08-07-2008, 12:55 PM
sakura345, ooh :hug: unii copii au trecuturi si mai rele :D *chuu* & thank you :)
29 Mai 2002
Soarele cald incepe sa strabata cerul, scotand la iveala iarba cruda si florile multicolore, proaspat plantate in parc. Desi nu este nici ora pranzului, oamenii deja incep sa se plimbe pe aleile acestuia. « Doar este sambata » isi spune Sayuri, privind cu dispret grupul de tineri din fata sa care-si arunca gunoaiele pe trotuarul de abia maturat.
Uitase cum este sa te plimbi prin parc, in ultimele saptamani ori invatand, ori fiind in excursia din Elvetia, tocmai incheiata. Acum insa este un eveniment important : de curand, Fabian l-a sunat in sfarsit pentru a-si anunta vizita.
Isi mai aranjeaza o data tricoul negru, din bumbac, lung exact pana sub cureaua jeansilor sai si cu o usoara tendinta de a se mula pe pieptul sau, apoi isi incheie vesta scurta. Isi priveste pantalonii lungi, cu o pornire in a fi conici, de un negru intens si incepe sa-si puna intrebari cu privire la vestimentatia sa din ultimul timp. Poarta in majoritatea timpului negru, exprimand noul stil de muzica pe care il prefera, dar adopta intr-o oarecare masura si stilul gotic.
Insa timpul de filozofari asupra imbracamintei sale se sfarseste, vazandu-si, sau mai bine spus auzindu-si prietenul.Nu apuca nici macar sa se ridice cand se trezeste cu adolescentul in bratele sale, cu mainile dupa gatul sau.
-Yuu-chan… - spune acesta incepand sa-i simta caldura relaxanta patrunzandu-i corpul. Petrece cateva secunde, alintandu-se singur, apoi isi ridica privirea catre tanar. – Ce e asta, Yuuri ? – se rasteste, incruntandu-se si uimindu-l pe cel din fata sa. – Ia-ma in brate… - isi adanceste chipul in pieptul acestuia, cersindu-i atentia si dragostea.
Cu intarziere, dar biatul se supune si-i protejeaza spatele cu bratele sale, mangaindu-l in acelasi timp. Nu a mai avut astfel de experiente cu prietenul sau cel mai bun, insa intotdeauna a existat o anume atractie intre ei doi…Numai ca nu au aratat-o…
-Te iubesc… - il aude pe Fabian soptind in tricoul sau, apoi il vede zambindu-i vesel. – Dar asta ramane doar intre noi. – ii spune pe un ton jucaus, sarutandu-l scurt pe obraz si intens pe gat. Tanarul ramane privind in gol pentru o clipa, apoi isi simte obrajii arzand si bratele tremurandu-i : totul se petrece mult prea repede, dar refuza sa-i dea importanta acestui lucru, deci ii accepta atingerile.
-Fabi…iar ai consumat prea mult alcool ? – isi aduce aminte de alte perioade in care era asa, iar roseata si starea de euforie ii trece.
Nu poate sa spuna ca prietenul sau este cel mai cuminte copil din cati au existat…in special cand vine vorba de petreceri. Niciodata nu iese din sala daca nu bea cel putin un pahar cu alcool…de orice fel…
-Da… - raspunde pisicos, alintandu-se in incercarea de a se baga sub vesta adolescentului. Isi indreapta buzele spre el cu ideea de a le atinge pentru prima data in viata lui, dar de data aceasta curajul de dinainte incepe sa-i dispara.
Este constient de faptul ca s-a oprit la o distanta prea mica pentru a spune ca nu sarutul era vointa sa, si asta il tintuieste in loc. Ii simte respiratia celuilalt peste buzele sale tremurande, ceea ce-l face sa se imbujoreze, clipind fortat. Asteptarea cuvintelor prietenului sau este chinuitoare, straduindu-se sa-si pastreze muschii bratelor incordati pentru a se sprijini. Fara sa-si dea seama se apleaca din oboseala cu cativa milimetri in fata, atingandu-i gura in partea inferioara. Incearca sa se retraga pe banca, vazand ca oamenii ii privesc ciudat, in special din cauza pozitiei sale, cu picioarele destul de departate pentru a-i prinde trunchiul celuilalt, insa se simte tras inapoi.
