[Terminat] "Good Boys Never Die" [naruto][+18]

[hiimera]

Deci am întârziat. Dar vă anunţ că mi-am propus să fragmentez povestea. Deci aceasta este finalul primei părţi. :-)
Sper să vă placă cu toate că mie mi se pare banal. ;))
Mersii pentru că citiţi si mă bucur că vă place. >:D<
Corectez mâine.

Capitolul XII
~ Hinata ~

Privire fărâ-mi sperantă, iar irisul pe care îl simţeam cum se decolorează treptat şi cum ochii se plimbau în căutarea unui faşcicul de lumină. Care ar putea cumva să se strecoare pe sub umbra sufocatoare ce se instalase in blestemata aceasta de cameră.
Întinsă din nou cu trupul palid şi lăptos pe acea podea rece, parchetul pe care îl simţeam dedesuptul meu se contopeşte cu carnea mea, iar la final ceva v-a înflori din compoziţia noastră.
Lacrimi amare de durere, singurătate.. simt cum inima îmi explodează între coaste şi stern. Acesta să fie tabloul în care se creionează moartea ?
Auzeam, vedeam, respiram... nu sunt moartă, dar vreau să fiu. Ce rost mai are? Odată ce Naruto îl înfrânge pe acest tip, gaşca nemernicului are să mă împuşte pe la spatele lor.
Ah.. vreau să ştiu de ce eşti aici ? Naruto... ştiu, cred că mai bine ca nimeni altcineva că nu pe mine vrei să mă salvezi, ci pe tine.
Legatura dintre tine şi omul asta este una strânsă, sau poate a fost şi sunt sigură că vrei mai mult ca oricine să te răzbuni pe tot ceea ce ţi-a făcut. Spune-mi că am dreptate blondule, ochii tăi nu o să fie tulburi pentru mine, sau inima să-ţi spargă pieptul din cauza gândului că eu aş fi pe pragul morţii.
Ce rost mai au toate aceste gânduri ? De ce mă duc la tine cu mintea, totul se întoarce la tine şi la fel ca şi sentimentele mele pe care le ţin strânse la mine în inimă şi suflet şe învârt în jurul tău... ce înseamnă asta ?
Mi-e greu să cred.. dar pot accepta, fiindcă vreau să te cunosc mai mult, şă îţi ştiu trecutul indiferent cât de dureros sau pătat de sânge a fost...Acum chiar că simt dezamăgire, dar acest lucru vine din partea mea.
Sunt dezamăgită de mine, fiindcă până acum am ştiut doar să te critic, să îţi fac zile fripte. Mai nimic bun, sunt rea câteodată, încâpăţânată precum un catâr enervant, ce nu se mişcă doar prin vorbe frumoase şi dulci.
Dar cum ai vrea să fiu, tu nu crezi că nu m-a durut faptul că ...
- E în aripa de est, vine spre noi, fiţi pe fază băieţi e un animal şi nu dă în spate. O să ne ucidă pe toţi...
Când am auzit vorbele acelui tip de afară, am crezut că mi se face rău... era oare de bine ? Nu mai ştiu, dar am reuşit să-mi sprijin întreg trupul pe care mi-l simţeam atât de greoi, în ambele palme ce erau îmbibate în praful care s-a strâns pe podea, lipindu-se de mine.
Cu mişcâri încete mi-am îndepărtat părul brunet de pe ochi.
Trebuia să fiu conştientă de faptul că nu doar ei erau în alertă, dar şi eu la fel. Dacă tot a venit, măcar să-i uşurez munca şi să încerc să evadez de aici.
Am încercat dar era în zadar, mă dureau picioarele, dar nu aveam de gând să renunţ aşa de uşor.. cum zice şi blondul: "Doar tu poţi deţine control suprem asupra propriului corp. Vrei asta, fă-o".
Înghiţind saliva adunată în gâtul meu, am clipit de câteva ori ca să mă dezmeticesc complet din amorţeală... Pumnii mi i-am încleştat şi de câteva ori mi-am lovit picioarele cu ei, ca să se trezească şi ei odată cu mintea mea sufocată.
