[Terminat] Sharingan si timpul [+18 YAOI]

[Nywa]

[center]
Capitolul 23[/center]

Mergeam calm spre biroul hokage-ului, pentru ai duce niste rapoarte luate de la poarta. Acum ninja Satului Frunza aveau incredere in mine, mai ales dupa aceea misiune, au inceput sa imi arate in credere. Privesc muntele hokage si ii vad pe cei sase conducatori ai satului meu si al saselea a venit la putere in urma unei intelegeri de mult apuse. O intelegere la care se spera sa nu sa ajunga, dar s-a ajuns pacate pentru cei care au facut intelegerea...
- Itachi-sensei! Aud cum ma striga cineva si ma intorc, dand cu ochii de gemeni clanului Enki si de Hama Hyuuga, membra echipei treisprezece, al carui sef eram eu.
- Ce faci? Ma intreba Yuri - acum il recunosteam ca purta bandana cu insemnul clanului la cerea fratelui cel mare.
- Ce-s cu alea? Ma intreba rapid Yary ne apucand sa raspund.
- Cand e urmatoarea misiune? Se baga si Hama in discutie.
- Eu fac bine, multumesc de intrebare Yuri, duc rapoartele de la poarta lui Rokudaime Yary, am sa-l intreb special pentru tine Hama, le raspund vesel, apoi intru in cladirea racoroasa.
Chit ca afara era o caldura usor ridicata, inauntru era racoare si bine. Ma duc la usa biroului lui Rokudaime si bat usor, dar deschid usa, fiindca nimeni nu imi raspunse. Bag capul pe usa si privesc incamerea, ce purta acelasi aer de medicina ca si cand Tsunade-sama ar fi vie si nu moarta de acum sase ani, idiotul de fratemiu a ucis-o pe ea si inca cateva capeteni de sate ninja. Suna ne-a urmat sfatul si nu s-a bagat si a fost mai bine pentru ea. Oftez zgomotos si ii asez hokage-ului hartiile pe masa, apoi ma duc la geam, uitandu-ma pe el, fiindca cate o data barbatul avea obiceiul sa stea pe micutul acoperis si sa priveasca Satul. Unde s-a dus? Nu-mi venea sa cred ca e atat de irensponsabil cate o data sa lase biroul vraiste si sa plece hai-hui. Dau dezaprobator din cap si cand ma intorc era sa fac cu inima, fiindca Anki statea razamat de peretele de langa usa, parca ar fi fost tot timpul acolo si eu nu l-am observat. Purta vechia sa tinuta, dar peste aceasta avea o pelerina neagra cu flacari arginti la tiv si cu maneca scurta. Buzele sale apetisante ce le gustam in fiecare noapte si ma rasfatau - cand nu eram plecat in misiuni cu echipa -, formau un zambet pasional si protector, facandu-ma sa rosesc usor in obraji. Acum era mai mare decat mine si la rank si la ani, dar tot aceea persoana ramase cand am cunoscut-o prima data.
- Ti-am adus rapoartele de la intrari, spun, fiindca ochii sai albastri-violaceu ma cercetau intrebatori in legatura cu vizita asa matinala.
- Si cum te descurci cu piciorul? Ma intreba, venind spre mine si imi sterse obrazul de vreo mica pata sau praf.
Ii zambesc din sufle si ii spun bine, dar in acea clipa am simtit cum coapsa dreapta incepe sa ma arda, fiindca inca nu mi-am revenit de la operatia la care am fost supus acum o saptamana, ca aproape mi-am pierdut piciorul intr-o misiune de recunoastere. Vazand ca mi-am lasat dintr-o data greutatea pe piciorul sanator, ma aseza fortat mai mult pe canapea, punandu-ma sa intind piciorul drept.
- Mama sau Zune s-au uitat azi la picior? Ma intreba, in timp ce mi-a pipait usor coapsa.
- Nu am fost azi la ele...
- Ma voi ocupa special de tine, imediat ce citesc rapoartele, spuse calm si scoase de sub pelerina geanca sa neagra, ce o avea tot timpul la el, pentru a putea acorda primul ajutor in caz de ceva.
Arunca doar un ochi peste rapoarte, apoi mormai ceva de genu, ca Kotetsu si Izumo nu ar putea invinge nici un bebelus-ninja, dar se mandresc ca sunt chiunini. Lua scaunul din spatele biroului si il aduse in fata mea si punand pe el piciorul ranit.

- Pentru un timp mai indelungat nu te misti din casa, spuse, fiindca ne-am mutat singuri, vis-a-vis de magazinul clanului Enkin. Echipa o va lua Zune in custodie sau daca ma gandesc mai bine, o iau eu, spuse si se aseza in genunchi in fata mea, dupa ce stinse becul din incapere, iar singura lumina venea de la un apus magnific de soare.
In acea lumine, Anki parea un zeu intunecat, nascut o data cu Timpul, fiindca el insasi era Timpul... Am fost trezit din statea de meditatie de un sarut scurt pe buze. Il vad pe albicios cu ma descheie la pantaloni si trage de boxeri, scotand barbatia afara. Isi trecu buzele, apoi limba si incepu sa imi suga capul, facandu-ma sa imi dau capul pe spate si sa imi musc buzele pentru a nu geme. Scap totusi un geamat, cand mi-a luat toata barbatia in gura si incepu sa o suga ca pe o acadea. Simt cum imi vine si ma eliberaz in gura lui, iar Anki ma saruta, dandu-mi sa gust din mine insami.
- Te iubesc si m-am indragostit de tine, de cand am avut acea misiune si cand te-ai intors am fost cel mai fericit, fara sa arat, imi sopti in ureche, facandu-ma sa il privesc cu ochi mari.
- Si eu te iubesc, stapanul inimi mele, ii soptesc si il sarut apasat pe buze, imbratisandu-l strans pe cel care nici Timpul nu mi-l putea fura...

[center]The End[/center]