Clipeste des in timp ce suvitele aurii ii sunt ravasite de mainile lui Yuuri, avand buzele patrunse de ale acestuia, apoi roseste simtindu-i limba atingand-o usor pe a sa.
-Nu se simte. – ii zambeste dupa ce-i da drumul, mangaindu-i usor nasul.
Timpul trece greu…simtind bucati din corpul sau disparand incet, dar sigur, urmandu-si cu grija drumul in neant…Incepe sa-si piarda cunostinta, nemaistiind cine este cu adevarat, oglinda din fata sa reflectand cu totul o alta persoana, apoi se trezeste din transa…
-Am terminat. – il anunta femeia dandu-i jos prosopul de la gat si scuturandu-l pe podea. – Poti sa te ridici. – continua, vazand ca fiul sau nu reactioneaza, stand inca in fata oglinzii, privind in gol.
Dintr-o data acesta se ridica fortat, iesind pe usa alergand pana in dreptul scarilor unde ia o pauza de cateva secunde. Le parcurge apoi si pe acestea, groaza inca observandu-se in ochii sai, iar in cele din urma ajunge in camera sa. Se sprijina de usa respirand neregulat, apoi o blocheaza cu scaunul de la birou si se prabuseste in pat. Nu poate sa-si opreasca lacrimile amare si fierbinti ce se elibereaza din inchisoarea ochilor sai…pentru un moment nu mai simte nimic…nimic inafara de pierderea imensa pe care a suferit-o, apoi este trezit de cateva batai din afara dormitorului sau…
-Yuuri… ? Deschide usa…sunt eu… - aude vocea prietenului sau care-l face inevitabil sa se supuna, tonul acela calm fiind imposibil de refuzat…
Ii face loc sa intre, desi inca temandu-se de reactia acestuia, apoi se intoarce cu spatele pentru a-si acorda sansa de a scapa de lacrimile prelinse pe obraji.
-Ah, Yuuri… - ofteaza acesta, zarindu-l dupa usa si se apropie de el. – Arati bine. – ii zambeste facandu-l sa-si intoarca fata spre el, apoi ii aranjeaza bretonul acum inegal. Surade vazand privirea speriata a adolescentului, apoi incepe sa-i ordoneze si celelalte suvite vizibil scurtate…poate prea vizibil pentru placul posesorului lor.
-Nu cred. – raspunde putin apasat, lasand in urma o grimasa de dezacord. – De ce trebuia sa ma tunda atat de scurt, Fabi?! – ii indeparteaza mainile, impreunandu-si degetele cu ale lui si marindu-si pupilele.
Firele sale de par cad neregulat peste fata sa putin palida din cauza socului, facandu-l sa sufle instinctiv peste ele pentru a le ridica, insa acestea se dovedesc mult mai incapatanate ca inainte. Ofteza resemnat, dandu-i drumul tanarului si se aseaza pe marginea patului luand o oglinda in maini. Se priveste neimpresionat : o tunsoare atat de scurta, dupa parerea lui, nu i se potriveste, facandu-l sa para obisnuit, neinsemnat…farmecul sau nemaiexistand…
-Astazi trebuia sa mergi la Kouta. – ii aminteste, Fabian, ducandu-se spre dulap pentru a-i cauta hainele necesare…Doar asa este el…ii place sa fie grijuliu, atent cu prietenii apropiati, in special cu Yuuri, incercand sa se faca util de fiecare data cand are ocazia…
-Da, dar… - isi pleaca privirea, stiind bine ca i-a promis colegului sau ca-l va ajuta cu achizitionarea decoratiunilor pentru clasa…Insa acum nu vrea sa plece…nu stiindu-l pe Fabi aici…a asteptat chinuitor de mult revederea…
-Este in regula. – ii zambeste copilatos, inca stand in genunchi in fata sertarelor din lemn. Tricoul a fost gasit, unul bleumarin, cu maneci lungi si oarecum mulat, la fel ca si pantalonii, de un negru intens, combinat cu mici strasuri argintii ce formeaza diverse modele. – Doar stau aici toata saptamana. Nu va fi nici o problema cu fatul ca trebuie sa pleci, dar trebuie sa ma lasi sa dorm in patul tau. – isi destinde buzele, formand un ras abia schitat, apoi ii aranjeaza hainele pe pat, langa el. – Impreuna cu tine. – surade, iesind rapid din camera pentru a-i lua ocazia acestuia de a-i da un raspuns.
