Destine ÃŽncruciÅŸate

[curcubeu fara culori]

nu stiu de ce nu reusesc sa termin capitolul, dar chiar am probleme serioase cu lipsa de inspiratie:((...imi pare rau ca nu reusesc nici acum sa postez finalul capitolului, ci va las cu inca un fragment...sper ca voi reusi pana data viitoare sa termin:D
spor la citit

După cum am fost informată, culmea, de Karin, am fost inconștientă timp de trei zile. Nu înțelegeam de ce le-a păsat de mine, de ce m-au îngrijit, având în vedere că nimeni de acolo nu mă suporta. M-am mulțumit să dau din cap o dată în semn că am auzit, după care m-am băgat la loc în pat și m-am întors cu spatele spre ea. Nu aveam de gând să-i suport prezența mai mult decât era necesar și eram sigură că sentimentul e reciproc. Nu după mult timp am auzit ușa închizându-se în urma ei, puțin mai tare decât ar fi trebuit. Mi-am dat seama că era iritată de comportamentul meu și am schițat un zâmbet.

Nu-mi aduceam aminte nimic în legătură cu ce s-a întâmplat acum trei zile. Mi-am dus mâna la cap și mi-am palpat ușor zona unde mă lovisem. Încă durea destul de rău și era umflată, dar cu puțină chakra am reușit să mă vindec complet. M-am ridicat leneșă din pat și m-am îndreptat spre masă pentru a mânca ceva. În fața mea era o porție aburindă de ramen care arăta extrem de apetisant,dar în momentul de față cred că aș fi mâncat orice lucru comestibil, având în vedere faptul că nu mâncasem de mai bine de trei zile.

În câteva minute bolul a rămas gol, dar mie încă îmi era foame. M-am ridicat de pe scaun cu gândul de a ieși din cameră și a-mi căuta ceva de mâncare. Am apăsat pe clanță și am constatat surprinsă că ușa era deschisă, după care m-am furișat pe ușă și am mers pe hol până am ajuns la o înfundătură. Am oftat și m-am întors până la ușa camerei mele, după care am mers în altă direcție, sperând să nu fiu prinsă. La un moment dat am început să aud voci, la început ca un murmur fără înțeles, dar devenind din ce în ce mai clare pe măsură ce mă apropiam. În cele din urmă am reușit să prind mai mult decât frânturi de cuvinte, așa că m-am oprit și am ascultat curioasă. Am recunoscut ușor vocile celor două persoane aflate în camera alăturată – erau Sasuke și Karin – lucru ce m-a făcut să fiu și mai curioasă decât ar fi trebuit. M-am mai apropiat câțiva pași de ușă și am observat că era întredeschisă.

Cu toate că știam că îmi asum un risc nebunesc, m-am proptit în fața ușii și am început să-i spionez pe cei doi. Prima dată am văzut-o pe Karin care stătea cu spatele spre mine, având o mână în șold și bătând nervoasă din picior, semn că era nervoasă. În fața ei stătea Sasuke, cu o expresie de clasică plictiseală și, de ce nu, o ușoară iritabilitate. Am râs în sinea mea la gândul că nici măcar colegii ei nu o suportă mai mult ca mine. Bine-nțeles că odată ce mi-am ațintit privirea asupra lui Sasuke nu am putut să văd altceva în jurul meu. Mă simțeam vrăjită de prezența lui, asemeni unui șarpe care își atrage prada calmând-o înainte de a-i da lovitura finală.

Deși mintea îmi era plină de astfel de gânduri, nu am putut să nu observ faptul că Sasuke arăta mai rău față de ultima dată când îl văzusem. Nu știam care e cauza, având în vedere că acum nu mai era nevoit să joace teatru, se simțea probabil în largul său, cu toate că în privirea lui puteam zări sub indiferența deja caracteristică lui o urmă de tristețe. În puținul timp pe care îl petrecuserăm împreună ajunsesem să-i recunosc fiecare expresie a feței mai ușor decât dacă m-aș fi uitat în oglindă.

