties and his suit
A brown box, mothballs and bowling shoes