Nu a mers din prima apoi furtunos m-am forţat şi am sărit în sus, ca după să mă lovesc violent de uşa de la ieşirea din cameră. Era singura metodă prin care mai puteam să mă dezamorţesc şi poate cu puţin noroc spărgeam lemnul ca să pot ieşi din infernul acesta întunecat.
- Spargete ! Am strigat eu nervoasă spre uşă, iar după încâ câteva încercări am reuşit să frâng o bucată, dar nu doar lemnul, ci mi-am sfâşiat şi pielea de unde a început să se scurgă sângele.
Nu prea mai simţeam durerea, din cauza gândului meu ucigător şi plin de speranţă. Cât de mult puteam râvni acum la pura şi blânda libertate. Mi-aşi fi dat şi suflul ca să simt lumina pe trupul meu, iar aerul să-mi inunde simţurile. Însă cel mai mult doream ca să-l reîntâlnescpe Naruto şi doream să fie mândru de mine.. de ce să fie doar el erou aici ?
Am surâs mulţumită şi amuzată la gând, fiindcă dacă mă gândeam mai bine, observam că nu prea aveam şanse mari la titlul de "erou" - eu.. absurd, dar "încercarea moarte nu are".
Loviturile se înteţeau, iar la capătul celălat al uşi se părea că matahalele şi-au dat seama de fapta mea şi încercau să se rezeme de uşă, dar eu nu mă lăsam chiar dacă îmi dislocam umărul, nu-mi păsa.
Trebuia să acţionez repede dacă doream să ies, aşa că m-am dat foarte mult în spate şi după am alergat strigănd, avântându-mă afară şi trecând prin uşa aia blestemată ce mă încuia într-n punct mort.
Nu ştiam că am atâta forţă, da cu cu noroc dat de Dumnezeu i-am pus şi pe tipi aştea la pământ.
- Da ! Am spus eu mai în şoaptă, mulţumită de rezultat.
Acum mai rămânea doar ca să fug spre ieşire, sau pe undeva ca să dau de restul. Nu avea cum ca doar Naruto să vine, trebuiau să fie şi restul echipei lui.
Smaraldele luminoase din privirea mea analizau mai bine holul oval în care mă aflam. Multe uşi, multe obţiuni. Care este cea bună ? M-am întrebat eu nedumerită.. aşa că am tăcut pentru câteva minute pentru a-mi da seama de unde vin mai multe zgomote şi se părea că cele mai fluente erau venite de la uşa din mijloc. Aşa că pe acolo am intrat.
Conştientă eram de faptul că intram în gura leului, dar speram să fie a lui Naruto, ci nu a şefului mafioţilor astora nemernici şi libidinoşi.
- O da, am dat de acţiune !
Aşa şi era în faţa mea doar bărbaţi se afişau, trăgând de zor ca să se apere... iar când i-am întâlnit chipul lui Lee nu am mai stat pe gânduri şi am fugit la el, iar chiar atunci venea unul să-l lovească... dar norocul lui cu mine, căci l-am nimeri cu capul fix în bârbie şi a picat lat pe jos.
Eram pe culmile fericire, iar prietenul lui Naruto la fel. Nu era singur şi ceilalţi erau în spatele lui tot cu armele la braţ, căci după m-au văzut şi mi-au sărit la gât de fericire.
Însă avea să se sfârşească, fiindcă unul ascuns bine a tras cu ceva.. părea o bombă fumigenă, iar în momentul acela nu m-am mai văzut lăngă ei, iar ei lângă mine.
Luată pe sus ca întotdeauna, doar că nu de Kenji, ci te un mafiot afurisit şi scârbos... De ce doar mie mi se întâmplă asemenea lucruri strani şi periculoase, sincer tata ar fi trebuit să roage o armată să mă păzească.
Dar asta ar fi însemnat fără ieşiri, fără plecări pe plaja şi tot aşa mai departe, nu mai bine lăsăm cum este acum.
Ceva tot îmi spune că unde am să ajung acum, nu are să-mi place.. şi sigur este mai rău ca la început. Sfinte, vreau să scap de aici, nu mai suport, nu sunt marioneta nimănui...

