09-07-2008, 12:50 PM
Ce multi cititori am...
sakura345, mm hm..mi-a placut sa-l fac asa "kawaii-baka" in copilarie :D ca sa fie un fel de fair-play fata de myaki-chan :D *chuu* & thank you
Nu-si aminteste unde a auzit asta, insa dintr-o data aceasta fraza ii bantuie mintea…Niste cuvinte simple la prima vedere, insa profunde daca intelegi exact ce inseamna…
Orice vorba ce exprima iubire este traita intens si pastrata in suflet…la fel ca si acest vers…Un cantec din care a ramas doar o poezie, nimeni neavand timp sa-i daruiasca notele si sunetele atat de dorite…Un manuscris gasit din intamplare printre foile cu proiecte, ce se deosebea doar prin culoarea mai galbuie a hartiei vechi pe care era scris…Si acum mai zace pe masa, pastrat pentru o posibila readucere la viata…
-Yuu-chan ? – de abia acum isi da seama ca a ramas pentru cateva minute privind nelintit spre bucata libera de perete de langa usa…se uita spre cel care l-a trezit din aceasta stare si clipeste pentru a-si dezmorti pleopele. – Imi pare rau pentru ca te-am facut sa astepti… - se scuza, stiind de la fratele sau ca acesta este in casa lor de aproape jumatate de ora…
-E-n regula. – se ridica, scuturandu-si hainele inca umede si amintindu-si de faptul ca trebuia sa se schimbe. – Ma schimb si mergem. – il anunta, intorcandu-se cu spatele in tentativa de a-si scoate tricoul.
Tanarul ramane putin nemiscat in apropierea usii, apoi incearca sa iasa…insa fara sa reuseasca…Privirea ii este acaparata de corpul colegului sau…Il admira, desi nu-i poate vedea decat spatele si ramane fascinat de musculatura mai dezvoltata ca a celorlalti ce numai acum se poate observa…
Este oarecum constient de pericolul in care se expune luand hotrarea sa nu paraseasca dormitorul, insa este dispus sa indure orice pentru a-l putea viziona in acest fel pe Yuuri…In subconstientul sau aceasta se arata a fi una dintre ideile sale arzatoare…iar acum si-o poate implini…nu vrea sa renunte…
-Iti place spectacolul ? – isi intreaba amuzat amicul, intorcandu-se cu jumatate de corp catre el. Nu-i da timp pentru a-i raspunde, hotarat sa se distreze putin si se indreapta spre prietenul sau. – Ma platesti ca sa-ti ofer si continuarea ? – ii ridica barbia pentru a-l putea intimida cu privirea si-l apropie usor de pieptul sau.
Kouta roseste vizibil, admirand ochii patrunzatori ai celui din fata sa si se lasa in voia lui, avand acea curiozitate de a vedea urmatorul gest al acestuia. Buzele sale se departeaza involuntar pentru a-i ajuta respiratia ingreunata de emotii. Pupilele i se maresc in momentul in care ultimele raze de soare dispar, pe cer ramanand dor culoarea albastra strabatuta vag de urme portocalii de la apus.
Baiatul ii da primul semn ca vrea sa plece, insa este tinut de palma dreapta. Intelege faptul ca odata ramanand in camera trebuie sa faca asta pana la sfarsit si nu se mai opune, asezandu-se pe marginea patului. Colegul sau apasa instinctiv pe intrerupator, iluminand dormitorul, apoi revine in cealalta parte a acestuia pentru a se schimba complet. De data aceasta, Kouta renunta la a mai privi, simtindu-se suficient de jenat pentru ultima data si prefera sa cerceteze parket-ul de pe jos.
-Este destul de tarziu. Avem multe de cumparat ? – intreaba Yuuri fixand ceasul din perete cu privirea : putin peste ora sapte, insa vrea sa ajunga cat mai repede inapoi acasa.
-Nu foarte multe. Decoratiuni, cateva pahare si farfurii. – ii explica miscandu-si picioarele, inca privind podeaua.
