[Naruto] Jail is my home

[Ayumi Michaelis]

Imi pare rau ca al doilea capitol a fost atat e lung, iar primul cam scurt. Pe asta am incercat sa il fac mai echilibrat.
Sper sa va placa. :)

Capitolul III: The savior is here
~Pain~

O priveam, era chiar in fata mea. Vedeam cum isi misca buzele. Cuvintele ei ajungeau la mine, le auzeam, dar nu le intelegeam, nu vroiam sa le inteleg. Ea parea umana, dar ochii, ochii ei reci, care nu exprimau niciun sentiment, o dadeau de gol. Ea nu era din lumea asta. Poate ca noi, pamantenii, aveam nevoie de un inger asa ca El a trimis-o pe Konan, insa sufletului ei pur nu a putut trece de ura ce ne inconjoara, ne domina, ne mistuie. Speram sa ma insel. Dar ma simteam oarecum vinovat. Din cauza celor ca mine, care ajutau ura sa apara, s-a nascut si ea. Un biet om care sufera pentru greselile altora, dar nu o puteam numi "om", as jigni-o. 

In timp ce eu o analizam ea ajunge la punctul culminant al povestii ei si descrie cum si-a ucis mama. Imi spune totul fara sa aiba vreo urma de remuscare pe chip, dimpotriva pare chiar putin multumita de ceea ce spune. Si din nou imi afirm: ea nu e umana. Nimeni nu ar face ceva pentru o alta persoana fiind constient si de consecintele grave. Ea chiar are dreptate. Daca mama ei era pura ca si ea chiar nu avea de ce sa se chinuie aici. Intr-un fel o respect pentru asta, eu nu as putea sa-mi sacrific libertatea pentru o persoana draga mie, sunt prea egoist.

O privesc iar, ochii ii sunt la fel de reci, chipul la fel de indiferent, iar buzele ii sunt nemiscate. Deci a terminat. As vrea ca tot ce am auzit sa fie rezumatul unui film, dar din pacate era trecutul ei. Imi e mila de Konan, dar nu vrea ca ea sa stie asta. In fata ei voi un simplu traficant insensibil ca si pana acum. Nu as vrea sa ma atasez de ea sau ea de mine. Ne e bine asa amandurora. Dar as vrea sa o ajut. Nu vreau sa putrezeasca aici. 
- Cat vei sta aici? o intreb calm, ca si cum nu mi-ar fi zis nimic.
- Mult si bine, dar de ce intrebi? Cumva iti pasa?
- Nu, dar prietenii mei ma vor scoate de aici cat de curand si noi avem nevoie de cineva care se poate ocupa de "treburile murdare". Te-ar incanta postul?

- Inteleg, tu crezi ca daca mi-am ucis familia pot ucide pe oricine, nu? Nu am facut-o din placerea de a-i vedea cum mor, tipetele si suspinele lor, rugamintile tatei de a ma opri, toate astea nu au fost muzica pentru urechile mele. Poate ca voi credeti asta, dar nu e adevarat. Prefer sa stau aici, nu voi singura. Atunci cand ma gandesc la Hana simt ca este aici, cu mine. Stiu ca ea nu m-a parasit, niciodata nu o va face pentru ca ea ma iubeste. Ea si Yuki sunt singurele carora le pasa de mine. Nu am de ce sa plec. Am tot ce imi trebuie chiar aici. Oricum, de ce-ti spun toate astea tie?
- Pentru ca sunt de incredere.

Pe coridoarele micului loc blestemat apare un gardian care se opreste la celula mea.
- Hei! Tu, jigodie portocalie, ai vizitatori.
Ce mod frumos de a ma anunta. Ma intreb cine a venit sa ma vada. Nu stau pe ganduri si ies. In drum spre vizitatorii mei nu schimb nicio vorba cu jigodia care m-a numit pe mine jigodie. Inca ma gandesc la ea. La suferinta ei. Oare e bine ca incerc sa o scot de aici? Va fi fericita altundeva? In ochii ei se va citi vreodata seninatate sau va ramane mereu in umbra? Nu imi pot raspunde inca. Nici nu stiu de ce as vrea sa aflu raspunsurile. Am vazut zeci de tineri deprimati carora le-am vandut droguri, dar ea, deprimata ca si ei, e diferita. Are ceva special ce ma face sa cred ca va reusi sa se elibereze din lanturile tristetii care o inconjoara. Si totusi de cand sunt eu atat de profund? Daca m-ar auzi gasca m-ar ucide. Si uite-i! Ei sunt vizitatorii mei. Ce repede am ajuns. Ma bucur sa ii vad pe ei.

_________________________________________________________________
Cam atat, suspans nu cred ca exista pentru ca nu e greu sa iti dai seama care sunt prietenii lui Pain. Capitolul acesta nu e nici scurt, nici lung. Sper ca are mai multa descriere. Astept criticile :))