Un indiciu ca la carte

[Kayla.]

Dupa mult timp am revenit si noi cu next-ul. Ne pare tare rau ca am intarziat atat de mult, doar ca ambele am avut ceva probleme specifice adolescentei, si abia acum ne-am facut timp sa scriem. Inca o data ne cerem scuze si speram sa va placa. Enjoy! >:D<

Capitolul opt - Sentimente
Partea întâi

Mulţumesc domnului că în sfârşit a plecat. Începusem să mă satur de ea şi de toate aerele ei de vedetă. De la un timp devenise foarte insuportabilă. Se comporta de parcă era cea mai importantă persoană de pe planetă şi căreia trebuia să îi dai mereu dreptate, nu accepta sub nici o formă să fie contrazisă, pentru că dacă se întâmpla aşa ceva, ieşea urât de tot pentru persoana care a îndrăznit una ca asta. Nu permitea nimănui să fie mai presus ca ea şi nu dădea nimănui voie să vorbească înaintea ei, de parcă ar fi fost regina Angliei, nu alta.

Pentru a mai uita de probleme, mă îndrept spre cabina de duş. Îmi dau hainele jos şi pornesc duşul. Picăturile mari de ploaie se lovesc violent de trupul meu, purificându-l şi făcându-mă să îmi zboare gândul în altă parte, fără ca măcar să vreau, dar mă bucur nespus că se întâmplă asta, fiindcă mă ajută să mai uit toate problemele şi grijile ce m-au copleşit în ultima perioadă. De odată se aude o bătaie puternică în uşă. Enervat de cine mă deranjează când fac duş, mă duc să deschid. Când o zăresc pe Kira, stând în pragul uşii şi arătând ca naiba îmi piere tot cheful, dar totodată mă amuză starea acesteia. Arăta de parcă ar fi venit de la cerşit, pe bune de nu. La acest gând zâmbesc ştrengar, iar după mă strofoc să par nervos şi spre surprinderea mea chiar îmi iese.

Mă apropi ceva mai mult de ea şi o întreb ce mai vrea de data asta, iar aceasta îmi spune dându-şi ochii peste cap că a venit să facă duş fiindcă nu i-am plătit apa. Da, tipic mie, dar totuşi de această dată am făcut-o intenţionat, fiindcă o merită din plin. Mă săturasem până peste cap de ea, iar acum primise ce meritase. Într-un fel îşi făcuse asta cu mâna ei. Dacă nu era aşa plină de ea, nu s-ar fi ajuns la asta. Dezgustat până peste cap de prezenţa ei îi spun să se ducă să se spele, să-şi strângă lucrurile ce le mai are pe acolo, iar apoi mă îndrept spre camera mea.

Pur şi simplu nu îi mai suport prezenţa. A început să devină extrem de enervantă şi insuportabilă. M-am săturat până peste cap de fiţele ei. Cred că e timpul ca cineva să o înveţe ce înseamnă acela respect şi să-i scoată toate aerele din cap. Măcar aşa va reveni cu picioarele pe pământ şi va fi cât de normală se poate, să sperăm că aşa va fi. O să fiu din ce în ce mai rece cu ea, în fond nu merită pic de atenţie. Uşor paşii mă poartă spre bucătărie, în speranţa că dacă voi bea o cafea mă voi mai linişti puţin. Cum ajung în încăperea respectivă o văd pe Kira şi mă îndrept spre ea, întrebând-o ce are de gând să facă, iar ea îmi răspunde sec că nimic, iar mai apoi o întreb de ce nu vrea să îmi acorde divorţul, să îmi dea măcar un motiv, dar linişte totală. O văd cum se duce să se îmbrace, voind mai apoi să plece, dar mă duc şi o prind de mână şi îi repet ce i-am zis mai devreme. Aceasta îmi spune ţipând că nu vrea să îmi dea divorţul pentru că mă iubeşte, dar eu nu îmi dau seama de asta, iar mai apoi fuge pe uşă, într-o goană nebună, cine ştie unde.

Sincer, îmi e milă de ea. Da, îmi e milă pentru că e într-un hal fără de hal şi cine ştie ce poate păţi în aceste momente atât de tensionate. Chiar trebuie neapărat să ştiu unde e şi ce a păţit. Chiar dacă nu vreau să arăt, chiar îmi păsa. Oricât de mult aş vrea să mă comport ca un cub de gheaţă în preajma ei, de câte ori o văd mi se înmoaie inima şi tot planul meu se duce de râpă. Pur şi simplu nu ştiu de ce mă simt aşa de moale în preajma ei. Parfumul ei îmi înnebuneşte simţurile ori de câte ori o simt prin preajmă, când o privesc în ochi simt că mă scufund într-un abis de unde nu mai am scăpare, când îi ating părul moale şi pufos mă simt ca în paradis, iar când îi simt pielea fină mă pierd complet, mă face să vreau să o simt vibrând sub mine, cu fiecare ocazie. Când îi sărut buzele dulci ca mierea mă simt formidabil, iar când o am în preajmă aş vrea ca timpul să se oprească sau măcar să treacă lent, în paşi de vals, dar din păcate asta e imposibil, fiindcă acesta trece foarte repede, uneori aproape insesizabil de rapid.

