~Life is a long lesson in humility~

[kyra_kyralyne]

CAPITOLUL IX


- Mi s-a parut mie ca simt miros de magar idiot, a spus acesta indreptandu-se spre biroul lui. Te rog sa-mi lasi secretara in pace si sa vii in biroul meu.
Acheron a privit dezamagit spre Roxanne si l-a urmat pe Mihail.
- Inchide usa in urma ta. Ah, si Roxanne? a strigat barbatul.
- Da domnule? a intrebat roscata din usa.
- Adu-i o cafea acestui animal pe doua picioare, care-si spune Don Juan, i-a cerut Petrovici zambind.
- Imediat, a chicotit tanara, inchizand usa.
- Acum, domnule Acheron, cu ce te pot ajuta? si-a indreptat acesta privirea spre tanarul sprijinit de perete.
- Hmm, cu nimic, a spus brunetul ganditor. Am auzit ca ai o noua secretara si am vrut sa vad daca zvonurile despre frumusetea ei sunt adevarate.
- Ei bine, din cate ai observat, e destul de frumoasa. Insa te rog sa stai departe de ea. Am nevoie de mintea ei, care le depaseste cu mult pe fostele mele secretare.
Conversatia celor doi a fost intrerupta de sosirea Roxannei cu cafeaua. Acheron o privea, observandu-i parul rosu ce parca ii luase foc in lumina soarelui, reflectata prin geamul fumuriu, corpul zvelt cu forme bine definite, ochii verzi ca smaraldele, dar fara nicio expresie si buzele pline, arcuite intr-un zambet trist.
Roscata observa privirile admirative ale brunetului si, in graba ei de a iesi din raza lui de observatie, a rasturnat unul din trofeele asezate pe rafturi. Inainte de a atinge podeaua, tanara l-a prins cu o viteza uimitoare. In tot acest timp, Petrovici urmarea totul, cu ochii larg deschisi, in timp ce mintea ii lucra febril. Cerandu-si scuze, fata a asezat trofeul la locul lui si s-a indreptat spre usa. Mihail a luat un alt trofeu, l-a cantarit putin din ochi si l-a aruncat spre Roxanne, fara sa zica nimic. Acheron a vrut sa strige dupa ea, dar ceea ce a urmat l-a lasat mut.
Fata s-a intors brusc si a prins trofeul inainte de a o lovi, dar ochii ei nu mai erau goi. Ochii ei exprimau acum o rautate si o ferocitate iesite din comun, asemenea unui animal salbatic, furios. Brunetul a facut un pas in spate vazandu-i expresia, in timp ce Petrovici urmarea spectacolul cu un zambet de multumire pe buze. Insa cand a ridicat capul, privirea fetei revenise la cea dinainte, privirea goala. A pus trofeul pe birou si a iesit din camera imediat, ea insasi constienta ca ceva i se intamplase in momentul ce trecuse. A iesit in fuga din birou si s-a dus direct in baie. A incuiat usa si s-a privit in oglinda, gandurile ei framantandu-se nelinistite, amintindu-si ceea ce se intamplase in birou.
Mergea linistita spre usa cand in fata ei aparuse un glob alb ce reprezenta sufletul panterei din vis, intrandu-i in corp si unindu-se cu sufletul ei. Auzise suieratul trofeului ce se indrepta spre ea cu viteza si pe Acheron cand inghitise in sec. Ochii ei puteau vedea in detaliu, chiar si particulele de praf ce pluteau in aer. Se mira, dar in acelasi timp, i se paruse normala agilitatea cu care prinsese trofeul. Stia ca ii privise pe cei doi si isi aducea aminte cum o pofta uriasa de a-i ucide o cuprinsese. Simtise cum intunericul si pustiul ii invaluisera inima intr-o mantie neagra, dandu-i o siguranta si incredere in ea asa cum nu avusese niciodata. Auzea pana si falfaitul aripilor pelicanilor ce zburau deasupra marii, iar ochii ei vazusera pana in parcul din centrul orasului, vazuse cum doua furnici se luptau pentru o firimitura de paine. In mintea ei auzea gandurile lui Acheron, ce tremura de frica, gandindu-se cat de frumoasa este, dar in acelasi timp periculoasa. Ceea ce o mira era ca nu putuse gandurile lui Petrovici, de jur imprejurul lui fiind ridicata o bariera invizibila. Cu coltul ochiului, zarise un medalion ciudat la gatul lui, inscriptionat cu niste semne ciudate, ce incepuse sa straluceasca atunci cand ea incercase sa-i citeasca gandurile. Apoi tot ce isi mai amintea era cum simtise ca sufletul panterei o parasise si teama pe care o simtise atunci cand vazuse expresia plina de multumire a sefului ei.
Si-a clatit fata cu apa rece, gandindu-se ca ceea ce se petrecuse fusese doar un vis de zi, scurt, pe care il avusese. S-a imbarbatat singura si s-a intors in biroul ei, insa a tresarit speriata atunci cand a intrat pe usa si si-a gasit seful asteptand-o, asezat pe scaunul ei, scufundat in citirea unui dosar voluminos, pe care scria, din cate se parea, numele ei. Auzind usa, Petrovici a inchis dosarul si a privit-o cercetator pe Roxanne.
- Te simti mai bine domnisoara? Sper ca da pentru ca avem de discutat o problema destul de serioasa, pe care nu ma asteptam sa o gasesc chiar la tine, i-a spus acesta direct, ridicandu-se si intrand in biroul lui, asteptand-o sa-l urmeze.

Astept comentariile voastre