Baiatul ramane putin mirat, insa cu mesjul bine inteles in mintea sa, apoi se imbraca lenes, asteptand inconstient un telefon care sa-i anuleze intalnirea…insa acesta nu se face auzit si este nevoit sa paraseasca locuinta, nu inainte de a-si lua un hanorac pe el pentru a-si acoperi parul cu gluga acestuia…Midori este si el acasa, deci nu are voie sa se arate asa…
Priveste peretii portocalii mai bine, la prima sa vizita acestia fiind acoperiti de ornamentele si urarile cu ’’La multi ani’’ si il urmeaza pe adolescent.
-Fratele meu nu este acasa. Mi-a cerut sa te rog sa-l astepti. Este in vizita la un prieten. – ii explica baiatului in timp ce toarna doua pahare de nectar pentru ei. Peretele ce desparte bucataria de restul camerei este parca taiat la jumatate, avand inaltimea unei mese si fiind acoperit cu marmura si tinand locul unei tejghele pe care acesta aseaza bauturile.
Yuuri isi priveste pentru cateva clipe paharul, apoi atentia ii este atrasa catre adolescentul din fata sa. Il admira in momentul in care savureaza lichidul, suvitele sale de par alunecand usor in momentul in care acesta isi da putin capul pe spate, apoi acesta lasa paharul inapoi pe masa si privirile li se intalnesc. Fiecare pare a cauta cuvintele uitate de mintea sa in ochii celuilalt, insa fara a descoperi ceva inafara de frumusete si de o sclipire aparte, nemaiintalnita pana acum de nici unul dintre ei. Momentul magic este intrerupt din nou de un sunet de pahar spart…facandu-i pentru un moment sa creada ca este doar o amintire din aceea seara, insa Yuuri isi da seama primul de aceasta data ca nu este un vis.
-Imi pare rau ! Este al doilea pahar pe care ti-l sparg. – se sperie aplecandu-se pentru a aduna cioburile, ignorandu-si hainele udate de nectar. Era atat de absorbit de frumusetea celuilalt incat si-a miscat involuntar mana in incercarea de a-si linisti inima, insa a lovit paharul din fata sa in timpul acestui gest. Se grabeste, strangand bucatile taioase din sticla in palma sa, dar este oprit de Midori, acesta punand jos fragmentele din mana lui.
-Nu este nici o problema. Cred ca paharele mele iti poarta ghinion. – ii zambeste, controlandu-i palma pentru a nu fi zgariata ca data trecuta.
« Sau noroc… » spune baiatul in mintea sa, obrajii sai devenind rozalii cand isi simte mainile mangaiate de celalalt. Se gandete ca poate data trecuta nu a facut ceea ce ar fi trebuit in situatia aceea si ca i s-a mai dat o sansa…pentru el, in dragoste…totul este posibil…chiar si o astfel de situatie petrecuta de doua ori…
-Voi curata eu aici. Acum trebuie sa te schimbi…din nou. – rade scurt acesta, tinandu-l de mana pana cand ajung in camera lui Kouta. Baiatul se aseaza pe pat, vazand ca celalalt ii aduce deja cateva haine de schimb, apoi se fereste de mana luicand vrea sa-i inlature gluga. – Stai linistit. Nu-ti fac nimic. Voiam doar sa te ajut… - se duce in dreptul sau, pentru a-i vedea fata mai bine, ingrijorat de faptul ca ar fi patit ceva in tot acest timp
-Nu…Nu vreau sa ma vezi tocmai tu asa… - isi ascunde fata in palme, obsevand ca Midori devine insistent, asezandu-se in ganunchi in fata sa. Ii atinge usor mainile cu ale sale, vazand ca printre degete incep sa se scurga cateva lacrimi si i le sterge cu grija.
-Am eu ceva atat de special incat sa te ascunzi de mine ? – il intreaba, mangaindu-i usor incheieturile tremurande. Il trage usor spre el in momentul in care primeste un raspuns afirmativ si incearca sa-i potoleasca plansul puternic in care se afunda. – Si care este acel ’’ceva’’ ? – continua privindu-l calm si zambind cu o oarecare urma de dragoste.