Este doar o petrecere in clasa lor cu ocazia sfarsitului de an, deci sunt destui copii care sa ajute organizarea. Datorita acestui lucru, sarcinile sunt destul de putine pentru fiecare si nu au nici un motiv sa se grabeasca.
-In regula. Sa terminam odata cu asta. Eu sunt gata. – isi aranjeaza tricoul putin cam stramt pentru a se simti comod si se indreapta spre usa. Prietenul sau il urmeaza pana cand ajung in fata iesirii, unde isi saluta din nou fratele, spunandu-i ora aproximativa de intoarcere…una cam tarzie pentru placulamicului sau.
Drumul pana la mall le este cunoscut, motiv pentru care merg pe jos pana la el. Strazile sunt suficient de populate pentru a le asigura minimum de siguranta necesara, ceea ce le da ocazia sa mearga mai relaxati.
-Um…Yuuri ? – il priveste Kouta pe ascuns, cu coada ochiului, jucandu-se cu elasticele de la vesta sa sport pentru a se calma. Acesta isi ontoarce capul spre el, aratandu-i ca-l asculta. – Eu…Am…Te-ai tuns ? – observa acesta detaliul ce-l salveaza de la a spune lucrul pentru care intre timp si-a pierdut curajul necesar.
Acesta ofteaza exasperat amintindu-si de imaginea ridicola obtinuta dupa pierderea podoabei sale capilare. Isi ravaseste pletele ramase si inegale in incercare de a arata normal si de a nu-si arata nemultumirea.
-Da…ideea ’’geniala’’ a mamei mele. Macar daca greseam cu ceva ca sa merit o astfel de pedeapsa. – incepe sa se planga, gasind din nou cu cine sa faca asta.
Este constient de faptul ca orice i s-ar spune despre infatisrea sa, el tot pe ideea lui ramane. Exista cazuri in care se si mandreste cu incapatanarea sa – se gandeste schitand un zambet.
-Eu cred ca arati bine si asa… - roseste usor, plecandu-si privirea – macar acum are un motiv pentru care sa-si spuna parerea existenta dintotdeauna.
Acesta zambeste, jucandu-se putin cu firele matasoase ale celuilalt, apoi isi aranjeaza din nou tricoul ce s-a ridicat intre timp. Mai studiaza o data strada pentru a se asigura ca nu au depasit complexul si revine la drum usorat ca nu s-a intamplat asta.
-Tu tot timpul crezi ca arat bine. – se amuza pe seama privirii speriate a acestuia, oferindu-i un zambet ironic, insa doar pentru cateva secunde. – Am ajuns. – deviaza subiectul observand gardul inalti si magazinul considerabil de extins.
Inca de la intrare luminile orbitoare, intensificate de galbenul aprins de pe pereti le opresc pasii. Asteapta cateva minute pentru a se obisnui cu iluminarea artificiala, apoi pornesc in cautarea obiectelor cerute.
Decoratiunile sunt gasite de la prima incercare, tot Mall-ul fiind impanzit de asemenea lucruri. Culoarele, desi largi si de obicei suficient de incapatoare incep sa gazduiasca tot mai multi oameni oameni, baietii fiind imbranciti la fiecare pas. Cu greu, dar ajung in dreptul unui magazin a carui infatisare promite a avea vesele de modele diverse, ceea ce-i face increzatori ca vor gasi ceea ce-si doresc. Intra cu dificultate datorita celorlalte persoane care nu au rabdare – sau vedere buna pentruu a-i observa, dupa parerea lui Yuuri – sa-i astepte si sa patrunda dupa ei civilizati in incapere.
Ofteaza iritat vazand ca ultima cutie de pahare din plastic este luata si se consoleaza cu un set din sticla si cu cateva farfurii de unica folosinta.
-Pentru ce ? – intreaba Kouta dupa ce reusesc sa paraseasca magazinul. Norocul lor : cei care mai erau acolo inca vizualizau, coada la casa fiind redusa.
