28-07-2011, 09:48 AM
hello, deci am ajuns si cu ultimul capitol al fic-ului :X:X
primul fic terminat :))
mersi tuturor pentru comentari si sustinerea pe care mi-ati oferit-o inca de la inceput sau pe parcursul fic-ului :*:*
fara alte introduceri bucurati-va de ultimul capitol, de data asta am inceput din perspectiva lui Naruto si ii peste cateva luni cum ar veni :P
Capitolul 20
Naruto pov.
Au urmat si alte clipe la fel de perfecte ca acelea. Am devenit o data cu timpul o singura fiinta, dependenti unul de altul intr-un mod aberant. Uneori atat de inconstienti de trecerea timpul ne pierdem unul in fiinta celuilalt. Si atunci eu traiesc in lumea ei iar ea in a mea. Niste lumi gemene pana la urma.
Uneori stam ore intregi fara sa ne spunem nimic, dar tacerea nu ma mai sperie cum o facea odata. Nu si acum, cand parfumul ei ma imbata in fiecare zi umplandu-mi trupul de fericire. Cand saruturile ei imi lumineaza fiecare diminiata.
Si uneori ma trezesc diminiata si am impresia ca totul a fost doar un vis. Ca mintea mea mult prea bolnava a creat toate acele imagini atat de perfecte. Dar ea e mereu aici, langa mine. Inca ii simt prezenta in fiecare strop de viata din mine. Si atunci incep sa o iubesc si mai mult. Si cine ar fi crezut ca o sa incep sa iubesc atat de mult realitatea? Eu, care mereu am preferat sa ma pierd prin vise.
Dar ea e reala. Si atunci de ce as vrea vreodata sa stau departe de realitate, departe de ea...
Mirosul ei inca ma imbata la fel cu o facea odata. Inca mai poate sa-mi dea starea aia de euforie totala doar rostind cuvinte la nimereala, doar zambind pentru un nimic. Pentru ca zambeste, in lunile astea am vazut-o zambind mai mult decat am vazut-o in ani de zile. Si m-a umple atat de usor de fericire, prin simpla ei existenta.
Si cuvantul “iubire†pur si simplu nu mai este destul de puternic pentru a-mi ajunge sentimentele din urma. Explozia de trairi care se amplifica de fiecare data cand o vad.
Si unora li se pare exagerat poate. Uneori si eu credeam ca timpul v-a stinge din puterea flacarii ce ardea atunci in intregul meu corp. Dar nu a facut-o. Pentru ca desi pe atunci nu stiam, acela era doar inceputul unei povesti mult mai frumoase. Unui basm care s-a indepartat cu mult timp in urma de ceea ce inseamna real. Pentru ca nimic nu ar putea egala ceva din ceea ce simt in fiecare zi.
Inca imi amintesc cand mi-a spus acel intai ‘te iubesc’. Defapt, imi amintesc atat de clar fiecare clipa petrecuta cu ea. Fiecare clipa care a devenit nemuritoare in mine. In inima mea...
Si uneori, spargand linistea care ne lasa sa ne pierdem unul in altul, m-a intreaba daca as mai fi langa ea daca nu ar exista acel contract care ne-a unit poate prea devreme.
Atunci ma enervez intr-un mod prostesc, imi vine sa inebunesc gandindu-ma ca inca nu are deplina incredere in sentimentele mele. Chiar daca i-am spus de atatea ori ca as fi pierdut fara ea. Ca noi nu putem exista unul fara celalalt, am fi doar doua jumatati atat de imperfecte care s-ar pierde in cruzimea lumi.
Dar mereu prefer doar sa o sarut. Si atunci cand buzele noastre se unesc reincepe magia, nepermitandu-ne niciunuia dintre noi sa mai gandim.
Si cate clipe magice pot exista in viata unui om? Mai demult credeam ca ele sunt limitate, credeam ca fericirea e doar ceva efemer ce se v-a pierde odata cu timpul.
Si am invatat tarziu ca nu e asa. Am invatat alaturi de ea ca noi ne stapanim destinul si ca fiecare clipa e frumoasa intr-un fel sau altul. Si am invatat sa ma bucur de imprevizibil, acel imprevizibil pe care il detestam atat de mult pe atunci.
Dar ce a mai ramas la fel. Poate ca totul sau poate ca nimic. Nu am stiut niciodata ce se intampla, nu am constientizat tot timpul cat de fericit sunt, poate doar privind in urma as putea intelege cat de nemasurabila mi-a devenit fericirea.
‘Pentru ca si ciudatul are frumusetea lui, o frumusete care nu v-a disparea oricat ai incerca sa o ignori… ireala si nesfarsita. De care nu te vei mai putea satura o data ce o vei gasi.’
Hinata pov.
Clipele par ca se risipesc mult prea repede atunci and sunt langa el. Si minutele imi par doar secunde care trec odata cu acel tic-tac atat de efemer.
Odata as fi crezut ca fiecare lucru are un sfarsit. Ca un foc odata aprins isi v-a pierde din intensitate cu trecerea timpului. Dar la noi totul e asa de diferit. Totul e asa de ireal...