-Eu… - incerca acesta sa articuleze cateva cuvinte, insa nu reuseste, incepand din nou sa planga.
Nu-si da seama nici el de ce are aceste accese puternice…tocmai acum…poate sunt emotiile…starile tot mai diverse…nu-si poate da seama…In camera este deocamdata o atmosfera calma, neauzindu-se decat plansetul sau si cuvintele afundate ce-l indeamna sa se linisteasca…pana la urma cu folos, oprindu-se intr-un sfarsit si retragandu-se din bratele celuilalt…
-Imi poti spune altadata, daca vrei. – ii ravaseste liceeanul pletele, facandu-l sa observe tocmai acum ca geaca sa a ajuns intr-un fel sau altul peste asternut si nu peste el…Tremura putin asteptandu-se ca celalalt sa rada de infatisarea sa, dar asta nu se intampla, spre mirarea sa. – Ar fi mai bine sa te imbraci. Ai putea raci daca tai in hainele acestea ude. – il atentioneaza, lasandu-l singur in camera…sau cel putin incercand…
-Midori ? – il opreste, tanarul, in momentul in care este doar cu jumatate din corpul sau in camera. – Ce esti dispus sa accepti de la mine? – il intreaba, nedandu-si nici el seama de ceea ce spune. – Ma refer la sentimente… - ii explica, vazand nedumerirea din ochii lui si primeste in schimb doar un zambet…
-De la indiferenta pana la iubire, cred. – ii raspunde mai mult in gluma, ceea ce-l face pe baiat nesigur, apoi simte buzele acestuia atingandu-i usor obrazul stang…
Ramane apoi singur in camera…primind fara sa constientizeze o pauza bine meritata in care sa-si adune toate gandurile si sa se mai linisteasca…
29 Mai 2002
Soarele cald incepe sa strabata cerul, scotand la iveala iarba cruda si florile multicolore, proaspat plantate in parc. Desi nu este nici ora pranzului, oamenii deja incep sa se plimbe pe aleile acestuia. « Doar este sambata » isi spune Sayuri, privind cu dispret grupul de tineri din fata sa care-si arunca gunoaiele pe trotuarul de abia maturat.
Uitase cum este sa te plimbi prin parc, in ultimele saptamani ori invatand, ori fiind in excursia din Elvetia, tocmai incheiata. Acum insa este un eveniment important : de curand, Fabian l-a sunat in sfarsit pentru a-si anunta vizita.
Isi mai aranjeaza o data tricoul negru, din bumbac, lung exact pana sub cureaua jeansilor sai si cu o usoara tendinta de a se mula pe pieptul sau, apoi isi incheie vesta scurta. Isi priveste pantalonii lungi, cu o pornire in a fi conici, de un negru intens si incepe sa-si puna intrebari cu privire la vestimentatia sa din ultimul timp. Poarta in majoritatea timpului negru, exprimand noul stil de muzica pe care il prefera, dar adopta intr-o oarecare masura si stilul gotic.
Insa timpul de filozofari asupra imbracamintei sale se sfarseste, vazandu-si, sau mai bine spus auzindu-si prietenul.Nu apuca nici macar sa se ridice cand se trezeste cu adolescentul in bratele sale, cu mainile dupa gatul sau.
-Yuu-chan… - spune acesta incepand sa-i simta caldura relaxanta patrunzandu-i corpul. Petrece cateva secunde, alintandu-se singur, apoi isi ridica privirea catre tanar. – Ce e asta, Yuuri ? – se rasteste, incruntandu-se si uimindu-l pe cel din fata sa. – Ia-ma in brate… - isi adanceste chipul in pieptul acestuia, cersindu-i atentia si dragostea.
Cu intarziere, dar biatul se supune si-i protejeaza spatele cu bratele sale, mangaindu-l in acelasi timp. Nu a mai avut astfel de experiente cu prietenul sau cel mai bun, insa intotdeauna a existat o anume atractie intre ei doi…Numai ca nu au aratat-o…
-Te iubesc… - il aude pe Fabian soptind in tricoul sau, apoi il vede zambindu-i vesel. – Dar asta ramane doar intre noi. – ii spune pe un ton jucaus, sarutandu-l scurt pe obraz si intens pe gat. Tanarul ramane privind in gol pentru o clipa, apoi isi simte obrajii arzand si bratele tremurandu-i : totul se petrece mult prea repede, dar refuza sa-i dea importanta acestui lucru, deci ii accepta atingerile.