-Am mai spart inca un pahar cand am venit… - isi ravaseste pletele cu singura mana libera, cealalt tinand doua pungi, din fericire nu foarte grele.
-Um…era doar un pahar… - il priveste timid, pe sub breton, primind un raspuns mut, celalalt aratandu-i cu mana ca sunt doua. – Bine…doua, dar…nu trebuia sa cumperi un set intreg. – continua baiatul discutia monotona facandu-si colegul sa-si ia o guma din pachet in lipsa de ocupatie. Nu mai spune nimic, indicandu-i in acest fel ca nu are chef de astfel de conversatii si raman tacuti pana la iesirea din complex.
-Am…ai vrea sa mergem undeva ?…Este inca devreme… - se fastaceste tanarul, incetinindu-i in acest fel mersul celuilalt…
-Mda…La un club de streaptease. – primeste raspunsul imediat, ramanand fata grai, dar zambetul amuzat al amicului sau il calmeaza. – Glumeam. Daca vrei, ne intoarcem prin parc. – il linisteste, primind apoi un raspuns afirmativ din cap.
Briza racoroasa a serii isi face simtita prezenta, alintandu-le parul si pielea…Luna si stelele se oglindesc clar in lacul calm, impanzit de copacii inalti din parc…Aleile sunt goale, zgomotul fiind numai al vantului ce loveste frunzele arborilor…
Atmosfera linistita, dominata de aerul proaspat ce-ti ofera pacea interioara de care nu te poti bucura in restul timpului ii insoteste la fiecare pas…Din cand in cand, cei doi se mai apropie involuntar, ajungand sa se atinga in zona bratelor, insa nici unul nu comenteaza…
Yuuri isi incetineste pasii, oprindu-se in dreptul unei banci si tinandu-l pe Kouta de mana pentru a-l urma. Amandoi se aseaza pe lemnul rece pozitionat astfel incat sa poata admira apa cristalina si mainile li se despart. Stau cateva minute in aceeasi liniste calmanta, lasand adierile usoare sa treaca pe langa ei, apoi Yuuri incepe sa-si miste lent picioarele. Fredoneaza incet un cantec suav, privind melancolic spre cealalta parte a lacului…poate este obosit, poate doar simte nevoia sa viseze cu ochii deschisi…nici el nu mai stie…
-Inca astept sa aud acele cuvinte… - il informeaza aproape absent, privind cerul si clipind lent…Baiatul isi intoarce intrebator capul spre el, incercand sa-si dea seama despre ce vorbeste, dar inainte de a-l intreba este oprit. – "Te iubesc"… - ii face ochii sa se mareasca si buzele sa-i tremure, dar inca mai isi continua fraza. – Asta astept sa aud de la tine. Doar stim amandoi ca este adevarat, nu-i asa ? – termina in sfarsit, ridicandu-se de pe banca pentru a-si continua drumul, urmat de celalalt…
Kouta il priveste timid, nereusind sa ascunda faptul ca s-a imbujorat, apoi tanarul din dreapta sa isi indreapta privirea catre el. Oricat de multe ar vrea sa spuna…sa se scuze…sa-i spune ca nu este adevarat…in fata lui Yuuri se simte neajutorat si lipsit de orice putere de a minti…
-Cred ca da… - reuseste sa-si departeze putin buzele pentru a-i raspunde, dar nu mai primeste nici o replica de la celalalt.
Merg in tacere, lasand minutele sa se scurga incet si chinuitor, iar in cele din urma parasesc parcul. Ajung din nou pe strada principala, acum aceasta fiind goala, nezarindu-se nici macar o masina siis grabasc putin pasii, cunoscand pericolele existente…La cateva case departare de a lui Kouta, in sfarsit se aude vocea colegului sau.