Simţea ameţeala cum punea stăpânire pe trupul meu din nou.
Strânsoare în care eram captivată, nu se lăsa. Bărbatul asta chiar nu ştie de puţină ruşine sau compasiune. Dar cine oare ar simţi aşa ceva într-un asemenea loc.
Înconjurată de tipi răi, iar acum puteam să-i văd chipul nemernicului aceluia de pervers ordinar, care încercase să-mi fure puritatea nepreţuită...
- Ha, ha , ha ! Se pare că prinţesa a dorit să se retragă. Îmi cer scuze dulceată, dar aici eu comand.
- Nu pentru mult timp cobră, naruto este aici şi te va nimici...
Acela i-a făcut semn celui care mă ţinea de mâini, iar în următoarea secundă m-am pomenit cu un pumn în cap... Numai asta mai îmi trebuia, să fiu pusă la punct.
Durerea m-a săgetat cumplit, parcă paralizându-mă de tot, noroc că încă puteam să mă sprijin în tălpi.
Am clenţănit din şinţi şi am putut să-i aud paşi. Se apropia.
Curaj ama vut destul ca să-i spun asta:
- Ce nu aş da să te vâd cum îi îngenunchezi blondului, nu meriţi... Pumnul lui s-a îzbit cutremurător de stomacul meu, făcându-mă să tresar din loc, iar tusea îşi făcuse apariţia.
Nu era de glumă cu bărbatul acesta, dar chiar nu îmi mai păsa..
În umrătoarea secundă m-a prins nervos de breton, ridicându-mi capul în sus, în aşa fel încăt să-l privesc, dar chiar şi aşa pleoapele le ţineam strânse.
- Ai mult curaj în tine, păcat că în curând nu ai să mai vezi lumea.
- Eşti un nemernic, pervers... O jigodie de om, nu meriţi să trăieşti, ai să vezi...
Strigam de zor, iar el se încrunta şi mai tare. În zadar, gravitaţia problemei se agrava şi tipul nu s-a sfiit din a-şi scoate pistolul ca să tragă spre mine.
Cu lacrimi în ochi am simţit cum mă îmbrăţişează moartea.

~Naruto~

Foc de armă.
Doar unul, asta nu e de bine.
L-am eliberat pe bărbatul negru din strânsoarea mea, ce îl sufoca de tot şi am încercat să mă ghidez după zgomotul de unde provenea împuşcătura.
Acum chiar mă rog ca ea să fie bine... am ajuns să simt ceva, ceva cu adevărat necunoscut mie. E înfricoşător, dar plăcut.
Pe drum nu aveam cum să nu mai dau peste încă câţiva indivizi al dracului de enervanţi, degeaba se năspusteau asupra mea, fiindcă pe toţi îi împuşcam în membre, pe alţii deja i-am ucis.
Nu mai conta nimic pentru mine în momentul acesta fatal, era în joc viaţa fetei, iar inamicul îmi era cunoscut de multă vreme.
Plătesc scump, iar moneda e grea... Din păcate am pierdut urma celorlalţi, dar dacă nu mă însel sunt sigură că Hinata a reuşit să scape din camera în care a fost aruncată, pentru că adineauri când eram cu trei holuri mai departe de restul, am putut să o aud când a ţipat.
Acel nemernic a trântit la pământ o bombă fumigenă. Deci a luat-o prin surprindere, iar restul echipei a fost la fel de surprinsă de succestul bărbatului.
Nu mai aveam încotro să mă duc, era capătul casei şi am reuşit să ajung la uşa unde era prada.
Mi-am introdus pistolul în curea, fiindcă mai aveam un glonţ.. şi de ce să-l irosesc pe câtiva nebuni, decât să îl folosesc pentru al ucide pe şef.
Din partea cealălaltă s-a auzit o voce, uşile s-au trântit violent de perete afişând o armată de mafioţi, iar sus de tot pe o şcenă mai bine spus, era şeful care ţo ţinea pe Hinata legată.
Da, titpic... exact ca în filmele cu bandiţi.
Când privirile noastre s-au întâlnit, am putut citii bucuria de pe chipul ei, pe lângă asta sclipirea aceea orbitoare ce pâlpăia în ochii ei lila.. mă făcea să cedez, dar doar pentru ea.
Ceva se v-a petrece în curând, dar vreau să fie bine.
- Să începem, am spus eu cu rânjetul pe buze şi cu privirea plecată aproape în pământ.
Bărbatul era nervos, puteam să-i vâd venele cum izbucneau prin carne, a strigat odată şi întreaga gloată a sărit năpustită spre mine. Iar eu spre ei, ţinându-mi mâinile în lateral, lăsate pe spate, fluturând în curentul produs de viteza picioarelor mele.
Pe câţiva i-am dărâmat doar cu caul, în restu mi-am mişcat întreg trupul pentru ai înfrânge pe toţi. Puternici erau, dar mai sălbatici ca mine nu... lovituri sub centură, lovituri fatale în locuri unde poţi orpii săngele sau chiar să provoci moartea, le-am aplicat aproape pe întreaga jumătate ce se întindea în faţa ochilor mei.
Cineva a reuşit cumva să-mi atingă pistolul din argint, dar imediat cotul meu a făcut contact cu reştetul său, iar o dâră de sănge tot a sărit de acolo.
Unii săreau în sus, c să încerce să mă doboare de jos, pe când restul se năpusteau alunecând ca şi pe topoganul cu apă pe covor, pentru a-mi imobiliza sau tăia picioarele. Eu însă nu i-am lăsat să aştepte prea mult.
Ştiam că atunci când au să ajungă în dreptul meu vor ridica capetele, aşa că eu într-un picior m-am învârtit şi cu cel liber le-am lovit faţa, azvântându-i la perete. Distanţa era mare dar forţa mea o întrecea considerabil.
Iar de cei care săreau m-am ocupat imediat, folosindumă de coate. Am sorit unde săreau şi ei, iar după doar le trânteam câte un cot în bărbie, sau în gât.
Şimţeam prin acest taifun de oameni, vibraţiile trupului tremurător de spaimă al brunetei. Îi simţeam inima, bătea la fel de furtunos ca a mea şi se unei atunci când se opreau pentru o secundă de suflu.
De parcă şi ea putea să resimtă ce resimţeam şi eu, o lovitură primită de mine, însemna o durere stupefiantă în aceiaşi zonă, doar că a ei.
Uimitor.. mă surprindea acest lucru decât rânjetul nervos pe care fostul meu şef îţ avea pe chip.
Venele îi explodau prin tâmple aproape şi sângele pulsa nărăvaş... ce îmi plăcea când îl înfrângeam...