-Fabi…iar ai consumat prea mult alcool ? – isi aduce aminte de alte perioade in care era asa, iar roseata si starea de euforie ii trece.
Nu poate sa spuna ca prietenul sau este cel mai cuminte copil din cati au existat…in special cand vine vorba de petreceri. Niciodata nu iese din sala daca nu bea cel putin un pahar cu alcool…de orice fel…
-Da… - raspunde pisicos, alintandu-se in incercarea de a se baga sub vesta adolescentului. Isi indreapta buzele spre el cu ideea de a le atinge pentru prima data in viata lui, dar de data aceasta curajul de dinainte incepe sa-i dispara.
Este constient de faptul ca s-a oprit la o distanta prea mica pentru a spune ca nu sarutul era vointa sa, si asta il tintuieste in loc. Ii simte respiratia celuilalt peste buzele sale tremurande, ceea ce-l face sa se imbujoreze, clipind fortat. Asteptarea cuvintelor prietenului sau este chinuitoare, straduindu-se sa-si pastreze muschii bratelor incordati pentru a se sprijini. Fara sa-si dea seama se apleaca din oboseala cu cativa milimetri in fata, atingandu-i gura in partea inferioara. Incearca sa se retraga pe banca, vazand ca oamenii ii privesc ciudat, in special din cauza pozitiei sale, cu picioarele destul de departate pentru a-i prinde trunchiul celuilalt, insa se simte tras inapoi.
Clipeste des in timp ce suvitele aurii ii sunt ravasite de mainile lui Yuuri, avand buzele patrunse de ale acestuia, apoi roseste simtindu-i limba atingand-o usor pe a sa.
-Nu se simte. – ii zambeste dupa ce-i da drumul, mangaindu-i usor nasul.
***
-Stai linistit ! Nu te mai misca ! – stresul este tot mai mare, crescand odata cu agitatia. Se zbate continuu de cateva zeci de minute, insa nu poate sa se elibereze…Forta care il tintuieste in scaun este prea puternica pentru a-l lasa sa-si indeplineasca telul, asa ca singura obtiune ramane aceea de a-si accepta soarta…Timpul trece greu…simtind bucati din corpul sau disparand incet, dar sigur, urmandu-si cu grija drumul in neant…Incepe sa-si piarda cunostinta, nemaistiind cine este cu adevarat, oglinda din fata sa reflectand cu totul o alta persoana, apoi se trezeste din transa…
-Am terminat. – il anunta femeia dandu-i jos prosopul de la gat si scuturandu-l pe podea. – Poti sa te ridici. – continua, vazand ca fiul sau nu reactioneaza, stand inca in fata oglinzii, privind in gol.
Dintr-o data acesta se ridica fortat, iesind pe usa alergand pana in dreptul scarilor unde ia o pauza de cateva secunde. Le parcurge apoi si pe acestea, groaza inca observandu-se in ochii sai, iar in cele din urma ajunge in camera sa. Se sprijina de usa respirand neregulat, apoi o blocheaza cu scaunul de la birou si se prabuseste in pat. Nu poate sa-si opreasca lacrimile amare si fierbinti ce se elibereaza din inchisoarea ochilor sai…pentru un moment nu mai simte nimic…nimic inafara de pierderea imensa pe care a suferit-o, apoi este trezit de cateva batai din afara dormitorului sau…
-Yuuri… ? Deschide usa…sunt eu… - aude vocea prietenului sau care-l face inevitabil sa se supuna, tonul acela calm fiind imposibil de refuzat…
Ii face loc sa intre, desi inca temandu-se de reactia acestuia, apoi se intoarce cu spatele pentru a-si acorda sansa de a scapa de lacrimile prelinse pe obraji.
-Ah, Yuuri… - ofteaza acesta, zarindu-l dupa usa si se apropie de el. – Arati bine. – ii zambeste facandu-l sa-si intoarca fata spre el, apoi ii aranjeaza bretonul acum inegal. Surade vazand privirea speriata a adolescentului, apoi incepe sa-i ordoneze si celelalte suvite vizibil scurtate…poate prea vizibil pentru placul posesorului lor.