-Kouta, sa stii ca pentru mine este foarte simpatic si poate chiar am fi avut o relatie mai apropiata, dar imi este greu sa fac acest lucru… - il priveste clipind lent si uneori indreptandu-si atentia catre drum. Este constient de faptul ca arata ridicol spunand asemenea lucruri, insa cineva trebuia sa reinceapa discutia.
Baiatul il priveste oarecum mirat, nerecunoscand acea expresie de pe fata lui Yuuri ; una aparent lipsita de emotii, dar totodata atat de profunda…Stia pana acum ca personalitatea colegului sau este una foarte complexa, insa uneori il depaseste prin multitudinea sa de ganduri si emotii.
-Um…ai deja o relatie… ? – intreaba acesta aproape soptind, stiind ca daca isi ridica vocea cu cateva octave se va observa faptul ca aceasta ii tremura. Tacerea ce urmeaza il nelinisteste, incepand sa-si stranga mai puternic pumnii, aproape uitand de folia subtire de plastic ce alcatuieste punga din mana sa.
-Mi-as dori asta, dar raspunsul este nu… - ii spune, lasand ca in tonul sau sa se simta o oarecare indiferenta, apoi ajung in fata casei lui Kouta.
Se poate observa lumina lasata aprinsa in sufragerie de catre fratele sau, in caz ca se intorc mai tarziu. Yuuri incepe sa se gandeasca la anumite motive ce i-ar fi putut face sa intarzie si imediat prezinta o grimasa, banuind ca Midori stie de sentimentele fratelui sau.
Deschid usa, intrand incet, apoi sunt intampinati de fratele lui Kouta. Acesta se ofera sa-i ajute, luand cateva pungi pentru a le duce in camera de zi. O scurta privire, directa, in ochi si Yuuri roseste, insa intr-un mod total diferit. Rosul pastelat ce-i apare discret pe obraji ii face tenul sa para rozaliu, ascunzand usor emotia intensa pe care acesta nu o simte decat foarte rar. Probabil un necunoscut nu si-ar da seama niciodata de faptul ca tanarul s-a imbujorat, dar Kouta il cunoaste de mult timp…ceea ce-l face sa-si puna anumite intrebari referitoare la aspectul colegului sau…
-Yuuri ? – il trezeste din transa cu tonul sau vioi, ridicandu-se pe varfuri pentru a-i observa mai bine fata. Nici el nu stie cand a devenit prietenul sau atat de inalt, insa asta nu-l face in ochii sai decat si mai atragator. – Asta inseamna ca iti place de cineva ? – revine la discutia oprita pentru cateva minute, incercand sa para intelegator in legatura cu situatia.
Adolescentul se pregateste sa-i raspunda, dar in secunda urmatoare Midori apare din nou in camera, ceea ce-l face sa-si apropie la loc buzele. Il priveste pe tanar in timp ce ia si celelalte sacose si obrajii i se inrosesc vizibil, facandu-l pe Kouta sa-l roage sa iasa putin afara.
Se aseaza amandoi langa peretele casei, Yuuri respirand aerul racors ce s-a asezat in atmosfera…
-Yuuri… ? – incepe din nou colegul sau discutia, putin mai nesigr ca inainte, apoi se aseaza in fata prietenului sau. – Iti place de Midori ? – isi mareste pupilele, privindu-l fix in ochi. Observa faptul ca buzele tanarului tremura, desi fac acest lucru incet si revine la locul sau. Stau cateva minute in tacere, admirand cerul instelat. – Vrei sa te ajut cu ceva? – se chinuie acesta sa intrebe : nu este totalmente impacat cu faptul ca este refuzat in favoare fratelui sau, insa pe Yuuri l-ar ajuta cu orice…oricat de greu i-ar fi…
-Nu…cred ca este prea mult de indurat si asa… - ii atinge cu mana fata baitului, privindu-l oarecum trist si il saruta pe obrazul drept. Vantul incepe din nou sa bata, ajutandu-i putin sa-si revina. –La revedere… - ii spune intr-un final, lasandu-l singur in fata casei…
sakura345, mm hm..mi-a placut sa-l fac asa "kawaii-baka" in copilarie :D ca sa fie un fel de fair-play fata de myaki-chan :D *chuu* & thank you
"Iubeste ceea ce canti, canta pentru ceea ce iubesti."