Si sentimentele noastre abia mai pot fi expuse in cuvinte. Si atunci raman doar gesturile, fiecare atingere venind impreuna cu o avalansa de sentimente. Fiecare imbratisare apropriandu-ne atat de mult.
Imi amintesc si acum primele zile cand am fost impreuna. Odata ne-a oprit un fotograf pe strada rugandu-ne sa-l lasam sa ne faca cateva poze. Zicea ca nu a vazut niciodata oameni la care sa li se citeasca iubirea in ochi atat de clar. Blondul a fost imediat de acord, as zice chiar entuziasmat. Si avea dreptate, caci acum am ajuns sa pretuiesc acele poze enorm.
Si colegi nostri de la liceu au fost la fel de entuziasmati de relatia noastra. Colegi care nu credeam ca macar mi-au observat existenta in clasa aia.
Unul dintre ei zicea ca „se bucura ca in sfarsit ne-am deschis ochiiâ€. De parca ar fi stiut tot ce a fost intre mine si Naruto...
Sau poate eu am fost prea oarba ca sa le observ suportul inca de la inceput.
Si Kiba, m-a imbratisat atat de strans contrar privirilor ucigatoare ale lui Naruto. M-a facut sa-i promit ca vom merge in acelas timp sa semnam acele contracte care defapt au ajuns un nimic. Sau poate au fost doar un impuls spre a ne gasi fericirea. Poate ca altfel am fi lasat-o sa treaca pe langa noi.
Nunta adevarata nu am facut-o inca, am zis ca nu are nici un rost sa ne grabim si in plus eu si Ino ne-am promis inca de mici ca nici una nu se v-a casatori inaintea celeilalte.
Dar toate astea au devenit detalii. Acum doar inotam in fericire si totusi nu am renuntat sa ne bucuram de varsta inca frageda pe care o avem.
Si radem, radem din tot sufletul pentru nimicuri pe care altadata nici macar nu le-as fi observat. Dar nu mai conteaza, caci acum privim doar in fata. Pentru ca am devenit un intreg.
\'Si cine ar fi crezut ca voi iubi atat de mult aceasta ireala nebunie? Ca el v-a ajunge sa ma cunoasca atat de bine sau ca vom deveni dependenti unul de celalalt.
Dar cand gasesti in celalalt acea nebunie care iti lipseste tie, totul pare sa devina atat de usor. Si iubirea e un sentiment care prinde fiinta odata cu tine insuti.\'
The end
scz de greseli, l-am corectat o data doar a nu l-am salvat si a doua oara am facut-o mai artificial ca deja ma plictisea :P
primul fic terminat :))
mersi tuturor pentru comentari si sustinerea pe care mi-ati oferit-o inca de la inceput sau pe parcursul fic-ului :*:*
fara alte introduceri bucurati-va de ultimul capitol, de data asta am inceput din perspectiva lui Naruto si ii peste cateva luni cum ar veni :P
Capitolul 20
Naruto pov.
Au urmat si alte clipe la fel de perfecte ca acelea. Am devenit o data cu timpul o singura fiinta, dependenti unul de altul intr-un mod aberant. Uneori atat de inconstienti de trecerea timpul ne pierdem unul in fiinta celuilalt. Si atunci eu traiesc in lumea ei iar ea in a mea. Niste lumi gemene pana la urma.
Uneori stam ore intregi fara sa ne spunem nimic, dar tacerea nu ma mai sperie cum o facea odata. Nu si acum, cand parfumul ei ma imbata in fiecare zi umplandu-mi trupul de fericire. Cand saruturile ei imi lumineaza fiecare diminiata.
Si uneori ma trezesc diminiata si am impresia ca totul a fost doar un vis. Ca mintea mea mult prea bolnava a creat toate acele imagini atat de perfecte. Dar ea e mereu aici, langa mine. Inca ii simt prezenta in fiecare strop de viata din mine. Si atunci incep sa o iubesc si mai mult. Si cine ar fi crezut ca o sa incep sa iubesc atat de mult realitatea? Eu, care mereu am preferat sa ma pierd prin vise.
Dar ea e reala. Si atunci de ce as vrea vreodata sa stau departe de realitate, departe de ea...
Mirosul ei inca ma imbata la fel cu o facea odata. Inca mai poate sa-mi dea starea aia de euforie totala doar rostind cuvinte la nimereala, doar zambind pentru un nimic. Pentru ca zambeste, in lunile astea am vazut-o zambind mai mult decat am vazut-o in ani de zile. Si m-a umple atat de usor de fericire, prin simpla ei existenta.
Si cuvantul “iubire†pur si simplu nu mai este destul de puternic pentru a-mi ajunge sentimentele din urma. Explozia de trairi care se amplifica de fiecare data cand o vad.
Si unora li se pare exagerat poate. Uneori si eu credeam ca timpul v-a stinge din puterea flacarii ce ardea atunci in intregul meu corp. Dar nu a facut-o. Pentru ca desi pe atunci nu stiam, acela era doar inceputul unei povesti mult mai frumoase. Unui basm care s-a indepartat cu mult timp in urma de ceea ce inseamna real. Pentru ca nimic nu ar putea egala ceva din ceea ce simt in fiecare zi.
