True tears

[Chlo]

Loved, loved….loved and cried.
Greseala a facut ca l-am gasit intr-o zi de [nici nu imi amintesc ce era…]dar mi-a placut cap-coada.

Inceputul te lasa putin in ceata, avand tendinta de a da anime-ului o aura de no storyline, doar ca, pe parcurs totul devine mai clar, si cat se poate de catchy. De personaje e pur si simplu imposibil sa nu te indragostesti, cel putin de Shinichiro si Noe (cu tot cu nebunia ei adorabila). El e atat de simplu si totusi atat de complex in acelasi timp. Oglindeste realitatea prin modul simplist de a fi si prin multele probleme care se ivesc; e tipul de persoana care ajuta dar care fails in his attempt of helping himself.
Hiromi in schimb, nu mi-a placut absolut deloc, atat de shallow, atat de absorbita de propriile idealuri incat nasul ei era mai sus decat nivelul atmosferei.
Totusi ca personaj preferat, desi nici macar nu a fost in prim-plan mi-a placut Aiko, si nu imi amintesc exact de ce, poate pentru ca era genul de personaj care era intotdeauna acolo cand cineva avea nevoie.

Anyway, povestea, e simpatica – nu pot spune ca e speciala, sau grandioasa doar simpatica. E un mic cliche relatat intr-un mod diferit, care o face sa para „altfel”, ca urmare devine catchy.
Loved the opening, loved the sound entirely; a fost ales exact pe moment, so we gotta give credit for that; dar totusi openingul a facut mai mult decat toata povestea in sine.

Cred ca anime-ul incat inoata undeva in lista preferatelor mele, si nu o sa il las sa iasa inca. So, overall e tipul de chestie mititica, fluffly care e intotdeauna pleasurable sa o ai la activ.