Nu-si aminteste unde a auzit asta, insa dintr-o data aceasta fraza ii bantuie mintea…Niste cuvinte simple la prima vedere, insa profunde daca intelegi exact ce inseamna…
Orice vorba ce exprima iubire este traita intens si pastrata in suflet…la fel ca si acest vers…Un cantec din care a ramas doar o poezie, nimeni neavand timp sa-i daruiasca notele si sunetele atat de dorite…Un manuscris gasit din intamplare printre foile cu proiecte, ce se deosebea doar prin culoarea mai galbuie a hartiei vechi pe care era scris…Si acum mai zace pe masa, pastrat pentru o posibila readucere la viata…
-Yuu-chan ? – de abia acum isi da seama ca a ramas pentru cateva minute privind nelintit spre bucata libera de perete de langa usa…se uita spre cel care l-a trezit din aceasta stare si clipeste pentru a-si dezmorti pleopele. – Imi pare rau pentru ca te-am facut sa astepti… - se scuza, stiind de la fratele sau ca acesta este in casa lor de aproape jumatate de ora…
-E-n regula. – se ridica, scuturandu-si hainele inca umede si amintindu-si de faptul ca trebuia sa se schimbe. – Ma schimb si mergem. – il anunta, intorcandu-se cu spatele in tentativa de a-si scoate tricoul.
Tanarul ramane putin nemiscat in apropierea usii, apoi incearca sa iasa…insa fara sa reuseasca…Privirea ii este acaparata de corpul colegului sau…Il admira, desi nu-i poate vedea decat spatele si ramane fascinat de musculatura mai dezvoltata ca a celorlalti ce numai acum se poate observa…
Este oarecum constient de pericolul in care se expune luand hotrarea sa nu paraseasca dormitorul, insa este dispus sa indure orice pentru a-l putea viziona in acest fel pe Yuuri…In subconstientul sau aceasta se arata a fi una dintre ideile sale arzatoare…iar acum si-o poate implini…nu vrea sa renunte…
-Iti place spectacolul ? – isi intreaba amuzat amicul, intorcandu-se cu jumatate de corp catre el. Nu-i da timp pentru a-i raspunde, hotarat sa se distreze putin si se indreapta spre prietenul sau. – Ma platesti ca sa-ti ofer si continuarea ? – ii ridica barbia pentru a-l putea intimida cu privirea si-l apropie usor de pieptul sau.
Kouta roseste vizibil, admirand ochii patrunzatori ai celui din fata sa si se lasa in voia lui, avand acea curiozitate de a vedea urmatorul gest al acestuia. Buzele sale se departeaza involuntar pentru a-i ajuta respiratia ingreunata de emotii. Pupilele i se maresc in momentul in care ultimele raze de soare dispar, pe cer ramanand dor culoarea albastra strabatuta vag de urme portocalii de la apus.
Baiatul ii da primul semn ca vrea sa plece, insa este tinut de palma dreapta. Intelege faptul ca odata ramanand in camera trebuie sa faca asta pana la sfarsit si nu se mai opune, asezandu-se pe marginea patului. Colegul sau apasa instinctiv pe intrerupator, iluminand dormitorul, apoi revine in cealalta parte a acestuia pentru a se schimba complet. De data aceasta, Kouta renunta la a mai privi, simtindu-se suficient de jenat pentru ultima data si prefera sa cerceteze parket-ul de pe jos.
-Este destul de tarziu. Avem multe de cumparat ? – intreaba Yuuri fixand ceasul din perete cu privirea : putin peste ora sapte, insa vrea sa ajunga cat mai repede inapoi acasa.
-Nu foarte multe. Decoratiuni, cateva pahare si farfurii. – ii explica miscandu-si picioarele, inca privind podeaua.