După clipele de luptă am ieşit victorios, toti erau întinşi la pămând: unii teferi dar plini de vânătăi, iar alţii paralizaţi de durere. Se putea să fi şi murit unii...Ce mai conta, nu mă interesa dacă au famili sau nu, eu ce .. eu nu am ? sau cum..?
Cămaşa îmi era sfâşiată, iar o mânecă pe jumătate ruptă, câteva firicele de material ieşeau din ea semn câ a fost forţată la greu.
Câteva zgârieturi dar eram bine. Mai bine ca oricând, iar acum mă ândreptam spre ei, cu zâmbetul pe buze.
Nu aveam cum să nu zâmbesc, fiindcă şiam că am să reuşesc, chiar dacă ieşeam mort.
- Naruto ! A strigat bruneta şi a reuşit să se elibereze puţin, dar imediat bărbatul brunet cu părul tunsc scurt o prisese la loc, şi îi strânsese de pelea de pe braţul stâng. Au.. ! Lasă-mă brută nenorocită ce eşti.
- Ha, îmi place cum te alintă păpuşa. Am spus eu şi am păşit cu încredere.
- Auzi, tu, nu sunt păpuşa ta perversule.
- Şi mie îmi place ! A replicat dânsul, mulţumit de reacţia fetei. Ah, acum vreau să o strâng eu de gât sau poate...
Acesta a aruncat-o pe şcenă, apoi cu privirea lui de şarpe s-a uitat la mine, iar eu am continuat să rânjesc. Nu sunt pe invers, dar îmi place să-l enervez aşa, fiindcă emreu mi-a ieşit modul asta de a deruta sau de a înebunii pe cineva.
- Eşti un mucos, a spus acesta în timp ce cobora micile scări ca să ajungă la mine.
- Iar tu un păros, de când nu te-ai mai ras în cap ? Vorbele mele badjocoritoare nu prea cred că îl afectau aşa de tare, dar modul în care îmi arcuiam trupul în faţa lui da.
Ştia mai bine ca oricine de ce eram în stare, atunci când simţeam că ceva ce îmi aparţine îmi este luat.
Dar oare .. Hinata să fie a mea ? Am rpivit în partea ei, stâtea sprijinită de palme, în timp că mă privea îngrijorată.
Nu, nu are cum.. nici măcar nu am făcut-o cu ea.. Dar asta nu înseamnă că acest lucru este cel mai împortant.
Ah Doamne, la ce naiba mă gândesc ? trebuie să mă concentrez, dar ce să fac ? Doar când o privesc îmi fură gândul...
- Îngândurat ? Îţi distrage atenţia fata, pot să scap de ia într-o secundă dragul meu. Arma lui imediat s-a aţintit asupra ei, iar eu am îzbucnit mai repede ca ea să ţipe, aruncându-i pistolul afurisit pe undeva pe joş.
El nervos cum era m-am apucat de gât şi a încercat să mâ trântească jos, dar eu l-am nimerit cu pumnul în burtă, imobilizându-l pentru câteva secunde, ca după să pot să merg la Hinata şi să o eliberez.
Simţeam cum inima îmi tresare, atunci când i-am atins pielea rănita dar încă fină şi dulce.
- Hinata, o să fie bine, te eliberez acum.
- Naruto... a ezitat puţin, iar atunci i-am auzit pe ceilalţi intrând, iar după pe brunetă cum clipea speriată şi privea în spatele meu. Naruto !
Am reuşit să vâd ce se petrece dar nu prea am reuşit să mă feresc de sabia lui, îmi sfâşiase carnea de pe abdomen... iar în următoare seacundă a încercat să mă taie din nou. Restul nu au reuşit să ajungă la mine, dar atuul nostru era că venise şi poliţa.. sau cel puţin restul echipei noastre. Dar dezastrul a fost ca Hinata să se avânte în faţa mea şi acesta să o taie şi pe ea, doar că pe burtă.
În momentul acela am crezut că am să turp, iar simţurile mi se dezechilibrau complet din ritmul lor normal.
Acesta mai dorea să o mai taie, dar am scos pistolul şi l-am nimerit în cap, iar el me mine a reuşit să mă atingă pe frunte cu sabia... La final totul negru.