Inca imi amintesc cand mi-a spus acel intai ‘te iubesc’. Defapt, imi amintesc atat de clar fiecare clipa petrecuta cu ea. Fiecare clipa care a devenit nemuritoare in mine. In inima mea...
Si uneori, spargand linistea care ne lasa sa ne pierdem unul in altul, m-a intreaba daca as mai fi langa ea daca nu ar exista acel contract care ne-a unit poate prea devreme.
Atunci ma enervez intr-un mod prostesc, imi vine sa inebunesc gandindu-ma ca inca nu are deplina incredere in sentimentele mele. Chiar daca i-am spus de atatea ori ca as fi pierdut fara ea. Ca noi nu putem exista unul fara celalalt, am fi doar doua jumatati atat de imperfecte care s-ar pierde in cruzimea lumi.
Dar mereu prefer doar sa o sarut. Si atunci cand buzele noastre se unesc reincepe magia, nepermitandu-ne niciunuia dintre noi sa mai gandim.
Si cate clipe magice pot exista in viata unui om? Mai demult credeam ca ele sunt limitate, credeam ca fericirea e doar ceva efemer ce se v-a pierde odata cu timpul.
Si am invatat tarziu ca nu e asa. Am invatat alaturi de ea ca noi ne stapanim destinul si ca fiecare clipa e frumoasa intr-un fel sau altul. Si am invatat sa ma bucur de imprevizibil, acel imprevizibil pe care il detestam atat de mult pe atunci.
Dar ce a mai ramas la fel. Poate ca totul sau poate ca nimic. Nu am stiut niciodata ce se intampla, nu am constientizat tot timpul cat de fericit sunt, poate doar privind in urma as putea intelege cat de nemasurabila mi-a devenit fericirea.
‘Pentru ca si ciudatul are frumusetea lui, o frumusete care nu v-a disparea oricat ai incerca sa o ignori… ireala si nesfarsita. De care nu te vei mai putea satura o data ce o vei gasi.’
Hinata pov.
Clipele par ca se risipesc mult prea repede atunci and sunt langa el. Si minutele imi par doar secunde care trec odata cu acel tic-tac atat de efemer.
Odata as fi crezut ca fiecare lucru are un sfarsit. Ca un foc odata aprins isi v-a pierde din intensitate cu trecerea timpului. Dar la noi totul e asa de diferit. Totul e asa de ireal...
Si sentimentele noastre abia mai pot fi expuse in cuvinte. Si atunci raman doar gesturile, fiecare atingere venind impreuna cu o avalansa de sentimente. Fiecare imbratisare apropriandu-ne atat de mult.
Imi amintesc si acum primele zile cand am fost impreuna. Odata ne-a oprit un fotograf pe strada rugandu-ne sa-l lasam sa ne faca cateva poze. Zicea ca nu a vazut niciodata oameni la care sa li se citeasca iubirea in ochi atat de clar. Blondul a fost imediat de acord, as zice chiar entuziasmat. Si avea dreptate, caci acum am ajuns sa pretuiesc acele poze enorm.
Si colegi nostri de la liceu au fost la fel de entuziasmati de relatia noastra. Colegi care nu credeam ca macar mi-au observat existenta in clasa aia.
Unul dintre ei zicea ca „se bucura ca in sfarsit ne-am deschis ochiiâ€. De parca ar fi stiut tot ce a fost intre mine si Naruto...
Sau poate eu am fost prea oarba ca sa le observ suportul inca de la inceput.
Si Kiba, m-a imbratisat atat de strans contrar privirilor ucigatoare ale lui Naruto. M-a facut sa-i promit ca vom merge in acelas timp sa semnam acele contracte care defapt au ajuns un nimic. Sau poate au fost doar un impuls spre a ne gasi fericirea. Poate ca altfel am fi lasat-o sa treaca pe langa noi.
Nunta adevarata nu am facut-o inca, am zis ca nu are nici un rost sa ne grabim si in plus eu si Ino ne-am promis inca de mici ca nici una nu se v-a casatori inaintea celeilalte.
Dar toate astea au devenit detalii. Acum doar inotam in fericire si totusi nu am renuntat sa ne bucuram de varsta inca frageda pe care o avem.
Si radem, radem din tot sufletul pentru nimicuri pe care altadata nici macar nu le-as fi observat. Dar nu mai conteaza, caci acum privim doar in fata. Pentru ca am devenit un intreg.
\'Si cine ar fi crezut ca voi iubi atat de mult aceasta ireala nebunie? Ca el v-a ajunge sa ma cunoasca atat de bine sau ca vom deveni dependenti unul de celalalt.
Dar cand gasesti in celalalt acea nebunie care iti lipseste tie, totul pare sa devina atat de usor. Si iubirea e un sentiment care prinde fiinta odata cu tine insuti.\'
The end
scz de greseli, l-am corectat o data doar a nu l-am salvat si a doua oara am facut-o mai artificial ca deja ma plictisea :P