Este doar o petrecere in clasa lor cu ocazia sfarsitului de an, deci sunt destui copii care sa ajute organizarea. Datorita acestui lucru, sarcinile sunt destul de putine pentru fiecare si nu au nici un motiv sa se grabeasca.
-In regula. Sa terminam odata cu asta. Eu sunt gata. – isi aranjeaza tricoul putin cam stramt pentru a se simti comod si se indreapta spre usa. Prietenul sau il urmeaza pana cand ajung in fata iesirii, unde isi saluta din nou fratele, spunandu-i ora aproximativa de intoarcere…una cam tarzie pentru placulamicului sau.
Drumul pana la mall le este cunoscut, motiv pentru care merg pe jos pana la el. Strazile sunt suficient de populate pentru a le asigura minimum de siguranta necesara, ceea ce le da ocazia sa mearga mai relaxati.
-Um…Yuuri ? – il priveste Kouta pe ascuns, cu coada ochiului, jucandu-se cu elasticele de la vesta sa sport pentru a se calma. Acesta isi ontoarce capul spre el, aratandu-i ca-l asculta. – Eu…Am…Te-ai tuns ? – observa acesta detaliul ce-l salveaza de la a spune lucrul pentru care intre timp si-a pierdut curajul necesar.
Acesta ofteaza exasperat amintindu-si de imaginea ridicola obtinuta dupa pierderea podoabei sale capilare. Isi ravaseste pletele ramase si inegale in incercare de a arata normal si de a nu-si arata nemultumirea.
-Da…ideea ’’geniala’’ a mamei mele. Macar daca greseam cu ceva ca sa merit o astfel de pedeapsa. – incepe sa se planga, gasind din nou cu cine sa faca asta.
Este constient de faptul ca orice i s-ar spune despre infatisrea sa, el tot pe ideea lui ramane. Exista cazuri in care se si mandreste cu incapatanarea sa – se gandeste schitand un zambet.
-Eu cred ca arati bine si asa… - roseste usor, plecandu-si privirea – macar acum are un motiv pentru care sa-si spuna parerea existenta dintotdeauna.
Acesta zambeste, jucandu-se putin cu firele matasoase ale celuilalt, apoi isi aranjeaza din nou tricoul ce s-a ridicat intre timp. Mai studiaza o data strada pentru a se asigura ca nu au depasit complexul si revine la drum usorat ca nu s-a intamplat asta.
-Tu tot timpul crezi ca arat bine. – se amuza pe seama privirii speriate a acestuia, oferindu-i un zambet ironic, insa doar pentru cateva secunde. – Am ajuns. – deviaza subiectul observand gardul inalti si magazinul considerabil de extins.
***
Inca de la intrare luminile orbitoare, intensificate de galbenul aprins de pe pereti le opresc pasii. Asteapta cateva minute pentru a se obisnui cu iluminarea artificiala, apoi pornesc in cautarea obiectelor cerute.
Decoratiunile sunt gasite de la prima incercare, tot Mall-ul fiind impanzit de asemenea lucruri. Culoarele, desi largi si de obicei suficient de incapatoare incep sa gazduiasca tot mai multi oameni oameni, baietii fiind imbranciti la fiecare pas. Cu greu, dar ajung in dreptul unui magazin a carui infatisare promite a avea vesele de modele diverse, ceea ce-i face increzatori ca vor gasi ceea ce-si doresc. Intra cu dificultate datorita celorlalte persoane care nu au rabdare – sau vedere buna pentruu a-i observa, dupa parerea lui Yuuri – sa-i astepte si sa patrunda dupa ei civilizati in incapere.
Ofteaza iritat vazand ca ultima cutie de pahare din plastic este luata si se consoleaza cu un set din sticla si cu cateva farfurii de unica folosinta.
-Pentru ce ? – intreaba Kouta dupa ce reusesc sa paraseasca magazinul. Norocul lor : cei care mai erau acolo inca vizualizau, coada la casa fiind redusa.