- Nu înțeleg de ce nu ne descotorosim odată de ființa aia inutilă, am auzit-o pe Karin șuierând printre dinți și mi-am încleștat pumnii pentru că știam că despre mine era vorba.
- Nu e treaba ta, i-a replicat Sasuke ridicându-se de pe scaun și îndreptându-se spre celălalt colț al camerei.
- Ba cred că e, a spus de-a dreptul înfuriată. Astăzi m-ai obligat să-i duc mâncarea în cameră. De ce nu ai făcut ca de obicei și să-i duci chiar tu tava prețioasei tale Sakura? a continuat pe un ton scârbit.

Totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă și cred că am clipit pentru că în următorul moment Karin era lipită cu spatele de perete, iar Sasuke o strângea de gât. Am rămas șocată. Nu puteam să mă mișc, nu puteam scoate nici un sunet în timp ce în cap îmi răsuna iar și iar ”prețioasei tale Sakura”. Ce voia să spună cu asta? Oare Sasuke era cel care mă îngrijise atât de mult timp?

Am văzut-o pe Karin cum s-a smucit și s-a îndreptat ca o furtună spre ușă. M-am dat câțiva pași mai în spate, dispărând în întunericul de pe hol, așteptând ca ea să plece. Aș fi vrut să-mi folosesc jutsu-ul pentru a deveni invizibilă, dar m-ar fi detectat imediat și m-aș fi dat de gol ca o fraieră. A lăsat ușa întredeschisă în urma ei, așa că după ce am fost sigură că a plecat mi-am reluat poziția din fața ușii. Sasuke era nervos și înjura încontinuu, în timp ce se plimba dintr-o parte în alta a camerei cu pași apăsați. În cele din urmă s-a așezat pe canapea, după ce și-a luat sticla de sake cu el.

Nu-l mai văzusem pierzându-și cumpătul atât de rău până acum, atât de mult încât să bea. Voiam să intru și să-i smulg sticla din mână pentru că vedeam cum cu fiecare gură se afunda din ce în ce mai mult în aburii alcoolului. Treptat privirea lui îndurerată devenea din ce în ce mai goală, până când nu am mai putut citi nicio emoție pe fața lui de porțelan. S-a ridicat brusc, trântind masa într-o parte, după care s-a îndreptat spre ușă. Nu voiam să mă găsească acolo, mai ales că se afla sub influența alcoolului,așa că am riscat și mi-am activat jutsu-ul în timp ce fugeam disperată spre camera mea, sperând să o găsesc din prima și să nu mă rătăcesc.

Oricât de repede aș fi alergat tot puteam să-l simt în spatele meu și mi-a fost frică să nu mă ajungă din urmă. Am deschis încet ușa și m-am furișat în cameră, oftând ușurată că am găsit-o atât de repede, după care m-am trântit în pat și m-am acoperit cu pătura. Am rămas nemișcată așteptând ca Sasuke să apară în orice moment. Câteva secunde mai târziu ușa s-a trântit de perete și în cameră a intrat nimeni altul decât Sasuke. M-am ridicat speriată în șezut și m-am uitat la el. Din câțiva pași a ajuns în fața mea și m-a privit furios. Fără să spună nimic m-a apucat de umeri și m-a trântit pe spate, după care s-a urcat peste mine, sprijinindu-și picioarele de o parte și alta a taliei mele.

Instinctiv mi-am dus mâinile în față pentru a mă proteja, dar mi-a prins încheieturile și mi-a imobilizat mâinile pe pat, în timp ce mă zbăteam, implorându-l printre lacrimi de frică să-mi dea drumul. Îmi era frică de ce ar putea face în starea lui și de faptul că nu mă puteam elibera din strânsoarea sa.



see ya ^_^