Naivitate.

[Jessi]

Tragedie.

Dacă ai ști dragul meu câte și mai câte se pot întâmpla... Totul începe mai banal decât ai crede vreodată. Viața nu îți va da niciodatã timp să previni ceva, să schimbi ceva, să numai doară atât de tare.
Dacă nu l-aș iubi, l-aș arunca într-un colț al dulapului. Să stea să putrezească acolo pe veci. Să numai facă parte din viața mea. Să dispară orice fel de amintire..
Dar poate mi-ar părea rău după.. Defapt nu! Știu sigur cã îmi va părea rău. Și voi regreta cumplit, și voi plânge neîncetat blestemând acea zi. Și îmi voi aduce aminte de locul în care l-am ascuns și voi alerga într-o fugă nebună sã-l gãsesc, cu speranța în mine cã va mai fi viu, că va mai fi acolo pentru mine, că va mai fi al meu.
Dar ce prosti spun... Naiva de mine.. Bineînțeles că nu va mai fi. Și-l voi căuta pânã îl voi găsi, și mã voi convinge cu proprii-mi ochi că e distrus, e ros cu lăcomie de către molii. Blestemate sã fie ele..
Dar, dacă nu ar fi, poate nu m-aș mai trezi la realitate, și voi cădea mereu și mereu în aceeași groapă săpată tot de mine. Probabil e mai bine așa. Sã dispară o dată, să mă lase în pace acea stare de silă față de propriul meu corp. Ce trist, dar degeaba.
Nimeni nu știe de tragedie. Și nimeni nu va ști vreodată de ea. Poate pentru cã nu voi lăsa ca adevărul să iasă la suprafață, sau poate din nepăsare față de proria-mi persoană. Dar ce aiureli spun. Cui să îi pese de mine. Doar vin la pachet cu tot cu goangele mele, cu tot cu acele aberații. M-ar crede nebună, m-ar crede nefolositoare. M-ar crede fără pic de valoare.
Dar cu ce ai putea sã te împotrivești lumii? Spune și tu acum. Când toți luptă doar pentru binele lui, fără să îi pese de cel de lângă el. Unu să numai poată de bine, iar celălalt să stea și să zacă de durere lingându-și rănile pentru alinare, să le trateze. La ce folos, tot o sã moară, mai repede sau mai târziu.
La fel și eu. Sunt doar o fantomă ce bântuie străzile, umbrind fericirea celorlalți. Și-ai zice acum că sunt egoistă, dar nu sunt. Tot ceea ce fac e să caut un strop de fericire, un strop de alinare. Atât și nimic mai mult. Să pot să mor împăcată, un somn veșnic liniștit. Și știu că ai sã vi la înmormântare, să-mi arunci peste sicriul de lemn ce urmează să fie ros cu bestialitate de șobolani și alte mizerii, un pumn de pământ și o garoafă albă. Vei fi singurul care mă va plânge și va blestema cerul cã mi-a umbrit ochii și pământul că ma înghițit și e prea lacom să-mi dea drumul. Vei plânge atât de tare sperând ca divinitatea să te audă și să mă ierte de la putrezire. Vei plânge atât de tare încât te voi auzi și eu. Cu toate că voi avea corpul amorțit și rece, îmi voi încleșta pumnii atât de tare încât îmi voi străpunge pielea cu unghile iar ultimele vase de sânge vor creea o cascadă cu apă roșie ce se va prelinge în jos pătând rochia de mireasă cu care voi fi îmbrăcată. Voi da cu pumnii în carcasa sicriului de lemn, sperând că poate, poate îl voi sparge și voi înota prin acea mare de pământ ud de la lacrimile tale, doar ca să ajung la tine și să îți sar în brațe, să-ți strivești buzele cărnoase peste fruntea-mi albă și să mă strângi îngrozitor de tare în brațe până îmi vor trosni oasele. Dar de unde atâta forță? Numai am suflarea aceea de viață în mine. Ahh... blestemat să-mi fie destinu! Voi da drumul ultimelor lacrimi sărate peste obrajii ce cândva erau rumeni ce se vor prelinge peste buzele vineți. Și mă vor împiedica, mă voi îneca în ele și nu voi putea sã strig după salvarea ta. Voi sta în singuratatea mea acolo lăsând gândacul să-mi umble pe corp, să-mi roadã urechea așteptându-te pe tine sã fi îngropat în aceeași groapă cu mine. Să dormim împreună pe veci în același pat rece.
Și nimeni să nu știe de tragedia noastră.

Saint Ocea Titlul e o coincidentă cel mai probabil. Chiar nu sunt fană a paraziților ^^