-Am mai spart inca un pahar cand am venit… - isi ravaseste pletele cu singura mana libera, cealalt tinand doua pungi, din fericire nu foarte grele.
-Um…era doar un pahar… - il priveste timid, pe sub breton, primind un raspuns mut, celalalt aratandu-i cu mana ca sunt doua. – Bine…doua, dar…nu trebuia sa cumperi un set intreg. – continua baiatul discutia monotona facandu-si colegul sa-si ia o guma din pachet in lipsa de ocupatie. Nu mai spune nimic, indicandu-i in acest fel ca nu are chef de astfel de conversatii si raman tacuti pana la iesirea din complex.
-Am…ai vrea sa mergem undeva ?…Este inca devreme… - se fastaceste tanarul, incetinindu-i in acest fel mersul celuilalt…
-Mda…La un club de streaptease. – primeste raspunsul imediat, ramanand fata grai, dar zambetul amuzat al amicului sau il calmeaza. – Glumeam. Daca vrei, ne intoarcem prin parc. – il linisteste, primind apoi un raspuns afirmativ din cap.
***
Briza racoroasa a serii isi face simtita prezenta, alintandu-le parul si pielea…Luna si stelele se oglindesc clar in lacul calm, impanzit de copacii inalti din parc…Aleile sunt goale, zgomotul fiind numai al vantului ce loveste frunzele arborilor…
Atmosfera linistita, dominata de aerul proaspat ce-ti ofera pacea interioara de care nu te poti bucura in restul timpului ii insoteste la fiecare pas…Din cand in cand, cei doi se mai apropie involuntar, ajungand sa se atinga in zona bratelor, insa nici unul nu comenteaza…
Yuuri isi incetineste pasii, oprindu-se in dreptul unei banci si tinandu-l pe Kouta de mana pentru a-l urma. Amandoi se aseaza pe lemnul rece pozitionat astfel incat sa poata admira apa cristalina si mainile li se despart. Stau cateva minute in aceeasi liniste calmanta, lasand adierile usoare sa treaca pe langa ei, apoi Yuuri incepe sa-si miste lent picioarele. Fredoneaza incet un cantec suav, privind melancolic spre cealalta parte a lacului…poate este obosit, poate doar simte nevoia sa viseze cu ochii deschisi…nici el nu mai stie…
-Inca astept sa aud acele cuvinte… - il informeaza aproape absent, privind cerul si clipind lent…Baiatul isi intoarce intrebator capul spre el, incercand sa-si dea seama despre ce vorbeste, dar inainte de a-l intreba este oprit. – "Te iubesc"… - ii face ochii sa se mareasca si buzele sa-i tremure, dar inca mai isi continua fraza. – Asta astept sa aud de la tine. Doar stim amandoi ca este adevarat, nu-i asa ? – termina in sfarsit, ridicandu-se de pe banca pentru a-si continua drumul, urmat de celalalt…
Kouta il priveste timid, nereusind sa ascunda faptul ca s-a imbujorat, apoi tanarul din dreapta sa isi indreapta privirea catre el. Oricat de multe ar vrea sa spuna…sa se scuze…sa-i spune ca nu este adevarat…in fata lui Yuuri se simte neajutorat si lipsit de orice putere de a minti…
-Cred ca da… - reuseste sa-si departeze putin buzele pentru a-i raspunde, dar nu mai primeste nici o replica de la celalalt.
Merg in tacere, lasand minutele sa se scurga incet si chinuitor, iar in cele din urma parasesc parcul. Ajung din nou pe strada principala, acum aceasta fiind goala, nezarindu-se nici macar o masina siis grabasc putin pasii, cunoscand pericolele existente…La cateva case departare de a lui Kouta, in sfarsit se aude vocea colegului sau.