Fără să mă mai gândesc la altceva, pornesc în cea mai mare grabă spre maşină. Mă urc şi pornesc rapid în căutarea Kirei. Sper să ajung la timp şi să nu fi păţit nimic grav. Mai întâi mă îndrept spre apartamentul ei, dar constat că nu e acolo. Oare unde ar putea fi? Hm, să mă gândesc mai bine. Poate e la prietena ei cea mai bună, Karla. Cine ştie? Merită să încerc, în fond nu am nimic de pierdut dacă mă duc să văd dacă se află acolo. După zece minute de mers, ajung în faţa unei case cu etaj, reşedinţa Karlei. Sun la sonerie, iar apoi pe poartă apare nimeni alta decât Karla. O întreb dacă ştie ceva de Kira şi cu părere de rău îmi spune că nu ştie unde poate să fie prietena ei. Îi mulţumesc şi îmi continui drumul. O caut prin diverse magazine, mall-uri, baruri, dar nici urmă de ea. Mai am o singură locaţie în minte. Sper să se afle acolo, dacă nu, nu ştiu unde se poate afla. Am epuizat cam toate locaţiile de pe listă, asta e singura mea soluţie. Sper din tot sufletul să se afle acolo. Cu viteză mă îndrept spre cafeneaua preferată a Kirei. Întru şi o văd stând la o masă, aproape de geam. Săraca de ea, chiar suferă. Mi se rupe sufletul să o văd stând aşa, plângând de zor şi arătând ca după război. Hotărăsc să las nervi la o parte pentru moment. Măcar acum să fiu şi eu blând şi înţelegător. Mă îndrept alene spre ea, mă aşez pe scaunul din dreapta ei şi încerc să o bag în seamă, în speranţa de a afla ce a păţit.

- Kira, spune-mi ce ai păţit? întreb calm, luând-o de mână
- Ce îţi păsa ţie? Parcă ziceai că vrei să-ţi dau divorţul sau nu-mi spune că acum ţi-ai schimbat radical ideea? întreabă aceasta, ironică
- Te rog, nu mai fi ironică. Uită-te şi tu în ce hal arăţi! Chiar nu-ţi mai păsa de cum arăţi? Unde e femeia pe care o ştiam eu, preocupată în special de propriul aspect şi care nu se lasă călcată în picioare? Zi-mi unde e? îi reproşez, nerealizând că mai aveam puţin şi începeam să ţip la ea
- Nu e problema ta, aşa că lasă-mă naiba în pace! spune Kira, nervoasă, mai apoi părăsind cafeneaua, lăsându-mă singur şi confuz

Capitolul 8 - Sentimente
Partea a doua

Ah, ce m-a apucat? De ce am început să plâng într-o amărâtă de cafenea? De ce? Credeam că sunt mai tare, că nu am slăbiciuni sau regrete. Da... și ce regrete. Îl iubeam, recunosc, îl adoram. Era un idiot și jumătate, dar era idiotul meu, de care fără să vreau m-am îndrăgostit acum mult timp în urmă, dar în fiecare zi mi-a dovedit că ține la mine, de aceea sentimentele mele față de el au persistat, s-au ținut lanț de mine.

M-am uitat la ceas, era deja târziu, era ora șase jumătate seara iar pe mine mă dureau picioarele îngrozitor, de aceea m-am descălțat de tocurile enervante pe care le purtam. Am tras de nas și m-am uitat în jurul meu: oameni ce se simțeau bine râdeau și îmi agravau starea de tristețe și furie pe care o aveam în mine. Totul părea scos dintr-o poveste penibilă care mă enerva la culme.
Mi-am rezemat capul de geam, apoi am simțit cum cineva se așează lângă mine. Mi-am întors capul ușor, apoi l-am văzut cum se uita blajin la mine.

Mi-am rezemat capul de geam, apoi am simțit cum cineva se așează lângă mine. Mi-am întors capul ușor, apoi l-am văzut cum se uita blajin la mine: era David. A început un șir de întrebări iritante, apoi un alt rând de răspunsuri sarcastice. M-am enervat, iar arăta că îi pasă, ceea ce mă făcea să fierb în suc propiu. Am înghițit în sec, apoi am plecat de la masă desculță, nu m-am mai obosit să mă încalț, era o pierdere de timp.

Am început să merg pe trotuar plângând, gândindu-mă ce să fac. Mergeam și mergeam, fără vlagă, emoții sau simțire în mine până când m-am ciocnit de cineva. Mi-am ridicat privirea suspicioasă: era chiar mama decedatei, Lavinia, care era și ea abătută. Mi-am dat părul de pe față, apoi am întrebat-o:

- Bună ziua doamnă Cervantes, ați mai auzit ceva nou?
- Asta voiam să vă întreb eu pe dumneavoastră, au trecut trei zile și voi nu ați făcut nimic! îmi spusese doamna enervată, dar nu o condamnam, chiar nu făcusem nimic, doar băteam pasul pe loc. Eram jalnică, cariera mea se ducea pe apa sâmbetei mai ușor decât credeam, nu îmi vine să cred! Este o prostie, unde naiba am greșit, oare unde?

____________________________________________________________________________
Partea intai- Kayla
Partea a doua- Ză angel aka Zuzu
So, cam atat. Inca o data ne cerem scuze pentru intarziere si speram sa va placa!