-Nu cred. – raspunde putin apasat, lasand in urma o grimasa de dezacord. – De ce trebuia sa ma tunda atat de scurt, Fabi?! – ii indeparteaza mainile, impreunandu-si degetele cu ale lui si marindu-si pupilele.
Firele sale de par cad neregulat peste fata sa putin palida din cauza socului, facandu-l sa sufle instinctiv peste ele pentru a le ridica, insa acestea se dovedesc mult mai incapatanate ca inainte. Ofteza resemnat, dandu-i drumul tanarului si se aseaza pe marginea patului luand o oglinda in maini. Se priveste neimpresionat : o tunsoare atat de scurta, dupa parerea lui, nu i se potriveste, facandu-l sa para obisnuit, neinsemnat…farmecul sau nemaiexistand…
-Astazi trebuia sa mergi la Kouta. – ii aminteste, Fabian, ducandu-se spre dulap pentru a-i cauta hainele necesare…Doar asa este el…ii place sa fie grijuliu, atent cu prietenii apropiati, in special cu Yuuri, incercand sa se faca util de fiecare data cand are ocazia…
-Da, dar… - isi pleaca privirea, stiind bine ca i-a promis colegului sau ca-l va ajuta cu achizitionarea decoratiunilor pentru clasa…Insa acum nu vrea sa plece…nu stiindu-l pe Fabi aici…a asteptat chinuitor de mult revederea…
-Este in regula. – ii zambeste copilatos, inca stand in genunchi in fata sertarelor din lemn. Tricoul a fost gasit, unul bleumarin, cu maneci lungi si oarecum mulat, la fel ca si pantalonii, de un negru intens, combinat cu mici strasuri argintii ce formeaza diverse modele. – Doar stau aici toata saptamana. Nu va fi nici o problema cu fatul ca trebuie sa pleci, dar trebuie sa ma lasi sa dorm in patul tau. – isi destinde buzele, formand un ras abia schitat, apoi ii aranjeaza hainele pe pat, langa el. – Impreuna cu tine. – surade, iesind rapid din camera pentru a-i lua ocazia acestuia de a-i da un raspuns.
Baiatul ramane putin mirat, insa cu mesjul bine inteles in mintea sa, apoi se imbraca lenes, asteptand inconstient un telefon care sa-i anuleze intalnirea…insa acesta nu se face auzit si este nevoit sa paraseasca locuinta, nu inainte de a-si lua un hanorac pe el pentru a-si acoperi parul cu gluga acestuia…Midori este si el acasa, deci nu are voie sa se arate asa…
***
Ajuns in fata apartamentului colegului sau se mai aranjeaza o data, ascunzandu-si mai bine parul, apoi suna la usa. Asteapt cateva minute, pana cand, in cele din urma, este intamnpinat de Midori. Trage din instinct de elastigul din jurul gulerului, lasandu-si privirea in jos, apoi intra timid in casa.Priveste peretii portocalii mai bine, la prima sa vizita acestia fiind acoperiti de ornamentele si urarile cu ’’La multi ani’’ si il urmeaza pe adolescent.
-Fratele meu nu este acasa. Mi-a cerut sa te rog sa-l astepti. Este in vizita la un prieten. – ii explica baiatului in timp ce toarna doua pahare de nectar pentru ei. Peretele ce desparte bucataria de restul camerei este parca taiat la jumatate, avand inaltimea unei mese si fiind acoperit cu marmura si tinand locul unei tejghele pe care acesta aseaza bauturile.
Yuuri isi priveste pentru cateva clipe paharul, apoi atentia ii este atrasa catre adolescentul din fata sa. Il admira in momentul in care savureaza lichidul, suvitele sale de par alunecand usor in momentul in care acesta isi da putin capul pe spate, apoi acesta lasa paharul inapoi pe masa si privirile li se intalnesc. Fiecare pare a cauta cuvintele uitate de mintea sa in ochii celuilalt, insa fara a descoperi ceva inafara de frumusete si de o sclipire aparte, nemaiintalnita pana acum de nici unul dintre ei. Momentul magic este intrerupt din nou de un sunet de pahar spart…facandu-i pentru un moment sa creada ca este doar o amintire din aceea seara, insa Yuuri isi da seama primul de aceasta data ca nu este un vis.