-Kouta, sa stii ca pentru mine este foarte simpatic si poate chiar am fi avut o relatie mai apropiata, dar imi este greu sa fac acest lucru… - il priveste clipind lent si uneori indreptandu-si atentia catre drum. Este constient de faptul ca arata ridicol spunand asemenea lucruri, insa cineva trebuia sa reinceapa discutia.
Baiatul il priveste oarecum mirat, nerecunoscand acea expresie de pe fata lui Yuuri ; una aparent lipsita de emotii, dar totodata atat de profunda…Stia pana acum ca personalitatea colegului sau este una foarte complexa, insa uneori il depaseste prin multitudinea sa de ganduri si emotii.
-Um…ai deja o relatie… ? – intreaba acesta aproape soptind, stiind ca daca isi ridica vocea cu cateva octave se va observa faptul ca aceasta ii tremura. Tacerea ce urmeaza il nelinisteste, incepand sa-si stranga mai puternic pumnii, aproape uitand de folia subtire de plastic ce alcatuieste punga din mana sa.
-Mi-as dori asta, dar raspunsul este nu… - ii spune, lasand ca in tonul sau sa se simta o oarecare indiferenta, apoi ajung in fata casei lui Kouta.
Se poate observa lumina lasata aprinsa in sufragerie de catre fratele sau, in caz ca se intorc mai tarziu. Yuuri incepe sa se gandeasca la anumite motive ce i-ar fi putut face sa intarzie si imediat prezinta o grimasa, banuind ca Midori stie de sentimentele fratelui sau.
Deschid usa, intrand incet, apoi sunt intampinati de fratele lui Kouta. Acesta se ofera sa-i ajute, luand cateva pungi pentru a le duce in camera de zi. O scurta privire, directa, in ochi si Yuuri roseste, insa intr-un mod total diferit. Rosul pastelat ce-i apare discret pe obraji ii face tenul sa para rozaliu, ascunzand usor emotia intensa pe care acesta nu o simte decat foarte rar. Probabil un necunoscut nu si-ar da seama niciodata de faptul ca tanarul s-a imbujorat, dar Kouta il cunoaste de mult timp…ceea ce-l face sa-si puna anumite intrebari referitoare la aspectul colegului sau…
-Yuuri ? – il trezeste din transa cu tonul sau vioi, ridicandu-se pe varfuri pentru a-i observa mai bine fata. Nici el nu stie cand a devenit prietenul sau atat de inalt, insa asta nu-l face in ochii sai decat si mai atragator. – Asta inseamna ca iti place de cineva ? – revine la discutia oprita pentru cateva minute, incercand sa para intelegator in legatura cu situatia.
Adolescentul se pregateste sa-i raspunda, dar in secunda urmatoare Midori apare din nou in camera, ceea ce-l face sa-si apropie la loc buzele. Il priveste pe tanar in timp ce ia si celelalte sacose si obrajii i se inrosesc vizibil, facandu-l pe Kouta sa-l roage sa iasa putin afara.
Se aseaza amandoi langa peretele casei, Yuuri respirand aerul racors ce s-a asezat in atmosfera…
-Yuuri… ? – incepe din nou colegul sau discutia, putin mai nesigr ca inainte, apoi se aseaza in fata prietenului sau. – Iti place de Midori ? – isi mareste pupilele, privindu-l fix in ochi. Observa faptul ca buzele tanarului tremura, desi fac acest lucru incet si revine la locul sau. Stau cateva minute in tacere, admirand cerul instelat. – Vrei sa te ajut cu ceva? – se chinuie acesta sa intrebe : nu este totalmente impacat cu faptul ca este refuzat in favoare fratelui sau, insa pe Yuuri l-ar ajuta cu orice…oricat de greu i-ar fi…
-Nu…cred ca este prea mult de indurat si asa… - ii atinge cu mana fata baitului, privindu-l oarecum trist si il saruta pe obrazul drept. Vantul incepe din nou sa bata, ajutandu-i putin sa-si revina. –La revedere… - ii spune intr-un final, lasandu-l singur in fata casei…
***