Încercam din greu să-mi deschid pleoapele greoaie, iar într-un final am reuşit. Odată cu acest impuls mi-au revenit iamginile de acum câteva ore bune.
Am sărit ca ars din pat, iar perfuziile mi-au sărit ca naiba. Doctoriţa care era lângă mine s-a speriat de reacţia mea nebună, dar ce dorea să fac ? trebuia să râd şi să o iau în braţe ?
- Vă rog, domnule Uzumaki, calmati-vă ! striga aceasta, iar după striga după amici mei.
Eu nu am mai stat pe gânduri şi am fugit pe uşă, am dat de Sasuke şi l-am apucat repede cu pumnul de tricoul mulat, ridicându-l în sus.
- Unde e ? Unde este Hinata ? Am strigat eu ca animalul în turbare, iar el speriat de mine a arătat spre plajă.
Următoarea secundă eram în spatele cruţi, printre florile acelea stufoase mi-am făcut cărare ca să ies pe plajea aurie, unde am zărit-o pe Hinata cum admira stând în fund peisajul de apus şi jocul înflăcărat de lumini ale soarelui în apa spumoasă şi blăndă.
Nu am mai strigat, suflam uşurat că o vedeam liniştită şi nevătămată. Mi-am propus să o iau încept cu mersul, dar la final am început să alerg ca nebunul după ea şi când aceasta m-a auzit chipul ei s-a întors spre mine.
Zâmbetul ei dulce şi larg mi-a învadat inima cu bucurie, iar eu nu am încetat din a alerga, nici nu i-am dat mult timp ca să se ridice fiindcă eu mă năpustisem deja în braţele ei, lăsându-mi capul asupra pieptului ei mare.

~Amândoi~

"Simţeam cum mă cufundam în braţele blânde cu care mă înconjura.
Era oare un vis ? Nu, se pare. Este realitate şi nu vreau să se mai termine.
Vara e la început şi cred că ceva frumos are să se petreacă. Dar cel mai mult îmi doresc să fi lângă mine.
Şi vreau să descopăr ce sunt cu toate aceste sentimente care mă cuprind atunci când te privesc adânc în ochi."

~End of first part~