-Imi pare rau ! Este al doilea pahar pe care ti-l sparg. – se sperie aplecandu-se pentru a aduna cioburile, ignorandu-si hainele udate de nectar. Era atat de absorbit de frumusetea celuilalt incat si-a miscat involuntar mana in incercarea de a-si linisti inima, insa a lovit paharul din fata sa in timpul acestui gest. Se grabeste, strangand bucatile taioase din sticla in palma sa, dar este oprit de Midori, acesta punand jos fragmentele din mana lui.
-Nu este nici o problema. Cred ca paharele mele iti poarta ghinion. – ii zambeste, controlandu-i palma pentru a nu fi zgariata ca data trecuta.
« Sau noroc… » spune baiatul in mintea sa, obrajii sai devenind rozalii cand isi simte mainile mangaiate de celalalt. Se gandete ca poate data trecuta nu a facut ceea ce ar fi trebuit in situatia aceea si ca i s-a mai dat o sansa…pentru el, in dragoste…totul este posibil…chiar si o astfel de situatie petrecuta de doua ori…
-Voi curata eu aici. Acum trebuie sa te schimbi…din nou. – rade scurt acesta, tinandu-l de mana pana cand ajung in camera lui Kouta. Baiatul se aseaza pe pat, vazand ca celalalt ii aduce deja cateva haine de schimb, apoi se fereste de mana luicand vrea sa-i inlature gluga. – Stai linistit. Nu-ti fac nimic. Voiam doar sa te ajut… - se duce in dreptul sau, pentru a-i vedea fata mai bine, ingrijorat de faptul ca ar fi patit ceva in tot acest timp
-Nu…Nu vreau sa ma vezi tocmai tu asa… - isi ascunde fata in palme, obsevand ca Midori devine insistent, asezandu-se in ganunchi in fata sa. Ii atinge usor mainile cu ale sale, vazand ca printre degete incep sa se scurga cateva lacrimi si i le sterge cu grija.
-Am eu ceva atat de special incat sa te ascunzi de mine ? – il intreaba, mangaindu-i usor incheieturile tremurande. Il trage usor spre el in momentul in care primeste un raspuns afirmativ si incearca sa-i potoleasca plansul puternic in care se afunda. – Si care este acel ’’ceva’’ ? – continua privindu-l calm si zambind cu o oarecare urma de dragoste.
-Eu… - incerca acesta sa articuleze cateva cuvinte, insa nu reuseste, incepand din nou sa planga.
Nu-si da seama nici el de ce are aceste accese puternice…tocmai acum…poate sunt emotiile…starile tot mai diverse…nu-si poate da seama…In camera este deocamdata o atmosfera calma, neauzindu-se decat plansetul sau si cuvintele afundate ce-l indeamna sa se linisteasca…pana la urma cu folos, oprindu-se intr-un sfarsit si retragandu-se din bratele celuilalt…
-Imi poti spune altadata, daca vrei. – ii ravaseste liceeanul pletele, facandu-l sa observe tocmai acum ca geaca sa a ajuns intr-un fel sau altul peste asternut si nu peste el…Tremura putin asteptandu-se ca celalalt sa rada de infatisarea sa, dar asta nu se intampla, spre mirarea sa. – Ar fi mai bine sa te imbraci. Ai putea raci daca tai in hainele acestea ude. – il atentioneaza, lasandu-l singur in camera…sau cel putin incercand…
-Midori ? – il opreste, tanarul, in momentul in care este doar cu jumatate din corpul sau in camera. – Ce esti dispus sa accepti de la mine? – il intreaba, nedandu-si nici el seama de ceea ce spune. – Ma refer la sentimente… - ii explica, vazand nedumerirea din ochii lui si primeste in schimb doar un zambet…
-De la indiferenta pana la iubire, cred. – ii raspunde mai mult in gluma, ceea ce-l face pe baiat nesigur, apoi simte buzele acestuia atingandu-i usor obrazul stang…
Ramane apoi singur in camera…primind fara sa constientizeze o pauza bine meritata in care sa-si adune toate gandurile si sa se mai linisteasca…
***